Harry Potter şi Talismanele Morţii
Yüklə 2,21 Mb.
|
| Doamna Cattermole se duse clătinându-se spre singurul scaun
din mijlocul camerei, dedesubtul platformei ridicate. În clipa în care se aşeză, din braţele scaunului ieşiră nişte lanţuri zăngănitoare, care o legară de el. - Te numeşti Mary Elizabeth Cattermole? întrebă Umbridge. Doamna Cattermole încuviinţă o dată din cap, tremurând. - Căsătorită cu Reginald Cattermole, de la Departamentul de întreţinere Magică? Doamna Cattermole izbucni în lacrimi. - Nu ştiu unde este, ar fi trebuit să ne întâlnim aici!
- Mama lui Maisie, Ellie şi Alfred Cattermole? Doamna Cattermole hohoti şi mai tare ca înainte. - Sunt speriaţi, cred că nu o să mă mai întorc acasă... - Scuteşte-ne, se răsti Yaxley. Odraslele Sânge-Mâlilor nu ne
Hohotele de plâns ale doamnei Cattermole acoperiră paşii lui Harry, în timp ce se îndrepta cu băgare de seamă spre treptele care duceau către platforma ridicată. În clipa în care trecu pe lângă locul unde patrula pisica Patronus, simţi cum temperatura se schimbă - era cald şi plăcut. Era sigur că Patronusul îi aparţinea lui Umbridge şi strălucea puternic pentru că era fericită acolo, în elementul ei, aplicând legile sinistre la care îşi adusese contribuţia. încet şi cu foarte mare grijă, se strecură pe platformă pe lângă Umbridge, Yaxley şi Hermione, aşezându-se în spatele celei din urmă. Îi era teamă să nu o facă să tresară. îi trecu prin minte să arunce vraja Muffliato asupra lui Umbridge şi Yaxley, dar chiar şi simpla şoptire a cuvântului ar fi putut s-o sperie pe Hermione. Apoi, Umbridge ridică vocea, adresându-se doamnei Cattermole, şi Harry profită de ocazie. - Sunt în spatele tău, îi şopti el Hermionei la ureche. Aşa cum se aşteptase, Hermione tresări atât de tare, încât aproape că răsturnă călimara pe care ar fi trebuit să o folosească pentru transcrierea interogatoriului, dar Umbridge şi Yaxley erau concentraţi asupra doamnei Cattermole şi nu băgară nimic de seamă. - Doamnă Cattermole, când aţi sosit astăzi la minister, vi s-a confiscat o baghetă, spunea Umbridge. Douăzeci şi doi de centimetri lungime, din lemn de cireş, miez din fir de păr de unicorn. Recunoaşteţi această descriere? Doamna Cattermole încuviinţă din cap, ştergându-se cu mâneca la ochi. - Aţi putea să ne spuneţi, vă rog, de la ce vrăjitor sau vrăjitoare aţi luat bagheta cu pricina? - L-luat? suspină doamna Cattermole. Nu am luat-o de la nimeni. Am c-cumpărat-o la unsprezece ani. Ea m-a... m-a ales pe mine. Plângea în hohote, mai tare ca niciodată. Umbridge râse dulceag, ca o fetiţă, făcându-l pe Harry să vrea să o strângă de gât. Se aplecă înainte peste balustradă, pentru a-şi observa cu mai mare atenţie victima, şi ceva auriu se aplecă odată cu ea, atârnând în gol: era medalionul. Hermione îl văzuse şi ea; scoase un mic ţipăt, dar Umbridge şi
- Nu, spuse Umbridge, nu cred că a fost aşa, doamnă Cattermole. Baghetele nu aleg decât vrăjitori sau vrăjitoare. Dumneata nu eşti o vrăjitoare. Am aici răspunsurile pe care le-aţi dat în chestionarul care v-a fost trimis - dă-mi-le, Mafalda. Umbridge întinse o mână mică: semăna atât de bine cu o broască râioasă, încât Harry fu surprins când nu văzu pieliţe între degetele ei butucănoase. Din cauza şocului, lui Hermione începură să-i tremure mâinile. Căută în teancul de acte aflat într-un echilibru precar pe scaunul de lângă ea şi scoase până la urmă un vraf de pergamente cu numele doamnei Cattermole pe el. - E-e foarte frumos, Dolores, spuse ea, indicând medalionul care sclipea printre volanele bluzei lui Umbridge. - Ce să fie? se răsti Umbridge, uitându-se în jos. A, da - o moştenire de familie, spuse ea, atingând uşor medalionul aflat pe pieptul masiv. Litera „S" vine de la „Selwyn"... sunt o urmaşă a familiei Selwyn... Adevărul este că sunt puţine familii cu sânge pur cu care să nu fiu înrudită. Ce păcat, continuă ea, ridicând vocea, în timp ce frunzărea prin chestionarul doamnei Cattermole, că acelaşi lucru nu se poate spune şi despre dumneata. Profesia părinţilor: zarzavagii. Yaxley râse batjocoritor. Dedesubt, pisica pufoasă argintie patrula de colo-colo şi Dementorii aşteptau în colţuri. Minciuna lui Umbridge făcu să i se urce lui Harry sângele în cap, anulându-i orice fel de precauţii - şi anume că medalionul pe care îl luase ca mită de la un hoţ de rând era folosit pentru a se mândri cu descendenţa ei din familii pursânge. Harry ridică bagheta, fără să se sinchisească să o ascundă sub Pelerina Invizibilă, şi spuse: „Stupefy!" Avu loc o străfulgerare de lumină roşie, iar Umbridge se prăbuşi, lovindu-se cu fruntea de balustradă. Actele doamnei Cattermole îi alunecară din poală pe podea şi pisica argintie care patrula dedesubt dispăru. îi lovi un aer rece ca gheaţa, asemenea unei pale de vânt, şi Yaxley se uită în jur derutat, căutând sursa problemei. Văzu mâna suspendată a lui Harry cu bagheta îndreptată spre el. încercă să îşi scoată şi el bagheta, dar era prea târziu. - Stupefy! Yaxley se prelinse pe podea, unde rămase ghemuit. - Harry!
- Hermione, ,doar nu crezi că puteam să stau cu mâinile în sân şi să o ascult cum... - Harry, doamna Cattermole! Harry se întoarse repede, dându-şi jos Pelerina Invizibilă.
- Expecto Patronum! Cerbul argintiu zbură din vârful baghetei lui Harry şi sări spre
- Ia Horcruxul, îi spuse Harry Hermionei. Coborî în fugă treptele, vârându-şi Pelerina Invizibilă la loc în
- Tu? şopti ea, privindu-l în ochi. Dar... dar Reg a spus că tu eşti cel care a propus să fiu anchetată! - Da? bolborosi Harry, trăgând de lanţurile cu care avea legate mâinile. Ei bine, m-am răzgândit. Diffindo! Nu se întâmplă nimic. Hermione, cum să scap de lanţurile astea? - Stai puţin, încerc să fac ceva... - Hermione, suntem înconjuraţi de Dementori! - Ştiu, Harry, dar dacă se trezeşte fără medalion - trebuie să fac o dublură... Geminio! Gata... ar trebui să nu-şi dea seama... Hermione coborî în fugă. - Să vedem... Relashio! Lanţurile zăngăniră şi se retraseră înapoi în braţele scaunului. Doamna Cattermole părea la fel de speriată ca şi până atunci. - O să plecaţi de aici cu noi, spuse Harry, ridicând-o în picioare. Duceţi-vă acasă, luaţi-vă copiii şi fugiţi, fugiţi din ţară, dacă e nevoie. Deghizaţi-vă şi fugiţi. Aţi văzut cum e, nu o să aveţi niciodată parte de un proces corect. - Harry, zise Hermione, cum o să ieşim de aici, cu toţi Dementorii aceia în faţa uşii? - Cu Patronuşi, spuse Harry, îndreptându-şi bagheta către Patronusul său. învăluit încă de o strălucire puternică, cerbul încetini şi se îndreptă spre uşă. - Cât mai mulţi. Creează-l pe al tău, Hermione! - Expec-expecto Patronum! spuse Hermione. Nu se întâmplă nimic. - Este singura vrajă cu care are probleme, îi spuse Harry doamnei Cattermole, care era complet uluită. Din păcate... haide, Hermione... - Expecto Patronum! O vidră argintie ţâşni din vârful baghetei Hermionei şi înotă
- Hai, spuse Harry, conducându-le pe Hermione şi pe doamna Cattermole spre uşă. În momentul în care Patronuşii ieşiră plutind din celulă, oamenii care aşteptau afară începură să strige şocaţi. Harry se uită în jur - Dementorii se dădeau la o parte în stânga şi în dreapta, dispărând în întuneric, împrăştiindu-se din faţa fiinţelor argintii. - S-a hotărât să vă duceţi toţi acasă şi să fugiţi cu familiile voastre, le spuse Harry celor cu părinţi încuiaţi care aşteptau, orbiţi de lumina Patronuşilor şi încă destul de speriaţi. Duceţi-vă în străinătate, dacă puteţi. Cât mai departe de minister. Aceasta este... ăă... noua politică oficială. Acum, urmaţi-i pe Patronuşi şi veţi putea pleca din Atrium. Reuşiră să urce treptele de piatră fără a fi interceptaţi, dar când se apropiară de lifturi, Harry începu să aibă presimţiri rele. Nu îşi imagina cum ar fi putut să nu atragă atenţia asupra lor dacă ieşeau în Atrium cu un cerb argintiu şi o vidră zburând pe lângă ei şi cu douăzeci şi ceva de oameni, jumătate din ei fiind acuzaţi că aveau părinţi încuiaţi. - Reg! strigă doamna Cattermole, aruncându-se în braţele lui Ron. Runcorn mi-a dat drumul, i-a atacat pe Umbridge şi pe Yaxley şi ne-a spus tuturor să plecăm din ţară, cred că aşa ar trebui să facem, Reg, zău că da. Hai să ne ducem repede acasă, să luăm copiii şi... de ce eşti atât de ud? - Apă, bolborosi Ron, eliberându-se din braţele ei. Harry, ştiu că sunt intruşi în minister, ceva în legătură cu o gaură din uşa de la biroul lui Umbridge, cred că avem cinci minute dacă... Patronusul Hermionei făcu poc şi dispăru, în timp ce ea se întoarse îngrozită spre Harry. - Harry, dacă am rămas blocaţi aici... - Nu vom rămâne, dacă ne mişcăm repede, răspunse Harry. Apoi se adresă grupului tăcut din spatele lor, unde toţi îl priveau cu gurile căscate. - Cine are baghete? Cam o jumătate dintre ei ridicară mâna. - Bun, toţi cei care nu au baghete trebuie să stea lângă cei care
Reuşiră să se înghesuie în două lifturi. Patronusul lui Harry rămase de pază în faţa grilajelor aurii, în timp ce ei se închiseră şi lifturile începură să urce. - Etajul opt, spuse vocea neutră a vrăjitoarei, Atriumul. Harry îşi dădu seama imediat că aveau probleme. Atriumul era plin de oameni care mergeau de la un şemineu la altul, sigilându-le. - Harry! strigă Hermione. Ce o să ne... ? - OPRIŢI-VĂ! tună Harry şi vocea puternică a lui Runcorn răsună în Atrium. Vrăjitorii care sigilau şemineurile înlemniră. - Urmaţi-mă, şopti el către grupul de vrăjitori cu părinţi încuiaţi, ai cănii membri înaintau înghesuindu-se unii în alţii, însoţiţi de Ron şi Hermione. - Ce s-a întâmplat, Albert? spuse neliniştit acelaşi vrăjitor cu
- Ăştia trebuie să iasă înainte să sigilaţi ieşirile, spuse Harry, cât putu de autoritar. Cei din grupul vrăjitorilor se uitară unii la alţii. - Ni s-a spus să sigilăm ieşirile şi să nu lăsăm pe nimeni să... - Mă contrazici? - se răsti Harry. Vrei să pun să-ţi fie examinat arborele genealogic, aşa cum i-am făcut lui Dirk Cresswell? - Iartă-mă! spuse vrăjitorul cu început de chelie cu respiraţia întretăiată, dându-se un pas înapoi. N-am vrut să sugerez nimic, Albert, dar mă gândeam... mă gândeam că urmau să fie interogaţi şi... - Au sânge pur, spuse Harry şi vocea sa joasă răsună impresionant în sală. Sunt sigur că au sângele mai pur decât al multora dintre voi. Duceţi-vă, strigă el către cei cu părinţi încuiaţi, care fugiră
Vrăjitorii ministerului rămaseră de-o parte, unii părând derutaţi, alţii speriaţi şi ostili. Şi atunci... - Mary!
Doamna Cattermole se uită peste umăr. Adevăratul Reg Cattermole, care nu mai vomita, ci era doar palid şi slăbit, tocmai ieşise în fugă dintr-un lift. - R-Reg?
Se uită când la soţul ei, când la Ron, care înjură răspicat. Vrăjitorul cu început de chelie rămase cu gura căscată, întorcându-şi capul în mod ridicol între un Reg Cattermole şi altul. - Hei! Ce se întâmplă aici? Ce-i asta? - Sigilaţi ieşirile! Sigilaţi-le! Yaxley ţâşnise dintr-un alt lift şi fugea spre grupul de lângă şemineurile în care dispăruseră toţi cei cu părinţi încuiaţi, cu excepţia doamnei Cattermole. Când vrăjitorul cu început de chelie ridică bagheta, Harry îşi încleşta pumnul şi îl pocni, făcându-l să zboare prin aer. - I-a ajutat să scape pe cei cu părinţi încuiaţi, Yaxley! strigă Harry. Colegii vrăjitorului cu început de chelie se revoltară, dându-i ocazia lui Ron să o prindă de mână pe doamna Cattermole, să o tragă în şemineul care era încă deschis şi să dispară. Confuz, Yaxley se uită la Harry, apoi la vrăjitorul căruia îi dăduse un pumn, în timp ce adevăratul Reg Cattermole strigă: - Soţia mea! Cine a fugit cu soţia mea? Ce se întâmplă? Harry îl văzu pe Yaxley întorcând capul şi citi o licărire de adevăr pe chipul său aspru. - Hai! îi strigă Harry Hermionei, o apucă de mână şi săriră împreună în şemineu, în timp ce blestemul lui Yaxley zbură peste capul lui Harry. Se învârtiră pentru câteva secunde înainte de a ţâşni într-o cabină, dintr-un WC. Harry deschise uşa la perete şi îl văzu pe Ron, care stătea lângă chiuvete, luptându-se în continuare cu doamna Cattermole. - Reg, nu înţeleg... - Daţi-mi drumul, nu sunt soţul dumneavoastră, trebuie să vă
Se auzi un zgomot dintr-o cabină din spatele lor. Harry se uită în jur - tocmai apăruse Yaxley. - Să mergem! strigă Harry. O apucă pe Hermione de o mână şi pe Ron de braţ şi se învârtiră
Fură înghiţiţi de întuneric şi se simţiră striviţi, dar ceva nu era în ordine... mâna Hermionei părea să alunece din strânsoare. Se întreba dacă avea să se sufoce; nu putea nici să respire şi nici să vadă, iar singurele lucruri solide din lume erau braţul lui Ron şi degetele Hermionei, care alunecau încet-încet... Şi atunci văzu uşa de la numărul doisprezece, Casa Cumplită, cu inelul în formă de şarpe, dar înainte să poată trage aer în piept, se auzi un strigăt şi o străfulgerare de lumină mov, mâna Hermionei îl strânse brusc şi totul fu înghiţit din nou de întuneric. — Capitolul 14 — Hoţul Când deschise ochii, Harry fu orbit de lumini aurii şi verzui. Nu avea idee ce se întâmplase, tot ce ştia era că stătea întins pe frunze şi rămurele. Chinuindu-se să tragă aer în plămânii pe care îl simţea aplatizaţi, clipi şi îşi dădu seama că lumina puternică era de la soarele care strălucea printre frunzele copacilor, foarte sus. Apoi, ceva se mişcă aproape de faţa lui. Se ridică în mâini şi în genunchi, pregătit să se confrunte cu o fiinţă mică şi feroce, dar descoperi că era vorba despre piciorul lui Ron. Uitându-se în jur, Harry văzu că el, Ron şi Hermione erau pe pământ într-o pădure, în aparenţă singuri. Primul lucru care îi trecu prin minte lui Harry fu Pădurea Interzisă şi, pentru o clipă, chiar dacă ştia cât de nesăbuit şi periculos ar fi fost să Apară pe domeniul de la Hogwarts, inima i se umplu la gândul că ar fi putut să se strecoare printre copaci, până la coliba lui Hagrid. Cu toate acestea, în puţinul timp cât îi luă lui Ron să scoată un mormăit răguşit şi lui Harry să înceapă să se târască spre el, îşi dădu seama că nu erau în Pădurea Interzisă: copacii păreau mai tineri, erau la mai mare distanţă unii de alţii, iar pământul era mai liber. O găsi pe Hermione, stând şi ea tot în mâini şi în genunchi, lângă capul lui Ron. În clipa în care ochii i se opriră asupra lui Ron, Harry uită de orice alte griji. Acesta avea toată partea stângă a capului plină de sânge şi chipul alb-cenuşiu făcea un contrast puternic cu pământul acoperit de frunze. Efectele PoliPoţiunii începeau să se risipească: înfăţişarea lui Ron era un amestec între el însuşi şi Cattermole, părul îi devenea din ce în ce mai roşu, pe măsură ce chipul îi devenea chiar şi mai palid. - Ce-a păţit? - S-a Secţionat, spuse Hermione, lucrând cu degetele în dreptul mânecii lui Ron, acolo unde sângele era cel mai abundent şi mai întunecat. Harry privi, îngrozit, cum Hermione îi sfâşie cămaşa lui Ron. întotdeauna i se păruse că Secţionarea era ceva amuzant, dar acum... stomacul i se strânse în mod neplăcut, în timp ce Hermione dezgoli antebraţul lui Ron, de unde lipsea o bucată mare de carne, în loc rămânând o gaură curată, care părea făcută cu cuţitul. - Harry, repede, în geanta mea e o sticluţă cu o etichetă pe care scrie „Esenţă de frăsinel"... - În geantă... da... Harry fugi unde aterizase Hermione, înşfacă gentuţa cu perluţe
- Repede! înşfacă bagheta de pe jos şi o îndreptă spre interiorul genţii magice. - Accio frăsinel! O sticluţă maronie ţâşni din gentuţă - el o prinse şi se întoarse
- A leşinat, spuse Hermione, care era şi ea destul de palidă. Nu mai arăta ca Mafalda, deşi avea încă părul cărunt pe alocuri. Harry, deschide-o tu, îmi tremură mâinile. Harry smulse dopul sticluţei, iar Hermione o luă şi turnă trei picături de licoare peste rana sângerândă. Se ridică un fum verzui şi, după ce se risipi, Harry văzu că sângerarea încetase. Rana arăta ca şi când ar fi fost făcută cu câteva zile în urmă - mai adineauri carne vie, locul fusese acoperit acum cu piele nouă. - Oau! făcu Harry. - Nu îndrăznesc să fac altceva, zise Hermione şovăitoare. Există
- Cum s-a rănit? Adică - Harry clătină din cap, încercând să îşi limpezească gândurile, pentru a înţelege ce se întâmplase - de ce suntem aici? Nu era vorba să ne întoarcem la Casa Cumplită? Hermione trase aer în piept. Părea să fie gata să izbucnească în plâns. - Harry, nu cred că ne vom mai putea întoarce acolo vreodată. - Cum ad... ? - Când am Dispărut, m-a prins Yaxley şi nu am putut să scap de el. Era prea puternic şi încă mă mai ţinea când am ajuns la Casa Cumplită şi cred că trebuie să fi văzut uşa şi să se fi gândit că ne opream acolo, aşa că mi-a dat un pic drumul şi am reuşit să scap de el şi v-am adus aici! - Dar atunci, unde e? Stai aşa... doar nu vrei să spui că este la Casa Cumplită... Doar nu poate să intre acolo... Hermione încuviinţă din cap şi ochii îi sclipeau plini de lacrimi. - Ba da, Harry, cred că poate. L-am obligat să îmi dea drumul
Nu avea sens să se prefacă, Harry era convins că Hermione avea dreptate. Era o mare lovitură. Dacă Yaxley putea acum să intre în casă, nu mai aveau cum să se întoarcă acolo. Chiar atunci, putea să aducă acolo alţi Devoratori ai Morţii, prin Apariţie. Cu toate că era sumbră şi deprimantă, casa aceea fusese singurul lor refugiu, chiar un fel de cămin, de când Kreacher devenise mult mai fericit şi mai prietenos. Cu o urmă de regret care nu avea nicio legătură cu mâncarea, Harry şi-l imagină pe spiriduşul de casă pregătind plăcinta cu carne şi rinichi pe care Harry, Ron şi Hermione nu aveau să o mănânce niciodată. - Harry, iartă-mă, îmi pare atât de rău! - Fii serioasă, n-a fost vina ta! Dacă e cineva de vină, eu sunt
Harry băgă mâna în buzunar şi scoase ochiul lui Ochi-Nebun. Hermione tresări, îngrozită. - Umbridge îl pusese în uşa de la biroul ei, ca să-şi spioneze angajaţii. N-am putut să-l las acolo... dar aşa şi-au dat seama că erau intruşi. Înainte ca Hermione să poată răspunde, Ron gemu şi deschise ochii. Era încă cenuşiu şi chipul îi lucea de transpiraţie. - Cum te simţi? şopti Hermione. - Groaznic, răspunse Ron răguşit, strâmbându-se în timp ce îşi
- În pădurea unde s-a ţinut Cupa de Vâjthaţ, spuse Hermione. Am vrut să fim într-un spaţiu închis, la adăpost, şi acesta a fost... - ... primul loc care ţi-a trecut prin minte, încheie Harry în locul ei, uitându-se în jur, la poieniţa aparent pustie. Nu putu să nu îşi aducă aminte de ce se întâmplase ultima dată când Apăruseră în primul loc la care se gândise Hermione, cum Devoratorii Morţii îi găsiseră cu doar câteva minute mai târziu. Oare fusese din cauza Legilimanţiei? Oare Cap-de-Mort şi călăii săi ştiau şi de data aceasta unde îi dusese Hermione? - Nu credeţi că ar trebui să mergem în continuare? îl întrebă Ron pe Harry şi acesta îşi dădu seama, după expresia prietenului său, că şi el se gândea la acelaşi lucru. - Nu ştiu. Ron părea încă palid şi transpirat. Nu încercase deloc să se ridice, era prea slăbit pentru a o face. Ideea mutării lui Ron i se păru îngrijorătoare. - Hai să rămânem aici pentru moment, zise Harry.
- Unde te duci? întrebă Ron. - Dacă rămânem, ar trebui să aruncăm nişte farmece în jurul
Îşi ridică bagheta şi începu să se plimbe, formând un cerc larg în jurul lui Harry şi Ron şi murmurând în acelaşi timp incantaţii. Harry văzu mici schimbări în văzduh: era ca şi când Hermione ar fi aruncat o masă de aer cald peste poieniţa lor. - Salvio Hexia... Protego Totalum... Repello lncuiatum... Muffliato... Poţi să scoţi cortul, Harry... - Cortul? - Din geantă! - Din... bineînţeles, se conformă Harry. De data aceasta, nu se obosi să scotocească prin gentuţă, ci folosi
Harry îl recunoscu - în parte din pricina mirosului de pisici – ca fiind acelaşi cort în care dormiseră în noaptea Cupei Mondiale de Vâjthaţ. - Nu era al individului aceluia, Perkins, de la minister? întrebă
- Se pare că nu l-a mai vrut înapoi, suferă de lumbago, spuse Hermione, care făcea acum nişte opturi complicate cu bagheta, aşa că tatăl lui Ron mi-a dat voie să îl împrumut. Erecto! adăugă ea, îndreptându-şi bagheta către mormanul de pânză, care se ridică printr-o mişcare fluidă şi acum stătea drept pe pământ în faţa lui Harry, din mâinile căruia sări dintr-odată un ţăruş, care se înfipse cu o bufnitură finală în capătul unui ochi de frânghie. Cave Inimicum, încheie Hermione, fluturând bagheta spre cer. E tot ce pot să fac. Cel puţin, vom şti dacă vin, nu pot garanta că nu va putea pătrunde Cap... - Nu îi spune numele! o întrerupse Ron pe un ton aspru. Harry şi Hermione se uitară unul la celălalt. - îmi pare rău, spuse Ron, gemând puţin în timp ce se ridică să se uite la ei, dar am senzaţia că e ca un... ca un blestem sau ceva de genul acesta. Nu putem să-i spunem Ştim-Noi-Cine, vă rog? - Dumbledore spunea că teama de a rosti un nume... începu Harry. - Prietene, în caz că nu ai observat, faptul că i-a spus pe nume
Yüklə 2,21 Mb. Dostları ilə paylaş:
|