Harry Potter şi Talismanele Morţii

- Cum te cheamă? se răsti Greyback.

- Dudley, spuse Harry.

- Şi prenumele?

- Pre... Vernon. Vernon Dudley.

- Caută-l pe listă, Scabior, spuse Greyback, şi Harry îl auzi ducându-se într-o parte, pentru a vorbi cu Ron. Dar tu, Roşcatule?

- Stan Shunpike, zise Ron.

- Pe naiba, spuse cel pe care îl chema Scabior. Îl ştim pe Stan

Shunpike, a contribuit şi el la cauza noastră.

Se auzi încă o bufnitură.

- Mă cheamă Bardy, zise Ron şi Harry îşi dădu seama că avea gura plină de sânge. Bardy Weadley.

- Un Weasley? şuieră Greyback. Deci eşti înrudit cu trădători de sânge, chiar dacă nu eşti Sânge-Mâl. Şi, la urmă, prietena ta cea frumuşică...

Harry se înfiora când îi auzi încântarea din voce.

- Uşurel, Greyback, spuse Scabior, peste râsetele batjocoritoare

ale celorlalţi.

- A, nu muşc încă. Să vedem dacă îşi aminteşte numele mai repede decât Barny. Cine eşti, păpuşico?

- Luminiţa Limpede, zise Hermione.

Părea îngrozită, dar convingătoare.

- Care e Statutul tău de Sânge?

- Sânge semipur, spuse Hermione.

- E uşor de verificat, zise Scabior. Dar toţi par destul de tineri ca să nu fi terminat încă şcoala.

- Am plecat, zise Ron.

- Ce zici, Roşcatule, că aţi plecat? întrebă Scabior. Şi v-aţi hotărât să mergeţi cu cortul? Şi aţi folosit numele Lordului întunecat aşa, de amuzament?

- Nu de amuzament, spuse Ron. Din greşeală.

- Din greşeală? se auziră din nou râsete batjocoritoare.

- Weasley, ştii cui îi plăcea să folosească numele Lordului întunecat? mormăi Greyback. Celor din Ordinul Phoenix. înţelegi ce înseamnă asta?

-Nu.

- Ei bine, ei nu îi arată respectul cuvenit Lordului întunecat, aşa că numele a fost făcut Tabu. Câţiva membri ai Ordinului au fost depistaţi în felul acesta. O să vedem. Legaţi-i alături de ceilalţi prizonieri!

Cineva îl trase pe Harry de păr, îl târî până undeva în apropiere,

îl împinse, forţându-l să se aşeze pe ceva, apoi începu să îl lege spate

în spate cu alţi oameni. Harry era încă aproape orb, abia reuşind să

distingă câte ceva prin ochii umflaţi. Când omul care îi legă plecă

în sfârşit, Harry le şopti celorlalţi prizonieri:

- Mai are cineva bagheta?

- Nu, spuseră Ron şi Hermione din stânga şi dreapta lui.

- E numai vina mea. I-am rostit numele, îmi pare rău...

- Harry?

Se auzi o voce nouă, dar cunoscută, direct din spatele lui Harry,

de la persoana legată în stânga Hermionei.

- Dean?

- Chiar eşti tu! Dacă o să afle pe cine au prins... Sunt Recuperatori, caută doar chiulangii, pe care să-i vândă.

- Nu e o recoltă rea pentru o singură seară, spunea Greyback, în

timp ce nişte cizme cu ţinte trecură aproape de Harry, iar din cort

se auziră din nou zgomote. Un Sânge-Mâl, un goblin fugar şi trei

chiulangii. Le-ai verificat deja numele pe listă, Scabior? tună el.

- Da. Nu există niciun Vernon Dudley aici, Greyback.

- Interesant, spuse Greyback. E foarte interesant.

Se lăsă pe vine lângă Harry, care îl văzu prin spaţiul infim dintre

pleoapele umflate - avea chipul acoperit de păr cărunt şi des, cu

perciuni, cu dinţii maro ascuţiţi şi răni în colţurile gurii. Greyback

ivea izul turnului unde murise Dumbledore, mirosind a praf,

sudoare şi sânge.

- Vernon, deci nu eşti dat în căutare? Sau eşti pe lista aia sub un

alt nume? În ce casă eşti la Hogwarts?

- La Viperini, spuse Harry automat.

- Ce amuzant cum toţi cred că asta vrem să auzim, râse batjocoritor Scabior din umbră. Dar nici unii nu ştiu să zică unde este camera de zi.

- Este la subsol, spuse Harry limpede. Se intră prin perete. Este

plină de tot felul de cranii şi este sub lac, aşa că lumina este verzuie.

Urmă o pauză scurtă.

- Măi să fie, se pare că de data asta chiar am prins un Viperinuţ,

spuse Scabior. Bravo ţie, Vernon, puţini Sânge-Mâli ajung la Viperini. Cine e tatăl tău?

- Lucrează la minister, minţi Harry.

Ştia că toată povestea pe care o inventase s-ar fi putut nărui la cea mai mică investigaţie, dar, pe de altă parte, avea puţin timp la dispoziţie până faţa avea să îi revină la normal şi atunci oricum nu mai era loc de întors. La Departamentul Accidentelor şi Catastrofelor Magice.

- Ştii ceva, Greyback, spuse Scabior, chiar cred că e un Dudley acolo.

Harry abia dacă mai putea respira: oare era posibil ca norocul,

un noroc chior, să îi scoată cu bine din toată povestea asta?

- I-auzi, spuse Greyback, şi Harry simţi o nuanţă abia perceptibilă de nerăbdare în vocea crudă, înţelegând că acesta se întreba dacă tocmai îl atacase şi legase pe fiul unui funcţionar de la minister.

Lui Harry îi bătea inima cu putere, apăsând parcă în funia legată

în jurul pieptului; nu s-ar fi mirat dacă Greyback ar fi văzut-o.

- Urâtule, dacă spui adevărul, nu ai de ce să te temi dacă facem

un drum la minister. Bănuiesc că tatăl tău ne va da o recompensă

pentru că te-am luat.

- Dar, zise Harry, cu gura complet uscată, dacă ne-aţi lăsa pur şi

simplu să...

- Hei! se auzi un strigăt din cort. Uită-te la asta, Greyback!

O siluetă întunecată veni în fugă spre ei şi Harry văzu o scânteiere argintie la lumina baghetelor lor. Găsiseră sabia lui Cercetaş.

- Foaaarte frumos, spuse Greyback plăcut impresionat şi o luă de

la tovarăşul său. E chiar foarte frumoasă. Pare făcută de goblini. Unde aţi găsit voi aşa ceva?

-Ea tatălui meu, minţi Harry, sperând, împotriva sorţilor, că era prea întuneric pentru ca Greyback să vadă numele gravat chiar sub mâner. Am împrumutat-o ca să tăiem lemne pentru foc.

- Stai aşa, Greyback! Fii atent, în Profeţi

În timp ce Scabior vorbi, pe Harry îl săgeta foarte tare cicatricea, întinsă la maxim peste fruntea sa deformată. Văzu mai clar decât orice altceva o clădire înaltă, o fortăreaţă sumbră, neagră ca tăciunele şi înspăimântătoare, iar gândurile lui Cap-de-Mort deveniră brusc extrem de limpezi. Plutea spre clădirea uriaşă, mânat de un scop bine definit, învăluit în acelaşi timp într-o euforie plăcută.

Atât de aproape... atât de aproape...

Harry făcu un efort imens de voinţă şi îşi închise mintea în faţa gândurilor lui Cap-de-Mort, întorcându-se unde era, legat în întuneric de Ron, Hermione, Dean şi Socotici şi ascultându-i pe Greyback şi Scabior.

- „Hermione Granger", spuse Scabior, „Sânge-Mdlul care călătoreşte cu Harry Potter".

Cicatricea lui Harry îl ardea în continuare, dar Harry făcu un efort supraomenesc pentru a rămâne prezent, ca să nu alunece iar în mintea lui Cap-de-Mort. Auzi cizmele lui Greyback scârţâind în timp ce acesta se lăsă pe vine în faţa Hermionei.

- Ştii ceva, păpuşico? Fata din poza asta seamănă foarte bine cu tine.

- Ba nu! Nu sunt eu!

Chiţăitul îngrozit al Hermionei fu la fel de valabil ca o mărturisire.

- „... călătoreşte cu Harry Potter", repetă încet Greyback.

Totul păru să se oprească în loc. Cicatricea lui Harry îl durea înfiorător, dar el se străduia din răsputeri să reziste forţei gândurilor lui

Cap-de-Mort: niciodată nu fusese mai important decât acum să rămână cu minţile întregi.

- Ei bine, asta cam schimbă lucrurile, nu-i aşa? şopti Greyback.

Nimeni nu scotea niciun cuvânt. Harry simţi privirile Recuperatorilor încremenite asupra lui şi braţul Hermionei tremurând lângă el. Greyback se ridică şi se apropie de locul unde stătea Harry, se lăsă din nou pe vine şi începu să-i cerceteze cu mai mare atenţie chipul deformat.

- Ce ai pe frunte, Vernon? întrebă el cu blândeţe, cu respiraţia

mizerabilă în dreptul nărilor lui Harry, şi-i apăsă cu degetul său

murdar cicatricea întinsă.

- Nu o atinge! strigă Harry.

Nu se putu abţine, îl durea atât de tare, încât credea că mai avea

puţin şi leşina.

- Parcă purtai ochelari, Potter? şopti Greyback.

- Am găsit nişte ochelari! ţipă unul dintre Recuperatorii din spate. Ia stai aşa, Greyback, parcă erau nişte ochelari în cort.

Câteva clipe mai târziu, Harry se trezi cu ochelarii puşi brutal pe

nas. Recuperatorii se apropiau, privindu-l fix.

- El e! spuse Greyback răguşit. L-am prins pe Potter!

Se dădură cu toţii câţiva paşi înapoi, uluiţi de ce realizaseră.

Harry se chinuia în continuare să rămână prezent, deşi capul îi

bubuia de durere. Nu îi trecu prin minte ce ar fi putut să spună; îi

apăreau fulgerător fragmente de viziuni.

... plutea în jurul zidurilor înalte ale fortăreţei întunecate...

Nu, era Harry, legat şi fără baghetă, în mare pericol.

... se uita în sus, spre ultima fereastră, din tumul cel mai înalt...

Era Harry, iar soarta lui se discuta pe şoptite.

... era timpul să zboare...

- ... la minister?

- La naiba cu ministerul, mormăi Greyback. O să îşi asume ei

toate laudele şi noi o să rămânem pe dinafară. Eu zic să-l ducem

direct la Ştim-Noi-Cine.

- Vrei să-l chemi? Aici? spuse Scabior, impresionat şi îngrozit.

- Nu, se răsti Greyback, nu aş... Se zice că foloseşte ca sediu

casa Reacredinţă. Îl ducem acolo pe băiat.

Harry crezu că ştia de ce Greyback nu îl chema pe Cap-de-Mort.

Poate că omul-lup avea voie să poarte roba Devoratorilor Morţii

când doreau să îl folosească, dar doar cei din cercul apropriat erau

marcaţi cu Semnul întunecat: Greyback nu primise această onoare

supremă.

Cicatricea îl arse din nou.

... se ridica în noapte, zbura direct spre fereastra din vârful turnului...

- ... Greyback, eşti sută la sută sigur că e el? Că dacă nu-i, am

dat de naiba.

- Cine este şeful aici? răcni Greyback, trecând rapid peste momentul dificil. Eu zic că e Potter, iar el cu bagheta lui fac două mii de galioni pe loc! Dar dacă n-aveţi destul sânge în vine ca să veniţi, oricare dintre voi, îi iau eu pe toţi şi, cu puţin noroc, mi-o dau şi pe fată!

... fereastra era o simplă crestătură îngustă în piatra întunecată, era prea mică pentru a putea intra un om pe ea... În interior, abia se desluşea o siluetă scheletică, ghemuită sub o pătură... era mort sau dormea?

- Bine! spuse Scabior. Bine, ne băgăm şi noi! Greyback, dar

cum rămâne cu ceilalţi, ce facem cu ei?

- Păi mai bine îi luăm pe toţi. Avem doi Sânge-Mâli, asta înseamnă zece galioni în plus. Şi dă-mi şi sabia. Dacă sunt rubine, mai avem o mică avere şi aici.

Prizonierii fură ridicaţi în picioare. Harry auzea respiraţia sacadată şi înspăimântată a Hermionei.

- Apucaţi şi ţineţi strâns. îl iau eu pe Potter! spuse Greyback,

înşfăcând un smoc din părul lui Harry, care îi simţi unghiile lungi

şi galbene zgâriindu-i pielea capului. La trei! Unu.... Doi... trei...

Dispărură, luând prizonierii cu ei. Harry se zbătu, încercând să

scape din strânsoarea lui Greyback, dar nu avea cum: era strivit

între Ron şi Hermione, nu putea să se separe de grup, i se goleau

plămânii de aer şi cicatricea îl durea şi mai tare decât înainte.

... se strecură ca un şarpe pe fereastra îngustă şi ateriza, uşor ca un

fum, în camera ca o celulă...

Prizonierii se ciocniră unii de alţii în momentul în care aterizară

pe un drum de ţară. Ochii lui Harry, încă umflaţi, se obişnuiră după

câteva clipe, apoi văzu două porţi din fier forjat în capătul a ceea ce

părea să fie o alee lungă. Simţi o vagă senzaţie de uşurare. încă nu

se întâmplase ce era cel mai rău: Cap-de-Mort nu era acolo. Harry

ştia, pentru că se chinuia să se opună viziunii aceleia dintr-un loc

ciudat, ca o fortăreaţă, din vârful unui turn. Însă cât avea să îi ia lui

Cap-de-Mort să ajungă, odată ce-ar fi aflat că Harry se afla aici -

asta era o cu totul altă problemă.

Unul dintre Recuperatori se apropie de porţi şi le scutură.

- Cum intrăm? E închis, Greyback, nu pot să... Ei, drăcia dracului!

îşi retrase imediat mâinile speriat. Fierul se contorsiona, liniile

curbe abstracte se transformau într-un chip înspăimântător, care

vorbi cu o voce metalică, răsunătoare:

- Spuneţi de ce aţi venit!

- L-am adus pe Potter! tună Greyback triumfător. L-am prins pe Harry Potter!

Poarta se deschise în lături.

- Haideţi! le spuse Greyback oamenilor săi şi prizonierii fură împinşi pe porţi, de-a lungul aleii, printre garduri vii care le înăbuşeau paşii.

Harry văzu deasupra lui o formă albă ciudată şi realiză că era un

păun albinos. Se împiedică şi Greyback îl trase înapoi în picioare;

acum mergea clătinându-se, aplecat într-o parte, legat spate în spate de ceilalţi patru prizonieri. Harry îşi închise ochii umflaţi şi se lăsă

pentru câteva clipe în voia durerii produse de cicatrice. Voia să ştie

ce făcea Cap-de-Mort, să vadă dacă aflase deja că Harry fusese prins.

... silueta şovăielnică se mişcă sub pătura subţire şi se rostogoli spre

el, deschise ochii mari şi adânciti în orbite, avea chipul ca un craniu...

Bărbatul slăbit se ridică în capul oaselor, cu privirea aţintită asupra lui,

asupra lui Cap-de-Mort, şi zâmbi. îşi pierduse aproape toţi dinţii...

- Deci ai venit. Mă gândeam că o să vii... într-o zi. Dar călătoria ta

a fost zadarnică. Nu am avut-o niciodată.

Când furia lui Cap-de-Mort izbucni în el, cicatricea lui Harry

aproape explodă de durere, iar Harry se întoarse cu forţa înapoi în

trupul lui, străduindu-se să rămână prezent, în timp ce prizonierii

erau împinşi pe aleea acoperită cu pietriş.

O lumină se revărsă asupra lor.

- Ce se întâmplă? spuse o voce glacială de femeie.

- Am venit să vorbim cu Cel-Ce-Nu-Trebuie-Numit! Spuse răguşit Greyback.

- Cine eşti?

- Mă cunoşti!

în vocea omului-lup se simţi o notă de resentiment.

- Fenrir Greyback! L-am prins pe Harry Potter!

Greyback îl înşfacă pe Harry şi îl trase cu faţa spre lumină, smucindu-i şi pe ceilalţi prizonieri.

- Ştiu că-i umflat, doamnă, dar el e! interveni Scabior. Dacă vă uitaţi cu atenţie, puteţi să vedeţi cicatricea. Şi ea, o vedeţi pe fată?

E Sânge-Mâlul care călătoreşte cu el, doamnă. Nu există nicio îndoială că-i el, şi i-am luat şi bagheta! Uitaţi, doamnă...

Harry o văzu pe Narcissa Reacredinţă examinându-i chipul umflat. Scabior îi dădu repede bagheta din lemn de porumbar. Narcissa ridică din sprâncene.

- Aduceţi-i înăuntru, spuse ea.

Harry şi ceilalţi fură loviţi cu piciorul şi împinşi în sus, pe treptele de piatră, spre o sală plină cu portrete.

- Urmaţi-mă, spuse Narcissa, conducându-i în partea cealaltă a sălii. Fiul meu, Draco, a venit acasă în vacanţa de Paşti. Ne va spune dacă este vorba chiar despre Harry Potter.

Lumina din salon era orbitoare, după întunericul de afară. Harry desluşi dimensiunile mari ale camerei chiar printre ochii întredeschişi. De tavan atârna un candelabru de cristal, iar pe pereţii mov închis se aflau alte portrete. Recuperatorii aduseră cu forţa prizonierii în cameră şi două siluete se ridicară de pe scaunele din faţa unui şemineu din marmură bogat decorat.

- Cine sunt?

Harry auzi vocea tărăgănată, înfiorător de familiară a lui Lucius

Reacredinţă. Intrase în panică: nu mai vedea nicio cale de scăpare

şi, cu cât i se făcea mai teamă, cu atât îi era mai uşor să blocheze

gândurile lui Cap-de-Mort, cu toate că cicatricea îl ardea în continuare.

- Spun că l-au prins pe Potter, zise vocea glacială a Narcissei.

Draco, vino aici.

Harry nu îndrăzni să se uite direct la Draco, îl văzu doar cu coada ochiului: o siluetă puţin mai înaltă decât el, ridicându-se de pe un fotoliu. Chipul îi era o formă palidă ascuţită, sub o claie de păr

alb-blonziu.

Greyback îi obligă pe prizonieri să se întoarcă din nou, pentru

a-l plasa pe Harry direct sub candelabru.

- Ei bine, băiete? spuse vocea hârşâită a omului-lup.

Harry stătea cu faţa spre o oglindă agăţată deasupra şemineului,

un obiect masiv şi aurit, cu rama formată din cartuşe complicate. îşi

văzu printre gene reflecţia pentru prima dată de când plecase din

Casa Cumplită.

Avea faţa uriaşă, lucioasă şi rozalie; fiecare trăsătură îi fusese

deformată de vraja Hermionei. Avea părul până la umeri şi o umbră

întunecată în jurul maxilarului. Dacă nu ar fi ştiut că era reflecţia

lui, s-ar fi întrebat cine îi purta ochelarii. Hotărî să rămână tăcut,

pentru că vocea l-ar fi dat imediat de gol. Draco se apropie şi Harry

evită în continuare să îi întâlnească privirea.

- Ei bine, Draco? spuse Lucius Reacredinţă. Părea lacom. El e?

E Harry Potter?

- Nu pot... nu pot să-mi dau seama, spuse Draco.

Stătea departe de Greyback şi părea să îi fie la fel de teamă să se

uite la Harry cum îi era şi lui Harry să se uite la el.

- Dar uită-te la el cu atenţie, priveşte-l! Apropie-te!

Harry nu îl mai auzise niciodată pe Lucius Reacredinţă atât de

entuziasmat.

- Draco, dacă noi vom fi cei care îl dau pe Harry Potter pe mâna

Lordului întunecat, ni se va ierta totul!

- Păi, staţi aşa, domnule Reacredinţă, să nu uităm cine l-a prins

de fapt, nu? spuse Greyback ameninţător.

- Fireşte, fireşte! spuse Lucius nerăbdător.

Se apropie el însuşi de Harry, atât de mult, încât Harry îi văzu

limpede chipul palid şi apatic, chiar dacă avea ochii umflaţi. De sub

masca aceea umflată, Harry avea senzaţia că privea printre barele

unei cuşti.

- Ce i-ai făcut? îl întrebă Lucius pe Greyback. Cum a ajuns în

halul ăsta?

- Nu noi am făcut-o.

- Mie-mi seamănă a Blestem de Deformare, zise Lucius.

Îi cercetă fruntea lui Harry, cu ochii săi cenuşii.

- Este ceva acolo, şopti el, ar putea fi cicatricea foarte întinsă...

Draco, vino aici, uită-te cu atenţie! Ce crezi?

Acum, Harry văzu chipul lui Draco de aproape, chiar lângă cel al tatălui lui. Semănau extrem de bine, cu excepţia faptului că tatăl părea în al nouălea cer de bucurie, în timp ce Draco era reticent, chiar speriat.

- Nu ştiu, spuse el şi se îndepărtă, ducându-se spre şemineu, de

unde privea mama sa.

- Ar fi bine să fim siguri, Lucius! strigă Narcissa spre soţul ei, cu

o voce glacială şi limpede. Să fim foarte siguri că este Potter, înainte

să îl chemăm pe Lordul întunecat... Ei spun că e a lui, continuă ea,

examinând bagheta din lemn de porumbar, dar nu seamănă cu

descrierea lui Ollivander. Dacă ne înşelăm, dacă îl chemăm degeaba

pe Lordul întunecat... Ai uitat ce le-a făcut lui Rowle şi Dolohov?

- Şi cu Sânge-Mâlul cum rămâne? mormăi Greyback.

Harry aproape căzu în timp ce Recuperatorii îi obligară pe prizonieri

să se învârtă din nou, pentru ca lumina să se reverse acum asupra Hermionei.

- Stai puţin, spuse Narcissa tăios. Da, da, era în magazinul

doamnei Malkin, cu Potter! I-am văzut poza în Profet Uită-te la

fată, Draco, nu e Granger?

- Eu... poate... da.

- Dar atunci înseamnă că băiatul e Weasley! strigă Lucius, mergând în jurul prizonierilor legaţi, pentru a ajunge în faţa lui Ron. Ei sunt, prietenii lui Potter - Draco, uită-te la el, nu e fiul lui Arthur

Weasley, cum l-o chema?

- Ba da, spuse Draco, stând cu spatele la prizonieri. S-ar putea.

Uşa de la salon se deschise în spatele lui Harry. Vocea unei

femei se făcu auzită şi, în clipa aceea, teama pe care o simţea Harry

atinse noi culmi.

- Ce se întâmplă aici? Ce s-a întâmplat, Cissy?

Bellatrix Lestrange se plimbă încet în jurul prizonierilor şi se opri

în dreapta lui Harry, holbându-se la Hermione, cu ochii ei întunecaţi.

- Deci nu există îndoială, spuse ea încet, ea este Sânge-Mâlul?

Ea este Granger?

- Da, da, este Granger! strigă Lucius. Şi credem că lângă ea stă

Potter! Potter şi prietenii lui, prinşi în sfârşit!

- Potter? strigă Bellatrix şi se dădu înapoi, pentru a-l privi mai

bine pe Harry. Sunteţi siguri? Atunci, Lordul întunecat trebuie

informat numaidecât!

îşi ridică mâneca dreaptă: Harry văzu Semnul întunecat marcat

prin ardere pe braţul ei şi ştiu că Bellatrix era pe cale să îl atingă, să

îl cheme pe multiubitul ei stăpân.

- Tocmai voiam să îl chem! spuse Lucius şi chiar puse mâna pe

încheietura lui Bellatrix, împiedicând-o să atingă Semnul. Eu îl voi

chema, Bella. Potter a fost adus în casa mea, aşadar, eu sunt

îndreptăţit să...

- îndreptăţit! făcu ea batjocoritor, încercând să îşi smulgă mâna

din strânsoarea lui. Ai pierdut orice fel de drepturi în clipa în care

ţi-ai pierdut bagheta, Lucius! Cum îndrăzneşti?! Ia mâna de pe mine!

- Nu are nicio legătură cu tine, nu tu l-ai prins pe băiat!

- Scuzaţi-mă, domnule Reacredinţă, interveni Greyback, dar noi suntem cei care l-au prins pe Potter şi noi vom încasa recompensa în aur.

- Aur! râse Bellatrix, încercând în continuare să scape de

cumnatul ei şi scotocind în buzunar cu mâna liberă, în căutarea

baghetei. Ia-ţi aurul, fiinţă mizerabilă care se hrăneşte cu hoituri, de

ce să vreau eu aur? Eu nu vreau decât onoarea de a... a...

Nu se mai zbătu; ochii negri i se fixară asupra unui lucru pe care

Harry nu îl vedea. Jubilând că Bellatrix capitulase, Lucius îi dădu

drumul şi îşi ridică repede propria mânecă.

- Opreşte-te! ţipă Bellatrix. Nu-l atinge, o să murim cu toţii

dacă Lordul întunecat vine acum!

Lucius încremeni, cu arătătorul suspendat deasupra Semnului

său. Bellatrix ieşi din câmpul vizual limitat al lui Harry.

- Ce e asta? o auzi Harry spunând.

- O sabie, mormăi un Recuperator pe care nu îl vedea.

- Dă-mi-o.

- Nu-i a ta, doamnă, e a mea, eu am găsit-o.

Se auzi o bufnitură şi avu loc o străfulgerare de lumină roşie:

Harry înţelese că Recuperatorul fusese împietrit. Se auziră strigăte

mânioase dinspre tovarăşii săi - Scabior îşi scoase bagheta.

- Ce încerci să faci, femeie?

- Stupefy ! strigă ea. Stupefy!

Nu erau pe măsura ei, chiar dacă erau patru contra unu: era o

vrăjitoare foarte pricepută şi fără conştiinţă, aşa cum Harry ştia prea

bine. Se prăbuşiră acolo unde erau, toţi în afară de Greyback, care

fusese obligat să cadă în genunchi, cu braţele ridicate în lături.

Harry o văzu pe Bellatrix cu coada ochiului, privind în jos, la omul-

lup. Ţinea strâns sabia lui Cercetaş şi avea chipul ca din ceară.

- Unde ai găsit sabia aceasta? îi şopti ea lui Greyback, luându-i

bagheta din mână fără ca acesta să opună rezistenţă.

- Cum îndrăzneşti?! se răsti el.

Gura era singura parte din corp pe care şi-o mai putea mişca, în

timp ce era obligat să se uite în sus la ea. îşi dezveli dinţii ascuţiţi.

- Dă-mi drumul, femeie!

- Unde ai găsit sabia aceasta? repetă ea, fluturând-o în faţa lui.

Plesneală a trimis-o în seiful meu din Gringotts!

- Era în cortul lor, spuse răguşit Greyback. Dă-mi drumul, când

îţi zic!

Bellatrix flutură bagheta şi omul-lup sări în picioare, dar păru să

se teamă să se apropie de ea. Se duse după un fotoliu, înfigându-şi

unghiile murdare şi încovoiate în spătar.

- Draco, du gunoaiele astea afară, spuse Bellatrix, arătând spre

bărbaţii leşinaţi. Dacă nu ai destul sânge în vine ca să îi lichidezi,

lasă-i în curte şi mă ocup eu de ei.

- Cum îndrăzneşti să vorbeşti aşa cu Draco?! spuse Narcissa