Harry Potter şi Talismanele Morţii

- Ştiu care sunt instrucţiunile. Doamna Lestrange vrea să îşi viziteze depozitul... o familie străveche... vechi clienţi... pe aici, vă rog.

Şi, tot zăngănind, se îndreptă către una dintre numeroasele uşi

din sală. Harry se uită înapoi la Travers, care rămăsese pironit

locului şi părea neobişnuit de absent, şi luă o decizie. Cu o şfichiuire

a baghetei îl făcu pe Travers să vină cu ei, mergând umil în urma

lor, până ce ajunseră la uşă şi trecură pe un culoar din piatră

neşlefuită, luminat cu torţe aprinse, care se afla dincolo de ea.

- Avem probleme, bănuiesc ceva, spuse Harry, când uşa se trânti în urma lor şi el îşi dădu jos Pelerina Invizibilă.

Socotici sări de pe umerii lui Harry, iar Travers şi Bogrod nu părură deloc surprinşi să îl vadă pe Harry Potter apărând dintr-odată în mijlocul lor.

- Sunt sub puterea Blestemului Imperius, adăugă el, răspunzând în acest fel întrebărilor lui Hermione şi Ron, foarte derutaţi de comportamentul lui Travers şi Bogrod, care înţepeniseră amândoi, complet absenţi. Nu cred că am făcut vraja destul de puternică, nu ştiu...

Îi trecu prin minte un alt crâmpei de amintire, ce îi strigase adevărata Bellatrix Lestrange, când încercase prima oară să folosească un Blestem de Neiertat: „Trebuie să ţi-o doreşti cu adevărat, Potter!"

- Ce facem? întrebă Ron. Să plecăm acum, cât mai putem?

- Dacă avem cum, spuse Hermione, uitându-se înapoi la uşa

care dădea în sală, unde se putea întâmpla orice.

- Am ajuns până aici, eu zic să mergem mai departe, îi sfătui Harry.

- Bun! spuse Socotici. Deci avem nevoie de Bogrod, ca să conducă vagonetul, fiindcă eu nu mai am dreptul să o fac. Dar vrăjitorul nu va avea loc.

Harry îşi îndreptă bagheta spre Travers.

- Imperio!

Vrăjitorul se întoarse şi porni vioi de-a lungul şinei întunecate.

- Ce l-ai pus să facă?

- Să se ascundă, spuse Harry.

îşi îndreptă apoi bagheta spre Bogrod; acesta fluieră şi chemă un

vagonet care apăru din întuneric, huruind pe şine. Când începură

să se caţere în el, Harry fu sigur că în sala din spatele lor se auzeau

nişte strigăte. Bogrod şi Socotici se instalaseră în faţă, iar Harry,

Ron şi Hermione stăteau înghesuiţi în spate.

Vagonetul se smuci şi porni, prinzând viteză. Trecură pe lângă

Travers, care se strecură într-o nişă din perete, apoi vagonetul începu să şerpuiască şi să cotească pe culoarele ca de labirint, înclinându-se mereu mai în faţă. Din cauza huruitului vagonetului pe şine, Harry nu mai auzea nimic. în timp ce şerpuiau printre stalactite, coborând din ce în ce mai mult, părul îi flutura în spate, dar Harry tot nu înceta să se uite peste umăr. I se părea că lasă urme cât casa. Cu cât se gândea mai mult, cu atât i se părea că fusese o idee foarte proastă ca Hermione să se deghizeze în Bellatrix Lestrange şi să vină cu bagheta lui Bellatrix, când Devoratorii Mortii ştiau cine o furase.

Ajunseseră mult mai departe decât fusese Harry vreodată în Gringotts, cotiră foarte brusc, în viteză, şi văzură în faţa lor, cu doar câteva secunde înainte de a ajunge la ea, o cascadă care şiroia direct pe şine. Harry îl auzi pe Socotici strigând: „Nu!", dar nu se puse frână - trecură valvârtej prin ea. Harry avea ochii şi gura pline cu apă, nu vedea nimic şi nu putea respira, apoi, cu o smucitură îngrozitoare, vagonetul se răsturnă şi fură cu toţii azvârliţi în afară. Harry îl auzi făcându-se mici fărâme de zidul tunelului, o auzi pe Hermione strigând ceva, simţi cum plutea înapoi pe pământ, de parcă ar fi fost uşor ca o pană, şi ateriza nevătămat în interiorul tunelului stâncos.

- V-Vrajă de Amortizare, bolborosi Hermione, în timp ce Ron

o ridică în picioare.

Spre groaza lui Harry, Hermione nu mai arăta ca Bellatrix, ci

stătea acolo, îmbrăcată într-o robă mult prea mare pentru ea, udă

leoarcă şi având din nou înfăţişarea ei obişnuită. Ron era din nou

roşcat şi fără barbă. îşi dădură seama de aceasta în timp ce se uitau

unul la celălalt, pipăindu-şi feţele.

- Cascada Tâlharilor! spuse Socotici, ridicându-se şi uitându-se înapoi la cascada de pe şine, despre care Harry ştia acum că nu fusese doar nişte apă. Elimină toate farmecele şi deghizările magice! Ştiu că sunt impostori în Gringotts, au declanşat măsuri de securitate împotriva noastră!

Harry o văzu pe Hermione verificând dacă mai avea încă gentuţa cu periuţe şi îşi vârî repede mâna sub haină, pentru a se asigura că nu pierduse Pelerina Invizibilă. Apoi se întoarse şi îl văzu pe Bogrod clătinând din cap uluit - Cascada Tâlharilor părea să fi ridicat Blestemul Imperius.

- Avem nevoie de el, spuse Socotici, nu putem să intrăm în depozit fără un goblin de la Gringotts. Şi avem nevoie de Răsunători!

- Imperio! rosti Harry din nou.

Ecoul vocii sale răsună în tunelul de piatră, în timp ce senzaţia năvalnică de control care-i plecă din creier şi ajunse până în baghetă se

făcu iar simţită. Bogrod se supuse iarăşi voinţei lui, iar expresia de uimire se transformă într-una de indiferenţă politicoasă. în timpul acesta, Ron se grăbi să ridice sacul din piele în care erau sculele de metal.

- Harry, cred că aud pe cineva venind! spuse Hermione, îndreptă bagheta lui Bellatrix spre cascadă şi strigă: Protego!

Văzură cum Vraja Scut zbură de-a lungul tunelului şi bloca şuvoiul de apă fermecată.

- Bine gândit, spuse Harry. Condu-ne, Socotici!

- Cum o să mai ieşim de aici? întrebă Ron, în timp ce înaintau repede în întuneric după goblin, cu Bogrod în urma lor, gâfâind ca un câine bătrân.

- Hai să ne facem griji pentru asta când va fi cazul! spuse Harry.

încercă să-şi ciulească urechile - i se păru că aude ceva zăngănind şi mişcându-se în apropiere. Socotici, cât mai avem de mers?

- Nu mult, Harry Potter, nu mult...

Cotiră şi văzură fiinţa uriaşă la care Harry se aşteptase, dar tot se opriră brusc cu toţii. în faţa lor se afla un dragon imens, priponit de pământ, blocând accesul la patru sau cinci dintre depozitele aflate la cea mai mare adâncime. Solzii dragonului deveniseră moi şi cu o culoare palidă pe parcursul numeroşilor ani pe care-i petrecuse închis sub pământ; ochii îi avea de-un roz lăptos, picioarele din spate îi erau încătuşate în nişte inele masive, de care erau legate lanţuri prinse de nişte piroane enorme, înfipte adânc în piatră. Avea aripile mari şi cu spini strânse aproape de corp - s-ar fi umplut încăperea dacă le-ar fi deschis -, iar când îşi întoarse capul urât spre ei, răgetul său făcu tunelul din piatră să se cutremure; deschise gura şi scuipă un jet de foc, care îi făcu s-o ia la goană înapoi, în lungul tunelului.

- Este pe jumătate orb, gâfâi Socotici, dar asta îl face şi mai fioros. Cu toate acestea, avem cum să îl controlăm. A învăţat la ce să se aştepte când vin Răsunătorii. Dă-mi-i.

Ron îi dădu sacul lui Socotici şi goblinul scoase mai multe instrumente mici din metal, care, atunci când erau scuturate, scoteau un zgomot răsunător, ca de ciocane care loveau nicovale. Socotici le împărţi şi Bogrod primi supus instrumentul care îi reveni.

- Ştiţi ce să faceţi, le spuse Socotici lui Harry, Ron şi Hermione.

Când aude zgomotul acesta, se aşteaptă la durere: se va da înapoi şi

Bogrod va trebui să pună palma pe uşa depozitului.

Înaintară şi veniră din nou de după colţ, scuturând Răsunătorii,

iar zgomotul acestora reverberă în pereţii din piatră, amplificat

puternic, astfel încât Harry avu senzaţia că, în larma generală, îi

vibra până şi creierul. Dragonul scoase un răget răguşit, apoi se retrase. Harry văzu că tremura; când se duseră mai aproape, observă

că avea cicatricele unor tăieturi adânci pe bot, iar bănuiala lui era

că fusese învăţat să se teamă de săbii încinse în momentul când

auzea Răsunătorii.

- Fă-l să pună palma pe uşă! îl îndemnă Socotici pe Harry, care

îşi îndreptă din nou bagheta spre Bogrod.

Bătrânul goblin se supuse, aşezându-şi mâna pe lemn - uşa depozitului dispăru şi le dezvălui o deschidere ca de grotă, plină de sus până jos cu monede şi pocale din aur, armuri din argint, piei de animale ciudate, unele cu ţepi lungi, altele cu aripi care atârnau, sticle cu poţiuni, decorate cu nestemate, şi un craniu care încă purta o coroană.

- Căutaţi, repede! spuse Harry, când intrară cu toţii grăbiţi în

depozit.

Le descrisese cupa lui Astropuf lui Ron şi Hermionei, dar, dacă

în depozit era Horcruxul misterios, nu aveau cum să ştie cum arăta,

însă abia dacă avu timp să arunce o privire în jur, când din spatele

lor se auzi un zgomot metalic înăbuşit. Uşa apăruse din nou, iar ei

rămaseră închişi în depozit, cufundaţi în beznă.

- Nu contează, o să ne poată da drumul Bogrod! îi linişti Socotici, când Ron scoase un strigăt de surprindere. Aprindeţi baghetele, nu vreţi? Şi... să ne grăbim, avem foarte puţin timp!

- Lumos!

Harry plimbă raza baghetei în jur - lumina căzu peste bijuterii

scânteietoare şi, pe un raft înalt, văzu sabia falsă a lui Cercetaş,

într-o grămadă de lanţuri. Ron şi Hermione îşi aprinseseră şi ei

baghetele şi acum examinau mormanele de obiecte din jurul lor.

- Harry, crezi că ar putea fi... Aaahh!

Hermione ţipă de durere şi Harry îşi îndreptă bagheta spre ea, la

timp pentru a vedea cum un pocal decorat cu nestemate îi cade din

mână, dar în momentul în care căzu, se sparse şi se transformă într-o

ploaie de pocale, astfel încât, o secundă mai târziu, se auzi un zgomot

metalic şi podeaua fu acoperită cu pocale identice, care se rostogoleau în toate părţile, fiind imposibil de distins care era cel original.

- M-a fript! gemu Hermione, băgându-şi degetele arse în gură.

- Au adăugat Blesteme Geminio şi Flagrante! spuse Socotici.

Tot ce atingeţi se va duplica şi vă va arde, dar copiile sunt lipsite de

valoare. Şi dacă veţi atinge în continuare comoara, până la urmă

veţi muri striviţi de greutatea aurului care se dublează!

- Bine, nu vă atingeţi de nimic! strigă Harry disperat, dar chiar

în clipa în care o spuse, Ron lovi din greşeală cu piciorul unul

dintre pocalele căzute şi încă douăzeci apărură ca printr-o explozie.

Ron sărea pe loc, fiindcă o bucată din pantof îi fusese arsă din

cauza contactului cu metalul încins.

- Stai locului, nu te mişca! spuse Hermione, ţinându-l pe Ron.

- Aruncaţi o privire împrejur doar! spuse Harry. Nu uitaţi, cupa

e mică şi din aur, are un bursuc gravat pe ea şi două toarte. În rest,

vedeţi dacă nu zăriţi pe undeva simbolul lui Ochi-de-Şoim, şoimul.

îşi îndreptară baghetele spre fiecare nişă şi crevasă, învârtindu-se cu grijă pe călcâie. Era imposibil să nu se atingă de nimic. Harry făcu să cadă o cascadă de galioni falşi pe podea, lângă pocale, şi acum abia dacă mai aveau pe unde să calce. Aurul strălucitor şi încins scânteia, astfel încât depozitul semăna cu un imens cuptor. Bagheta lui Harry lumina scuturi şi coifuri făurite de goblini, aşezate pe rafturi până în tavan. înălţă raza din ce în ce mai sus, până când găsi dintr-odată un obiect care îi făcu inima să îi tresalte de emoţie şi mâna să îi tremure.

- E acolo, e acolo, sus!

Ron şi Hermione îşi îndreptară şi ei baghetele înspre locul respectiv, astfel încât micuţa cupă din aur scânteia în lumina a trei baghete: cupa care îi aparţinuse Helgăi Astropuf, care ajunsese apoi în posesia lui Hepzibah Smith, de la care o furase Tom Cruplud.

- Şi cum naiba o să ajungem tocmai acolo fără să atingem

nimic? întrebă Ron.

- Accio Cupă! strigă Hermione, care în mod evident uitase, din

cauza disperării, ce le spusese Socotici în timpul şedinţelor în care

stabiliseră planul.

- Nu merge, nu merge! se răsti goblinul.

- Atunci, ce să facem? se răsti Harry, uitându-se urât la goblin.

Socotici, dacă vrei sabia, atunci o să trebuiască să ne mai ajuţi cu...

stai aşa! Pot să le ating cu sabia? Hermione, dă-mi-o!

Hermione căută în interiorul robei, scoase gentuţa cu periuţe,

scotoci pentru câteva secunde şi apoi scoase sabia scânteietoare.

Harry o înşfacă de mânerul încastrat cu rubine şi atinse vârful lamei

de o carafă din argint din apropiere; aceasta nu se duplică.

- Dacă aş reuşi să trec sabia printr-o toartă... dar cum să ajung acolo, sus?

Raftul pe care se afla cupa era prea sus ca să ajungă la el oricare dintre ei, chiar şi Ron, care era cel mai înalt. Căldura pe care o degaja comoara vrăjită se ridica în valuri şi lui Harry îi şiroia transpiraţia pe faţă şi pe spate, în timp ce se chinuia să găsească un mod de a ajunge la cupă. Tocmai atunci îl auzi şi pe dragon, care scoase un răget îngrozitor dincolo de uşă, iar zăngănitul se apropia din ce în ce mai tare.

Acum chiar erau blocaţi acolo, nu aveau pe unde să iasă, decât

pe uşă, şi se părea că din partea cealaltă se îndrepta spre ei o armată

de goblini. Harry se uită la Ron şi Hermione şi le citi groaza pe chip.

- Hermione, spuse Harry, în timp ce ţăcănitul se auzea şi mai

tare, trebuie să ajung acolo, trebuie să o distrugem!

Hermione ridică bagheta, o îndreptă spre Harry şi şopti:

- Levicorpus.

Harry fu suspendat în aer de gleznă, lovi o armură şi din ea ţâşniră copii ca nişte trupuri incandescente, umplând spaţiul aglomerat. Ron, Hermione şi cei doi goblini ţipară de durere, fiind răsturnaţi peste alte obiecte, care începură şi ele să se dubleze. îngropaţi pe jumătate sub valuri din ce în ce mai mari de comori încinse, se zbăteau şi strigau, în timp ce Harry vârî sabia prin mânerul cupei lui Astropuf, trăgând-o pe lamă.

- împervius! strigă Hermione, încercând să se protejeze pe ea, pe

Ron şi pe goblini de metalul care îi ardea.

Atunci se auzi cel mai groaznic ţipăt de până atunci şi Harry se

uită în jos: Ron şi Hermione erau îngropaţi până la mijloc în comoară, chinuindu-se să îl ţină la suprafaţă pe Bogrod, dar Socotici se

scufundase cu totul şi nu i se mai vedeau decât vârfurile degetelor.

Harry îl apucă de degete pe Socotici şi trase. Goblinul, plin de

băşici, ieşea încet la suprafaţă, urlând de durere.

- Liberacorpus! strigă Harry, şi el şi Socotici aterizară cu o bufnitură pe comoara care sporea, iar lui Harry îi zbură sabia din mână.

- Ia-o! strigă Harry, în timp ce se străduia să suporte durerea

provocată de metalul încins care îi atingea pielea.

Socotici se căţărase pe umerii lui din nou, hotărât să evite

valurile din ce în ce mai abundente de obiecte incandescente.

--Unde e sabia? Cupa era pe ea!

Zăngănitul din partea cealaltă a uşii devenea asurzitor. Era prea târziu.

- Acolo!

Socotici fu cel care o văzuse şi el se aruncase după ea, moment în care Harry îşi dădu seama că goblinul nu se aşteptase niciodată ca ei să se ţină de cuvânt. Ţinându-se strâns cu o mână de părul lui Harry, pentru a se asigura că nu avea să cadă în marea de aur încins, Socotici înşfacă mânerul săbiei şi o ridică sus, unde Harry nu putea să ajungă la ea.

Cupa micuţă de aur, care atârna de lamă, lângă mânerul săbiei,

fu aruncată cât colo. Având încă goblinul în cârcă, Harry se aruncă

şi o prinse şi nu îi dădu drumul, deşi simţea cum îl ardea, nici măcar

atunci când nenumărate cupe ale lui Astropuf îi ţâşniră din pumn,

căzând ca o ploaie peste el. În timp ce uşa depozitului se deschise

încă o dată, simţi cum aluneca, fără să poată face nimic, pe o avalanşă din ce în ce mai masivă de aur şi argint incandescent, care îi

purta pe el, Ron şi Hermione afară din depozit. Foarte puţin conştient de durerea provocată de arsurile de pe tot corpul şi purtat în continuare de comoara care se duplica, Harry băgă cupa în buzunar şi întinse mâna în sus, ca să recupereze sabia, dar Socotici dispăruse. Cu primul prilej, se lăsase să alunece de pe umerii lui Harry şi fugise spre goblinii din jurul lui, fluturând sabia şi strigând: „Hoţii! Hoţii! Ajutor! Hoţii!". Dispăruse în mijlocul mulţimii care se apropia, dintre care toţi erau înarmaţi cu pumnale şi îl acceptară necondiţionat.

Alunecând pe metalul încins, Harry reuşi să se ridice şi ştiu că

singura lor scăpare era să treacă de ei.

- Stupefy! strigă el, iar Ron şi Hermione i se alăturară.

Jeturi de lumină roşie zburară spre mulţimea goblinilor şi unii căzură, în timp ce alţii înaintară. Harry văzu mai mulţi paznici vrăjitori, care veneau în fugă de după colţ.

Dragonul priponit scoase un răget şi scuipă flăcări asupra goblinilor, vrăjitorii fugiră, încovoiaţi, înapoi pe unde veniseră şi Harry

avu o străfulgerare de inspiraţie sau de nebunie. îndreptă bagheta

spre cătuşele groase cu care era ţintuită de pământ creatura şi strigă:

- Relashio!

Cătuşele se desfăcură cu un zgomot răsunător.

- Pe aici! strigă Harry şi, în timp ce arunca în continuare Vrăji

de împietrire spre goblinii care înaintau, sări înspre dragonul cel orb.

- Harry, Harry, ce faci? strigă Hermione.

- Urcaţi-vă, hai!

Dragonul nu îşi dăduse seama că era liber. Harry găsi genunchiul

unui picior din spate şi se caţără pe spatele lui. Solzii erau tari ca

oţelul, nici nu părea să îl simtă. întinse mâna, o trase în sus şi pe

Hermione, iar Ron urcă în spatele lor. O clipă mai târziu, dragonul

realiză că nu mai era priponit.

Se ridică pe picioarele din spate şi mai scoase un răget de groază.

Harry îşi înfipse genunchii, ţinându-se cât putu de strâns de solzii zimţaţi, când dragonul îşi desfăcu aripile, răsturnându-i ca pe popice pe

goblinii care ţipau, într-o parte şi în alta, şi se ridică de la sol. Harry,

Ron şi Hermione se lipiră de spatele lui, aproape atingând tavanul,

când dragonul se năpusti spre tunel, în timp ce goblinii care îi urmăreau începură să arunce pumnale care alunecau paralel cu pielea.

- N-o să putem ieşi, e prea mare! strigă Hermione, dar dragonul

deschise gura şi scuipă iarăşi foc, dărâmând tunelul.

Podeaua şi tavanul crăpară şi se făcură fărâmiţe. Dragonul înainta în forţă, croindu-şi drum cu ajutorul ghearelor. Harry ţinea ochii bine închişi, din cauza căldurii şi prafului, asurzit de zgomotul pietrelor care se prăbuşeau şi de răgetele dragonului. Nu putea decât să se ţină strâns de spatele lui, aşteptându-se să îl azvârle în orice clipă, apoi o auzi pe Hermione strigând: Defodio! Îl ajuta pe dragon să lărgească culoarul, decupând tavanul în timp ce se chinuia să avanseze, spre aer mai curat, departe de goblinii care urlau şi zăngăneau. Harry şi Ron o imitară, năruind bucăţi din tavan cu ajutorul altor vrăji menite să macine în piatră. Trecură pe lângă lacul subteran, iar creatura uriaşă care se târa şi mârâia păru să simtă libertatea şi spaţiul deschis înaintea lor. În spate, culoarul era plin de mişcările cozii imense cu ţepi a dragonului, de bucăţi mari de stâncă, stalactite uriaşe, fragmentate, şi de zăngănitul goblinilor, care părea din ce în ce mai înăbuşit, în timp ce în faţa lor

aveau cale liberă, datorită flăcărilor aruncate de dragon.

Până la urmă, prin puterea cumulată a vrăjilor lor şi prin forţa brută a dragonului, năvăliră afară din culoar şi ajunseră în sala de marmură. Goblinii şi vrăjitorii ţipau de mama focului şi fugiră să se adăpostească, prilej cu care dragonul avu în sfârşit loc să îşi întindă aripile. îşi întoarse capul cu corn, inspirând aerul rece de afară, şi porni, cu Harry, Ron şi Hermione ţinându-se în continuare de spatele lui. Ieşi cu forţa prin uşile din metal, pe care le lăsă strâmbe şi atârnând în balamale, şi ajunse clătinându-se un pic în Aleea Diagon,de unde se avântă spre cer.

Capitolul 27

Ultima ascunzatoare
Nu puteau să îl controleze. Dragonul nu vedea unde mergea şi Harry ştia că, dacă ar fi cotit brusc sau s-ar fi întors pe burtă în zbor, le-ar fi fost imposibil să se ţină de spatele lui lat. Zburară totuşi din ce în ce mai sus - Londra se desfăşura dedesubtul lor ca o hartă colorată cu cenuşiu şi verde. Harry era copleşit de recunoştinţă pentru o evadare care păruse imposibilă. Aplecându-se mult peste gâtul animalului, se ţinea strâns de solzii metalici şi vântul răcoros îi calma pielea arsă şi plină de băşici. Aripile dragonului loveau aerul ca pânzele unei mori de vânt. În spatele lui, Ron înjura întruna, cât putea de tare, Harry neştiind dacă de încântare sau de frică, iar Hermione părea să plângă. La vreo cinci minute după aceea, lui Harry nu îi mai fu atât de teamă că dragonul avea să îi dea jos, pentru că se părea că nu îşi dorea nimic altceva decât să plece cât mai departe posibil de închisoarea sa subterană, însă lui Harry îi era încă frică de cum şi când aveau
să descalece. Nu avea idee cât puteau să zboare dragonii fără să
aterizeze şi nici cum dragonul acesta, care era aproape orb, va găsi un
loc bun în care să poposească. Se uita mereu în jur, imaginându-şi că
îl ustura cicatricea. în cât timp avea să afle Cap-de-Mort că intraseră
în depozitul soţilor Lestrange? Cât de curând aveau să o anunţe pe
Bellatrix goblinii de la Gringotts? Cât de repede aveau să îşi dea
seama ce luaseră de acolo? Şi apoi, când aveau să descopere că lipsea
cupa din aur? Cap-de-Mort va afla în sfârşit că vânau Horcruxuri.

Dragonul părea să fie însetat de aer mai rece şi mai proaspăt; se

înălţa constant, până când ajunseră să zboare prin fuioare de nori
reci şi Harry nu mai putu distinge punctele colorate care erau maşinile şiroind înspre şi dinspre Capitală. Zburară mai departe, peste
terenuri parcelate verzi şi maronii, peste şosele şi râuri care şerpuiau
prin peisaj ca nişte funde mate sau lucioase.

- Ce o căuta? strigă Ron, în timp ce zburau din ce în ce mai spre nord.

- Habar nu am! îi strigă Harry.

Îi amorţiseră mâinile de frig, dar nu îndrăznea să le mişte. Se întreba de mult cum vor proceda dacă vor trece pe deasupra coastei, dacă dragonul se îndrepta spre largul mării. Îi era frig şi amorţise, pe

lângă faptul că se simţea extrem de înfometat şi însetat. Se întreba
cât era de când nu mai mâncase dragonul. Fără îndoială că avea să
i se facă foame cât de curând. Şi dacă atunci avea să-şi dea seama
că în spate căra trei fiinţe comestibile?

Soarele coborî pe cerul care căpăta irizări indigo. Dragonul zbura

în continuare, lăsând în urmă oraşe şi sate. Umbra uriaşă plutea peste pământ ca un nor mare şi întunecat. Pe Harry îl durea fiecare părticică din corp din cauza efortului de a se ţine de spatele creaturii.

- Mi se pare mie, strigă Ron, după o perioadă destul de îndelungată de tăcere, sau pierdem din înălţime?

Harry se uită în jos şi văzu munţi de-un verde închis şi lacuri arămii, în lumina apusului. Peisajul părea din ce în ce mai clar, mai detaliat, în timp ce el îşi mijea ochii pe lângă dragon, întrebându-se dacă acesta ghicise că acolo era apă, după lumina care se reflecta în unde.

Dragonul se lăsa din ce în ce mai jos, zburând în cercuri mari, în

spirală, apropiindu-se, după câte se părea, de unul dintre lacurile
mai mici.

- Eu zic să sărim când ajunge destul de jos! le strigă Harry celorlalţi din spate. Ne aruncăm direct în apă, înainte să îşi dea seama că suntem aici!

Fură de acord, deşi Hermione nu părea tocmai convinsă. Harry putea vedea acum burta lată şi gălbuie a dragonului reflectată în luciul apei.

- Acum!

Se lăsă să alunece pe lângă dragon şi căzu, cu picioarele înainte, spre suprafaţa lacului. Distanţa fu mai mare decât estimase şi se lovi cu putere de apă, căzând ca o piatră într-o lume rece ca gheaţa, verde şi plină de stufăriş. înotă şi ieşi gâfâind la suprafaţă, iar dinspre locul unde aterizaseră Ron şi Hermione văzu extinzându-se cercuri concentrice. Dragonul nu părea să fi observat nimic; era deja la cincisprezece metri depărtare, zbura jos, deasupra lacului, încercând să-şi vâre botul plin de cicatrice în licoarea binefăcătoare.