213
-
/bid, p. 178.
-
RICHTER, op. cil., p. 174.
-
RICHTER, op. cit., p. 175. După Liber Historiae Francorum,
M.G.H. SS. rer. Merov., t. II, p. 322, c. 48, era: statura pusillum. sa-
pientia ignobilem, consilio inutilem.
-
Liber Historiae Francorum, loc. cit., p. 323.
-
RICHTER, op. cit., 177.
-
/bid, p. 182.
-
/bid., p. 181.
-
/bid, p. 182.
-
/bid., p. 183: fuit illo tempore validapersecutio.
-
/bid, p. 176.
-
/bid, p. 184.
-
/bid, p. 185.
-
/bid, p. 185.
-
FUSTEL DE COULANGES, Les Iransformations, p. 189, re
fuză să creadă, în ciuda evidenţei, într-o reacţie germanică. E drept că
aceasta este inconştientă.
-
RICHTER, op. cit., p. 185.
-
Putem de altfel să ne dăm seama de ceea ce s-a întâm
plat atunci, studiind istoria abaţiei Saint Pierre din Gând. Duşmanii
abatelui Celestin se duc ia princeps Carol, acuzându-I pe Celestin că
i-a scris lui Raginfred. In consecinţă, Carol: privavit eum a coenobiali
monachorum caterva ac de eadem qua morabatur expulit provincia.
Villas quoque que subjacebant dominio monasterii Blandiniensis,
suos divisit per vasallos absque reverentia Dei. Această situaţie, ni se
arată în anale, a durat până în vremea lui Ludovic cel Pios. Aşadar, din
spolierea bunurilor Bisericii, inclusiv a celor mănăstireşti, se răsplătesc
vasalii credincioşi. E cert că pe această clientelă se bazează succesul
Iui Carol. (Liber traditionum, S. Petri, ed. A. Fayen, 1906, p. 5) Carol
chiar condamnă la moarte feţe bisericeşti, rară să-i pese de sinoade, ca
în 739 de exemplu, când abatele Wido de la Saint Vaast din Arras
a fost condamnat ca şef al unei conspiraţii (BREYS1G, op. cit.,
p. 87-88).
76. RICHTER, op. cit., p. 186.
77./bid. p. 187.
-
/bid, p. 195.
-
/bid. p. 196.
-
/bid., p. 196.
-
/bid.. p. 197. In Provence mai avusese Ioc o răscoală împotriva
lui Pepin de Heristal, condusă de patriciul Antenor. PROU, Catal. des
monnaies me'rovingiennes, p. CX. E imposibil să admitem că, în toate
acestea, n-a existat şi o oarecare ostilitate naţională. In Formulae
Arvernenses se indică drept cauză a dispariţiei chaitelor care trebuie
reconstituite, acea hostilitas Francorum. BRUNNER, Deutsche
Rechtsgeschichte. t. I, ed. 2, p. 581, n. 31.
82. RICHTER. op. cit., p. 202.
Sj. /bici. p. 214. ,■
214
-
Ibici, p. 203-204.
-
Papa a obţinut de la Phocas şi împotriva patriarhului de la
Constantinopol care luase titlul de ecumenic, recunoaşterea sa drept
„cap al tuturor Bisericilor". VASIL1EV, op. cit., t. I, p. 228.
-
îşi datează actele după anii de domnie ai împăratului.
87. HARTMANN, op. cit., t. I, p. 348.
8S. VAS1LIEV, op. cit., p. 201-202.
-
HARTMANN, op. cit., 1.1, p. 392-394.
-
VAS1L1EV, op. cit., t. I, p. 225.
-
HARTMANN, op. cit., t. II', p. 180.
-
VAS1UEV, op. cit., p. 228.
-
Ibid., p. 294.
-
Ibid., p. 283.
-
GAY, op. cit., p. 9-10.
-
VASILIEV, op. cit., 1.1, p. 297.
-
HARTMANN, op. cit., t. II, p. 77-78.
-
VASILIEV, op. cit., 1.1, p. 313.
-
Ibid., p. 314.
-
Ibid, p. 331.
-
Ibid., p. 339.
-
Ibid, p. 342.
103. JAFFE-WATTENBACH, Regesta, nr. 2180. Cf. HART
MANN, op. cit., t. II2, p. 94.
-
HARTMANN. op. cit., t. II2, p. 95.
-
JAFFE-WATTENBACH, Regesta, p. 257.
-
HARTMANN, op. cit., t. II2, p. 111-112.
-
Ibid., ţ. II-, p. 134.
-
JAFFE-WATTENBACH, Regesta. nr. 2244.
-
HARTMANN, op. cit., t. II2, p. 138.
-
SCHUBERT, Geschichte der ChristlichenKirche im Friih-
mittelalter, p. 269.
-
JAFFE-WATTENBACH, Regesta, p. 244.
-
SCHUBERT, op. cit., p. 300.
-
JAFFE-WATTENBACH, Regesta. nr. 2159-2162.
114. JAFFE-WATTENBACH, Regesta, nr. 2168. Cf. SCHU
BERT, op. cit., p. 301.
-
Ibid., nr. 2249.
-
HARTMANN, op. cit., t. II2, p. 170-717.
-
Ibid., t. II2, p. 144.
-
SCHUBERT, op. cit., p. 287, a găsit cuvinte foarte juste pen
tru a caracteriza această răsturnare: Die Heimat der abendlă'ndischen
Cnistenheit. der Schauplatz ihrer Geschichte hat sich nach Norden
Ţrschoben: die Linie Rom-Metz-York bezeichnet ihn. Rom die Herrin
legt nicht mehr im Mittelpunkt, sondern an der Peripherie. Zerbro-c^en ist die Einheitskultur der Mittelmeerlănder. Nene Volker "gen sich ans Licht und streben nach neurer Einheit. Eine nene
Zeii b,
'egmnt: die des Ubergangs ist voriiber.
19. JAFFE-WATTENBACH. Regesta. nr. 2308.
215
-
BOHMER-MUHLBACHER, Die Regesten des Kaiserreichs,
t. I, ed. 2, p. 36.
-
LOT, PFISTER şi GANSHOF, op. cit., p. 410.
-
Ibid.. p. 411.
123. L. OELSNER, Jahrbucher des Frănkischen Reiches unter
Konig Pippin, 1871, p. 267. .
-
BOHMER-MUHLBACHER, op. cit., p. 42-43.
-
OELSNER, op. cit. p. 320-321.
-
OELSNER, op. cit, p. 346. Cf Codex Carolinus, ed. Gund-
lach, M.G.H. Epist., t. III, p. 521.
-
Codex Carolinus, ed. Gundlach, M.G.H. Epist., t. III, p. 536.
-
El îi scrie: post Deum in vestra excel/entia etfortissimi regni
vestri brachio existit fiducia. Şi mai departe, parafrazând un text bi
blic. Salvum fac, Domine, Christianissimum Pippinum regem, quem
oleo sancto per manus apostoli tui imgui praecepisti, et exaudi eum.
in quacumque die invocaverit te. Codex Carolinus, loc. cit., p. 539.
-
OELSNER, op. cit., p. 396-397.
130. BOHMER-MUHLBACHER, op. cit., p. 53.
-
LOT, PFISTER şi GANSHOF, op. cit., p. 413.
-
BOHMER-MUHLBACHER, op. cit., p. 73. Cf. LOT, PFIS
TER şi GANSHOF, op. cit., p. 422.
-
LOT, PFISTER şi GANSHOF, op. cit., p. 423.
-
JAFFE-WATTENBACH, Regesta, p. 289.
-
LOT, PFISTER şi GANSHOF, op. cit., p 425.
-
Ibid, p. 427.
-
Ibid., p. 427.
-
DAWSON, Les origines de l'Europe, trad. franc, p. 227.
-
DAWSON, op. cit, p. 226.
-
Nostrum est: secundum auxilium divinae pietatis sanctam
undique Christi ecclesiam ab incursu paganorum et ab infideiium
devastatione armis defendere foris, et intus catholicae fidei agnitione
munire. Vestrum est, sanctissime pater: elevatis ad Deum cum Moyse
manibus nostrom adjuvare militiam, quatenus vobis intercedentibus
Deo ductore et datore popuius Christianus super inimicos sui sandi
nominis ubique semper habeat victoriam et nomen domini noştri Jesu
Christi to clariflcetur in orbe. Aleuini Epistolae. nr. 9J, ed. Diimmer,
M.G.H. Epist., t. IV, p. 137-138.
-
BOHMER-MUHLBACHER, op. cit., p. 145.
-
Ad decorem imperialis regni vestri. LOT, PFISTER şi GAN
SHOF. op. cit, p. 457, n. 10.
-
HARTMANN, op. cit., t. II2, p. 348, nu-l crede pe Eginhard
când pretinde că regele Carol a fost surprins de iniţiativa lui Leon al
III-lea. El e convins că totul a fost aranjat dinainte.
-
HARTMANN. op. cit. t. II2, p. 350.
-
Calitatea lui Carol de şef al creştinătăţii se mai exprimă şi Pe
monedele sale pe care pune să graveze legenda: Christiana reliff0
(HARTMANN, op. cit., t. II2, p. 334). După opinia lui PROU. Cat. des
monnaies carol, p. XI, aceste monede ar fi posterioare încoronării. E'e
216
poarta pe recto bustul imperial cu legenda: D.N. Karlus ,mp Aue Rex F e, L. Pe cap are o coroană âe laur, în stil antic, iar buftul sfutte acoperit cu paludamentum ca împăraţii romani 146. A. G1RY, Manuel de Diplomatique.
"""
147. HARTMANN, op. c„„ t. ni, p. 64.
148. încoronarea lui Carol nu ţp pvni;^» -j
în ace, moment la Constant.no o,TdomneÎo E
149. HARTMANN, o/, c// t „3 * " e'e'
Verschiebung in der Gruppierung der Chrl,LZ„vL welche dem Mittelalter sein Gepragegibt
T ^:«isZ:
and the beginnings ofthe Middle Ages.
Capitolul III
ÎNCEPUTURILE EVULUI MEDIU
1. ORGANIZAREA ECONOMICĂ Şl SOCIALĂ
în mod curent, domnia lui Carol cel Mare este considerată ca o epocă de redresare economică. Nu lipseşte mult ca să se vorbească şi în acest domeniu, ca în cel al literelor, de renaştere. E o eroare evidentă şi derivă dintr-o prejudecată adânc înrădăcinată, care îl creditează pe marele împărat cu toate binefacerile; această eroare se mai explică şi prin ceea ce s-ar putea numi o falsă perspectivă.
Istoricii au comparat totdeauna ultima fază a epocii merovingiene cu domnia lui Carol cel Mare; din această perspectivă, nu e greu de constatat o redresare. în Galia, după anarhie se instaurează ordinea, iar în Alemania cucerită şi evanghelizată, se constată cu uşurinţă un progres social evident. Dacă însă vrem să apreciem corect realitatea, trebuie să compărem ansamblul epocii care a precedat era carolingiană cu aceasta din urmă. Se constată atunci că este vorba despre două economii total contrastante.
înainte de secolul al VIJI-lea, continuă să funcţioneze economia mediteraneană a antichităţii. După secolul al VUI-lea se produce o ruptură totală cu această economie. Marea se închide. Comerţul dispare. Ne aflăm în faţa unui Imperiu a cărui unică bogăţie este pământul Ş' în care circulaţia bunurilor mobile este redusă la mini' mum. Departe de a se produce un progres, se mift'3 dimpotrivă, un regres. Zonele odinioară cele mai ale Galiei au ajuns acum să fie cele mai sărace. InainIe'
218
sudul domina mişcarea economică, acum nordul îşi imprimă caracterul asupra întregii ţări.
în această civilizaţie ariticomercială există totuşi o excepţie care pare a contrazice toate cele de mai sus.
E cert că în prima jumătate a secolului al IX-lea, extremul nord al Imperiului, adică viitoarea Olandă, a constituit o zonă animată de o foarte activă navigaţie care contrastează puternic cu atonia din restul Imperiului.
Acesta nu este un fenomen absolut nou. Chiar în timpul Imperiului roman, regiunea unde fluviile Escaut, Meusa şi Rinul îşi adună apele, cunoscuse un trafic maritim cu Britania. Se exporta grâu şi se importau mirodenii şi alte produse sosite prin Mediterana. Aceasta nu era însă decât o prelungire a activităţii comerciale din Marea Tire-niană şi se încadra în activitatea generală a României, fiind totodată şi zona sa cea mai îndepărtată. Şi monumentul înălţat zeiţei Nehalennia, protectoarea celtică a navigaţiei, aminteşte importanţa acestui trafic1. Corăbiile ajungeau chiar până la gurile fluviilor Elba şi Weser. Mai târziu, în timpul năvălirilor din secolul al III-lea, a fost necesară organizarea unei flote de război pentru a-i opri pe saxoni. Principalul port în care corăbiile maritime se întâlneau cu cele fluviale era Fectio (Vechten) lângă Utrecht.
Această navigaţie, care trebuie să fi suferit mult de pe urma năvălirilor din secolul al V-lea şi a cuceririi Brita-niei de către saxoni, îşi revine şi continuă în epoca mero-vingiană. E posibil ca acest comerţ să se fi extins în secolul al VUI-lea până în Scandinavia2. în locul portului Fectio s-au născut porturile Duurstede pe Rin şi Quento-vic la vărsarea micului fluviu Canche. La Quentovic s-au găsit numeroase monede merovingiene'. Există de asemenea multe şi la Maastricht4; ele sunt mult mai numeroase a'ci decât la Colonia, Cambrai etc. S-au găsit şi la Anvers Precum şi la Huy5, Dinan, Namur6. în sfârşit, multe monede au fost bătute la Duurstede7, în Frizia8.
ue ce să fi dispărut în perioada carolingiană acest co-
e1 care înflorea în proviniciile nordice? Pe ţărmurile de
no'd, marea a rămas liberă. în plus, ţesăturile flamande
^are alimentaseră navigaţia încă din perioada romană nu
Păruseră . Există chiar motive noi care ar putea justi-
219
fica o continuare a acestei activităţi: în primul rând prezenţa curţii imperiale la Aix-la-Chapelle şi în al doilea rând pacificarea şi anexarea Friziei. Se ştie că navigaţia fluvială frizonă a fost foarte activă pe toate căile navigabile ale regiunii şi pe cursul superior al Rinului, până la catastrofa determinată de invaziile normande10. în Fri-zia s-au găsit monede de aur". în sfârşit, în perioada carolingiană, pricipalele puncte de percepere a taxei pe circulaţia mărfurilor, adică Rouen, Quentovic, Amiens, Maastricht, Duurstede, Pont-Saint-Maxence sunt, toate, situate în nord'2. Există deci un comerţ foarte activ în această zonă septentrională a Imperiului, şi acesta pare chiar a fi devenit mai activ decât înainte.
Este însă un comerţ orientat spre nord şi care nu mai are nici o legătură cu Mediterana. Domeniul său pare a cuprinde Britania şi Marea Nordului în afara fluviilor din Olanda. Avem astfel o dovadă tipică a faptului că Mediterana s-a închis. în acest comerţ orientat spre nord, frizonii au preluat rolul jucat de sirieni în Mediterana.
Hinterland-ul de dincolo de Amiens şi Quentovic, se întinde în interiorul continentului până aproape de Bour-gogne, dar nu mai departe13. Comerţul practicat la Tour-nai pare de asemenea a fi destul de înfloritor în secolul al IX-lea'4.
în cea de a doua jumătate a secolului al IX-lea, năvălirile normande au pus capăt acestui comerţ15.
Totuşi el a fost foarte activ şi în această zonă s-a putut menţine o activitate economică susţinută. De altfel, într-o mare măsură, acest comerţ începe să depindă din ce în ce mai mult de comerţul scandinavilor care, în secolul al IX-lea, transportă vin din Franţa în Irlanda16. Legăturilepe care scandinavii Ie întreţin cu Islamul, prin Rusia, au dat un impuls puternic comerţului lor. în secolul al IX-lea există în Baltica porturi, sau mai bine zis etape maritime importante17. Datorită datelor furnizate de arheologie, se ştie astăzi că din 850 până în 1000 comerţul se întindea de Ia Haithabu până în Bizanţ şi Bagdad şi de asemenea de-a lungul Rinului, în Anglia şi î" nordul Franţei.
Civilizaţia vikingilor se dezvoltă de altfel mult în secolul al IX-lea, după cum o atestă mobilierul funerar
Dostları ilə paylaş: |