Henri pjrenne mahomed el Charlemagne

60

68. 
    GAUTIER, op. cil., p. 316.
    

68. 
    HARTMANN, op. cil., t. I. p. 93.
    

68. 
    H. BRUNNER, Deutsche Rechtsgeschichte, t. I, ed. a 2-a,
    1906, p. 504. Remarcaţi că deşi s-au scurs abia cincizeci de ani între
    stabilirea burgunzilor în Galia şi întocmirea acelei Lex Gundobada,
    aceasta trădează Slarke Einfliisse der Romischen Kullur (Puternicele
    influenţe ale culturii romanice) şi este lipsită de acea frischen ger-
    manischen Ursprimglichkeit, care se va întâlni mai târziu în legile
    lombarde.
    

68. 
    Ceea ce afirma F. LOT în F. LOT, PFISTER şi GANSHOF,
    Histoire du Moyen Age t. I,p. 390 despre întrepătrunderea populaţiei în
    perioada merovingiană, mi se pare complet inexact. Se contrazice
    atunci când zice, în Les invasions, p. 274: „Dacă din punct de vedere
    etnic Franţa (contemporană) cuprinde câteva elemente germanice,
    acestea sunt anterioare cuceririi Galiei de către Clovis"
    

68. 
    Ed. B. Krusch, M.G.H.SS. rer. Merov., t. II, p 123.
    

68. 
    Das Italienische Konigreich, t. I, din Geschichle Ilaliens,
    p. 76.
    

68. 
    L. SCHM1DT, op. cit., p. 151.
    

68. 
    Ibid.,. 163.
    

68. 
    GREGOIRE DE TOURS, Hist. Francs., X, 15.
    

68. 
    HARTMANN, op. cil., 1.1, p. 64.
    

68. 
    A se vedea scrisoarea sa către regele turingienilor pe care i-o
    trimite o dată cu nepoata sa CASSIODORE, Variae, IV, I, ediţia
    a 2-a, Th. Mommsen, M.G.H.SS. Antiq., t. XII, p. 114. Cf. SCHMIDT,
    op. cit., p. 340.
    

68. 
    HARTMANN, op. cit., t. I, p. 261.
    

68. 
    Ibid., p. 233
    

68. 
    PROCOPIUS, ed. Dewing (The loeb classical Library), t. III,
    p. 22-24.
    

68. 
    COV1LLE, op. cit., p. 175 şi urm.
    

68. 
    SCHMIDT, op. cit., p. 146 şi 149.
    

68. 
    SCHMIDT, op. cit., p. 527-528
    

85. GREGOIRE DE TOURS, Hist. Franc, V, 44 şi VI, 46.
86 GAUTIER, op. cit., 1.1. p. 284.

87. 
    HARTMANN, op. cit., t. I. p. 284.
    

87. 
    Numai câteva nume proprii sunt împrumutate de la germanici,
    ceea ce nu dovedeşte nimic din punctul de vedere al naţionalităţii. Au
    fost date pentru a linguşi.
    

87. 
    Hist. Franc. Praefatio. ed Arndt. M.G.H. SS rer. Merov., t. I,
    p. 7.
    

87. 
    GREGOIRE LE GRAND, Regist.. XIII, 34, ed. Hartmann,
    M.G.H. epist.,t. II, p. 397.
    

87. 
    Nici nu poate fi vorba să considerăm, ca anumiţi autori, că
    aceşti regi au avut o politică socială cu caracter de Konservative Hal-
    mng faţă de instituţiile imperiale.
    

61

92. 
    JAFFE-WATTENBACH, Regesla pontificum Romanonim,
    1.I, ed. a 2-a, p. 212, nr. 1899.
    

92. 
    S-a încercat zadarnic să Ii se păstreze un caracter germanic. A
    se vedea vesela poveste a carului cu boi. H. PJRENNE, Le char â
    boeufs des derniers Me'rovingiens. Note sur un passage d Eginhard,
    „Melanges Paul Thomas", 1930. p. 555-560.
    

94. Cassiodor îi numeşte oficia): barbari sau mililes. Cf L.
SCHMIDT, Zur Geschichte Râliens unter Herrschaft der Ostgoten.
„Zeitschrift fur Schweizerische Geschichte". t. XIV, 1934, p. 451.

95. 
    Titlul său este Flavius Theodoricus rex.
    

95. 
    SCHM/DT, op. cit., p.387.
    

95. 
    Gofii sunt supuşi impozitului funciar. Regele are grijă însă să
    aibă grâu ieftin.
    

98 SCHMIDT, op. cit., p.292: das gotische Volkskonigtum Theoderichs war erloschen.

99. Totuşi, ostrogofii erau mai germanici decât vizigofii atunci

când s-au stabilit în Italia. .

100. 
     HARTMANN, op, cit., t. I, p. 100.
     

100. 
     GAUTIER, op. cit., p. 207.
     

100. 
     SCHMIDT, o/>„ cit., p. 113.
     

100. 
     ALBERTINI, Ostrakon byzantin de Ne'grine (Numidia) în
     „Cinquantenaire de la Faculte des Lettres d Alger", 1932, p. 53-62.
     

100. 
     MARTROYE, Le testament de Genscric, în „Bulletin de la
     Socie'te des Antiquaires de France", 1911, p. 235.
     

100. 
     ALBERT1N/, Ades de vente du !■' siccle, trouves dans la re-
     gion de Tebessa (Algerie), ,.Journal des Savants", 1930, p. 30.
     

100. 
     R. HEUBERGER, Ober die Vandalishe Reichskanzlei tind
     die Urkunden der Konige der Vandalen, Mitteilungen des Oster. Insti­
     tut fur Geschichtsforschung, XI Ergânzungsband, O. Redlich...
     Zugeeignet, 1929, p. 76-113.
     

100. 
     A se vedea mai jos, cap închiderea Mediteranei Occidentale.
     

100. 
     Chronicon. ed. Mommsen, M.G.H. SS. Antiq., t. XI,
     p. 184-206.
     

100. 
     CH. SAUMAGNE, Omriers agricoles ou rodeurs de cel-
     liers. Les Circoncellions dAfrique, „Annales d'histoire economique et
     sociale", t. VI, 1934, p.353.
     

100. 
     M. M. BLOCH a semnalat în „Revue historique" din martie-
     aprilie 1930, p. 336, cât este de eronată convingerea într-o pseudo-per-
     sistenfâ a germanismului.
     

Asupra romanizării extrem de rapide a vizigoţilor, a se vedea GAMILLSCHEG, România Germanica, t. I, p. 394 şi urm.

111. LOT, La fin du monde antique et le debut du Moyen Age. în

colecfia "TEvolution de l'humanite", Paris, 1927, p. 329: Reccesvintb,
pe la 630 adopta costumul bizantin.

62

112. 
     LOT, op. cil., p. 329.
     

112. 
     Ungerea regală este atestată de Wamba în 672, dar este fără
     îndoială mai veche şi datează poate de la Reccared (586-608), M.
     BLOCH, Les rois thaumaturges, 1924, p. 461.
     

112. 
     Text din cel de al 30-lea canon al celui de al Vl-lea Sinod de
     la Toledo, citat de Z1LEGLER, Church and State in l'isigothic Spain.
     1930, p. 101.
     

112. 
     F. LOT, op. cit., p. 329.
     

116. ZIEGLER, op. cit., p. 126.
Ml. Op. cit., p. 329.

118. 
     P. GUILHIER MOZ, Essai sur l origine de la noblesse en
     France au Moyen Age, 1902, p. 13, n. 55.
     

118. 
     A se vedea relatările foarte amănunţite în COVILLE, op. cit.,
     p. 77-238.
     

118. 
     în 443, în Sapaudia, COVILLE, op. cit., p. 109.
     

118. 
     HARTMANN, op. cit., 1.1, p. 218-219.
     

118. 
     L. SCHMIDT, op. cit., p. 169 şi p. 178.
     

118. 
     Lex Gimdobada, X, ed. R. de Salis, M.G.H. Leges, t. II',
     p. 50.
     

124. 
     Acesta este punctul de vedere susţinut în special de H.
     BRUNNER în Deutsche Rechtsgeschichte, şi G. WAITZ în Deutsche
     Verfassungsgeschichte.
     

124. 
     Când un rege al Austrasiei se suie pe tronul întregului regat,
     se grăbeşte să se stabilească la Paris. F. LOT, Les invasions, p. 208.
     Observaţiile arheologice ale lui ABERG, Die Franken und Westgothen
     in der Volkenvandenmgszeit, Upsala, 1922 şi cele filologice ale lui
     GAMILLSCHEG, România Germanica, 1.1, p. 294, dovedesc că, de la
     mijlocul sec. Vl-lea, francii din Galia nu mai exercită nici o influenţă
     asupra regiunilor germanice.
     

124. 
     R. BUCHNER, Die Provence in Merowingischer leit, 1933,
     p. 2, n. 5. După acest autor, Clovis se deosebeşte Je ceilalţi regi ger­
     manici pur mediteraneeni, pentru că el are în vedere simultan Medi-
     terana şi regiunile locuite de germanici. El nu-şi dă seama că, din acest
     punct de vedere, atitudinea sa, şi mai ales aceea a succesorilor săi, este
     exclusiv defensivă.
     

124. 
     G. R1CHTER, Annalen des frănkischen Reichs im zeitaler
     der Mermvinger (1873), p. 48 şi F. LOT, PFISTER şi GANSHOF, His-
     toire du Moyen Age, t. I, p. 205.
     

124. 
     RICHTER,o/>. cit., p. 61.
     

129. Ibid., p. 63.
l30./bid.p. 102.
131. Ibid. p. 160.
m.lbid. p. 165.
Ml. Ibid., p. 177.

63

134. 
     Agenţii regelui merovingian se numesc jiidices ca şi cei ai
     împăratului.
     

134. 
     H. von SYBEL, Entstehung des Deutschen Konigthums,
     ed. 2-a, 1881, a văzut clar acest lucru. A se vedea polemica susţinută
     împotriva sa de către G. VVAITZ, Deulsche l'erfassungsgeschichte,
     i. II, partea I, ed. 3-a, 1882, p. 81 şi urm.
     

134. 
     WA1TZ, op. cil., t. II, partea a 2-a, ed. a 3-a, p. 273, explică
     refuzul germanicilor de a plăti impozitul personal pentru că este con­
     siderat ca fiind incompatibil cu ingenuitas. Dar acest lucru nu are nici
     un caracter germanic. Citează, n. 3, un text dintr-un sinod care îl do­
     vedeşte categoric.
     

134. 
     WAITZ, op. cit., t. II, partea a 2-a, ed. a 3-a, p. 122 şi ur­
     mătoarele, încearcă să dovedească faptul că funcţionarii merovingieni
     nu sunt romani. Nu mai există separaţie între sfera militară şi cea ci­
     vilă; regele îi convoacă, ei nu au leafă! El mărturiseşte de altfel că
     sistemul administrativ era străin germanicilor (p. 124) şi-i uită pe
     funcţionarii sclavi şi romani.
     

134. 
     BRUNNER, op. cit, t. II, ed. a 2-a, p. 77-80.
     

134. 
     Ibid, p. 364-365.
     

134. 
     F. LOT, PFISTER şi GANSHOF, Hisloire du Moyen Age.
     t. I, p. 271.
     

134. 
     H. BRESSLAU, Handbuch der Urkundenlehre, t. I, ed. a 2-a,
     1912, p. 360-362.
     

134. 
     WAITZ, op. cit., t. II, partea a 2-a, ed. a 3-a, p. 241.
     

134. 
     Ceea ce spune WAITZ, op. cit., t. II, partea I, ed. a 3-a,
     p. 205 şi urm. despre caracterul germanic al regelui este lipsit de orice
     pertinenţă.
     

134. 
     LOT, PFISTER şi GANSHOF, Histoire du Moyen Age, t 1,
     p. 200, n. 98.
     

145. 
     Deşi cuvântul "ban'¹ desemnează puterea, el nu este ger­
     manic. Vechiul cuvânt militar s-a păstrat şi asta este tot.
     

145. 
     GREGOIRE DE TOURS, Hist. Franc, VI, 46: WAITZ, op.
     cit., t. II, partea I. ed. a 3-a, p. 212 îl citează pe GREGOIRE DE
     TOURS, Hist. Franc, IX, 8: agendo contra vohmtate vestram atque
     militate m publicam.
     

145. 
     GREGOIRE DE TOURS, Hist. Franc, V, 25; VI, 37; IX, 13;
     IX. 14: X, 19.
     

145. 
     Cf. situaţia la angl<. a.\oni. A se vedea W. STUBBS, His­
     toire constitutionnelle de l'/ln^leterre, ed. şi trad. franceză de G.
     LEFEBVRE şi Ch. PETIT-DUTAILLIS, 1.1, 1907, p. 183.
     

145. 
     împărţirea statelor nu se întâlneşte decât la franci, poate pen­
     tru câ în momentul succesiunii lui Clovis nu mai există împărat în Oc­
     cident şi că în orice caz, francii nu-şi mai amintesc. în acel moment, de
     împărat.
     

64

150 Theodebert s-ar fi gândit să atace Bizanţul. LOT, PF1STER şi GANSHOF. Histoire du Moyen Age. t. I, p. 208.

151. 
     Nici un fel de ereditate a funcţiilor. Regele alege pe cine
     vrea, ca şi împăratul.
     

151. 
     DAHN, op. cil., t. VI, p. 290.
     

151. 
     H. PIRENNE, Le cellarium fisei. Academie royale de Bel-
     gique, „Bulletin de Ia Classe des Lettres et des Sciences morales et
     politiques", seria a 5-a, t. XVI, 1930, Nr. 5-7, p. 202.
     

151. 
     GREGOIRE DE TOURS. Hist. Franc. III, 34.
     

151. 
     H. PIRENNE, Liberte et propriete en Flandre du Vlf au X7
     sicrie. Academie royale de Belgique. „Bulletin de la Classe des Let­
     tres", 191 l,p. 522-523.
     

151. 
     GREGOIRE DE TOURS, Hist. Franc, V. 28.
     

157. FUSTEL DE COULANGES, Les transformations de la
royautependant l'e'poque carolingienne, p. 19.

158. 
     GREGOIRE DE TOURS, Hist. Franc, VI, 42.
     

158. 
     Ibid, VI, 45; VII, 9; VII, 15.
     

158. 
     S. DILL, Roman society in Gaul in the Merovingian Age,
     1926, p. 280.
     

161.Ge.sta Dagoberti regis. c. 17, M.G.H.SS. rer. Merov., t. II, p. 406.

162. 
     RICHTER, op. cit.. 1.1, p. 98.
     

162. 
     Ibid. p. 161.
     

162. 
     GREGOIRE DE TOURS, Hist. Franc, V, 38.
     

162. 
     DAHN, Konige der Germanen, t. VI, p. 290.
     

162. 
     DAHN, op. cit., t. VI, p. 260.
     

162. 
     Ibid, p. 275.
     

162. 
     Carmina. VI, 5, ed. Krusch, M.G.H. SS. Antiq., t. IV, p. 136
     şi urm.
     

162. 
     Didier de Cahors a fost vistiernicul regelui şi prefectul Mar-
     siliei, sfântul Ouen referendar în Neustria.
     

162. 
     H. BRESSLAU, op. cit., t. I, ed. a 2-a, p. 364-367, citează
     referendari deveniţi episcopi. A se vedea de asemenea H. SPROEM-
     BERG, Marculf tind die frânkische Reichskanzlei. Neues Archiv, t.
     XLVII, 1927, p. 124-125. LOENING, Geschichte des Deutschen Kir-
     chenrechts, t. 11, 1878, p. 262 vede foarte just că statul este laic, dar
     greşeşte în modul în care explică faptul. A se vedea şi DAWSON, op.
     cit., p. 221-222.
     

162. 
     DUCHESNE, lEgliseau Vt siccle, 1925, p. 528.
     

162. 
     Cf. ciudata întâmplare povestită de GREGOIRE DE TOURS,
     Liber vitae patrum. VI, 3, M.G.H. SS. rer. Merov., t. I, p. 681-682.
     Există aici o combinaţie de alegere casată de rege, care totuşi îl nu­
     meşte pe candidatul dorit. în schimbul unor bogate daruri, şi care apoi
     dă un banchet în oraşul episcopal. De fapt, totul depinde de rege. A se
     

65

vedea ibid., p. 727 şi urm., viafa sfântului Nicet. episcopul de Trcves, numit de un rege, exilat de un altul, reînscăunat de un al treilea

173. 
     GREGOIRE DE TOURS, f/ist. Franc, III, 25.
     

173. 
     A se vedea opera lui Grigore cel Mare care datează, este
     adevărat, după iustinian. E suficient să citim scrierile lui Marius d"A-
     venches (t594), ale (ui Victor Tonnennensis (t569), ale lui Jean de
     Biclaro (f590) ca să ne dăm seama că pentru ei Imperiul există în con­
     tinuare. Cf EBERT, Histoire de la litterature du Moyen Age en Occi­
     dent, trad. AYMER/Cşi CONDAM/N, 1.I, 1883, p. 618.
     

173. 
     Theodebert îi scrie lui Iustinian exprimându-se în termenii
     cei mai umili cu putinfă.
     

A. VAS/UEV, Histoire de l'Empire byzantin, trad. franc, Paris, 1932, 1.1, p. 203, n. 2.

176. 
     BUCHNER, Die Provence in Merowingischer Zeit, 1933,
     p.3.
     

176. 
     HARTMANN, op. cit., t. I, p. 229; F. LOT, La fin du monde
     antique, p. 303.
     

176. 
     A. VASIL/EV, op. cit., 1.1, p. 178.
     

176. 
     HARTMANN, op. cit., 1.1. p. 261.
     

176. 
     F. KIENER, Verfassungsgeschichte der Provence, 1900,
     p. 22.
     

176. 
     HARTMANN, op. cit, 1.1, p. 289-290.
     

176. 
     Jbid.p. 301.
     

176. 
     LOT, PF/STER şi GANSHOF, Histoire du Moyen Age, t. I,
     p. 157, îl descriu ca pe un om însufleţit de idei cavalereşti şi dorind sa­
     şi salveze poporul. HARTMANN, op. cit., t. I, p. 302 mi se pare a fi
     mai lucid atunci când spune că s-a identificat cu poporul numai în
     măsura în care aceasta îi servea interesele.
     

176. 
     HARTMANN, op. cit.. 1.1, p. 328.
     

176. 
     RICHTER, op. cit., p. 57-58.
     

186. 
     Leovigild, succesorul lui Athanagild (567), îi solicită îm­
     păratului Justin IJ să-i confirme suirea pe tron. F. LOT, La fin du
     monde antique, p. 310.
     

186. 
     VASILIEV, o/>. cit., t. I. p. 181.
     

186. 
     VASILIEV, op. cit., 1.1, p. 220-221.
     

186. 
     Ibid. p. 261.
     

186. 
     HARTMANN, Geschichte Italieni im Mittelalter, t. II, partea
     I, 1900, p. 58 şi urm.
     

186. 
     GASQUET, L'Empire byzantin et la monarchie franque,
     p. 198.
     

186. 
     In 587 deja, ducele Gontran fusese trimis ambasador pe lângă
     împăratul Mauriciu. A se vedea GASQUET, L 'Empire byzantin ei la
     monarchie franque, p. 185 şi urm.
     

186. 
     HARTMANN, op. cit., t. II, partea I, p. 72.
     

66

194. Chiar în Italia această întoarcere părea probabilă, din mo­ment ce, în 590, patriarhul Aquileu propune să se amâne până în mo­mentul reîntregirii, soluţionarea dificultăţilor care existau între el şi Roma cu privire la cele trei capitole HARTMANN, op. cit., t. II, p. 89.

195. 
     VASILIEV, op. cit., t. I, p. 263.
     

195. 
     HARTMANN, op. cit., t. II, p. 176.
     

195. 
     HARTMANN, op. cit., t. II, partea a 2-a, 1903, p. 198, n. 2.
     

195. 
     GREGOIRE DE TOURS, Hist. Franc, VI, 24.
     

195. 
     Se pare că se mergea la Constantinopol pentru studii medi­
     cale. GREGOIRE DE TOURS, Hist. Franc, X, 15.
     

200. 
     HARTMANN, op. cit., t. II, partea I, p. 85.
     

200. 
     DAWSON, op. cit., p. 221.
     
201. 
     Capitolul II
     

SITUAŢIA ECONOMICĂ Şl SOCIALĂ DUPĂ NĂVĂLIRI Şl NAVIGAŢIA MEDITERANEANĂ