Horia sima

6. UN RECHIZITORIU SUI-GENERIS

Din dispozitiile codului penal si practica judiciara se stie ca un rechizitor trebuie sa enumere acuzatiile aduse unui inculpat si sa le sprijine pe fapte. Ori, rechizitorul definitiv al procurorului militar, Gheorghe Atanasiu, din 6 Mai 1938, se ocupa, în proportie covârsitoare, de 3/4, cu probleme periferice în raport cu fondul procesului, cu acuzatiile propriu-zise, cu ce i se imputa Capitanului.

La ce se referea cea mai mare parte a rechizitorului? La sistemul de organizare al miscarii si la antecedentele vietii politice ale lui Corneliu Codreanu. Din interpretarea rauvoitoare a unor serii de fapte din trecutul miscarii si al întemeietorului ei, procesul vroia sa azvârle umbre asupra lui Corneliu Codreanu, sa creeze prezumptii de culpabilitate, ca si cum gravele acuzatii ce i se aduceau acum nu erau decât punctul culminant al întregii lui cariere politice. Toata viata Corneliu Codreanu a fost certat cu legea, a fost un razvratit si un conspirator. Acuzatiile de acum, mult mai grave, nu erau decât implicatia logica a întregii lui activitati din trecut. Daca asa a fost Corneliu Codreanu înca de pe bancile universitare, nu e de mirare ca a ajuns sa-si tradeze neamul, conspirând contra securitati interne si externe a Statului.

Acesta a fost si rostul amplei publicitati ce i s-a dat rechizitorului: ca opinia publica sa ia cunostinta de „crimele” lui Corneliu Codreanu, pentru ca atunci când se va pronunta Tribunalul Militar si va cadea greaua sentinta, sa nu mai existe nici un dubiu în constiinta cetatenilor asupra culpabilitatii lui.

Acuzatiile propriu-zise, pentru care a fost dat în judecata Capitanul, au fost îngramadite în sfertul de rechizitoriu ramas disponibil, dupa lunga „introducere” la antecedentele „criminale” ale Capitanului.

În apararea sa, la interogatoriul ce i s-a luat, Capitanul a dezvaluit frauda din corpul rechizitorului, declarând urmatoarele:

„Voi intra, Domnule Presedinte si onorat Consiliu, în miezul procesului – pentru ca acest proces are trei învelisuri: o parte care se judeca dincolo de aceste ziduri, în presa si la radio, si acolo eu nu pot face nimic. O alta parte o constituie o serie întreaga de acuzatii din rechizitoriul d-lui procuror si din ordonanta definitiva, dar pentru care nu sunt dat în judecata – sunt trecute ca acuzatii, dar nu sunt dat în judecata pentru ele – si, în sfârsit, o alta parte, pentru care într-adevar sunt dat în judecata”.

Învelisul al doilea, pe care-l pomenea Capitanul, contine tocmai acele acuzatii care n-aveau ce sa caute în rechizitoriu, pentru ca nu apartineau actului de acuzare propriu zis si nu pentru ele fusese dat în judecata Capitanul. Era o colectie de fapte din trecutul miscarii, din istoria ei, care au fost reînviate acum si rastalmacite în mod abuziv de procuror sau de cei ce stateau în spatele lui, pentru a crea impresia ca Legiunea, de la primele ei manifestatii, a fost o miscare subversiva, care ameninta existenta Statului.

Raspunzând la întrebarile procurorului militar, maior Radu Ionescu, care era în instanta, Capitanul a lamurit toate aceste puncte litigioase din rechizitoriu. Organizatiile legionare, considerate în rechizitoriu ca fiind conspirative, erau urmatoarele:

• 
  Cuibul,
  
• 
  Fratiile de Cruce,
  
• 
  Asociatia „Prietenii Legionarilor”,
  
• 
  Corpul Mota-Marin”.
  

Corneliu Codreanu a dat raspunsuri clare si precise la toate întrebarile puse referitor la aceste organizatii, care puteau convinge pe toata lumea, în afara de membrii Consiliului de Judecata, care n-aveau libertate de opinie, fiind legati de anumite ordine.

Un alt grup de acuzatii de aceeasi speta, care n-aveau nimic cu fondul procesului si au fost introduse pentru a crea atmosfera în jurul inculpatului, aduceau în dezbatere metodele violente ale miscarii. Procurorul vroia sa demonstreze ca miscarea cultiva violenta ca si chestiune de principiu, pentru ca pe aceasta cale sa cucereasca puterea în Stat. Corneliu Codreanu a aratat ca au existat violente savârsite de legionari, dar acestea nu erau expresia doctrinei legionare, ci izbucniri razlete, provocate de suferintele îndurate de legionari din partea autoritatilor. La violentele agentilor fortei publice, legionarii au raspuns rareori cu propriile lor violente.

”Eu n-am afirmat niciodata acest lucru (utilizarea violentei ca scop), iar daca s-a întâmplat violenta în tara noastra, aceasta se datoreaza nu principiilor pe care le-as fi fixat, ci determinata poate de legitima aparare, poate de situatia de nenorocire la un moment dat, dar nu ca principiu.

Unui om poate sa i se întâmple în viata o nenorocire. La un moment dat, de enervare, se poate sa aiba un gest violent. Se întâmpla si în familia lui, în casa lui, dar într-o lupta politica?”

Faptele de violenta, readuse în dezbatere de procuror, erau luate, unele chiar din cartea Capitanului Pentru Legionari, iar altele, din circulari sau din întâmplarile mai recente din viata Legiunii:

• 
  Complotul studentesc din 1923
  
• 
  pedepsirea lui Vernichescu de catre Mota
  
• 
  cazul Beza-Angelescu
  
• 
  cazul Duca, al Nicadorilor si Decemvirilor.
  

Capitanul a dat explicatiile cuvenite în fiecare caz în parte si a insistat în final asupra împrejurarii ca aceste violente au trecut prin fata justitiei, iar el si ceilalti fruntasi ai Legiunii au fost achitati. Aceste piese nu mai pot fi provocate astazi ca acuzatii, deoarece cad sub autoritatea lucrului judecat. E un principiu care trebuie respectat de justitie.

”Aceasta chestiune, spune Corneliu Codreanu în apararea lui, ar putea fi invocata de oricine contra mea, în afara de cineva din justitie, care nu se poate ridica împotriva autoritatii lucrului judecat, pentru ca s-ar dezice”.

În pledoaria sa, avocata Lizeta Gheorghiu, aparatoare în procesul Capitanului, a explicat magistral tâlcul acestei dispozitii între acuzatiile extrase din trecutul Legiunii si cele actuale, singure valabile din punct de vedere al dreptului:

”Din redactia atât a ordonantei definitive cât si a rechizitoriului domnului Procuror Militar – nu mai vorbim de decizia Camerei de Punere sub Acuzare, care este o foarte palida reeditare a cuprinsului ordonantei definitive si a rechizitoriului – se constata din primul moment ca domnii magistrati militari au cautat în mod special si cu tot dinadinsul a crea, înainte de a fixa imputatiile aduse învinuitului, o anumita coloratura, o atmosfera a procesului. Era de altfel metodic pregatita de autoritatea din afara magistraturii militare, aceasta atmosfera, prin comunicari oficiale, publicatii trunchiate si de asa zisele „piese inculpatoare”, înainte de a se fi pronuntat în vreun fel justitia. Comentarii speciale, prin radio, utilizându-se o întreaga gama a posibilitatilor oficiale, pentru „a se pregati”, din punct de vedere al atmosferei, procesul acuzatului de astazi. Era normal deci ca domnii magistrati militari „sa prinda” aceasta dorinta a autoritatilor superioare care s-au pronuntat înainte de proces, si asa se explica ca trei sferturi din rechizitoriul domnului procuror general si din ordonanta definitiva sa se ocupe de atmosfera imputatiilor si numai restul de acuzatii propriu-zise.

Se vede din rechizitoriul domnului Procuror General, in extenso în toate ziarele, ordonanta definitiva nefiind decât doar copia acestui rechizitor, ca întregi capitole sunt consacrate pentru:

1. Sistemul de organizare tainica, clandestina a Legiunii, având ca baza „cuiburile”.

2. Activitati clandestine conspirative „ale Legiunii”.

3. Organizatii para-militare „ale Legiunii”.

4. Pregatiri teroriste „ale Legionarilor”.

5. 
   . Captarea tineretului minor.
   

Desigur ca toate afirmatiile cuprinse în aceste capitole de „atmosfera”, ne referim la ele în concluziile ce le punem în drept, numai pentru a accentua ca fiind straine de infractiunile supuse judecatii, n-au ce cauta în discutia juridica, îndeosebi ca dreptul trebuie ridicat deasupra calculelor odioase de oportunism, spre a releva dreptatea si echitatea”.

N-au fost procurorii militari care si-au pus semnatura pe rechizitor, autorii lui. Armand Calinescu a facut apel la serviciile unui mare profesor de Drept si faimos jurist-consult, fostul ministru Istrate Micescu, pentru a redacta rechizitoriul, care a servit apoi ca baza a ordonantei definitive si apoi la darea în judecata a lui Corneliu Codreanu. Istrate Micescu era acelasi personaj, care, fiind Ministru de Externe în cabinetul Goga, l-a chemat la sine pe avocatul Ion V. Emilian, pe atunci Prefect de Neamt, si i-a propus sa-l suprime pe Capitan, garantându-i impunitatea si asigurându-i o recompensa substantiala. Ion V. Emilian s-a dus la Capitan si i-a dezvaluit tentativa de asasinat a lui Istrate Micescu.