Horia sima

4. PROCESUL .... AD KALENDAS GRAECAS

Trebuie mentionat de la început si cu toata claritatea ca interesul miscarii era ca asasinii Capitanului si ai fruntasilor Legiunii sa ajunga în fata unui Tribunal, pentru a raspunde de faptele lor. Disparitia lor sumara – asa cum s-a întâmplat – era prematura si nu convenea programului nostru. Tara vroia sa stie adevarul pâna în cele mai mici amanunte. Prin moartea lor, am fost lipsiti de cunoasterea exacta a angrenajului crimei: cum s-a organizat complotul pentru suprimarea Capitanului, ce persoane au participat în linia întâia, cine au fost instigatorii principali la crima, cine a dat ordinele si pe ce filiera? Ce rol au jucat Elena Lupescu, Armand Calinescu, Ernest Urdareanu si Nicolae Iorga? Cum l-au influentat acestia, în forme si grade diferite, pe Rege, pentru a-l determina sa-si asume raspunderea acestor înspaimântatoare varsari de sânge? Câta vreme traia Armand Calinescu, stiam ca el este motorul principal al crimei, dar, dupa caderea lui, cine i-a luat locul? Care a fost consilierul principal al Regelui Carol, determinându-l sa-i urmareasca fara crutare pe legionari, punând în joc toata autoritatea Coroanei?

Iata întrebari care au ramas pana astazi numai partial deslusite. Daca s-ar fi tinut procesul, si un Bengliu, si un Iamandi, un Argesanu, ar fi declarat de pe banca acuzatilor, dupa toate probabilitatile, ca sa-si usureze propria lor soarta, ar fi deslusit ultimele vârfuri ale conspiratiei si mecanismul prin care se transmiteau deciziile ocultei. Camarila de la Palat avea multe ramificatii, dar numai câtiva din membrii ei aveau putere de decizie, apartinând, cum îmi spunea Nicki Stefanescu „permanentelor Statului”, în realitate, prin brusca disparitie a delicventilor de la Jilava, am fost privati de un material politic si istoric de mâna întâi. În linii mari, procesul crimei a fost înregistrat, dar câte dedesubturi, câte rotite ascunse, câte personaje mai putin cunoscute, dar care au jucat roluri capitale în organizarea masacrelor, n-au fost îngropate odata cu cei împuscati la Jilava?

Este adevarat ca au ramas la dosar declaratiile facute de presupusii culpabili în fata Comisiei de Ancheta Criminala. Dar din acest material, în public n-a patruns decât fragmente. Nu s-au publicat în ziare decât mici reportaje si rareori dari de seama mai amanuntite, cum a fost depozitia plutonierului de jandarmi, Sârbu, care a pus streangul la gâtul Capitanului. În Comisia de Ancheta nu figura nici un legionar, iar Ministrul de Justitie, Mihai Antonescu veghea cu gelozie ca din declaratiile facute la ancheta sa se divulge cât mai putin.

Nu dispunem nici de acest material. Nu stim ce s-a întâmplat cu el. Dupa expulzarea noastra de la putere, dosarele Comisiei de Ancheta au ramas în pastrarea Ministrului Justitiei, Mihai Antonescu, care nu le-a dat publicitatii. Regimul antonescian nu mai era interesat sa dezvaluie crimele regimului carlist, fiind avid acum sa descopere cât mai multe probe de vinovatie contra noastra. Mergând pe urmele lui Carol si reluând actiunea acestuia de exterminare a legionarilor, faradelegile fostului regim au fost lasate în adormire. Publicarea materialului adunat de Comisia de Ancheta Criminala, ar fi fost, într-un anumit sens, un act de acuzatie chiar contra regimului antonescian, deoarece Generalul si anturajul lui au adoptat aceeasi linie de prigoniri si asasinate ale regimului anterior, dar cu „alte mijloace”.

Tot atât de putin suntem informati daca dosarele Comisiei de Ancheta, dupa 23 August, au ajuns în mana comunistilor, sub noul titular al Ministerului de Justitie, Lucretiu Patrascanu. Trebuie presupus ca nici ei nu aveau interes sa se cunoasca aceste depozitii, daca au ajuns în posesia lor, deoarece, din perspectiva suferintelor legionarilor, comunistii nu se deosebeau întru nimic de predecesorii lor, Carol si Antonescu, urmarind cu aceeasi furie distrugerea Miscarii.

De fapt, cei doi Antonescu tinteau si mai departe: nu numai sa-i salveze pe asasini, dar sa împiedice si judecarea procesului lor. Daca s-ar fi ajuns la judecata, s-ar fi descoperit conexiuni grave, prin care ar fi fost compromise multe reputatii politice. Ori, aceste revelatii, nedorite nici de liberali si nici de taranisti, trebuiau sa fie înabusite. Ar fi fost compromisi multi oameni politici, nu ca autori de fapt, ci ca sustinatori morali ai crimei. Relatiile dintre regimul carlist si clasa conducatoare erau fluide, se întrepatrundeau, formând o tesatura de complicitati. Toti s-au bucurat de moartea lui Corneliu Codreanu. Dovada e ca nu s-a auzit nici un glas de protest dupa asasinarea lui, nici chiar din partea acelora care credeam ca sunt mai apropiati de noi.

Paralel cu aceste decizii ale Comisiei de Ancheta, care arata o suspecta indulgenta fata de vinovatii aflati sub ancheta, am constatat o lipsa de interes din partea Conducatorului ci a lui Mihai Antonescu pentru programarea procesului. Nu se stabilise nici instanta care sa-i judece (noi am cerut un Tribunal Exceptional) si nici nu se fixase data lui aproximativa. Era ceva nelinistitor. Nu se adusese chestiunea în discutia Consiliului de Ministri, nu se vedea nici un semn si nici o pregatire, anuntându-se ceva referitor la proces. Conducatorul Statului ignora suveran chestiunea.

Întrebându-l pe Mihai Antonescu cam cât ar mai dura lucrarile Comisiei de Ancheta, pe la mijlocul lunii Noiembrie, acesta mi-a raspuns ca circa 6-7 luni! El spunea ca trebuie sa treaca prin fata Comisiei toti fostii prefecti militari, fostii comandanti de legiuni de jandarmi si toti cei implicati într-un mod oarecare în executiile legionarilor. Asta însemna convocarea si audierea a înca vreo câteva sute de persoane. M-am speriat. Daca s-ar fi amânat deschiderea procesului pâna la terminarea lucrarilor Comisiei de Ancheta, în ritmul preconizat de Mihai Antonescu, asta însemna ca nu se va putea tine înainte de începutul verii. Dar a tine tara în aceasta asteptare si încordare atâta timp, putea avea rezultate neprevazute. Când se produce o revolutie sau o schimbare radicala în politica tarii si reprezentantii fostului regim sunt trasi la raspundere, justitia trebuie sa intre cât mai repede în actiune, pentru ca agitatia sa se curme si tara sa-si reia respiratia normala.

”L-am avertizat pe Mihai Antonescu ca cu aceasta metoda se ajunge la rezultate exact contrarii acelora dorite de noi. Noi urmarim o pacificare grabnica a tarii. Ce vedem însa? Ancheta se prelungeste, ia proportii, cuprinde alte si alte categorii de vinovati. Odata cu actiunea Comisiei de Ancheta, amenintarea creste, se generalizeaza, se extinde asupra tuturor culpabililor, mari si mici. Noi am convenit însa ca sa nu fie trasi la raspundere decât principalii vinovatilor, dar, în afara, acest lucru nu se stie. Cred ca a sosit timpul sa se specifice intentiile guvernului: care din cei anchetati vor fi chemati în fata justitiei, ce instanta este prevazuta sa-i judece si cam când ar putea sa înceapa procesul. Cu aceste precizari, ar scadea brusc tensiunea în toate sectoarele. Interesul guvernului este de a risipi aceste nedumeriri, de a face cunoscut cât mai repede pâna unde se va întinde actiunea justitiei, în ce forma si termen se va aplica. Prelungirea acestei situatii, provoaca nemultumiri în armata, unde atâtia ofiteri de cariera, fosti prefecti sub Carol, se bucura de prietenii si protectii puternice”. (Cazul Iorga-Madgearu)

Mihai Antonescu mi-a raspuns ca nu se poate face nimic pâna ce Comisia de Ancheta nu-si prezinta dosarul complet. M-a rugat sa avem încredere în General.

Nu exista de fapt nici un impediment efectiv ca sa se fixeze data procesului pentru principalii vinovati. Argumentul Ministrului de Justitie nu era valabil. „Existau suficiente dovezi ca sa se deschida actiune publica contra principalilor vinovati, cel mai târziu în Ianuarie. Declaratiile agentilor din provincie nu erau esentiale. Ei nu puteau decât sa confirme de 70 de ori ca ordinele de executie s-au transmis de la Urdareanu, prin Argeseanu, Bengliu, Gabriel Marinescu. De altminteri, nimic nu se opunea ca în timp ce s-ar fi desfasurat lucrarile sa se propuna sa fie audiate ca martori persoanele a caror depozitie putea contribui la lamurirea completului de judecata. În sfârsit, nu era nici o dificultate ca alti vinovati de aceeasi categorie, descoperiti ulterior, sa fie judecati în alt lot”. (Cazul Iorga-Madgearu)

Antonescienii, prefacându-se ca sunt extrem de grijulii în descoperirea tuturor vinovatilor, în realitate aplicau tactica temporizarii, în speranta ca, prelungindu-se perioada cercetarilor, se va ivi o alta conjunctura politica, în care vor putea fi salvati de la moarte asasinii Capitanului si ai fruntasilor Legiunii. Dar nu numai ca nu vroiau „sa se verse sânge”, cum mi-a declarat Generalul, dar sa si dispuna în toata libertatea de piesele acuzatoare. Nici proces si nici condamnati, acesta era telul lor final.