Horia sima

27. SI DACA N-AR FI FOST JILAVA…

Ce s-ar fi întâmplat? Cum s-ar fi desfasurat evenimentele în România cu clanul asasinilor de la Jilava intact? Supravietuirea lor ar fi apasat greu asupra destinului legionar si asupra întregii natiuni. Ce s-ar fi întâmplat, poate sa judece fiecare, dupa ce va citi rândurile de mai jos, în care se explica semnificatia si consecintele acestor executii.

Mai întâi, cuvintele testamentare ale Capitanului, ca „daca voi fi omorât, sa ma razbunati”, s-au împlinit aievea. Asasinii lui si-au primit pedeapsa cuvenita. Marii maestri ai crimei din era carlista au pierit în noaptea de 26/27 Noiembrie în cazematele Jilavei. Onoarea Legiunii a fost salvata. Am fi ramas cu o pata eterna pe existenta Legiunii, daca, fiind la putere, ar fi scapat cu viata, cum planuia Antonescu, acesti ucigasi ai generatiei noastre.

Dar Capitanul nu cerea razbunarea mortii lui, ca un act postum de satisfactie personala. O, nu! El era prea mare ca sa se gândeasca macar o clipa la propria lui viata. Ci cum spunea el mai departe, în aceeasi circulara, pentru ca era convins ca se va face un mare bine neamului nostru. În ce a constat acest bine? În cursul istoriei lui, poporul nostru a suferit nenumarate nedreptati si vexatiuni. Cate crime nestiute savârsite de conducatorii abuzivi, pe care le-a acoperit tacerea mormântului. Patura conducatoare, cu rare exceptii, s-a distins în toate timpurile printr-un dispret suveran fata de masele populare, iar cine se ridica în apararea lor, pierea fie în ocna, fie de sabie.

Pentru întâia oara în istorie exponentii cinici si nemilosi ai unui regim tiranic s-au întâlnit cu moartea, platind pentru crimele lor. A fost ca o razbunare milenara, plecata din strafundul veacurilor. A fost o lectie istorica adresata tuturor acelora care cred ca se pot bucura indefinit de roadele asupririi lor si al sângelui nevinovat ce l-au varsat.

Din perspectiva Legiunii, gloantele ce-au rasunat în noaptea de 26/27 Noiembrie la Jilava au fost de mare ajutor pentru a asigura supravietuirea miscarii. Generalul Antonescu a macelarit mii de tineri, dar trebuie sa ne imaginam ce s-ar fi întâmplat daca ar fi dispus si de aparatul de teroare faurit sub Regele Carol, daca dementa asasina a lui Antonescu s-ar fi coalizat cu „specialistii” pregatiti de Armand Calinescu, efectul ar fi fost devastator. Cu câta meticulozitate ar fi procedat acestia la urmarirea si distrugerea oricarei fibre de legionar. Ce placere sadica ar fi avut si cât zel ar fi depus ca sa lichideze si impunatoarea falanga de legionari, iesita ca din neant dupa 6 Septembrie. Si de asta data, neretinuti de nimic, cu ura ca-au acumulat-o în timpul captivitatii lor la Jilava, când au fost prizonierii acelora pe care i-au ucis fara mila în timpul dictaturii carliste. De asta data, trebuia sa curete terenul metodic, pentru a nu mai avea nici o grija ca ar mai putea reînvia.

Generalul Antonescu a avut accese de furie când a aflat ca la Jilava a pierit sleahta profesionistilor crimei. Unde mai putea gasi un manunchi de câtiva executanti, dispusi sa-si reia vechiul rol de calai, ucigând si ultimele vlastare ale generatiei legionare, daca ar fi primit ordin de la Conducator?

Generalul le-a simtit cumplit lipsa. Dupa expulzarea noastra de la putere, umbla cu lumânarea ca sa-i descopere pe cei ramasi în viata si sa-i reintegreze în aceleasi slujbe. Avea mare nevoie de ei, când a reluat prigoana contra legionarilor. Dar randamentul nu mai era acelasi. Nici unul din cei readusi la putere nu erau de talia lui Gabriel Marinescu, a lui Bengliu sau Moruzov. Acestia cunosteau miscarea ca în palma. Stiau cum sa procedeze si ce elemente sa aleaga din masele legionare pentru a le trece la crematoriu. Generalul a improvizat un nou aparat de represiune, dar nu se putea compara cu eficacitatea sistemului creat de Calinescu. În zadar dadea ordine Antonescu. Lipsea echipa de baza.

Mai mult decât atât. Asupra celor ramasi în viata si care si-au reluat functiile la Siguranta si Politie apasa temerea actului de la Jilava. Ce se întâmpla, se întrebau ei, daca legionarii revin la putere? Cine ne poate garanta de contrariu? Ei si-au facut datoria, dar au pus o surdina vigilentei lor, temându-se de ziua de mâine. Asa se face ca multi legionari întâlnindu-se cu fostii agenti, au scapat de la arestare, facându-le acestia un semn de complicitate. De pe culmile istoriei, trebuie sa ne închinam cu veneratie în fata acelor camarazi, care, cu pretul sacrificiului lor suprem, au facut un nepretuit bine Legiunii si Neamului. Cretu Gheorghe, Marcu Octavian si ceilalti care au fost condamnati la moarte si apoi executati, puteau sa fuga peste hotare, dar au preferat sa urmeze pilda lui Miti Dumitrescu. S-au predat urgiei antonesciene, pentru a avea cine sa dea raportul Capitanului în cer.

 

28.SFÂRSITUL DOMNIEI CARLISTE

Dictatura Regelui Carol II n-a luat sfârsit la 6 Septembrie 1940, cum înregistreaza istoria, ci la 30 Noiembrie 1940, când osemintele Capitanului au fost depuse la Casa Verde. Pentru ce este necesara aceasta rectificare de trei luni pentru a elibera certificatul de deces al regimului carlist? Nu e o afirmatie gratuita, ci o recunoastere a unui adevar. Abia la aceasta data s-a coborât cortina istoriei peste acest capitol sângeros din viata neamului nostru. La sfârsitul acestei luni, în interval de câteva zile, s-au succedat trei mari acte care au pus capat acestei epoci întunecate.

I. Pedepsirea asasinilor încarcerati la Jilava. Coloanele de sustinere ale regimului carlist au cazut de pe piedestalul lor, ce li se parea inexpugnabil, dovedindu-se fragilitatea puterii lor în fata Vointei Divine.

II. Reabilitarea morala si juridica a Capitanului. Procesul sau din Mai 1938, când a fost condamnat pentru tradare, a fost revizuit de Înalta Curte de Casatie, care a pronuntat o sentinta de achitare.

III. Deshumarea de la Jilava. Osemintele Capitanului si ale celorlalti martiri legionari au fost scoase din groapa în care zaceau sub lespedea de ciment si purtate pe strazile Capitalei, în evlavia multimilor, cutremurate de aceasta jertfa. Nimic din ceea ce planuise Regele Carol si camarila lui nu ramasese în picioare. Nici condamnarea nedreapta a Capitanului, nici strangularea lui în noaptea de Sf. Andrei si nici îngroparea lui pe ascuns într-un colt îndepartat al Jilavei n-au mai putut fi tinute sub lacat. S-a revarsat lumina de Sus si a intrat Capitanul în eternitate, în stralucirea de alta data, iar fiorosii lui dusmani s-au prabusit în bezna neantului. Trebuie sa adaug, la sfârsitul acestei parti, ca si atitudinea Profesorului Codreanu, dupa reînhumarea Capitanului, s-a schimbat radical. Nu mi-a mai facut nici o greutate în guvernare. S-a retras în locuinta lui si n-am mai auzit nimic de el.