Horia sima


CINE A OCUPAT INSTITUTIILE PUBLICE? AGRESORUL SI VICTIMELE



Yüklə 0,94 Mb.
səhifə55/61
tarix01.11.2017
ölçüsü0,94 Mb.
#25404
1   ...   51   52   53   54   55   56   57   58   ...   61

11. CINE A OCUPAT INSTITUTIILE PUBLICE? AGRESORUL SI VICTIMELE


O alta afirmatie falsa, pe care o vânturau calomniatorii de profesie ai Miscarii Legionare, este ca interventia militara a Generalului Antonescu era necesara, pentru ca legionarii începusera sa ocupe cladirile publice: prefecturi, chesturi, primarii etc.

Afirmatia nu numai ca era falsa, dar e de-o prostie fenomenala. Nimic mai usor de combatut. Legionarii nu puteau ocupa aceste institutii pentru simplul motiv ca se gaseau în posesia lor legala si legitima. Cum sa iei cu asalt ceea ce îti apartine, nu prin dreptul primului ocupant, ci prin dreptul pe care ti-l confera legea? Prefectii, chestorii, primarii si alti înalti functionari ai Ministerului de Interne se gaseau în fruntea acestor institutii în virtutea decretelor semnate de Conducatorul Statului sau prin decizii ministeriale. E absurd si ridicol sa presupui ca acesti înalti demnitari ai Statului, ca niste perturbati mintal, cuprinsi de un fel de amok, s-ar fi dedat la exercitii de ocupare a propriilor lor institutii, pe care le conduceau de mai bine de patru luni.

Si atunci, excluzând ca imposibila aceasta versiune, probabil ca lucrurile s-au petrecut altfel. Agresorii trebuie cautati în alta parte. „Rebelii” nu sunt altii decât unitatile militare, trimise, din ordinul lui Antonescu, sa ocupe institutiile publice, aflate în stapânirea reprezentantilor legitimi ai Statului. Aceste unitati militare n-aveau ce cauta în aceste institutii publice cerând predarea lor. Nu era de competenta lor sa conduca prefecturile, primariile sau chesturile. Rostul lor era în cazarma, unde sub conducerea ofiterilor lor, sa se pregateasca pentru apararea patriei de dusmanii din afara. Tara nu-i platea si nu le-a pus armele în mâini ca sa tulbure ordinea interna, deposedându-i pe functionarii Statului, legal instalati, la conducerea acestor institutii. Militarii, care se prezentau cu escorta sa ia în primire chesturile, prefecturile, primariile etc., erau rebelii, erau uzurpatorii puterii în Stat, erau agresorii, iar victimele interventiei lor neloiale, nedrepte si anticonstitutionale, erau legionarii, care aparau aceste institutii si refuzau sa se supuna somatiei lor. Functionarii legionari se gaseau în stare de legitima aparare ca sa organizeze rezistenta contra acestor intrusi.

Îmi îngadui sa reproduc din nou din cartea de amintiri a lui Nicu Iancu, Sub Steagul lui Codreanu, convorbirea avuta de acesta cu un ofiter care se prezentase pentru a lua în primire Chestura de la Sibiu, pe baza unui ordin de la Comandamentul Militar local. Scena ilustreaza cum nu se poate mai bine conflictul dintre legalitatea pozitiei legionare, aparate de Nicu Iancu, si actul de forta pe care-l executau militarii, din ordinul lui Antonescu.

”Scurt dupa ce ajunsesem la Chestura, a aparut în fata portii acesteia un ofiter în grad de maior, acompaniat de o escorta militara, cerând sa fie lasat sa intre în localul politiei. I s-a comunicat ca poate intra, însa fara escorta. De asemenea i s-au dat asigurari ca, dupa ce se va achita de misiunea ce-o avea, va putea parasi chestura în orice clipa va dori, fara nici un fel de împiedicare.

Dupa câteva minute mi s-a comunicat ca maiorul – comandantul unui regiment de artilerie din localitate – s-ar fi hotarât sa intre singur. Semnificativ a fost faptul ca dupa ce i-am garantat cu cuvântul meu de onoare cele ce i-au fost comunicate la poarta chesturii de catre un comisar de politie si de însusi seful garnizoanei legionare, mi-a solicitat „cuvântul de legionar” (!), pe care, bineînteles, i l-am dat.

Cu putin timp în urma a fost condus în cabinetul meu, situat la primul etaj, unde l-am primit cu toata atentia. De la primele cuvinte schimbate cu maiorul Gheorghe Dorin, mi-am dar seama ca am de-a face cu un om cult si de fina educatie. Desi, în situatia data, ne gaseam fata în fata ca adversari, conversatia ce-a urmat, a fost dusa într-un limbaj foarte ponderat si într-un ton aproape curtenitor. Un comisar ce intrase, la un moment dat, pentru a ne prezenta niste hârtii spre semnare, a povestit afara, spre mirarea tuturor, ca „d-l chestor discuta cu d-l maior ca si cum ar fi doi prieteni vechi” (de altfel în cursul acestei întrevederi s-au servit cafelute turcesti).

În executarea misiunii primite de la superiorii sai, ofiterul mi-a înmânat apoi o hârtie ce continea doar câteva rânduri batute la masina, semnata de însusi Generalul Leventi, Comandantul Corpului de Armata din localitate. Textul acestei hârtii era aproximativ urmatorul:

”D-l Maior Gheorghe Dorin este delegat de noi cu conducerea Chesturii Politiei Sibiu... Veti face imediat predarea...” etc.

Desigur, ca functionar public, numit si întarit în functiune de guvernul prezidat de însusi Generalul Antonescu, am refuzat sa dau urmare acestei invitatii (sau mai exact somatii) redactata si semnata de un comandant militar, lipsit în acest caz de orice calitate legala.

(…)

Iata ce i-am raspuns – cu aproximatie – Maiorului Dorin, în timp ce-i restituiam ordinul scris, prin care mi se cerea predarea chesturii:



„Numirea mea în fruntea institutiei ce o conduc nu mi-a fost retrasa pâna în clipa de fata, sub nici una din formele prevazute. Din partea Ministerului de Interne – va dau cuvântul, domnule maior – n-am primit nici un fel de ordin: nu am nici o cunostinta sa fi fost destituit sau macar suspendat din serviciu. Ma gasesc deci în exercitiul legal al functiei în care ani fost numit, iar datoria mea este de a apara în acest oras ordinea legala împotriva oricaror încercari de tulburare sau rasturnare a ei, din orice parte ar veni... tinând seama ca nu ne aflam nici sub stare asediu, refuz categoric de a lua în considerare un ordin venit de la o persoana sau autoritate lipsita de competenta...”

Maiorul a recunoscut ca situatia ce s-a creat este într-adevar cum nu se poate mai confuza, ca el nu întelege nimic din ceea ce se petrece; în ce-l priveste, el executa doar un ordin.

Discutia a continuat apoi pe un ton mai familiar, iar la sfârsit am adaugat zâmbind:

Ce-ati zice D-voastra, domnule maior, care sunteti Comandantul regimentului 36 Obuziere, daca într-o buna zi m-as prezenta la D-voastra cu o hârtie semnata de... hai sa zicem, de Înalt Prea Sfintia sa Nicolae Balan, Mitropolitul Ardealului, cerând sa-mi predati comanda regimentului...? Mi-ati preda-o?

Refuzul meu de a ma supune unui ordin emanând de la un comandament militar era perfect legal. Ilegalitatea si abuzul de putere s-a dovedit a fi din partea celor ce pornisera a mâna pe frânele tarii, întrebuintând în acest scop siretlicul si forta bruta” (pp. 140-l42).

 


Yüklə 0,94 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   51   52   53   54   55   56   57   58   ...   61




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin