Horia sima

11. COMUNICATUL

Dupa plecarea Generalului, dezbaterile Consiliului de Ministri au continuat, concentrându-se asupra comunicatului ce trebuia dat publicitatii referitor la moartea violenta a asasinilor de la Jilava.

Comunicatul final a fost redactat de Colonelul Dragomir si a fost revizuit de mine si de Mihai Antonescu, având urmatorul continut:

Comunicatul Presedintiei Consiliului de Ministri

Presedintia Consiliului de Ministri comunica:

”În noaptea de 26-27 Noiembrie, cu ocazia deshumarii osemintelor de la Jilava, legionarii care lucrau la aceasta deshumare, au patruns în închisoare si i-au împuscat pe unii detinuti politici aflati acolo, considerati ca autorii principali ai crimelor savârsite împotriva Capitanului si a legionarilor sub fostul regim.

Generalul Antonescu, Guvernul si Miscarea Legionara reproba acest act.

Dintru început Generalul Antonescu a pus la baza noului regim ideea de legalitate si justitie, iar Miscarea Legionara s-a înscris în acelasi cadru de ordine si legalitate.

Se vor aplica sanctiuni severe.

Miscarea Legionara a hotarât încadrarea stricta si riguroasa în ordinea de Stat a tuturor membrilor ei si sanctionarea exemplara a acelora care se vor abate de la ordinea legala”.

Mihai Antonescu s-a dus la General, l-a informat de rezultatul dezbaterilor, i-a aratat comunicatul si acesta l-a aprobat.

Trebuie sa adaug ca din comunicat, la publicarea lui, a fost eliminata o fraza prin care se mentiona starea de spirit a legionarilor care lucrau la mormânt. Nu stiu din interventia cui au disparut aceste rânduri când comunicatul s-a dat în ziare.

Din dezbaterile Consiliului de Ministri si din comunicatul dat se desprind urmatoarele concluzii aprobate de toti:

1. Nici Generalul Antonescu si nici unul dintre membrii nelegionari ai guvernului n-au încercat sa arunce raspunderea actelor de la Jilava asupra conducerii legionare sau asupra vreunui ministru legionar.

2. Toti au recunoscut ca suprimarea detinutilor de la Jilava a fost provocata de drama sufleteasca a celor ce lucrau la mormântul Capitanului.

3. Miscarea Legionara, ca organ de guvernamânt, reproba actul si este de acord cu Generalul ca trebuie sa se aplice sanctiuni celor vinovati.

4. Guvernul si Miscarea Legionara vor lua toate masurile necesare ca actele de razbunare sau dezordine sa nu se mai repete.

Desi era vorba de proprii nostri camarazi, ca elemente cu raspundere în Stat, nu puteam lua alta atitudine. Exigentele Statului nu tolerau o alta interpretare a pozitiei noastre. Nu puteam cruta nici pe acei care au suferit în lagare si închisori si care au participat la luptele de la 3 Septembrie, fara ca sa dam un vot de blam propriei noastre conceptii despre justitie si legalitate.

 

12. ANTONESCU CERE SEFIA LEGIUNII

Cum spuneam, Generalul s-a retras din Consiliu si n-a mai aparut. Dupa redactarea comunicatului, speram ca partea grea a dezbaterilor trecuse si nu mai ramânea decât sa ne strângem mâna si sa ne despartim, cu atât mai mult cu cât Generalul citise comunicatul si îl aprobase. În acel moment, când lucrurile pareau ca merg spre limpezire, sa fi fost pe la orele unu, se ridica Mihai Antonescu si comunica guvernului ca conditia pusa de General pentru a continua colaborarea cu Miscarea este sa fie proclamat Sef al Legiunii. Pentru a se curma anarhia din tara si pentru a nu se mai repeta actele de violenta, trebuie sa existe o singura comanda în Stat. A evocat situatia existenta în Spania.

De-abia acum mi-am dat seama de tactica Generalului. Atât faptul ca nu ma primise în cursul noptii, cât si iesirea lui brusca din Consiliu, prin nimic justificata, erau mijloace de presiune si intimidare ca sa ma determine sa-i trec comanda Legiunii.

Am amutit cu totii. Pretentia era atât de extravaganta încât i-a uluit si pe partizanii Generalului. Era peste putinta unui legionar sa si-l imagineze pe Antonescu Sef al Legiunii. Un conducator de miscare nu poate fi impus din afara, ci trebuie sa se ridice din mediul ei natural de existenta. Consternarea a fost generala. Nimeni, nici chiar devotatii Generalului, n-au încercat sa sustina cererea comunicata de Ica Antonescu.

Vazând ca proiectul este întâmpinat cu raceala, Mihai Antonescu m-a luat deoparte si m-a rugat sa stau numai cu el de vorba. Am iesit pe coridor si mi-a dat explicatii suplimentare:

1. Daca Generalul nu primeste aceasta satisfactie, a hotarât sa se retraga si atunci vor veni la putere aceiasi oameni care ne-au împuscat pe timpul lui Carol.

2. Situatia mea personala nu va avea nimic de suferit. Voi continua sa fiu Vice-presedinte al guvernului si ma voi ocupa în continuare de afacerile Legiunii.

3. Toata chestiunea se reduce la o trecere de comanda pur formala, pentru a-l potoli pe General.

4. El ca prieten ma sfatuieste sa-i dam aceasta satisfactie Generalului, care a facut atâtea pentru Legiune, aducându-ne la putere.

I-am raspuns lui Mihai Antonescu în termenii pe care îi iau din brosura Cazul Iorga Madgearu.

”I-am aratat mai înainte situatia grea în care m-am aflat dupa 6 Septembrie; Revolutia a fost comprimata, a fost frânata brusc. Pentru a se încadra miscarea în mentalitatea de Stat, este nevoie de un timp oarecare de asezare. Nici o schimbare de regim din lume nu s-a produs fara convulsii. I-am amintit ca de la instaurarea regimului national-legionar si pâna astazi nu s-au produs decât incidente fara importanta. Daca este vorba de a se stabili responsabilitatile pentru cele întâmplate la Jilava, ele nu pot fi mai mari decât ale acelora care au îngaduit sa se dezvolte aceasta situatie exploziva. I-am amintit de conversatia , ce-am avut-o cu el, cu doua saptamâni înainte. Prelungirea anchetei fara a se sti exact unde duce, fara a se indica bazele procesului, a contribuit enorm la deznodamântul de la Jilava.

Cererea Generalului nu numai ca pentru mine ca persoana este inacceptabila, caci ar însemna ca schimbarea se face sub presiunea evenimentelor de la Jilava si m-ar indica pe mine responsabil, dar este si practic inoperanta. Sefia Miscarii nu-i o sefie militara. Legionarii nu asculta de sef, indiferent cine este, ci de un anumit sef, cu anumite caracteristici sufletesti. Legatura de disciplina este dublata de o legatura de dragoste si camaraderie. Generalul Antonescu, ca Sef al Legiunii, s-ar expune sa dea dispozitii pe care sa nu le asculte nimeni si atunci raporturile dintre noi s-ar fi înrautatit si mai mult. S-ar crea o sursa permanenta de conflict.”

Mihai Antonescu m-a ascultat în liniste, dar nu s-a lasat înduplecat de expunerea mea, ci a repetat din nou, la sfârsitul ei, ca proclamarea Generalului ca Sef al Legiunii este o conditie sine qua non a continuarii colaborarii.