Horia sima

5. SEMNE DE BUNAVOINTA

În zilele urmatoare, Generalul ne-a coplesit de atentii si dragoste. Nici nu deschideam bine gura sa ridic o problema si era dispus sa o rezolve, fara prea multe explicatii, în sensul vederilor noastre. A fost, a doua luna de miere în relatiile noastre cu Conducatorul Statului. Însir câteva din binefacerile de care ne-am bucurat din partea Generalului în aceasta scurta perioada:

I. Dupa ce s-a întors de la Alba Iulia, încântat de ceea ce vazuse acolo, de splendida defilare a camasilor verzi, de frumoasele costume nationale din Ardeal, mi-a spus ca va aloca o suma de 100 milioane lei pentru înzestrarea legionarilor cu uniforme.

”Trebuie sa ne prezentam si noi în conditii demne fata de membrii partidelor din Italia si Germania”. Banii trebuiau sa fie varsati atelierului de confectii de uniforme legionare, de sub conducerea lui Vasile Iovin.

II. Într-un Consiliu de Ministri, tinut la scurta vreme, Generalul Antonescu aproba ca sa se acorde din bugetul Statului „pensii de onoare” familiilor legionarilor ucisi în era carlista. Erau aproape 300 de familii în aceasta situatie. Când s-a dat comunicatul presei, nu stiu din interventia cui, a fost sters cuvântul „onoare”, cum fusese stabilit în Consiliul de Ministri si a aparut numai „pensii”.

III. S-a luat în cercetare cazul special al Doamnelor Iridenta Mota si Elena Codreanu, sotia Capitanului. Conducatorul a aprobat ca acestor doua vaduve sa li se acorde o pensie de 50.000 lei lunar, tinându-se seama de jertfa cutremuratoare a sotilor lor pentru Neam si Tara.

IV. Pentru a veni în ajutorul studentimii, Generalul Antonescu a alocat un ajutor substantial din partea Statului în valoare de 100 milioane lei. Acest fond trebuia sa serveasca la repararea si amenajarea caminelor existente si la îmbunatatirea hranei studentilor.

Era vadita dorinta Generalului de a ne capta bunavointa, pentru a sterge urmele asprei atitudini dupa întâmplarile de la Jilava. Pretentia lui de a lua sefia Legiunii nu mai fusese ridicata si nimic nu parea sa mai stea în calea unei colaborari loiale si rodnice pentru tara.

 

6. MIHAI ANTONESCU INTRA ÎN CUIB

Tot în aceasta scurta perioada de pace si destindere în sânul guvernarii a cazut si senzationala cerere a lui Mihai Antonescu de a intra în cuib.

Într-o zi, trebuie sa fi fost prin 4-5 Decembrie, vine Mihai Antonescu în biroul meu si-mi spune ca el se simte legionar, ca gândeste ca un legionar si vrea sa faca parte formal din Miscare, dar nu ca o simpla declaratie de adeziune în fata mea, ci vrea sa fie încadrat într-un cuib, ca sa cunoasca comunitatea noastra si sa traiasca în mijlocul ei.

Evident, m-a bucurat convertirea lui Mihai Antonescu la idealurile Miscarii, dar am ramas putin încurcat, nestiind unde sa-l trimit ca sa-si faca educatia de legionar. El era umbra Generalului si cel mai intim sfatuitor al acestuia. Nu-l puteam repartiza într-o unitate oarecare de „Razleti”, ca pe orice începator, pentru a nu suferi în orgoliul sau. Trebuia sa-l introduc într-un mediu potrivit personalitatii lui. Si atunci am gasit o alta solutie.

I-am comunicat ca voi reconstitui cel dintâi cuib legionar din capitala, care a luat fiinta în toamna anului 1927, si, în cadrul acestui cuib istoric, îl voi invita si pe el sa intre. A fost foarte magulit de propunerea mea si mi-a spus ca asteapta cu nerabdare ziua când va putea lua parte la cea dintâi sedinta a acestui cuib memorabil.

Din primul cuib întemeiat la Bucuresti în 1927, mai erau câtiva legionari în viata. Unii dintre ei, între care Belgea si Iordache Nicoara, fusesera ucisi în timpul prigoanei carliste. Traia seful acestuia si întemeietorul lui, Andrei C. Ionescu, apoi Victor Chirulescu si Dr. Iosif Dumitru. Noi patru am format baza istorica a acestui cuib reînviat, la care l-am adaugat pe Horia Cosmovici si pe Alexandru Vergatti, doua elemente de aleasa formatie juridica si culturala, cunoscute de Mihai Antonescu, tocmai pentru a nu se simti strain în mijlocul nostru.

Sedintele le tineam seara în casa lui Horia Cosmovici. Eu deschideam sedinta cu ritualul obisnuit, iar Mihai Antonescu repeta în cor cu toti ceilalti legamântul legionar, jurând ca nici el nu va trada niciodata Legiunea si nici pe Capitan. Apoi ne asezam la o masa, unde discutam diferite chestiuni, cele mai multe de politica externa, ferindu-ne sa ne atingem de problemele guvernarii. Mihai Antonescu parea ca se simte bine în mijlocul nostru. Vorbea degajat si afectuos.

La a treia sedinta, Mihai Antonescu ne comunica ca Generalul aflând de existenta acestui cuib, vrea sa-i cunoasca pe toti membrii lui si în acest scop ne invita, dupa sedinta, sa luam masa cu el la Presedintie. A fost o masa de barbati, membrii cuibului si Generalul.

Conversatia s-a desfasurat mai mult în domeniul amintirilor. A început Generalul sa povesteasca din viata lui de militar din timpul primului razboi mondial, când a condus operatiile armatei care apara Moldova, sub conducerea lui Prezan. Apoi a trecut la ultimele luni din domnia Regelui Carol II. Ca urmare a asprei scrisori ce i-a trimis-o lui Carol, dupa evacuarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, a fost ridicat de acasa de la Predeal si arestat. Nu stia ce i se putea întâmpla. Avea senzatia ca ar putea sa fie lichidat. A fost tinut un timp oarecare la Predeal si apoi internat la Mânastirea Bistrita, de unde a fost eliberat abia la 1 Septembrie, în ajunul catastrofei.

Vorbea cu o mânie abia retinuta de agentii care l-au ridicat si de patronii lor de la Siguranta, Moruzov si Niki Stefanescu. Alunecând discutia la executiile de la Jilava, a zis numai atâta: „Acuma...” si a facut un semn al crucii pe pamânt, ca si cum ar fi voit sa spuna ca si-au meritat soarta.

 

V. FAZA PROVOCARILOR

 

Perioada de bune raporturi între General si Miscare n-a dainuit mai mult decât doua saptamâni. Faptul care a provocat deschiderea unei noi crize în guvernarea noastra a fost rechemarea lui Fabricius din postul de Ministru al Germaniei la Bucuresti. Din acest moment, Generalul era de nerecunoscut. Multiplica motivele de conflict, atât prin interventii abuzive în guvernare, nejustificate din punct de vedere al legalitatii Statului National-Legionar, cât si prin virulenta cu care denunta si condamna orice greseala a functionarilor legionari.