Horia sima

11. DECORAT DE REGE

Maiorul Mircea Tomescu, aghiotant Regal, îmi telefoneaza sa ma prezint în dimineata de 8 Ianuarie la Palat, fiind invitat de Maiestatea sa Regele.

Nu stiam pentru ce sunt chemat. De alta parte îl cunosteam pe Mircea Tomescu ca un prieten al Miscarii. O criza politica era exclusa. Regele era prea izolat ca sa întreprinda ceva. Antonescu îl tinea din scurt, îi supraveghea toate miscarile si nu-i permitea sa se ridice peste rolul lui pur decorativ.

Ajungând cu masina în curtea Palatului, am fost primit la scara de mai multi ofiteri si apoi condus imediat în cabinetul de lucru al Regelui. Regele Mihai era vadit stânjenit, iar eu nu mai putin, când a deschis discutia. Ne-am vazut la diferite manifestatii, dar pentru întâia oara stateam singuri fata în fata. Am schimbat câteva cuvinte protocolare si apoi Regele a trecut la subiectul audientei mele.

–V-am chemat pentru a va oferi aceasta decoratie.

Mi-a întins o cutie deschisa, în care se afla o înalta decoratie, „Steaua României”. M-am uitat îndelung la ea. Nu-mi venea sa cred. I-am multumit calduros, spunându-i ca nu m-am asteptat la aceasta distinctie. L-am asigurat de devotamentul meu personal si al Legiunii pentru Monarhie si Dinastie.

M-a invitat apoi într-o camera alaturata, unde am fumat o tigara. În cursul scurtei conversatii, mi-a pus câteva întrebari:

Ce sunt gradele legionare si ce semnificatie au ele?

I-am enumerat gradele legionare de la instructor legionar pâna la Comandant Legionar si apoi Comandant al Bunei Vestiri, rezervat întemeietorilor Legiunii. I-am explicat ca aceste grade n-au nimic comun cu gradele militare, ca reprezinta etapele de realizare spirituala ale legionarului. Cel ce se distingea prin tinuta lui, în luptele si actiunile Miscarii, Capitanul îi conferea un grad, pentru a-i întari autoritatea lui asupra oamenilor si a-l da ca exemplu.

A doua chestiune pe care mi-a pus-o Suveranul a fost daca sunt infiltratii comuniste în Miscare si daca lor li se datoreaza anumite dezordini întâmplate.

Mi-am dat seama ca a fost îndoctrinat de General. I-am raspuns ca la periferia Miscarii s-ar putea sa se fi strecurat si vreun militant comunist. Noi suntem o miscare de o jumatate de milion de oameni încadrati. Dar chiar daca ar fi adevarat, nu reprezinta nici un pericol, deoarece nu ating centrii de comanda ai Legiunii si nu pot influenta politica ei.

În ceea ce priveste dezordinile savârsite de anumiti legionari, ele sunt minime în raport cu masa enorma a acelora care îsi fac datoria constiincios, în liniste si ordine. Aceste deficiente inerente starii de tranzitie de la revolutie la mentalitatea de Stat, se vor corecta în scurta vreme. Am nevoie de un timp oarecare pâna ce voi putea reorganiza si disciplina Miscarea.

M-am abtinut sa ating sub vreo forma problema relatiilor noastre cu Generalul Antonescu. Nu m-am plâns de iesirile Generalului, de elementele dubioase care-l înconjoara si de presiunile la care suntem zilnic supusi. Am pastrat o atitudine loiala fata de Conducatorul Statului, desi mi-am dat seama ca încercase sa-l otraveasca si pe Rege, pentru a-l atâta contra noastra.

Când a aflat Antonescu de decorarea mea – stirea se publicase în ziare – l-a apucat o furie oarba. Actul de la Palat cadea cum nu se poate mai rau pentru planurile lui. Era în plina pregatire pentru eliminarea noastra de la putere. Si acum vine Regele si îi strica toata combinatia. Ce va zice armata? Va mai putea conta pe armata ca pe un bloc unitar, în momentul loviturii de Stat?

Nu s-a mai putut stapâni. Nu sunt sigur daca s-a dus în persoana la Palat sau i-a telefonat numai Regelui. I-a facut un scandal imens, cum de-a cutezat sa ma decoreze fara sa-l întrebe, aducâdu-i aminte ca el îl tine pe tron.

Gestul Regelui, conferirea de decoratii, apartinea putinelor prerogative ce-i mai ramasesera, dupa ce fusese despuiat de Antonescu de toate puterile Statului. Era în dreptul lui sa o faca. Iar în ceea ce priveste alegerea persoanei mele, nimic mai normal, având în vedere functia ce-o îndeplineam în acel moment, de al doilea mandatar al guvernului.

 

12. NUMIREA LUI EUGEN CRISTESCU

Într-o dimineata, tot în aceste zile tulburi când Antonescu se pregatea si ne dea lovitura de Stat, intra în biroul meu la Presedintie un tip înalt, voinic, bine cladit, si se recomanda „Eugen Cristescu, noul sef al Serviciului Secret, numit de Conducatorul Statului...”.

Nu-l cunosteam personal, dar auzisem de el. Îsi facuse o trista faima printre noi în prigoana din 1933- 1934. Sub guvernul Duca si cel urmator, fusese Directorul Sigurantei Statului si s-a distins prin ura si ferocitatea cu care îi urmarea pe legionari. Numele lui era pomenit si în circularile Capitanului, printre prigonitorii de atunci ai Legiunii. Apoi s-a eclipsat de la suprafata vietii publice. A fost subplantat de Moruzov, care reusise sa câstige încrederea Regelui si sa-i ia locul. A trait în penumbra în perioada 1935-l940, pâna ce l-a descoperit din nou Generalul Antonescu si i-a încredintat conducerea Serviciului Secret al Armatei, fostul fief al lui Moruzov.

Cum Eugen Cristescu nu fusese amestecat în salbatica prigoana a anilor 1938-1940, numirea lui nu m-a îngrijorat prea mult.

Nu-mi placea, dar nu i-am dat o interpretare speciala. În definitiv, sectorul militar al guvernarii apartinea Generalului Antonescu. Raspunderea numirii cadea asupra lui si, probabil, stia el ce face, de vreme ce l-a ales pe Eugen Cristescu. Probabil are nevoie de un specialist în fruntea acestui serviciu cu ramificatii externe. Ministerul de Interne nu era afectat prin aceasta numire. Serviciul Secret al Armatei era un fel de Biroul II, de care depindeau operatiile de spionaj si contra-spionaj.

Asa gândeam atunci. Convorbirea n-a durat mai mult decât un sfert de ora. Am stat în picioare amândoi. I-am spus ca stiu ca n-a fost amestecat în prigoana anilor 1938-1940, ceea ce reprezinta o prezumtie favorabila asupra persoanei sale. I-am explicat momentul politic în care ne aflam. Exista anumite tensiuni în guvern provocate atât de elemente legionare, nefamiliarizate cu mentalitatea de Stat, cât si persoane din lumea veche, care încearca sa provoace o criza de sistem. Dar cred ca Generalul întelege jocul lor interesat. I-am cerut sa-si exercite functia cu obiectivitate si impartialitate. La urma l-am întrebat;

– Crezi D-ta, ca se poate guverna în actualele împrejurari fara de legionari? Exista o alta solutie politica?

Surâzând enigmatic, mi-a spus ca nici el nu vede o alta solutie politica.

Mai târziu s-a dovedit ca Eugen Cristescu n-a fost ales de General pentru priceperea lui în combaterea inamicilor externi ai patriei, ci pentru experienta lui în materie de legionarism, reminiscenta a anilor când a fost în fruntea Directiei Generale a Sigurantei Statului. Antonescu vedea în Cristescu un demn urmas al lui Moruzov si a jucat sub dictatura lui acelasi rol nefast intereselor nationale. Toata abilitatea lui de politist s-a concentrat spre Miscare, iar cât priveste protectia Statului de agenti si infiltratii straine, a aratat mai putina vigilenta. Faptul a fost cu atât mai grav cu cât ne aflam în razboi si orice informatie transmisa inamicului se solda cu mii de morti pe câmpul de bataie.

Ambiguitatea în care si-a exercitat functia lui – implacabil cu legionarii si tolerant cu adevaratii inamici ai patriei – corespundea de altfel instructiunilor primite de la Conducatorul Statului. Antonescu ducea aceeasi politica de duplicitate, urmarind ca, la momentul oportun, sa se desprinda de colaborarea germana si sa treaca în tabara victorioasa a aliatilor. Nemtii n-au priceput nimic din acest joc sinistru, patronat de Antonescu, pâna ce nu le-a cazut caramida în cap.