Horia sima

VI. LOVITURA DE STAT A GENERALULUI ANTONESCU

 

N-a existat o rebeliune legionara, cum au difuzat „urbi et orbi” sursele antonesciene. A fost o lovitura de Stat a Generalului Antonescu contra Actului Constitutional din 14 Septembrie 1940. Ce-a urmat dupa aceea, rezistenta maselor populare, n-a fost decât reactia natiunii la lovitura de Stat a Generalului Antonescu. Poporul, neîndemnat de nimeni, a sarit în ajutorul Legiunii, pentru a apara fiinta Statului National-Legionar.

 

l. ORIGINILE LOVITURII DE STAT

Cauzele care l-au determinat pe Generalul Antonescu sa recurga la forta pentru a-i expulza pe legionari din incinta Statului, calcând ordinea constitutionala în vigoare, sunt multiple si variate. Enumeram cele mai importante:

1. Firea lui orgolioasa. Nu putea suporta pe nimeni lânga el care sa-i îngradeasca exercitiul puterii lui. Nu era capabil de o colaborare loiala, de o împartire a raspunderilor, caci odata ajuns la un rang în Stat, tintea la o pozitie mai înalta. Pentru a-si atinge telul, n-avea nici un scrupul. Era capabil de toate crimele si tradarile. Pactul cu Miscarea era o solutie provizorie, impusa de necesitatea de a-si consolida puterea, dar, din primul moment, s-a gândit sa depaseasca aceasta faza, fie aservind Miscarea, fie înlaturând-o.

2. O cruzime înnascuta. Nu iubea poporul si varsa sângele lui cu usurinta. El credea numai în stat, iar poporul nu era altceva decât un fel de materie prima, destinata sa întretina Statul cu sacrificiile lui. Era un patriot sui-generis, întelegând prin patriotism supunerea celorlalti propriei lui persoane.

3. Bun militar, dar nu om politic. Nu era capabil sa se orienteze în timp, sa vada dincolo de interesele imediate, care se confundau cu propriile lui interese de dominatie personala. A mers în 1940 cu Axa, pentru ca numai cu sprijinul german putea sa ajunga la putere si sa se mentina. Dar când frontul din rasarit a început sa se clatine, si-a uitat de vechile lui declaratii de loialitate fata de Hitler si a început sa sondeze partea cealalta, pentru a se desprinde de Axa la momentul oportun.

4. O noua camarila. În jurul Generalului Antonescu s-a constituit un alt anturaj, de aceeasi extractie infama ca si a Regelui Carol II. Camarila îl împingea la o ruptura cu Miscarea. Setea de putere, banii si alte interese s-au întretesut, formând platforma politica a noii camarile. Între anturajul antonescian si Miscare s-a produs o rivalitate crescânda, care nu putea duce decât la otravirea relatiilor noastre cu Conducatorul.

5. O camarila înstrainata de neam. Anturajul Generalului Antonescu nu era animat de sentimente nationale ca sa-si dea seama de raul ce-l poate face tarii. Era o camarila deschisa infiltratiilor straine, din care n-au lipsit nici agentii puterilor ostile Axei: englezi, americani, bolsevici. Obiectivul acestor infiltratii din imediata apropiere a Generalului era sa provoace ruptura Generalului de Miscare, caci odata ramas singur în fruntea Statului, usor putea fi manevrat.

 

2. O FORMIDABILA COALITIE

Pentru a patrunde în esenta evenimentelor de la 21-23 Ianuarie 1941, trebuie sa luam în considerare fortele care în acel moment s-au coalizat, pentru a provoca darâmarea Statului National-Legionar.

Un front anti-legionar, întins si puternic, s-a închegat în saptamânile care au premers loviturii de Stat. România nu putea fi scoasa în acel moment din Axa – armata germana era în România, iar Antonescu semnase Pactul Tripartit – dar se putea slabi baza operativa a Axei la Bucuresti, prin ruptura Generalului de Miscare. Odata acest succes initial obtinut, Generalul putea fi usor manevrat mai târziu de aceleasi forte, din motivele pe care le-am expus în capitolul precedent.

Formidabila coalitie îsi avea centrul de greutate în strainatate, sprijinindu-se în interiorul tarii pe serviciile secrete ale Angliei, Statelor Unite si Uniunea Sovietica. Îngloba apoi partidele politice, resturile cadrelor carliste si puternicele organizatii evreiesti. Liderii partidelor national-taranesc si liberal, surprinsi de amploarea biruintei legionare si speriati de moartea violenta a lui Iorga si Madgearu, cereau Generalului sa puna capat anarhiei din tara, plângându-se ca le ameninta propria lor viata. Resturile cadrelor carliste stateau la pânda, asteptând momentul sa-si ia revansa. Cât îi priveste pe evrei, acestia îsi vedeau zguduita dominatia lor economica din România, dar mai ales se temeau de represalii sângeroase din partea legionarilor, ca razbunare pentru participarea lor – via Elena Lupescu – la asasinarea lui Corneliu Codreanu si apoi la baia de sânge din noaptea de 21-22 Septembrie 1939. Presedintele Comunitatii Evreiesti, Filderman, era adeseori primit în audienta de Antonescu, cerându-i acestuia masuri de protectie a populatiei evreiesti contra „exceselor” legionare. Am aratat în capitolul anterior cât de putin întemeiate erau reclamatiile acestuia, iar cât priveste varsari de sânge în populatia evreiasca, ele n-au existat în perioada guvernarii noastre.

Arcul monstruoasei coalitii mergea mai departe acaparând si anturajul lui Antonescu, unde a gasit un mediu favorabil, din cauza manunchiului de intriganti din jurul Presedintiei. Elementele agreate de Antonescu îl atâtau din toate puterile pe acesta ca sa se separe de Miscare „caci toata tara e cu el”.

Mai ramânea sa fie captata si piesa principala, Conducatorul Statului, pentru ca sa se produca ciocnirea cu Miscarea.

 

5. OPACITATEA GERMANA

Toata aceasta formidabila coalitie anti-legionara ar ti fost sortita înfrângerii, daca nu i-ar fi venit într-ajutor un aliat nesperat, însasi Germania national-socialista.

Ca sa întelegem comportamentul uluitor al lui Hitler în conflictul dintre Antonescu si Miscare, trebuie sa examinam înca odata tendintele politice fundamentale ale celui de-al Treilea Reich si apoi sa luam în considerare si mecanismul de guvernare al acestui Stat, adica prin ce filiera treceau si se rezolvau toate problemele lui de ordin intern si extern.

Hitler se gasea în acel moment în apogeul puterii lui. Succesele neîntrerupte ce le-a obtinut pâna atunci, în special scoaterea din lupta a Frantei în sase saptamâni, i-a întarit convingerea în misiunea lui istorica providentiala. Masinii de razboi germane nu-i poate rezista nici o putere. Chiar în ce priveste Rusia, el credea ca va fi suficienta o campanie de trei luni ca sa o puna în genunchi. Daca si înainte Hitler era greu de abordat pentru a accepta dialogul si a ajunge la solutii de compromis în fata unui litigiu, acum devenise intratabil. El dicta solutiile si nu le negocia. Stapânit de aceasta mentalitate de satrap, micile puteri europene nu mai reprezentau decât o importanta secundara pentru planurile lui de reorganizare a Europei. Orice solutie ar fi dat conflictelor de interese ce se iveau între natiunile europene, ele nu puteau sa altereze finalul victorios al razboiului purtat de Germania si atunci va triumfa si ideea unei noi ordini pe continent, dominate de cel de-al Treilea Reich. Din aceasta perspectiva, nici România nu putea fi tratata altfel. Cauza ei apartinea ansamblului de probleme si interese pe care le va rezolva Hitler în conformitate cu Weltanschauung-ul sau, la momentul oportun.

Trecând la mecanismul de guvernare al celui de-al Treilea Reich, constatam ca el se baza exclusiv pe vointa lui Hitler, care lua în ultima instanta toate deciziile importante. Dar ca sa rezolve problemele ce se iveau în cursul guvernarii, era avizat si el la informatiile ce le primea. Si în acest punct constatam un alt aspect negativ al puternicului Reich German. Serviciile informative germane nu erau la înaltimea celor straine. Erau enorm diversificate, dar lipsea o oficina centrala care sa le coordoneze. Hitler se pierdea în hatisu1 de informatii ce le primea din toate partile si lua hotarâri gresite. Nu trebuie uitate apoi profundele infiltratii anglo-americane si sovietice în sânul acestor servicii, care atingeau chiar centrii vitali ai Statului. Este astazi un fapt bine verificat ea nu numai Abwehr-ul, ci si Marele Stat Major si chiar Ministerul de Externe si aveau agentii lor straini, bine plasati chiar în vârful acestor institutii.

Primind din România informatii ostile Miscarii, pe diferitele canale informative, dintre care unele erau corupte de inamic, Hitler începuse sa creada în ele. Pe de-o parte îl vedea pe Antonescu omul ordinii; pe de alta parte, Miscarea, o adunatura de elemente anarhice, de speta SA, din perioada Rohm. Amintirile sumbre din 1934 îl obsedau si-l împiedicau sa vada realitatea din România, o conspiratie inversa, care urmarea sa slabeasca pozitiile germane din sud-estul european.

Dar cu toate aceste deficiente de guvernare, e greu de înteles decizia lui Hitler de a se asocia cu Antonescu la actiunea de nimicire a Miscarii. Caci prigoana îndurata de noi sub Antonescu n-a durat o luna, doua, trei, ci ani de zile. Practic n-a încetat niciodata. E imposibil ca în atâtia ani Hitler sa nu fi aflat adevarul, sa nu fi descoperit cine e agresorul si cine sunt victimele.

Si atunci trebuie sa presupunem ca a fost ceva mai mult din partea lui Hitler, un gând mai ascuns. N-a fost nici persoana lui Antonescu care l-a impresionat, nici eventualele noastre greseli, nici ostilitatea lui Fabricius, nici multimea de informatii deformate prin prisma agentilor straini... Era ceva mai mult. Probabil ca îi convenea lui Hitler ca Miscarea Legionara sa fie îndepartata de pe scenariul politic al României, pentru ca sa nu impieteze cu exuberanta ei nationalista asupra rolului ce trebuie sa-l joace Germania în sud-estul european. Legiunea era un partener incomod, în timp ce Antonescu o figura tranzitorie, care putea fi usor dominat la sfârsitul razboiului.