Horia sima

6. ASASINAREA MAIORULUI DÖRING

Astazi este un fapt bine stabilit ca asasinarea maiorului german Döring la Bucuresti a fost organizata de serviciile aliate, cu scopul sa provoace tulburarile care au urmat apoi în România si care sunt fals cunoscute sub numele de „rebeliune legionara”. Cum s-a exprimat just un istoric din exil, acest atentat a servit ca detonatorul loviturii de Stat a Generalului Antonescu. Dar eu nu fac istorie dupa documente, ci povestesc ce-am trait atunci, cum am reactionat fata de aceasta tragica întâmplare, care ne-a zguduit profund.

Cum am scris în capitolul anterior, Duminica, 19 Ianuarie, s-au desfasurat mari manifestatii legionare în toata tara, pentru a ne arata atasamentul fata de Puterile Axei si de lupta ce-o poarta pentru instaurarea unei noi ordini europene. Aceste manifestatii înaltatoare au fost întunecate de vestea asasinarii unui ofiter german de catre un agent strain pe strazile Capitalei. Ministerul de Interne a dat un comunicat cu urmatorul continut:

”Atentatorul a încercat sa fuga, dar a fost prins.

Ofiterul german a murit imediat.

Guvernul a ordonat cele mai aspre masuri.

Ancheta asupra motivelor atentatului continua.”

Cine era ofiterul german asasinat? Maiorul Döring, seful transporturilor Misiunii Militare Germane. A fost împuscat în mijlocul unui grup de ofiteri germani care se întorceau de la o masa comuna spre Hotel Ambasador, unde-si aveau resedinta. Maiorul Döring avea o misiune importanta în cadrul programului de deplasari de trupe din Germania spre România. Dar nu era un sef de primul rang. Prin uciderea lui, armata germana n-a suferit decât o pierdere accidentala. Atunci de ce s-a tras în el? Nu era vizata armata germana si nici vreun-sef de-al ei, ci scopul atentatului era sa cada un ofiter german, oricare, pentru a procura Generalului Antonescu. prilejul sa-si puna în aplicare planul de a alunga Legiunea de la putere. Era un fitil, o materie incendiara, destinata sa demonstreze nemtilor incapacitatea guvernului national-legionar sa mentina ordinea în tara. Între împuscarea Maiorului Döring si declansarea loviturii de Stat a Generalului Antonescu exista o conexiune clara, imediata si inechivoca.

Atentatorul intrase în tara cu un pasaport turcesc pe numele de Sarandos, dar, la perchezitia domiciliara, s-a gasit la el un al doilea pasaport, emis de autoritatile grecesti, de asta data pe numele lui adevarat, Dimitrie Sarantopoulos. Cu un pasaport turcesc, agentul putea sa intre si sa ramâna mai usor în tara, fara sa trezeasca banuieli, în timp ce pastrând identitatea de grec, dat fiind conflictul dintre Grecia si Puterile Axei, putea fi suspectat.

Mi-am dat seama de gravitatea faptului si de complicatiile ce se pot ivi. Ma temeam de reactia din partea nemtilor. În ceea ce ne priveste, eram linistit. Atentatul nu putea avea consecinte asupra Miscarii sau asupra ministrilor legionari, deoarece Serviciul Secret al Armatei, de care depindea urmarirea agentilor straini pe teritoriul României, era sub controlul lui Rioseanu.

Generalul Petrovicescu nu putea fi pus în cauza, deoarece nu avea atributii în Serviciile Armatei.

A doua zi, 20 Ianuarie, Luni dupa amiaza, însotit de Biris, care vorbea o germana impecabila, m-am prezentat Sefului Misiunii Germane, Generalul Hansen, pentru a-i exprima indignarea si durerea noastra pentru pierderea suferita de armata germana, asigurându-l de loialitatea nezdruncinata a Miscarii fata de Führer si de Reich.

 

7. DESTITUIREA GENERALULUI PETROVICESCU

Luni, 20 Ianuarie, pe la orele 11, intra în biroul meu de la Presedintie un general de statura mijlocie, putin congestionat la fata si, cu un aer stângaci, îmi spune ca este noul Ministru de Interne, numit chiar acum de Conducatorul Statului, pentru a lua locul Generalului Petrovicescu. A venit sa se prezinte Vice-Presedintelui Consiliului de Ministri si s-a recomandat Generalul Dimitrie Popescu. I-am raspuns ca nu stiu nimic de aceasta schimbare si sunt surprins de ea. Un zâmbet siret i-a aparut pe fata, ca si cum ar fi zis „daca ati sti voi ce va mai asteapta”. I-am întins mâna, am schimbat câteva cuvinte de circumstanta si ne-am despartit.

Fulgerator mi-am dat seama ca ma aflam în fata unei situatii ireversibile. Generalul Antonescu, cum s-ar zice, trecuse Rubiconul. Destituirea lui Petrovicescu era semnalul loviturii de Stat. Cu aceasta hotarâre atât de grava, Generalul distrugea însasi ordinea legala a Statului National-Legionar. Caci el nu putea sa-i înlocuiasca pe Generalul Petrovicescu fara sa ma consulte, iar daca as fi consimtit, ar fi trebuit sa-i ia locul tot un legionar indicat de mine. Era inutil sa ma mai duc la el si sa-i cer explicatii. Savârsise un act de flagranta încalcare a Actului Constitutional de la 14 Septembrie. De pe o pozitie de drept, cum spunea Capitanul în 1938, când Regele Carol suprimase Constitutia, ne-a azvârlit pe o pozitie de forta. De acum ne putem astepta la orice. Chiar la arestarea mea si a celorlalti fruntasi legionari.

Primul lucru de facut era sa plec de la Presedintie, unde nu ma mai simteam sigur. Cladirea aceasta devenise o fortareata inamica, cu trupa si ofiteri înauntru. Antonescu instalase chiar cuiburi de mitraliera. Mi-am luat hârtiile de pe birouri, însotit de secretarul meu Borobaru, am parasit în graba Presedintia, uitându-ma în urma sa nu vina cineva dupa mine.

Ajuns acasa, îi spun sotiei mele cele întâmplate si o previn ca ar putea fi si mai grav, ca pe timpul lui Carol. Tocmai atunci soseste si un sol de la Prefectura de Politie cu o stire senzationala: grecul care a intrat în tara cu un pasaport turcesc si l-a ucis pe Maiorul Döring era un protejat de-al lui Rioseanu! Viza de sedere în tara îi expirase înainte de savârsirea atentatului si s-a prelungit, la ordinul lui Rioseanu. Complicitate sau simpla neglijenta, Rioseanu trebuia sanctionat si nu Petrovicescu. Ori, Generalul Antonescu procedase tocmai invers de cum ar fi trebuit sa faca un servitor loial al Statului: îl crutase pe culpabil si lovise în omul nevinovat. Gândurile mi se încrucisau în sinea mea, daca nu era si Generalul Antonescu partas la aceasta conspiratie, urzita cu scopul sa disloce Legiunea de la Putere. Graba cu care l-a înlocuit pe Petrovicescu nu avea alta explicatie. În mod normal, trebuia sa se astepte rezultatul anchetei în curs, sa fie cercetat agentul care trasese în Döring si apoi fusese prins asupra faptului. În al doilea rând, si ca urmare a primei anchete, trebuia sa ordone cercetari în cadrul Ministerului de Interne, pentru a stabili responsabilitatile. Atunci adevarul ar fi iesit la lumina si în nici un caz nu se putea atinge de persoana Generalului Petrovicescu.

În comunicatul dat de Presedintia Consiliului, referitor la înlocuirea lui Petrovicescu, se spuneau urmatoarele:

Presedintia Consiliului de Ministri comunica: „Generalul Antonescu l-a înlocuit pe Generalul Petrovicescu de la Ministerul de Interne pentru urmatoarele motive:

1. Pentru a întari ordinea interna, care, în ultima vreme, reclama noi masuri de liniste si autoritate, spre a curma actele de anarhie, însusirile de avere în scopuri personale si care conduc la dezordine economica.

2. Pentru ca Ministerul de Interne, 9 ore dupa comiterea unui asasinat împotriva unui brav ofiter german, nu luase masurile impuse de împrejurarile crimei.

3. Pentru ca nu ordonase nici o paza la sediul Misiunii Militare Germane”.

Lasam frazeologia antonesciana de la punctul 1, care se refera la generalitati, si ne oprim la punctele 2 si 3, care explica motivele imediate ale îndepartarii lui Petrovicescu din Guvern.

Punctul 2. Ce masuri putea lua Generalul Petrovicescu? Asasinul fusese prins si ancheta era în curs. Fiind un cetatean strain, era de resortul Serviciului Secret al Armatei (Cristescu si Rioseanu) sa descopere dedesubturile crimei, cine l-a trimis, ce serviciu strain si cu ce scop. La ancheta trebuia sa participe în mod obligatoriu si Misiunea Militara Germana, victima fiind un ofiter german.

Punctul 3. Pretentia lui Antonescu friza ridicolul. Cum era sa apere agentii Ministerului de Interne Misiunea Militara Germana? Aveau nevoie ofiterii germani de paza unor civili români, când puteau chema câte santinele vroiau si alt personal specializat în urmarirea suspectilor? Cel mult puteau fi trimisi jandarmii sa pazeasca resedinta Misiunii Militare Germane. Dar înca din luna Decembrie 1940, Corpul Jandarmeriei fusese scos de sub comanda Ministerului de Inteme si trecut sub autoritatea directa a Sefului Statului. Învinuirea ce i se aducea lui Petrovicescu era nefondata si se întorcea contra Generalului Antonescu, care nu luase masurile cuvenite de a-i apara pe membrii Misiunii Militare Germane.

Sub toate aspectele, reaua credinta a lui Antonescu era clara ca lumina zilei. Detonatorul îsi produsese efectul. Rioseanu îi procurase motivul de care avea nevoie, pentru a rupe colaborarea cu Miscarea. Prin împuscarea Maiorului Döring de catre un agent strain, Antonescu facuse dovada cercurilor germane ca „valul anarhiei legionare” punea în primejdie însasi securitatea trupelor germane din România. Situatia devenise intolerabila. Prin rapida si energica lui interventie, destituindu-l pe Generalul Petrovicescu, Conducatorul Statului vroia sa arate la Berlin ca e dispus sa ia cele mai energice masuri pentru a restabili linistea si ordinea în România, într-un moment crucial pentru soarta razboiului, când diviziile germane se pregateau sa intervina în Balcani.