Horia sima

13. CONTRAATACUL

Elementul-surpriza, pe care conta Antonescu ca sa ocupe în cea mai mare graba institutiile publice, pentru a evita o reactie legionara, n-a avut efectul dorit. Doar în anumite judete, unde Miscarea nu dispunea de organizatii puternice, ocuparea institutiilor „manu militari” s-a realizat fara împotrivire.

Acolo însa unde Legiunea era tare, absenta prefectilor, convocati fraudulos în capitala, în vederea unor consfatuiri „economice”, a fost substituita de alte organe conducatoare sau de sefii de judet. Asa de pilda, la Sibiu, Prefectul Judetului, Dr. Ion Fleseriu, fiind plecat la Bucuresti, conducerea rezistentei contra loviturii de Stat a preluat-o Chestorul Nicu Iancu, sprijinit de întreaga organizatie judeteana. Ca urmare a acestor reactii neprevazute în planul de operatii al Generalului Antonescu, chiar daca anumite pozitii detinute de legionari în Stat s-au pierdut în primul moment de buimaceala, au fost repede recucerite prin energica interventie a sefilor legionarilor locali.

La Timisoara, Comandamentul Diviziei a trimis o companie de soldati ca sa ocupe Prefectura Judetului. Compania s-a desfasurat în fata Prefecturii, în asteptarea ordinului sa patrunda în cladirea ce se afla în posesia legionarilor. Dar în acelasi timp se adunasera în fata Prefecturii mase mari de tineret, muncitori si tarani, veniti din satele dimprejur. Comanda lor o avea Ica Tanase. Acesta a îndemnat masele de tarani sa se apropie de linia soldatilor si sa-i încercuiasca. Cea mai mare parte a soldatilor erau legionari sau simpatizanti ai Miscarii. Între legionari si soldati au început discutii prietenesti. Ica Tanase s-a amestecat în vorba si i-a convins pe soldati si anumite grade sa predea armele legionarilor, iar ei sa rupa rândurile si sa se întoarca la cazarma. N-a fost nevoie de prea multe discutii. Soldatii au lasat armele legionarilor si s-au întors la cazarma. Dupa aceasta patanie, Comandantul Diviziei n-a mai scos nici o unitate pe strada de teama sa nu se repete actul de fraternizare. Totul s-a petrecut fara presiuni, fara violente, printr-un proces de întrepatrundere sufleteasca între legionari si soldati.

La Arad, un regiment a avut aceeasi soarta. Trimis de comandamentul militar local sa ocupe institutiile publice, când a dat de masele legionare, a fraternizat cu „rebelii”, adica cu fratii lor de sânge si convingeri. Regimentul a facut stânga împrejur si a luat-drumul înapoi spre cazarma. Legionarii au ramas stapâni pe institutiile publice si pe întreg orasul.

Cazurile acestea au fost extrem de numeroase în toata tara. La prima încercare de a forta nota, armata s-a izbit de ostilitatea soldatilor si a tinerilor ofiteri de a se încaiera cu legionarii.

A doua zi dupa lovitura de Stat, 21 Ianuarie, Marti, spre seara, situatia, în ansamblul ei, era cum nu se poate mai critica pentru General. Conform planului, toate obiectivele fixate de General, adica ocuparea institutiilor publice, trebuia fie atinse în aceasta zi. Programul maxim nu numai ca n-a fost împlinit, dar nici cel putin n-a putut fi operat pe o arie întinsa a tarii, pentru ca Presedintia sa poata comunica ca mai exista „focare de rezistenta în curs de lichidare”. Tara se ridicase ca un singur om sa apere Statul National-Legionar, iar Antonescu a fost azvârlit în defensiva.

Trebuie sa spulberam si legenda ca Generalul Antonescu, daca n-a avut succesul asteptat din prima zi a „loviturii”, aceasta se datoreaza faptului ca „nu vroia sa verse sânge”. Contrarul e adevarat. El daduse ordin ca acolo unde se întâmpina rezistenta la ocuparea cladirilor publice, sa se întrebuinteze forta, tragând fara mila. Ordinele erau categorice. La Braila, Prefectura era ocupata de legionari. Armata a tras în ei si 11 tineri legionari au platit cu viata rezistenta lor la uzurparea antonesciana.

La Ploiesti s-a produs o alta tragedie. Victor Silaghi, Comandant legionar de pe timpul Capitanului, fusese numit de mine sef al organizatiei Prahova. Vazând cele ce se întâmpla în capitala, Silaghi a zburat cu masina la Ploiesti, în 21 Ianuarie, pentru a se interesa de situatia în judetul sau. Însotit de înca doi legionari, s-a dus la Prefectura Judetului, unde spera sa-l gaseasca pe Prefectul legionar, Mantaluta. Dar aici se afla deja armata. Când a încercat sa intre, un sublocotenent zelos a dat ordinul sa se traga în pasnicii legionari care vroiau sa ceara doar explicatii. Îsi poate imagina oricine ca trei oameni, fara arme, nu se puteau încumeta sa-i scoata pe soldati din Prefectura pentru a restabili ordinea anterioara. Silaghi a fost lovit mortal. A mai cazut un tânar legionar, Badea Popescu, Seful Fratiilor de Cruce din Prahova.

Au fost si capitale de judet în care ocuparea Prefecturilor de armata s-a realizat fara nici o împotrivire, ca de pilda în Dâmbovita, Muscel sau Oltenia. Dar aceste trofee antonesciene reprezentau o minoritate pe aria întinsa a tarii.

În seara de 21 Ianuarie, situatia se stabilizase în favoarea Legiunii. Capitala, Ardealul, Banatul, Moldova si Dobrogea erau controlate de legionari. În Muntenia si Oltenia, multe prefecturi au fost ocupate de armata, dar mai existau altele unde legionarii au ajuns la un compromis cu militarii.

Trebuie precizat ca victoria legionara contra uzurpatorului nu se putea realiza fara atitudinea binevoitoare a armatei, la marile ei comandamente asa, cum am scris în capitolul anterior. Daca în toate partile armata ar fi procedat ca la Braila, fara îndoiala ca n-am fi putut rezista. Ar fi curs mult sânge. Mii de oameni ar fi fost ucisi spre bucuria lui Antonescu. Trebuie sa ne aducem aminte de acesti generali de înalta tinuta morala, patrioti si întelepti, care, vazând situatia creata în tara de lovitura de Stat a Generalului Antonescu, au refuzat sa-i urmeze ordinele scelerate. Trebuie sa ne aducem aminte cu recunostinta si de masele de soldati care au fraternizat cu legionarii si de tinerii ofiteri care au luat aceeasi atitudine nobila. S-a realizat de fapt o coalitie militaro-legionara, care a permis miscarii sa-si afirme suprematia fata de încercarea de uzurpare a Statului Legal si Legitim de catre Antonescu.