HOROSCOP PREVIZIONAL ANUAL
ROXANA
(10/2009 -10/2010)
-
Unele evenimente pot depăşi perioada indicată între paranteze - pentru că influenţele planetare se pot extinde şi pe câteva luni după ce aspectul astrologic a avut loc – deci nu trebuie să te rezumi strict la intervalul menţionat.
-
Nu există perioade numai pozitive sau numai negative, deci eventualele contradicţii bine-rău pentru aceeaşi perioadă sunt inevitabile. Nu există o zi la fel cu cealaltă, deci e normal să descoperi pentru aceeaşi perioadă şi influenţe pozitive şi negative acţionând simultan, ele combinându-se într-o imagine de ansamblu.
-
Dacă perioada indicată la un aspect este de luni sau de ani de zile, nu înseamnă totuşi că influenţa acelei planete va fi continuă pe tot parcursul perioadei, ci că restul aspectelor menţionate vor accentua sau vor ameliora predispoziţiile date de aspectul respectiv.
-
Dacă o perioadă dificilă durează ani de zile, nu te speria pentru că este posibil ca evenimentele dificile anunţate să aibă loc câteva zile sau săptămâni, ca apoi totul să revină la normal. Influenţele planetare vin şi trec pentru că astrele sunt în continuă mişcare, iar viaţa ta, la fel.
-
Acelaşi aspect la tranzite se poate repeta şi de 3 ori datorită mişcării directe şi de retrogradare(întoarcere) a planetei respective, ca şi cum s-ar insista pentru a înţelege foarte bine lecţia respectivă.
-
Lunile calendaristice aferente aspectelor respective sunt notate astfel: 01-ianuarie, 02-februarie,..,11-noiembrie, 12-decembrie. Când aspectul se poate manifesta de-a lungul întregului an, cu mai multă sau mai puţină intensitate, s-a notat simplu: 2008 sau 2009.
Progresii
Ele arată o atmosferă care se întinde pe o perioadă mai mare de timp(1-2 ani) şi care nu trebuie neapărat să ducă la evenimente notabile dacă nu există implicare din partea ta şi tranzite favorabile. Este un timp bun pentru a face ceva sau dimpotrivă unul în care trebuie să te retragi din acţiune şi să te concentrezi asupra unui proces de autocunoaştere.
Pentru perioada studiată vom avea următoarele aspecte:
(01-10/2010): În acest an aniversar, va domina o sensibilitate deosebită şi o nevoie emoţională de a te conecta cu tine însăţi, de a-ţi regăsi eul interior, de a-ţi reidentifica nevoile afective cele mai profunde. Este adesea o perioadă de introvertire, de retragere în tine, în care te concentrezi pe visele şi năzuinţele tale, pe o nevoie de creativitate, de împlinire emoţională. Adesea, este însă şi o perioadă de sacrificiu, de penitenţă, în care faci ceva ca să ajuţi pe cineva şi, depinde şi de tine, dacă o faci cu inima uşoară sau cu revoltă.
(10/2009-08/2010): arată o posibilă perioadă nefavorabilă în care poţi fi expusă unor tulburări nervoase, neplăceri stranii, acţiuni precipitate. Acestea se pot exprima prin călătorii neaşteptate, neinţelelgeri cu persoane din anturaj, cu un frate sau o soră şi chiar cu un vecin. Ne e nevoie să apară conflicte majore, dar ceva se schimbă într-una din aceste zone ale vieţii tale.
Tranzite
Ele arată, cu mai multă claritate, evenimente concrete, care apar şi se manifestă în planul fizic sau au cauze independente de voinţa ta.
Când arăt un interval în paranteze, este vorba de un tranzit mai lung, peste un întreg domeniu de viaţă, iar efectele se vor simţi mai puternic la începutul intervalului menţionat(atunci când planeta respectivă trece peste începutul casei asociate).
(02/2009-03/2010): creşte posibilitatea de a face nişte călătorii scurte sau de a comunica mai mult cu anturajul; de asemenea, este posibil să fii îndemnată să studiezi ceva, să te pregăteşti sau să te perfecţionezi într-un anumit domeniu.
Este favorizat planul relaţiilor, educaţional şi intelectual. Este un moment favorabil pentru urmarea unor cursuri de specializare sau a susţinerii de concursuri, examene sau alte competiţii intelectuale, în care succesul este garantat. Eşti mult mai comunicativă, mai deschisă, mai jovială, vorbeşti şi scrii cu multă vivacitate, întreţii relaţii vioaie cu anturajul: vecini, fraţi, rude, prieteni. Călătoriile din această perioadă sunt plăcute si lipsite de probleme, se intensifică deplasările, delegaţiile, călătoriile pe distanţe scurte.
Eşti o prezenţă agreabilă în anturajul apropiat, reuşind să-i influenţezi pozitiv şi pe ceilalti. Şansa ta stă în comunicare, deci trebuie să găseşti o modalitate de a comunica lumii ce ai de spus. Spiritul este adolescentin, deci problemele vieţii nu pot să te doboare, descoperind mereu jumătatea plină a paharului. Activitatea comercială este favorizată, afacerile prosperă, mai ales cele legate de comunicare (scrisă, verbală), comerţ, relaţionare, educaţie, deplasări. Eşti mai preocupată de cunoaştere şi îţi extinzi orizontul prin studiu, învăţământ sau eşti atrasă de domenii noi. Poţi acumula uşor informaţiile şi poţi învăţa o limbă străină mult mai repede ca în alte perioade ale vieţii. Studiul autodidact este favorizat. Primeşti veşti importante din lume, primeşti musafiri din alte localităţi sau ţări, sau comunici intens cu ei, deci planul relaţional este agitat. Poate fi şi momentul unei relaţii sentimentale, fără consistenţă însă, ceva de genul unui flirt trecător, dar plăcut. Persoanele cu preocupări în educaţie pot susţine acum conferinţe, seminarii, cursuri, toate soldate cu succes. Persoanele cu preocupări în domeniul scrisului pot publica acum articole, cărti, produse mediatice importante. Ai şansa de a călători mai mult pe distanţe scurte.
(10/09-11/2010): Acest tranzit aduce schimbări în anturaj şi reprezintă o perioadă de tranziţie importantă. Te poţi rupe de anumite relaţii şi poţi lega altele noi. Evenimentele te obligă să te adaptezi la un nou anturaj. După celelalte tranzite, acesta poate fi dificil; poate exista o proastă comunicare şi te poţi simţi obligată să joci un rol, să întruchipezi un personaj pentru atse face acceptată. Eşti prinsă între două câmpuri de existenţă, două cercuri relaţionale care sunt divizate interior. În prima fază, nu ştii unde te situezi, cărui mediu îi aparţii exact. Eşti în faza de schimbare, de mutaţie, între două câmpuri existenţiale. Potă fi tentată să rupi definitiv anumite relaţii dacă această situaţie e mai confortabilă. Un nou centru de interes se deschide odată cu noile cunoştinţe, cu noile relaţii. Această deschidere este sursa unei frustrări, deoarece nu mai poţi comunica cu vechile relaţii care sunt mereu aceleaşi şi se adresează aceluiaşi „vechi personaj”. Din această cauză, simţi o frustrare în schimburile cu cei apropiaţi şi în descoperirea unui mod de comunicare mai intens cu noile persoane care aduc o îmbogăţire personală, spirituală. În timpul acestui tranzit, poţi face cunoştinţe decisive pentru destinul tău.
De asemenea, te poţi culpabiliza din cauza acestor „noi personaje”, deoarece astfel trădezi fundamental relaţiile vechi. De fapt, aceste noi cunoştinţe vizează interesele intelectuale şi nu pe cele sentimentale, din moment ce ele riscă să repună în discuţie legăturile afective, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă sunt lipsite de comuniune intelectuală. Simţi că eşti separată de cei apropiati care sunt la distanţă. Este vorba mai ales de relaţiile cu fratii/surorile, vecinii sau anturajul, relaţii ce sunt tulburate. Inconştient, îţi reproşezi această situaţie, ceea ce poate duce la provocarea unui incident/accident. Acesta este adesea legat de culpabilizarea(sentimentul de vinovăţie) care te incită să te sancţionezi, să-ţi interzică crearea de noi legături, fiind imobilizată, blocată.
Pe de altă parte, eşti confruntată într-o manieră mai acută să comunici. Îţi poţi dezvolta exprimarea personalităţii în cadrul profesional. Poţi încerca uneori senzaţia că nu stăpâneşti bine cunoştinţele tale şi modul lor de utilizare. Te vei angaja atunci într-o formaţiune, stagiu de studii pentru a-ţi acoperi lacunele în educaţie sau studii. Dacă ucenicia este deja bine integrată, din contra, poţi să răspândeşti învăţătură, să oferi ceea ce ştii pentru a da o nouă dimensiune acestei case.Vei simţi, în acest caz, foarte puternic nevoia de a te exprima, de a-ţi spune punctul de vedere, nemaisuportând influenţa anturajului tău.
La sfârşitul acestui tranzit, vei fi mai mult în acord cu anturajul din care faci parte. Vei ajunge la o mai bună situare în relaţia ta cu ceilalţi, făcând parte din ceea ce constituie o legatură afectivă şi intelectuală. Vei repune în discuţie natura ta critică şi vei dobândi mai multă răbdare şi indulgenţă. Este vorba şi despre o purificare mentală care aduce înţelegerea forţei relaţiilor inconştiente pe care le-ai ţesut cu ceilalţi prin gândurile negative.
(10/2009): Devii disponibilă pentru relaţii noi, fără ca pentru aceasta să recurgi la excese. Eşti interesată mai ales de persoane care te pot ajuta să progresezi, să evoluezi. Se anunţă noi întâlniri, prieteni originali, viaţă relaţională activă,… Există riscul să sacrifici prezentul pentru viitor şi tot ce-ai agonisit pentru noutate. Este favorabil unor mici câştiguri.
(10/09 şi 02/10): generează schimbări bruşte, uneori conflicte, în modul de viaţă. Încerci să te afirmi într-un mod impulsiv, incoerent, ceea ce te poate aduce în conflict cu superiorii sau cu autorităţile/instituţiile publice. În varianta mai blândă, pot apare şanse neaşteptate, dar care se pierd.
(11/09 şi 01/2010): Acest tranzit ne vorbeşte de un acord între trecut, ceea ce era neschimbat de multă vreme şi viitor, care presupune a face o schimbare neprevăzută sau neobişnuită; indică o perioadă de rearanjări, de reformulări în viaţa ta. Este timpul potrivit pentru a canaliza, a direcţiona şi a pune în practică noi intuiţii, idei, invenţii şi altele asemenea. În acest timp, latura ta rebelă, răzvrătită şi independentă poate fi forţată să se tempereze prin conjuncturi care te costrâng la aceasta. Soluţiile tale practice la problemele zilnice sunt mai solide, mai eficiente.
(12/2009): Ai aspiraţii înalte, dar care nu pot fi puse în practică. Eşti vulnerabilă la himere, promisiuni înşelătoare, ideologii tulburi. Se recomandă multă atenţie şi evitarea speculaţiilor de orice fel. Imaginaţia şi simpatia ta sunt în creştere, dar din păcate, simţul realităţii tinde să scadă. Poţi simţi nevoia să ajuţi pe cineva care pare mai nefericit decât tine sau te poţi lăsa sedusă de unele persoane care te pot manipula. Într-un fel, situaţia din căminul tău nu te mai satisface şi tinzi să-i forţezi pe cei cu care împarţi căminul să asculte şi de punctele tale de vedere. Resursele financiare mai reduse decât în mod normal pot afecta stabilitatea şi liniştea familială.
(01/2010): Acest tranzit induce o stare emoţională negativă. Poţi suferi o depresie, deoarece ai tendinţa de a vedea totul în negru. Pot apare probleme de sănătate pe un psihic fragil. Poţi trece printr-un eveniment neplăcut în plan sentimental sau familial prin care ţi se aminteşte că este necesar să-ţi deschizi sufletul în faţa unei femei. De fapt, sufletul tău va fi principalul vizat de incidentele neplăcute din această perioadă: dezamăgiri, vise spulberate, eşecuri sentimentale trecătoare, emoţii negative, crize de nervi. Este o perioadă cu o mare încărcătură negativă, încât vei simţi emoţii şi în cazul unor situaţii banale. Contactele cu mama şi cu femeile, în general, sunt defectuoase din cauza unor blocaje în comunicare. Risc de criză de nervi sau răbufniri emoţionale violente: lacrimi, crize, isterie, nervozitate. Probleme sexuale temporare sau minore.
(01/2010): Orice aspect de acest gen tinde, în general, să scoată la lumină chestiuni care cer toată atenţia din partea ta. E nevoie să iei o decizie, deoarece acest tranzit este asociat adesea cu o deziluzie din ce în ce mai mare, resimţită faţă de modelul tău de viaţă actual. În încercarea de a pune în ordine ceea ce este real şi corespunde nevoilor tale faţă de ceea ce este iluzoriu, amăgire, poţi deveni uşor confuză. Această perioadă descrie o perioadă de disconfort, de nemulţumire sufletească. Trăiri ascunse şi dorinţe neglijate, uitate pot să apară acum din adâncimile subconştientului, având nevoie de hrană şi înţelegere. Ar trebui ca acum să le recunoşti, mai repede decât să le înăbuşi sau să le negi existenţa. Lucrurile s-ar putea dovedi dureroase, mai ales dacă ai ignorat până acum conflictele interioare. A fi încărcată cu asemenea energii, intensificate de faptul că au fost suprimate, reţinute, poate fi resimţită ca o reînnoire, reîntinerire atunci când li se dau canale potrivite ca să se elibereze. Autocompătimirea este, de asemenea, un lucru necesar să te ajute să compensezi orice sentimente trecătoare că eşti o persoană care şi-a ratat viaţa sau o persoană falsă, mincinoasă care arată lumii o imagine care nu descrie în mod corect ceea ce eşti sau simţi cu adevărat.
(03/2010): Ai impresia că nu poţi comunica în mod eficient, că ceilalţi nu te înţeleg şi deformează sensul spuselor tale. De fapt, gândirea ta este mai puţin limpede şi te pierzi în detalii inutile şi obositoare. Eşti neîncrezătoare în toate discuţiile, dai dovadă de rea-credinţă şi te enervezi pentrru orice. Pot interveni diferite neînţelegeri cu anturajul. Pot exista şi cauze exterioare, dar rezultatele neplăcute sunt amplificate fie de neglijenţă, fie de excesul tău de implicare. Ar fi bine să fii mai reţinută în vorbele tale. Un blocaj în comunicare te poate face să te pregăteşti mai bine pentru viitor.
(04-10/2010): Prezenţa marelui benefic, Jupiter, în casa familiei şi a căminului aduce expansiune în acest domeniu. Poate însemna o mutare, o renovare, prezenţa unui nou membru în familia ta sau poţi întemeia tu însăşi o familie. Indică o perioadă cu relaţii de familie armonioase, fericite, atmosfera din cămin devenind mai plăcută. Există posibilitatea obţinerii sau achiziţtionării unei case sau a mutării în alt domiciliu. Eşti devotată căminului şi ai relaţii bune cu părinţii, rudele şi/sau partenerul de viaţă. Influenţa părinţilor este foarte importantă şi vei ţine cont de ajutorul acestora mai mult ca oricând. Investeşti mai mult în confortul şi dotarea locuinţei, schimbi decorul, mobila, poate chiar locaţia. Uneori poate fi şi indiciul unei mutări în altă localitate sau în altă ţară. Femeile pot deveni mame în aceste luni sau poate apare şansa conceperii unui copil. Te bucuri de o viaţă personală fericită, inima ta este mulţumită, simţi o securitate interioară deplină alături de cei dragi. Simţi că prinzi rădăcini într-un loc, iar termenul „acasă” capătă o valoare aparte. Apare şansa unei călătorii pe o întindere mare de apă. Există risc de îngrăşare, de aceea trebuie să dai o mai mare atenţie nutriţiei şi alimentaţiei, evitând excesele legate de lichide si băutură.
(04 şi 07/10): indică ambiţii fără legătură cu realitatea, inoportune, vise nerealizabile, romantism şi idealism în relaţiile umane, uneori stări de confuzie şi dezorientare.
(05/2010): Acest tranzit generează o dorinţă de schimbare pe fondul unei puternice insatisfacţii; ai aspiraţii deosebite, dar nu apar ocaziile favorabile împlinirii lor. Cariera ta se poate afla într-o fază delicată şi sub multă tensiune. Ar putea fi dificil de găsit soluţii sau de luat decizii corecte şi de a şti cum să abordezi situaţia. Întregul proces poate fi stopat sau încetinit. Trebuie să ai răbdare. Este posibil să apară un punct de cotitură în situaţia ta socială sau profesională, care poate necesita o reflecţie atentă şi o judecată temeinică din partea ta. Curgerea actuală a evenimentelor poate dicta o cale care poate merge împotriva talentelor şi aptitudinilor tale. Nu te „vinde” prea ieftin, ci perseverează în a obţine ceea ce meriţi.
(05/10): Eşti binevoitoare faţă de toată lumea, simţi nevoia să te faci plăcută, ai vrea să te bucuri mai mult de viaţă. Cel mai adesea, acest tranzit contribuie la ameliorarea comunicării cu cei dragi, la atenuarea neînţelegerilor şi nu are rezultate spectaculoase. Există capcana să te poţi antrena în aventuri sentimentale fără prea mari perspective, decepţionante, dacă îţi faci iluzii prea mari. Sunt posibile mici câştiguri financiare care pot îmbunătăţi şi relaţiile cu persoana iubită, dar aşa cum arată conjunctura, vine însoţit de oarecare tensiune.
(05/10): deoarece eşti o persoană evoluată spiritual, acest tranzit îţi amplifică imaginaţia şi intuiţia. Imaginaţia şi simpatia ta sunt în creştere, dar din păcate, simţul realităţii tinde să scadă. Poţi simţi nevoia să ajuţi pe cineva care pare mai nefericit decât tine sau te poţi lăsa sedusă de unele persoane care te pot manipula.
(05-06/2010): Rolul acestui tranzit, în această situaţie, este să întărească prudenţa, poate chiar rezistenţa. Te simţi calmă, sigură pe tine şi te comporţi cu înţelepciune. Eşti mai preocupată de persoana ta decât de obicei.
(06 şi 09/2010): Se generează schimbări bruşte, uneori conflicte, în modul de viaţă. Încerci să te afirmi într-un mod impulsiv, incoerent, ceea ce te poate aduce în conflict cu superiorii sau cu autorităţile/instituţiile publice sau cu un partener original, independent, imprevizibil. În varianta mai blândă, pot apare şanse neaşteptate, dar care se pierd. Este posibil să ignori logica, să dai la o parte capacitatea de a raţiona. Dacă auzi ceva ciudat, neobişnuit, vei fi predispusă să crezi chiar dacă nu ai nici o dovadă. Nu este o perioadă bună să faci schimbări importante sau neaşteptate în viaţa ta. Asigură-te că poţi să faci acele planuri care îţi încolţesc brusc şi care te atrag ca un vârtej. Aşteaptă puţin înainte de a te precipita să le pui în practică. Verifică-le încă odată şi nu uita să cauţi dincolo de aparenţe. Este bine să fii mult mai atentă, deoarece vei fi tentată să ignori chestiuni care se vor dovedi esenţiale în viitor.
(01/2010): Acest tranzit induce o stare emoţională negativă. Poţi suferi o depresie, deoarece ai tendinţa de a vedea totul în negru. Pot apare probleme de sănătate pe un psihic fragil. Poţi trece printr-un eveniment neplăcut în plan sentimental sau familial prin care ţi se aminteşte că este necesar să-ţi deschizi sufletul în faţa unei femei. De fapt, sufletul tău va fi principalul vizat de incidentele neplăcute din această perioadă: dezamăgiri, vise spulberate, eşecuri sentimentale trecătoare, emoţii negative, crize de nervi. Este o perioadă cu o mare încărcătură negativă, încât vei simţi emoţii şi în cazul unor situaţii banale. Contactele cu mama şi cu femeile, în general, sunt defectuoase din cauza unor blocaje în comunicare. Risc de criză de nervi sau răbufniri emoţionale violente: lacrimi, crize, isterie, nervozitate. Probleme sexuale temporare sau minore.
Tema Aniversară
Important!
Interpretările Temei aniversare au un grad mare de probabilitate dacă ora de naştere se cunoaşte cu o precizie de +/- 15 minute.
Aspectele care se repetă în 2 sau chiar în toate cele 3 metode previzionale(Progresii, Tranzite şi Tema Aniversară) au o probabilitate foarte mare să determine evenimente în perioada analizată.
Aşteaptă-te să fii testată de adversari şi să întâmpini opoziţie, care îţi va impune răbdare şi te va sili să te confrunţi cu cele mai profunde sentimente ale tale. Indiferent dacă va fi vorba de o iubire intensă sau chiar dureroasă, de chestiuni financiare cu privire la nişte bani datoraţi sau la unii de primit, sau de împărţirea unor bunuri sau bani, gelozia şi discuţiile în contradictoriu vor fi implicate. Este probabil să descoperi că ţi se va oferi şansa de a face, în anul care urmează, o regenerare interioară. Nu are importanţă cât de mult ţise va cere, vei avea curajul, intuiţia şi voinţa să reuşeşti. Pe o bună perioadă a anului, te vei confrunta cu rezultatele unor acţiuni din trecut. Această poziţie anuală este, în general, favorabilă investiţiilor, legăturilor erotice şi unei transformări interioare predate prin intermediul unor experienţe dure.
În chestiunile personale, vei deveni mai secretoasă. În acelaşi timp, vei deveni aproape fascinată cu aflarea motivaţiilor altor oameni şi cu dezvăluirea unor secrete bine ascunse. Poţi fi foarte pregătită de confruntare şi autoritară. Ceilalţi ar putea să te perceapă ca fiind mai capricioasă şi mai revendicativă, mai nemulţumită ca de obicei. Capacităţile tale de percepţie, intuiţia ta vor fi la cote maxime. Vei fi atrasă de oameni puternici, cu personalităţi magnetice. Pasiunile tale sunt intense, sexualitatea şi vigoarea, potenţa sexuală poate deveni obsedante. Primele impresii vor însemna mult pentru tine şi vei intimida cu agresivitate sau vei manipula cu răceală pe alţii pentru a obţine ceea ce doreşti. Doreşti să fii luată în serios. Credincioasă până la extrem, nu există nici o îndoială asupra sentimentelor şi obligaţiilor tale. Odată ce îţi concentrezi mintea, vei fi satisfăcută cu o hotărâre care te duce spre succes sau spre un final dureros. Odată trecute toate, poţi fi exploziv de răzbunătoare. Nu ierţi uşor şi nu uiţi deloc.
Se anunţă un an de încercări, de probe pe plan psihic şi/sau fizic. Este un an favorabil evoluţiei spirituale, dar aceasta se va face prin grijile şi neplăcerile cu care te vei confrunta. Asta nu inseamnă că nu poţi avea realizări, ci faptul că acestea vor fi obţinute cu mult efort, piedici şi amânări sau că nu vor fi la înălţimea aşteptărilor tale. Poţi fi interesată, în special, în dezvoltarea intuiţiei tale, adesea printr-o activitate sau împrejurare care cere o retragere a ta în intimitate. Pe durata acestui an, ai putea experimenta limitări puternice ale libertăţii tale, determinate de greşeli din trecut. La fel, ai putea să te confrunţi cu probleme de sănătate care cer odihnă sau retragere sau cu blocaje determinate de duşmani ascunşi şi care se opun evoluţiei tale.
Este posibil să faci o călătorie, cel mai probabil mai lungă, în străinătate sau poţi avea relaţii strânse cu aceasta prin intermediul activităţii tale sau poţi avea contacte strânse cu o persoană din altă ţară. Cariera ta poate să necesite o călătorie sau completarea unor studii, nişte cursuri. Există posibilitatea angajării într-o companie străină sau succesul tău vine de la distanţă, din străinătate sau prin străini. Poţi fi nevoită să utilizezi o limbă străină sau să înveţi una. De asemenea, această casă fiind şi casa spiritualităţii, a studiilor superioare, arată un interes crescut pentru domeniile care au legătură cu acestea.
Ai un vis, un obiectiv pentru care lucrezi ca să-l atingi. Acesta va fi împlinirea şi răsplata personală când şi dacă va fi desăvârşit. În general. cele mai importante sarcini din acest an implică angajamentul tău personal la un proiect, o idee sau o convingere. Va trebui să te motivezi singură şi de multe ori chiar aşa vei lucra, fără să ai nici un sprijin. Scopul nu e neapărat umanitar sau idealist. Poţi munci pentru atingerea obiectivului tău în ciuda a multă opoziţie şi a lipsei sprijinului din partea membrilor familiei. Opoziţia împotriva a ceea ce vrei să realizezi poate să te determine să ţii ascuns acel vis al tău, ca să eviţi creşterea tensiunilor.
Vei răspunde mai mult la încurajări şi aprecieri şi-ţi va face plăcere aă analizezi detaliile, lucuruile mărunte ale vieţii. Ai putea deveni cu uşurinţă, mai critică în această perioadă. Vei începe să faci ordine cu timpul şi serviciul tău şi vei aprecia mai mult lucurile bine făcute. Vei putea fi preocupată de modul tău de alimentaţie, poate vei ţine chiar o dietă, pentru că vei fi mai interesată de sănătatea ta.
Sunt posibile schimbări semnificative în situaţia ta financiară: veniturile tale pot creşte sau descreşte pe perioada acestui an şi nu este deloc neobişnuit să intri sau să ieşi de pe piaţa muncii. Există situaţii când pierderile de venit sunt plănuite dinainte – când doreşti tu însăţi să părăseşti slujba sau să te retragi – şi atunci acestea nu reprezintă vreo dificultate. Există însă şi posibilitatea unor reduceri neprevăzute de salariu sau dificultăţi financiare neaşteptate, dar în general, schimbările salariale vin din decizii iniţiate de tine.
Într-o abordare mai pozitivă, vei dori să-ţi administrezi banii. Trebuie să fii persoana care deţine controlul, cea care decide cât de mult vei câştiga sau nu şi cum vei cheltui ceea ce vei câştiga. E timpul să faci un buget mai mic sau să dai jos orice surplus de pe unul existent. Nevoia pentru controlul resurselor financiare proprii poate cauza o problemă pentru soţul/partenerul tău sau pentru părinţii tăi sau pentru altă persoană semnificativă pentru tine; există însă şi posibilitatea, ca schimbările referitoare la distribuirea veniturilor să arate că tu te îndrepţi spre o mai mare independenţă şi control al resurselor tale financiare.
Sunt posibile exagerarea impulsurilor sexuale, gusturi ciudat în materie de dragoste; legături grăbite sau care se rup brusc; schimbări neaşteptate în viaţa sentimentală; sarcini neaşteptate sau/şi avorturi(mai ales cu aspecte nefavorabile).
Eşti capabilă să-ţi exprimi personalitatea mai liber; ai nevoie să te exprimi fără presiuni din partea vreunui partener şi relaţia pe care o ai îţi cere, te determină să o faci astfel. Stilul personalităţii tale se află într-o transformare vizibilă: numai prin schimbare şi independenţa pe care trebuie să le dezvolţi, unicitatea ta ca individ se poate manifesta. Trebuie să limitezi influenţa altora care au tendinţa de a „cotrobăi” prin interiorul tău. Este important ca tu să foloseşti acest an pentru a fi tu însăţi; nu trebuie să te introduci singură într-un tipar sau să aderi, să copii comportamentul altora, aflaţi în situaţii similare sau nu. Atracţiile neaşteptate sunt posibile în acest an, dar nu este totuşi o regulă. Sunt obişnuite episoadele în care porneşti sau te opreşti brusc, fie într-o nouă relaţie nelegală sau fără obligaţii, fie într-una existentă deja. Persoana cu care eşti implicată poate să nu fie de încredere, poate trăi într-o altă regiune sau poate să nu fie capabilă să facă un anagajament mai strâns, la momentul respectiv. Relaţia se poate rupe, dintr-un motiv sau altul şi, în general, ea nu va funcţiona lin, fără dificultăţi. Poţi fi destul de surprinsă de persoana de care eşti atrasă. Potenţialii iubiţi pot fi foarte diferiţi de aceia la care erai sensibilă în trecut. Ei pot fi indivizi cu un spirit liber sau ... libertin, având puţine restricţii, constrângeri. Este posibil ca aceşti bărbaţi să reprezinte, de fapt, nevoia ta proprie de libertate, de aventură.
Copiii care trăiesc cu tine în casă pot deveni mai independenţi, imprevizibili, instabili sau cu un comportament rebel. Aceasta poate fi o perioadă în care ei experimentează schimbări importante în viaţa lor şi acestea pot fi destabilizatoare. Cea mai comună schimbare o reprezintă mutarea într-o altă locuinţă sau schimbări majore într-un mediu familial existent: fie vă mutaţi voi înşivă, fie alţii sunt cei care pleacă departe, lăsând copilul tău fără un prieten bun. O şcoală nouă, pubertatea sau noi apariţii în cadrul familiei sunt unele din alte posibile schimbări care afectează copiii şi modul lor de comportare. Orice modificare poate pune o presiune asupra copiilor, forţându-i să se adapteze. Deoarece ei îşi fac propriul lor drum într-o perioadă de tranziţie, de schimbări structurale, vei fi mai puţin capabilă să prevezi răspunsurile lor. Din acest motiv, trebuie să fii atentă la activităţile lor, mai ales dacă sunt tineri adolescenţi. Ei pot fi pregătiţi pentru o independenţă mai mare, dar au încă nevoie de ajutorul şi sfatul tău.
Vesta(Maria Onea) 20.11.2009
www.astrovesta.com
Dostları ilə paylaş: |