HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008



Yüklə 2,95 Mb.
səhifə32/63
tarix12.01.2019
ölçüsü2,95 Mb.
#95536
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   ...   63

1. soţii;

2. promotorul de justiţie, când invaliditatea este deja cunoscută în mod public, dacă nu se poate convalida căsătoria sau nu se merită.

Can. 1675 - & 1. Căsătoria împotriva căreia, trăind ambii soţi, nu a fost intentat nici un proces, nu poate fi atacată după moartea unuia sau a ambilor soţi, în afară de cazul când chestiunea validităţii ei prejudiciază rezolvarea unei alte controverse fie în forul canonic, fie în forul civil.

& 2. Dacă, însă, unul dintre soţi moare în timpul desfăşurării procesului, să se respecte can. 1518.
ART. 3

Funcţia judecătorilor

Can. 1676 - Înainte de a accepta o cauză şi ori de câte ori întrevede vreo speranţă de rezolvare pozitivă, judecătorul să recurgă la mijloace pastorale pentru a-i determina pe soţi, dacă e posibil, să-şi convalideze eventual căsătoria şi să reia convieţuirea conjugală.

Can. 1677 - & 1. După ce a acceptat cererea de chemare în judecată, preşedintele sau prezentatorul să procedeze la notificarea decretului de citare, conform can. 1508.

& 2. Trecând termenul de cincisprezece zile de la data notificării, preşedintele sau prezentatorul, dacă una dintre părţi nu a cerut audienţă pentru întâmpinare în decurs de zece zile, să stabilească din oficiu, printr-un decret, formula dubiului sau a dubiilor şi să o notifice părţilor.

& 3. Formula dubiului să întrebe nu numai dacă în cazul respectiv este vorba de nulitatea căsătoriei, dar trebuie să stabilească şi datorită cărui cap sau căror capete de nulitate este atacată validitatea căsătoriei.

& 4. După zece zile de la data notificării decretului, dacă părţile nu au nici o obiecţie, preşedintele sau prezentatorul să ordone printr-un decret instrucţia cauzei.
ART. 4

Dovezile


Can. 1678 - & 1. Apărătorul legământului, avocaţii părţilor şi, dacă intervine în judecată, promotorul de justiţie, au dreptul:

1. să asiste la interogatoriul părţilor, al martorilor şi al experţilor, rămânând neatinsă dispoziţia can. 1559;

2. să vadă actele judiciare, chiar dacă nu au fost încă publicate, şi să examineze documentele prezentate de părţi.

& 2. Părţile nu pot să asiste la interogatoriul despre care este vorba în & 1, nr. 1.

Can. 1679 - Dacă dovezile nu au din altă parte valoare doveditoare deplină, judecătorul, pentru a evalua, conform can. 1536, declaraţiile părţilor, să apeleze, dacă e posibil, la martori cu privire la credibilitatea părţilor înseşi, precum şi la alte indicii şi dovezi suplimentare.

Can. 1680 - În cauzele referitoare la impotenţă sau la defectul de consimţământ cauzat de o boală mintală, judecătorul să apeleze la ajutorul unui expert sau al mai multor experţi, în afară de cazul când, ca urmare a circumstanţelor, acest lucru apare evident inutil; în celelalte cauze, să se respecte dispoziţia can. 1574.


ART. 5

Sentinţa şi apelul

Can. 1681 - Atunci când în timpul instrucţiei cauzei s-ar ivi dubiul că foarte probabil căsătoria nu a fost consumată, tribunalul, suspendând cu consimţământul părţilor cauza de nulitate, poate să facă instrucţia pentru dispensa super rato, iar la sfârşit să trimită actele la Scaunul Apostolic, împreună cu cererea de dispensă a ambilor soţi sau a unuia dintre ei, cu părerea tribunalului şi a Episcopului.

Can. 1682 - & 1. Sentinţa care a declarat mai întâi nulitatea căsătoriei să fie trimisă din oficiu, în termen de douăzeci de zile de la data publicării ei, la tribunalul de apel, împreună cu apelurile, dacă sunt, şi cu toate celelalte acte ale procesului.

& 2. Dacă o sentinţă în favoarea nulităţii căsătoriei a fost pronunţată în primul grad, tribunalul de apel, analizând observaţiile apărătorului legământului, şi, dacă sunt, ale părţilor, să confirme imediat sentinţa printr-un decret propriu ori să admită cauza la examinarea obişnuită în gradul al doilea.

Can. 1683 - Dacă în gradul de apel se aduce un nou cap de nulitate a căsătoriei, tribunalul poate să-l admită şi să-l judece ca în prima instanţă.

Can. 1684 - & 1. După ce sentinţa care a declarat pentru prima dată nulitatea căsătoriei a fost confirmată în gradul al doilea printr-un decret sau printr-o altă sentinţă, persoanele, a căror căsătorie a fost declarată nulă, pot încheia o nouă căsătorie îndată ce li s-a notificat decretul sau sentinţa, dacă acest lucru nu le este interzis chiar de către sentinţă sau decret sau printr-o dispoziţie a Ordinariului locului.

& 2. Dispoziţiile can. 1644 trebuie să fie respectate, chiar dacă sentinţa care a declarat nulitatea căsătoriei a fost confirmată nu printr-o altă sentinţă, ci printr-un decret.

Can. 1685 - Îndată ce sentinţa devine executivă, Vicarul judecătoresc trebuie să o notifice Ordinariului locului în care a fost celebrată căsătoria, care, la rândul său, trebuie să aibă grijă ca declararea de nulitate a căsătoriei şi eventualele interziceri să fie menţionate imediat în registrele de căsătorii şi de botezaţi.
ART. 6

Procesul pe bază de documente

Can. 1686 - După ce a primit cererea prezentată conform can. 1677, Vicarul judecătoresc sau judecătorul delegat de Vicar, omiţând formalităţile procesului obişnuit, dar citând părţile şi intervenind şi apărătorul legământului, poate declara prin sentinţă nulitatea unei căsătorii, dacă pe baza unui document căruia nu i se opune nici o obiecţie sau o excepţie, se constată cu certitudine existenţa unui impediment dirimant sau lipsa formei legitime, numai să rezulte la fel de sigur că nu s-a acordat dispensă, ori că procurantul nu avea un mandat valid.

Can. 1687 - & 1. Dacă apărătorul legământului apreciază cu prudenţă că defectele prevăzute de can. 1686 sau lipsa de dispensă nu sunt certe, trebuie să apeleze la judecătorul instanţei a doua, la care trebuie trimise actele, avizându-l în scris că este vorba de un proces pe bază de documente.

& 2. Partea care se consideră nedreptăţită are tot dreptul de a face apel.

Can. 1688 - Judecătorul instanţei a doua, cu intervenţia apărătorului legământului, şi audiind părţile, să decidă, aşa cum e prevăzut în can. 1686, dacă sentinţa trebuie confirmată sau mai degrabă cauza trebuie tratată conform procedurii obişnuite; în acest caz, să o trimită la tribunalul primei instanţe.


ART. 7

Norme generale

Can. 1689 - În sentinţă, părţile să fie avertizate asupra obligaţiilor morale şi chiar civile la care eventual sunt ţinute una faţă de cealaltă şi faţă de copii, cu privire la întreţinerea şi educaţia ce trebuie să li se dea.

Can. 1690 - Cauzele privind declararea de nulitate a căsătoriei nu pot fi tratate prin proces contencios oral.

Can. 1691 - În celelalte acte procedurale, trebuie să fie aplicate, dacă natura lucrului nu împiedică aceasta, canoanele despre procese în general şi cele despre procesul contencios ordinar, respectându-se normele speciale pentru cauzele privind starea persoanelor şi pentru cauzele privind binele public.
CAPITOLUL II

Cauzele de separare a soţilor


Can. 1692 - & 1. Separarea personală a soţilor botezaţi poate fi decisă printr-un decret el Episcopului diecezan sau printr-o sentinţă a judecătorului, în conformitate cu canoanele care urmează, dacă pentru anumite locuri nu s-a stabilit altfel în mod legitim.

& 2. Acolo unde decizia ecleziastică nu are efecte civile sau se prevede că sentinţa civilă nu va fi contrară dreptului divin, Episcopul diecezei în care locuiesc soţii, analizând circumstanţele speciale, va putea acorda permisiunea de a se recurge la tribunalul civil.

& 3. Dacă o cauză priveşte şi efectele exclusiv civile ale căsătoriei, judecătorul să facă în aşa fel încât, respectând dispoziţia din & 2, cauza să fie dată chiar de la început tribunalului civil.

Can. 1693 - & 1. Dacă o parte sau promotorul de justiţie nu cer procesul contencios obişnuit, să se recurgă la procesul contencios oral.

& 2. Dacă a fost folosit procesul contencios obişnuit şi s-a prezentat apel, tribunalul de gradul al doilea să procedeze conform can. 1682, & 2, respectând ceea ce este stabilit.

Can. 1694 - În ceea ce priveşte competenţa tribunalului, să se respecte dispoziţia din can. 1673.

Can. 1695 - Înainte de a accepta o cauză şi ori de câte ori întrevede o oarecare speranţă de rezolvare pozitivă, judecătorul să apeleze la mijloacele pastorale, ca soţii să se împace şi să fie îndemnaţi să reia convieţuirea conjugală.

Can. 1696 - Cauzele privind separarea soţilor au în vedere şi binele public; de aceea, întotdeauna trebuie să intervină şi promotorul de justiţie, conform can. 1433.


CAPITOLUL III

Procesul privind dispensa de căsătorie încheiată şi neconsumată


Can. 1697 - Numai soţii sau unul dintre ei, chiar dacă celălalt nu este de acord, au dreptul de a cere favoarea dispensei de căsătorie încheiată şi neconsumată.

Can. 1698 - & 1. Exclusiv Scaunul Apostolic judecă faptul neconsumării căsătoriei şi existenţa unui motiv just pentru a se acorda dispensa.

& 2. Însă dispensa este acordată numai de Pontiful Roman.

Can. 1699 - & 1. Este competent de a primi cererea de dispensă Episcopul diecezei în care petentul îşi are domiciliul sau cvasidomiciliul; dacă apreciază că cererea este întemeiată, Episcopul trebuie să decidă instrucţia procesului.

& 2. Dacă eventual cazul propus prezintă dificultăţi speciale de ordin juridic sau moral, Episcopul diecezan să consulte Scaunul Apostolic.

& 3. Împotriva decretului prin care Episcopul respinge cererea, se poate face recurs la Scaunul Apostolic.

Can. 1700 - & 1. Rămânând neschimbată dispoziţia can. 1681, Episcopul să încredinţeze instrucţia acestor procese, în mod stabil ori pentru fiecare caz aparte, tribunalului diecezei sale sau tribunalului unei alte dieceze, sau unui preot capabil.

& 2. Dacă însă a fost introdusă deja cererea judiciară pentru declararea de nulitate a aceleiaşi căsătorii, instrucţia să fie încredinţată aceluiaşi tribunal.

Can. 1701 - & 1. În aceste procese, întotdeauna trebuie să intervină apărătorul legământului.

& 2. Nu se admite avocat, dar, ca urmare a dificultăţii cazului, Episcopul poate permite ca petentul şi, eventual, partea adversă să fie ajutate de un specialist în drept.

Can. 1702 - În cadrul instrucţiei, să fie audiaţi ambii soţi şi să se respecte, pe cât e posibil, canoanele referitoare la dovezile ce trebuie adunate în procesul contencios obişnuit şi în cauzele privind nulitatea căsătoriei, cu condiţia să fie compatibile cu natura acestor procese.

Can. 1703 - & 1. Nu se face publicarea actelor; totuşi, dacă judecătorul recunoaşte că, din cauza dovezilor prezentate, s-ar putea ivi un obstacol grav împotriva cererii petentului sau împotriva excepţiilor părţii adverse, să informeze cu prudenţă despre acest lucru partea interesată.

& 2. Judecătorul poate arăta părţii, care cere aceasta, un înscris adus sau o mărturie primită şi să stabilească un termen pentru prezentarea concluziilor.

Can. 1704 - & 1. Terminând instrucţia, judecătorul de instrucţie să trimită Episcopului toate actele, însoţite de o relatare făcută cu grijă, iar Episcopul să-şi exprime părerea potrivit cu adevărul atât asupra faptului neconsumării, cât şi asupra motivului just pentru dispensă şi asupra oportunităţii acordării favorului.

& 2. Dacă instrucţia procesului a fost încredinţată unui alt tribunal, conform can. 1700, observaţiile în favoarea legământului să fie făcute în acelaşi tribunal, dar părerea despre care vorbeşte & 1 îi revine de drept Episcopului care a încredinţat instrucţia procesului, iar judecătorul să-i trimită împreună cu actele şi o relatare întocmită cu grijă.

Can. 1705 - & 1. Episcopul să trimită Scaunului Apostolic toate actele împreună cu propria părere şi cu observaţiile apărătorului legământului.

& 2. Dacă, după aprecierea Scaunului Apostolic, este necesar un supliment de instrucţie, îl va informa despre aceasta pe Episcop, indicându-i punctele asupra cărora trebuie completată instrucţia.

& 3. Dacă Scaunul Apostolic a răspuns prin rescript că din actele prezentate nu se constată neconsumarea, jurisconsultul despre care vorbeşte can. 1701, & 2 poate să examineze în sediul tribunalului actele procesului, nu însă părerea Episcopului, pentru a vedea dacă poate fi adus vreun motiv grav pentru prezentarea din nou a cererii.

Can. 1706 - Rescriptul de dispensă este trimis de Scaunul Apostolic Episcopului; acesta însă îl va notifica părţilor şi, în plus, va ordona cât mai curând atât parohului locului în care sa încheiat căsătoria, cât şi parohului locului în care a fost primit Botezul, ca să menţioneze acordarea dispensei în registrele de căsătorii şi de botezaţi.
CAPITOLUL IV

Procesul privind moartea prezumtivă a unuia dintre soţi


Can. 1707 - & 1. În cazul când moartea unui soţ nu poate fi dovedită printr-un înscris ecleziastic sau civil autentic, celălalt soţ să fie considerat liber de legământul matrimonial numai după ce Episcopul diecezan a pronunţat declaraţia de moarte prezumtivă.

& 2. Episcopul diecezan poate pronunţa declaraţia despre care vorbeşte & 1 numai dacă, făcându-se investigaţii adecvate, a dobândit certitudinea morală despre moartea soţului pe baza depoziţiilor martorilor, a părerii generale sau pe baza altor indicii. Numai absenţa soţului, deşi durează de mult, nu este suficientă.

& 3. În cazurile incerte şi complicate, Episcopul să consulte Scaunul Apostolic.
TITLUL II

Cauzele privind declararea nulităţii hirotonirii sacre


Can. 1708 - Au dreptul de a intenta proces împotriva validităţii hirotonirii sacre: clericul, Ordinariul de care clericul depinde sau Ordinariul în a cărui dieceză clericul a fost hirotonit.

Can. 1709 - & 1. Cererea trebuie trimisă la Congregaţia competentă, care va decide dacă respectiva cauză trebuie instruită de aceeaşi Congregaţie a Curiei Romane ori de un tribunal desemnat de ea.

& 2. După ce cererea a fost trimisă, clericul este oprit ipso iure de la exercitarea hirotonirilor.

Can. 1710 - Dacă Congregaţia a trimis cauza unui tribunal, să se respecte, dacă nu se opune natura lucrului, canoanele despre judecăţi în general şi cele despre procesul contencios obişnuit, rămânând valabile dispoziţiile acestui titlu.

Can. 1711 - În aceste cauze, apărătorul legământului are aceleaşi drepturi şi este ţinut la aceleaşi obligaţii ca şi apărătorul legământului matrimonial.

Can. 1712 - După o a doua sentinţă care a confirmat nulitatea hirotonirii sacre, clericul pierde toate drepturile ce sunt proprii stării clericale şi este eliberat de toate obligaţiile.


TITLUL III

Modalităţi de evitare a proceselor


Can. 1713 - Pentru a evita controversele judiciare, se poate recurge cu folos la tranzacţie sau la reconciliere sau se poate încredinţa controversa unuia sau mai multor arbitri.

Can. 1714 - Pentru tranzacţie, compromis şi judecata arbitrală, să se respecte normele alese de părţi, sau, dacă părţile nu au ales asemenea norme, să se respecte, dacă există, legea dată de Conferinţa Episcopilor, sau legea civilă în vigoare în locul în care este întreprins acordul.

Can. 1715 - & 1. Nu se poate face în mod valid o tranzacţie sau un compromis cu privire la chestiunile ce aparţin binelui public sau cu privire la alte chestiuni de care părţile nu pot dispune în mod liber.

& 2. Dacă este vorba de bunuri materiale ecleziastice, să se respecte, ori de câte ori materia respectivă cere aceasta, formalităţile stabilite de drept pentru înstrăinarea lucrurilor ecleziastice.

Can. 1716 - & 1. Dacă legea civilă nu recunoaşte valoarea sentinţei arbitrale ce nu este confirmată de judecător, sentinţa arbitrală referitoare la o controversă ecleziastică, pentru a avea valoare în forul canonic, trebuie să fie confirmată de judecătorul ecleziastic al locului în care a fost dată.

& 2. Dacă legea civilă admite atacarea sentinţei arbitrale în faţa judecătorului civil, aceeaşi atacare poate fi prezentată în forul canonic, în faţa judecătorului ecleziastic care este competent să judece controversa în primul grad.


PARTEA A IV-A

Procesul penal


CAPITOLUL I

Investigaţia preliminară


Can. 1717 - & 1. Ori de câte ori Ordinariul are cunoştinţă, cel puţin verosimilă, despre un delict, să cerceteze cu prudenţă, personal sau printr-o persoană capabilă, faptele, circumstanţele şi imputabilitatea, dacă nu consideră că această investigaţie este cu totul superfluă.

& 2. Trebuie să se aibă grijă ca nu cumva prin această investigaţie să se compromită buna reputaţie a vreunei persoane.

& 3. Cine face investigaţia are aceleaşi puteri şi obligaţii pe care le are judecătorul de instrucţie într-un proces; dacă ulterior se dă curs unei acţiuni judiciare, această persoană nu poate îndeplini funcţia de judecător.

Can. 1718 - & 1. Când se consideră că elementele adunate sunt suficiente, Ordinariul să decidă:

1. dacă poate fi început procesul pentru a impune sau a declara o pedeapsă;

2. dacă, avându-se în vedere can. 1341, acest lucru e folositor;

3. dacă trebuie să se recurgă la procedura judiciară ori, dacă legea nu interzice, trebuie să se procedeze prin decret extrajudiciar.

& 2. Ori de câte ori, în baza unor elemente noi, consideră că trebuie stabilit altfel, Ordinariul să revoce sau să modifice decretul despre care vorbeşte & 1.

& 3. Înainte de a da decretele prevăzute de && 1 şi 2, Ordinariul, dacă crede de cuviinţă, să asculte doi judecători sau alţi specialişti în drept.

& 4. Înainte de a decide conform normei prevăzute de & 1, Ordinariul să analizeze dacă nu e mai bine, pentru a se evita judecăţile inutile, ca el însuşi sau cel care face investigaţia să soluţioneze, cu consimţământul părţilor, chestiunea daunelor în mod just şi echitabil.

Can. 1719 - Actele investigaţiei şi decretele Ordinariului, prin care se deschide şi se închide investigaţia, şi toate actele premergătoare investigaţiei, dacă nu sunt necesare pentru procesul penal, să fie păstrate în arhiva secretă a curiei.
CAPITOLUL II

Desfăşurarea procesului


Can. 1720 - Dacă Ordinariul a ajuns la concluzia că trebuie să se procedeze prin decret extrajudiciar:

1. să dezvăluie imputatului acuza şi dovezile, dându-i posibilitatea de a se apăra, dacă imputatul, citat în mod reglementar, nu a neglijat să compară;

2. să analizeze cu atenţie, împreună cu doi asesori, dovezile şi toate argumentele;

3. dacă nu se constată cu certitudine existenţa delictului, iar acţiunea criminală nu s-a stins, să emită decretul în conformitate cu cann. 1342 - 1350, expunând, cel puţin pe scurt, motivele în drept şi în fapt.

Can. 1721 - & 1. Dacă Ordinariul a decretat că trebuie deschis proces penal judiciar, să trimită actele investigaţiei la promotorul de justiţie, iar acesta va prezenta judecătorului cererea de acuzare conform cann. 1502 şi 1504.

& 2. În faţa tribunalului superior, funcţia de reclamant este îndeplinită de promotorul de justiţie al acelui tribunal.

Can. 1722 - Pentru a preveni scandaluri, pentru a proteja libertatea martorilor şi pentru a garanta cursul justiţiei, Ordinariul poate, în orice fază a procesului, ascultându-l pe promotorul de justiţie şi citându-l pe inculpat, să-l înlăture pe inculpat de la slujirea sacră, de la oficiu şi de la funcţia ecleziastică, să-i impună sau să-i interzică să locuiască într-un anumit loc sau teritoriu, sau chiar să-l oprească de a participa în public la Preasfânta Euharistie; toate aceste măsuri de prevedere trebuie revocate îndată ce dispare motivul şi încetează ipso iure când încetează procesul penal.

Can. 1723 - & 1. Judecătorul, citându-l pe inculpat, trebuie să-l invite să-şi numească un avocat, conform can. 1481, & 1, în termenul stabilit de judecătorul însuşi.

& 2. Dacă însă inculpatul nu a făcut acest lucru, judecătorul să numească el un avocat, înainte de întâmpinare, care va rămâne în funcţie atât timp cât inculpatul nu-şi numeşte un avocat.

Can. 1724 - & 1. În orice grad al judecăţii, promotorul de justiţie poate renunţa la instanţă, cu mandatul sau consimţământul Ordinariului care a decretat deschiderea procesului.

& 2. Renunţarea, ca să fie validă, trebuie să aibă acceptul inculpatului, dacă acesta nu a fost declarat absent de la proces.

Can. 1725 - În timpul discutării cauzei, făcută fie în scris, fie oral, inculpatul să aibă întotdeauna dreptul să scrie sau să ia ultimul cuvântul, personal ori prin avocatul sau procuratorul propriu.

Can. 1726 - În orice grad şi fază a procesului penal, dacă se constată în mod evident că delictul nu a fost săvârşit de către inculpat, judecătorul trebuie să declare acest lucru prin sentinţă şi să-l absolve pe inculpat, chiar dacă în acelaşi timp se constată că acţiunea s-a stins.

Can. 1727 - & 1. Inculpatul poate face apel, chiar dacă sentinţa l-a absolvit numai pentru că pedeapsa era facultativă sau pentru că judecătorul a făcut uz de facultatea prevăzută de cann. 1344 şi 1345.

& 2. Promotorul de justiţie poate face apel când consideră că nu s-au luat măsuri suficiente pentru repararea scandalului sau pentru restaurarea justiţiei.

Can. 1728 - & 1. Rămânând neschimbate dispoziţiile canoanelor acestui titlu, în judecata penală trebuie să fie aplicate, dacă natura lucrului nu se opune, canoanele despre judecata contencioasă obişnuită, respectându-se normele speciale pentru cauzele ce privesc binele public.

& 2. Inculpatul nu este obligat să recunoască delictul şi nici nu poate fi pus la jurământ.
CAPITOLUL III

Acţiunea pentru repararea daunelor


Can. 1729 - & 1. Partea lezată poate întreprinde, chiar în cadrul procesului penal, o acţiune contencioasă pentru repararea daunelor ce i-au fost provocate în urma delictului, conform can. 1596.

& 2. Intervenţia părţii lezate, despre care vorbeşte & 1, nu mai este admisă dacă nu a fost făcută în primul grad al judecăţii penale.

& 3. Într-o cauză privind daunele, apelul se face conform cann. 1628 - 1640, chiar dacă în judecata penală nu poate fi prezentat acest apel; dacă ambele apeluri sunt eventual prezentate de părţi diferite, să aibă loc numai o singură judecată de apel, rămânând valabilă dispoziţia can. 1730.

Can. 1730 - & 1. Pentru a evita întârzieri excesive în procesul penal, judecătorul poate amâna procesul asupra daunelor până după pronunţarea sentinţei definitive în procesul penal.

& 2. Judecătorul care a procedat astfel, după ce a dat sentinţa în procesul penal, trebuie să examineze chestiunea privind daunele, chiar dacă procesul penal este încă pendinte din cauza interpunerii unei atacări, sau imputatul a fost achitat dintr-un motiv care nu scuteşte de obligaţia de a repara daunele.

Can. 1731 - Sentinţa dată în procesul penal, chiar în cazul unei chestiuni judecate definitiv, nu dă nici un drept persoanei lezate, decât dacă aceasta a intervenit conform can. 1729.


PARTEA A V-A

Procedura privind recursurile administrative şi înlăturarea sau transferarea parohilor


SECŢIUNEA I

Recursul împotriva decretelor administrative


Can. 1732 - Dispoziţiile canoanelor din această secţiune trebuie aplicate tuturor actelor administrative particulare care sunt emise în forul extern extrajudiciar, cu excepţia celor emise de Pontiful Roman personal sau de însuşi Conciliul Ecumenic.

Can. 1733 - & 1. E de dorit foarte mult ca, atunci când cineva se consideră nedreptăţit de un decret, să se evite conflictul între el şi autorul decretului şi ca între ei să se prevadă de comun acord găsirea unei soluţii echitabile, recurgându-se eventual şi la medierea şi zelul unor persoane de prestigiu, pentru ca litigiul să fie evitat sau să fie rezolvat în mod corespunzător.

& 2. Conferinţa Episcopilor poate decide ca în fiecare dieceză să se înfiinţeze în mod stabil un oficiu sau un consiliu care să aibă misiunea, conform normelor ce trebuie stabilite chiar de Conferinţă, de a căuta şi de a sugera soluţii echitabile; dacă însă Conferinţa nu a ordonat acest lucru, Episcopul poate înfiinţa un oficiu sau un consiliu de acest fel.

& 3. Oficiul sau consiliul despre care vorbeşte & 2 să acţioneze mai ales când a fost cerută revocarea unui decret în conformitate cu can. 1734 şi nu au expirat termenele fixate pentru a recurge; în schimb, dacă a fost deja prezentat recurs împotriva decretului, însuşi Superiorul sau judecătorul care examinează recursul să-l îndemne pe autorul recursului şi pe cel al decretului, ori de câte ori întrevede speranţa unei soluţii pozitive, să încerce căutarea unor astfel de soluţii.


Yüklə 2,95 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   28   29   30   31   32   33   34   35   ...   63




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin