Can. 983 - & 1. Sigiliul sacramental este inviolabil; de aceea, confesorului îi este interzis de legea divină să îl trădeze câtuşi de puţin pe penitent, prin cuvinte sau în oricare alt mod, şi din nici un motiv.
& 2. Obligaţia de a păstra secretul sacramental o au interpreţii, dacă există, precum şi toţi ceilalţi care cunosc în vreun fel oarecare păcatele din spovadă.
Can. 984 - Chiar dacă ar fi exclus orice pericol de dezvăluire, îi este interzis cu desăvârşire confesorului să se folosească de cunoştinţele dobândite din spovadă în defavoarea penitentului.
& 2. Cine îndeplineşte o funcţie care implică autoritate nu poate în nici un fel să se folosească, în conducerea externă, de cunoaşterea păcatelor dobândită vreodată în cadrul unei spovezi.
Can. 985 - Maestrul de novici şi asistentul său, rectorul seminarului sau al unui institut de educaţie să nu asculte mărturisirile sacramentale ale elevilor lor, care locuiesc în aceeaşi casă, decât dacă, în cazuri particulare, elevii cer aceasta de bună voie.
Can. 986 - & 1. Toţi cei cărora li s-a încredinţat, în virtutea funcţiei, grija faţă de suflete au obligaţia de a lua măsuri ca să fie ascultate mărturisirile credincioşilor încredinţaţi lor, care cer în mod raţional să fie ascultate, şi ca să li se ofere posibilitatea să vină la mărturisirea individuală în zilele şi la orele stabilite după felul cum le convine credincioşilor înşişi.
& 2. În caz de necesitate, fiecare confesor are obligaţia de a asculta mărturisirile credincioşilor, iar în pericol de moarte, fiecare preot.
CAPITOLUL III
Penitentul
Can. 987 - Ca să primească remediul salvator al sacramentului Pocăinţei, credinciosul trebuie să fie astfel dispus încât, respingând păcatele ce le-a săvârşit şi având hotărârea de a se îndrepta, să se întoarcă la Dumnezeu.
Can. 988 - & 1. Credinciosul are obligaţia de a mărturisi, după specia şi numărul lor, toate păcatele grave săvârşite după Botez şi încă neiertate direct prin puterea cheilor Bisericii şi nici acuzate într-o mărturisire individuală, de care îşi dă seama după un serios examen de conştiinţă.
& 2. Se recomandă credincioşilor să-şi mărturisească şi păcatele veniale.
Can. 989 - Fiecare credincios, după ce a ajuns la vârsta priceperii, are obligaţia de a mărturisi cu fidelitate păcatele grave, cel puţin o dată pe an.
Can. 990 - Nimeni nu este oprit să se mărturisească cu ajutorul unui traducător, evitându-se, desigur, abuzurile şi scandalurile şi rămânând neschimbată dispoziţia can. 983, & 2.
Can. 991 - Fiecare credincios este liber să-şi mărturisească păcatele oricărui confesor aprobat în mod legitim, chiar de alt rit, pe care el îl preferă.
CAPITOLUL IV
Indulgenţele
Can. 992 - Indulgenţa este iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei temporare cauzată de păcatele, deja iertate în ce priveşte vina, pe care un credincios, dispus cum se cuvine şi îndeplinind anumite condiţii stabilite, o dobândeşte prin mijlocirea Bisericii care, în calitate de slujitoare a răscumpărării, împarte şi aplică cu autoritatea ei tezaurul meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor.
Can. 993 - Indulgenţa este parţială sau plenară, după cum eliberează în parte sau în totalitate de pedeapsa vremelnică cauzată de păcate.
Can. 994 - Oricare credincios poate sau să câştige pentru sine, sau să aplice pentru cei răposaţi atât indulgenţele parţiale, cât şi plenare.
Can. 995 - & 1. În afară de autoritatea supremă a Bisericii, pot să acorde indulgenţe numai cei cărora le este recunoscută această putere de către drept sau le este dată de Pontiful Roman.
& 2. Nici o autoritate inferioară Pontifului Roman nu poate să încredinţeze altora puterea de a acorda indulgenţe, dacă nu i-a fost dată în mod expres această facultate de către Scaunul Apostolic.
Can. 996 - & 1. Ca cineva să fie capabil să câştige indulgenţe trebuie să fie botezat, neexcomunicat, în stare de har sfinţitor cel puţin la terminarea faptelor stabilite.
& 2. Dar, ca să le câştige cu adevărat, persoana capabilă trebuie să aibă cel puţin intenţia de a le dobândi şi să îndeplinească faptele prescrise în timpul stabilit şi în modul cuvenit, conform dispoziţiilor concesiunii.
Can. 997 - În ce priveşte acordarea şi folosirea indulgenţelor, trebuie să se respecte şi celelalte dispoziţii conţinute în legile speciale ale Bisericii.
TITLUL V
Sacramentul Ungerii Bolnavilor
Can. 998 - Ungerea bolnavilor, prin care Biserica îi recomandă pe credincioşii grav bolnavi Domnului care suferă şi este glorificat, ca el să le uşureze suferinţele şi să-i mântuiască, le este conferită prin ungerea cu ulei şi prin rostirea cuvintelor prescrise de cărţile liturgice.
CAPITOLUL I
Celebrarea sacramentului
Can. 999 - În afară de Episcop, pot să binecuvânteze uleiul ce trebuie folosit la Ungerea bolnavilor:
1. cei care sunt echivalaţi în drept Episcopului diecezan;
2. în caz de necesitate, orice preot, dar numai în cadrul celebrării sacramentului.
Can. 1000 - & 1. Ungerile să fie săvârşite cu grijă, rostindu-se cuvintele şi respectându-se ordinea şi modul prescrise în cărţile liturgice; totuşi, în caz de necesitate, este suficientă o singură ungere, pe frunte sau pe o altă parte a corpului, rostindu-se în întregime formula.
& 2. Celebrantul să facă ungerile cu mâna proprie, dacă un motiv grav nu recomandă folosirea unui instrument.
Can. 1001 - Păstorii sufleteşti şi rudele bolnavilor să aibă grijă ca cei bolnavi să primească la timp ajutorul acestui sacrament.
Can. 1002 - Celebrarea comunitară a Ungerii bolnavilor, pentru mai mulţi bolnavi în acelaşi timp, pregătiţi în mod adecvat şi dispuşi cum se cuvine, poate fi săvârşită în conformitate cu dispoziţiile Episcopului diecezan.
CAPITOLUL II
Slujitorul sacru al Ungerii bolnavilor
Can. 1003 - & 1. Orice preot, şi numai el, administrează în mod valid Ungerea bolnavilor.
& 2. Toţi preoţii, cărora le este încredinţată grija faţă de suflete, au datoria şi dreptul de a administra Ungerea bolnavilor credincioşilor încredinţaţi oficiului lor pastoral; dintr-un motiv raţional, oricare alt preot poate administra acest sacrament, cu consimţământul, cel puţin presupus, al preoţilor menţionaţi mai sus.
& 3. Este permis oricărui preot să poarte cu el uleiul binecuvântat, pentru ca, în caz de necesitate, să poată administra Ungerea bolnavilor.
CAPITOLUL III
Cei cărora trebuie să li se dea Ungerea bolnavilor
Can. 1004 - & 1. Ungerea bolnavilor poate fi administrată credinciosului care, după ce a ajuns la uzul raţiunii, începe să se afle în pericol de a-şi pierde viaţa din cauza îmbolnăvirii sau bătrâneţii.
& 2. Acest sacrament poate fi repetat dacă bolnavul, după ce s-a însănătoşit, cade din nou într-o boală gravă sau dacă, în cursul aceleaşi boli, pericolul devine mai grav.
Can. 1005 - Când există îndoiala dacă bolnavul a ajuns la uzul raţiunii, dacă este bolnav în mod periculos sau dacă este mort, acest sacrament să fie administrat.
Can. 1006 - Sacramentul să fie administrat acelor bolnavi care, atunci când erau conştienţi, l-au cerut cel puţin în mod implicit.
Can. 1007 - Să nu se confere Ungerea bolnavilor acelor persoane care perseverează cu încăpăţânare într-un păcat grav şi public.
TITLUL VI
Preoţia
Can. 1008 - Din orânduire divină, prin sacramentul Preoţiei, unii credincioşi sunt constituiţi slujitori sacri în virtutea caracterului de neşters cu care sunt însemnaţi, adică sunt consacraţi şi destinaţi să păstorească poporul lui Dumnezeu, îndeplinind, în persoana lui Cristos Capul, fiecare conform gradului său, funcţiile de a învăţa, de a sfinţi şi de a conduce.
Can. 1009 - & 1. Treptele preoţeşti sunt episcopatul, presbiteratul şi diaconatul.
& 2. Ele sunt conferite prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare, prescrisă pentru fiecare treaptă de cărţile liturgice.
CAPITOLUL I
Celebrarea şi slujitorul sacru al sacramentului Preoţiei
Can. 1010 - Sacramentul Preoţiei să fie celebrat în timpul Liturghiei solemne, în zi de duminică sau într-o sărbătoare de poruncă, dar, din motive pastorale, poate fi celebrat şi în alte zile, inclusiv în zilele de lucru.
Can. 1011 - & 1. De regulă, sacramentul Preoţiei să fie celebrat în catedrală; totuşi, din motive pastorale, poate fi celebrat într-o altă biserică sau într-un oratoriu.
& 2. Cu prilejul unei hirotoniri, trebuie ca clericii şi ceilalţi credincioşi să fie invitaţi să participe în număr cât mai mare la celebrare.
Can. 1012 - Slujitorul sacru al Preoţiei este Episcopul consacrat.
Can. 1013 - Nici unui Episcop nu-i este permis să consacre pe cineva Episcop, dacă nu rezultă cu certitudine că există deja mandatul papal.
Can. 1014 - Dacă nu există dispensă din partea Scaunului Apostolic, la consacrarea episcopală, Episcopul consacrant principal să fie însoţit de cel puţin doi Episcopi consacranţi; dar e foarte potrivit ca, împreună cu ei, toţi Episcopii prezenţi să-l consacre pe cel ales.
Can. 1015 - & 1. Candidaţii la preoţie şi la diaconat să fie hirotoniţi fiecare în parte de către Episcopul propriu sau pe baza dimisorialelor legitime ale acestuia.
& 2. Dacă nu este împiedicat dintr-un motiv just, Episcopul propriu să-i hirotonească personal pe supuşii săi; însă, fără indult apostolic, nu poate să-l hirotonească licit pe un supus de rit oriental.
& 3. Cine poate da dimisoriale pentru primirea hirotonirilor poate conferi şi personal aceste hirotoniri, dacă are caracterul episcopal.
Can. 1016 - În ce priveşte hirotonirea diaconală a acelora care intenţionează să se înscrie în rândul clerului secular, Episcopul propriu este Episcopul diecezei în care candidatul îşi are domiciliul, sau al diecezei în slujba căreia el a decis să se dedice; în ce priveşte hirotonirea presbiterală a clericilor seculari, este Episcopul diecezei în care candidatul s-a încardinat prin diaconat.
Can. 1017 - Un Episcop nu poate să confere hirotonirile în afara cadrului jurisdicţiei sale decât numai cu permisiunea Episcopului diecezan.
Can. 1018 - & 1. Pot să dea dimisoriale pentru seculari:
1. Episcopul propriu, despre care vorbeşte can. 1016;
2. Administratorul apostolic şi, cu consimţământul colegiului consultanţilor, Administratorul diecezan; Provicarul şi Proprefectul apostolic, cu consimţământul consiliului despre care vorbeşte can. 495, & 2.
& 2. Adminstratorul diecezan, Provicarul şi Proprefectul apostolic să nu acorde dimisoriale celor cărora le-a fost refuzat accesul la hirotoniri de către Episcopul diecezan, Vicarul apostolic şi Prefectul apostolic.
Can. 1019 - & 1. Îi aparţine de drept Superiorului major al unui institut călugăresc clerical de drept pontifical sau al unei societăţi clericale de viaţă apostolică de drept pontifical să acorde dimisorialele pentru diaconat şi presbiterat supuşilor proprii care, conform constituţiilor, sunt înscrişi perpetuu sau definitiv în institut sau în societate.
& 2. Hirotonirea tuturor celorlalţi seminarişti ai oricărui institut sau ai oricărei societăţi este reglementată de normele pentru clericii seculari, revocându-se orice indult acordat Superiorilor.
Can. 1020 - Să nu se dea dimisoriale decât dacă în prealabil există toate mărturiile şi documentele impuse de drept prin cann. 1050 şi 1051.
Can. 1021 - Dimisorialele pot fi trimise oricărui Episcop care este în comuniune cu Scaunul Apostolic, cu excepţia numai a Episcopului ce aparţine unui rit diferit de cel al candidatului şi care nu are indult apostolic.
Can. 1022 - După ce a primit dimisorialele legitime, Episcopul consacrant să nu procedeze la hirotonire decât dacă rezultă clar că dimisorialele sunt autentice.
Can. 1023 - Dimisorialele pot fi limitate de condiţii sau revocate de către acela care le-a dat sau de către succesorul lui, dar, o dată acordate, nu încetează prin încetarea dreptului aceluia care le-a dat.
CAPITOLUL II
Candidaţii la hirotonire
Can. 1024 - Numai un bărbat botezat primeşte în mod valid hirotonirea.
Can. 1025 - & 1. Pentru a conferi în mod licit hirotonirea prezbiterală sau diaconală, este necesar ca respectivul candidat, după ce a terminat perioada de probă, după normele dreptului, să fie înzestrat, după aprecierea Episcopului propriu sau a Superiorului major competent, cu calităţile trebuincioase, să fie liber de orice iregularitate şi de orice impediment şi să fi îndeplinit condiţiile prevăzute de cann. 1033 - 1039; în afară de aceasta, să existe documentele despre care vorbeşte can. 1050 şi să fi fost făcută investigaţia despre care vorbeşte can. 1051.
& 2. În plus, este necesar ca, după aprecierea Superiorului legitim, candidatul să fie considerat util în slujba Bisericii.
& 3. Episcopul care hirotoneşte un supus al său destinat slujirii unei alte dieceze trebuie să fie sigur că acesta va fi atribuit acestei dieceze.
ART. 1
Condiţiile necesare din partea candidaţilor la hirotonire
Can. 1026 - Ca cineva să fie hirotonit, trebuie să se bucure de libertatea necesară; este absolut interzis a constrânge pe cineva, indiferent în ce mod sau din ce motiv, să primească hirotonirile sau a îndepărta de la primirea lor pe cineva care este apt din punct de vedere canonic.
Can. 1027 - Aspiranţii la diaconat şi prezbiterat să fie formaţi printr-o pregătire făcută cu grijă, conform normelor dreptului.
Can. 1028 - Episcopul diecezan sau Superiorul competent să aibă grijă ca respectivii candidaţi, înainte de a fi promovaţi la o hirotonire, să fie instruiţi cum se cuvine cu privire la acea hirotonire şi la obligaţiile ce decurg din ea.
Can. 1029 - Să fie promovaţi la hirotoniri numai aceia care, după aprecierea prudentă a Episcopului propriu sau a Superiorului major competent, analizându-se toate cu grijă, au credinţă intactă, sunt însufleţiţi de intenţie dreaptă, posedă ştiinţa necesară, se bucură de reputaţie bună, sunt înzestraţi cu moravuri ireproşabile, cu virtuţi dovedite şi cu celelalte calităţi fizice şi psihice corespunzătoare hirotonirii pe care o primesc.
Can. 1030 - Numai dintr-un motiv canonic, chiar ocult, Episcopul propriu sau Superiorul major competent poate interzice diaconilor supuşi lor, destinaţi la prezbiterat, să primească această sfinţire, rămânând posibilitatea de recurs, conform dreptului.
Can. 1031 - & 1. Preoţia să nu se confere decât acelora care au împlinit vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi dispun de o maturitate suficientă, respectându-se în plus interstiţiul de cel puţin şase luni între diaconat şi prezbiterat; cei care sunt destinaţi la prezbiterat să fie admişi la diaconat numai după ce au împlinit vârsta de douăzeci şi trei de ani.
& 2. Candidatul la diaconatul permanent, care nu este căsătorit, să nu fie admis la diaconat decât după ce a împlinit cel puţin vârsta de douăzeci şi cinci de ani; cel căsătorit, decât după ce a împlinit cel puţin vârsta de treizeci şi cinci de ani şi cu consimţământul soţiei.
& 3. Conferinţele Episcopilor pot să stabilească o normă conform căreia vârsta necesară pentru prezbiterat şi diaconatul permanent să fie mai mare.
& 4. Dispensa de la vârstă impusă de && 1 şi 2, pentru mai mult de un an, este rezervată Scaunului Apostolic.
Can. 1032 - & 1. Aspiranţii la prezbiterat pot fi promovaţi la diaconat numai după terminarea anului cinci al ciclului de studii filozofico-teologice.
& 2. După terminarea întregului ciclu de studii, înainte de a fi promovat la prezbiterat, diaconul să participe la grija pastorală, exercitând hirotonirea diaconală pentru un timp adecvat, ce trebuie stabilit de Episcop sau de Superiorul major.
& 3. Aspirantul la diaconatul permanent să nu fie promovat la această hirotonire decât după terminarea timpului de instruire.
ART. 2
Condiţiile necesare anterioare hirotonirii
Can. 1033 - Este promovat în mod licit la hirotoniri numai cine a primit sacramentul Mirului.
Can. 1034 - & 1. Un aspirant la diaconat sau la prezbiterat să nu fie hirotonit dacă mai întâi nu a obţinut, prin ritul liturgic al admiterii, de la autoritatea despre care este vorba în cann. 1016 şi 1019, înscrierea în rândul candidaţilor, în urma unei cereri personale, scrisă şi semnată cu mâna proprie şi aprobată în scris de aceeaşi autoritate.
& 2. Nu este ţinut la obţinerea acestei admiteri cel care, prin voturi, a fost primit în rândul unui institut călugăresc clerical.
Can. 1035 - & 1. Înainte ca cineva să fie promovat fie la diaconatul permanent, fie la cel tranzitoriu, este necesar să fi primit şi să fi exercitat o perioadă adecvată de timp slujirile de lector şi de acolit.
& 2. Între conferirea acolitatului şi a diaconatului să existe un interstiţiu de cel puţin şase luni.
Can. 1036 - Candidatul, ca să poată fi promovat la hirotonirea diaconală sau prezbiterală, să prezinte Episcopului propriu sau Superiorului major competent o declaraţie scrisă şi semnată cu mâna proprie, prin care să depună mărturie că va primi de bunăvoie şi în mod liber hirotonirea şi că se va dedica pentru totdeauna slujirii ecleziastice, cerând totodată să fie admis să primească hirotonirea.
Can. 1037 - Candidatul la diaconatul permanent şi care nu este căsătorit, precum şi cel care trebuie promovat la presbiterat să nu fie admişi la hirotonirea diaconală decât dacă şi-au asumat, prin ritul stabilit, în mod public, în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, obligaţia celibatului, sau dacă au depus voturile perpetue într-un institut călugăresc.
Can. 1038 - Diaconul care refuză să fie promovat la presbiterat nu poate fi oprit de la exercitarea hirotonirii primite, în afară de cazul când este reţinut de un impediment canonic sau de un alt motiv grav, care trebuie evaluate de Episcopul diecezan sau de Superiorul major competent.
Can. 1039 - Toţi cei care trebuie promovaţi la o hirotonire să facă cel puţin cinci zile de exerciţii spirituale, în locul şi în modul stabilite de Ordinariu; înainte de a proceda la hirotonire, Episcopul să fie înştiinţat că respectivii candidaţi au făcut în mod reglementar aceste exerciţii.
ART. 3
Iregularităţile şi celelalte impedimente
Can. 1040 - Sunt opriţi de la primirea hirotonirilor cei care au un impediment perpetuu, numit şi iregularitate, sau un impediment simplu; nu există alte impedimente decât cele care sunt menţionate în canoanele ce urmează.
Can. 1041 - Este iregular, cu privire la primirea hirotonirilor:
1. cine suferă de vreo formă de demenţă sau de o altă boală psihică, din cauza căreia, după ce au fost consultaţi specialişti, este judecat incapabil să desfăşoare în mod corect slujirea;
2. cine a comis delictul de apostazie, erezie sau schismă;
3. cine a atentat, chiar şi numai civil, căsătoria, fiind el însuşi împiedicat să o încheie fie datorită legământului matrimonial, fie datorită unei hirotoniri, fie datorită votului perpetuu de castitate, sau pentru că a atentat căsătoria cu o femeie căsătorită valid sau cu una legată de acelaşi vot;
4. cine a săvârşit omor voluntar sau a procurat avort urmat de efect, şi toţi aceia care au cooperat pozitiv;
5. cine s-a automutilat sau a mutilat pe altcineva, în mod grav şi culpabil, sau cine a încercat să se sinucidă;
6. cine a îndeplinit un act sacerdotal rezervat Episcopului sau preotului, fie că el nu avea aceste hirotoniri, fie că îi era interzisă exercitarea lor ca urmare a unei pedepse canonice declarate sau impuse.
Can. 1042 - Este împiedicat în mod simplu să primească hirotonirile:
1. bărbatul care este căsătorit, dacă nu este destinat în mod legitim la diaconatul permanent;
2. cine exercită un oficiu sau un serviciu administrativ interzise clericilor, conform cann. 285 şi 286, care comportă dări de seamă, până când, părăsind oficiul şi serviciul administrativ şi făcând darea de seamă, devine liber;
3. neofitul, dacă, după aprecierea Ordinariului, nu a fost probat suficient.
Can. 1043 - Credincioşii au obligaţia de a dezvălui, înainte de hirotonire, Ordinariului sau parohului impedimentele la hirotonirile sacre, pe care eventual le cunosc.
Can. 1044 - & 1. Este iregular pentru a exercita hirotonirile primite:
1. cine a primit în mod nelegitim hirotonirile în timp ce era împiedicat de o iregularitate să le primească;
2. cine a comis delictul despre care vorbeşte can. 1041, nr. 2, dacă delictul este public;
3. cine a comis unul dintre delictele prevăzute de can. 1041, nr. 3, 4, 5, 6.
& 2. Este împiedicat de la exercitarea hirotonirilor:
1. cine a primit în mod nelegitim hirotonirile în timp ce avea un impediment care îl oprea să le primească;
2. cine este afectat de demenţă sau de o altă boală psihică despre care vorbeşte can. 1041, nr. 1, până când Ordinariul, consultând un specialist, îi va permite exercitarea hirotonirii.
Can. 1045 - Necunoaşterea iregularităţilor şi a impedimentelor nu scuteşte de ele.
Can. 1046 - Iregularităţile şi impedimentele se multiplică din diferitele lor cauze, nu însă din repetarea aceleiaşi cauze, cu excepţia iregularităţii provenite din omorul voluntar sau din avortul procurat, urmat de efect.
Can. 1047 - & 1. Dispensa de toate iregularităţile este rezervată exclusiv Scaunului Apostolic, dacă faptul pe care ele se bazează a fost deferit forului judecătoresc.
& 2. Este rezervată aceluiaşi Scaun şi dispensa de următoarele iregularităţi şi impedimente de a primi hirotonirile:
1. de iregularităţile provenite din delicte publice, despre care este vorba în can. 1041, nr. 2 şi 3;
2. de iregularitatea provenită dintr-un delict fie public, fie ocult, despre care vorbeşte can. 1041, nr. 4;
3. de impedimentul despre care vorbeşte can. 1042, nr. 1.
& 3. Tot Scaunului Apostolic îi este rezervată dispensa de iregularităţile pentru exercitarea hirotonirii primite, prevăzute în can. 1041, nr. 3, numai în cazurile publice, şi în nr. 4 al aceluiaşi canon, chiar şi în cazurile oculte.
& 4. Ordinariul poate să dispenseze de iregularităţile şi impedimentele care nu sunt rezervate Sfântului Scaun.
Can. 1048 - În cazurile oculte mai urgente, dacă nu se poate recurge la Ordinariu, ori, pentru iregularităţile despre care vorbeşte can. 1041, nr. 3 şi 4, la Penitenţiarie, şi există pericolul iminent al unei daune grave sau defăimări, cine este împiedicat de o iregularitate de a exercita hirotonirea poate să o exercite, rămânând valabilă obligaţia de a se recurge cât mai curând la Ordinariu sau la Penitenţiarie, fără a se menţiona numele şi prin intermediul unui confesor.
Can. 1049 - & 1. În cererile pentru obţinerea dispensei de iregularităţi şi impedimente, trebuie să fie indicate toate iregularităţile şi toate impedimentele; totuşi, dispensa generală valorează şi pentru cele omise cu bună credinţă, cu excepţia iregularităţilor despre care vorbeşte can. 1041, nr. 4, sau a acelora deferite forului judecătoresc, însă nu pentru cele trecute cu rea credinţă sub tăcere.
& 2. Dacă este vorba de iregularitatea ce derivă din omorul voluntar sau din avortul procurat, pentru validitatea dispensei trebuie să se indice exact şi numărul delictelor.
& 3. Dispensa generală de iregularităţile şi impedimentele de a primi hirotonirile valorează pentru toate hirotonirile.
ART. 4
Documentele necesare şi investigaţia
Can. 1050 - Ca cineva să poată fi promovat la hirotoniri, sunt necesare următoarele documente:
1. certificatul de studii făcute în mod regulamentar, conform can. 1032;
2. în cazul candidaţilor la prezbiterat, certificatul de primire a diaconatului;
3. în cazul candidaţilor la diaconat, certificatul de primire a Botezului şi a Mirului şi de primire a slujirilor despre care vorbeşte can. 1035; de asemenea, o dovadă privind efectuarea declaraţiei despre care vorbeşte can. 1036, iar în cazul când candidatul ce trebuie promovat la diaconatul permanent este căsătorit, certificatul de căsătorie şi o dovadă privind consimţământul soţiei.
Can. 1051 - În ce priveşte investigaţia asupra calităţilor necesare ale candidatului la hirotonire, trebuie respectate următoarele dispoziţii:
Dostları ilə paylaş: |