HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008
Yüklə 2,95 Mb.
|
|
2. cei care se tem că mărturia lor ar putea să le cauzeze fie lor înşişi, fie soţului (soţiei), fie consangvinilor apropiaţi sau afinilor, dezonoare, maltratări periculoase sau alte rele grave.
Persoanele care pot fi martori Can. 1549 - Toţi pot fi martori, dacă nu sunt, total sau parţial, excluşi în mod expres de către drept. Can. 1550 - & 1. Să nu fie admişi să depună mărturie minorii sub paisprezece ani şi persoanele debile mental; aceştia vor putea totuşi fi audiaţi, dacă judecătorul declară printr-un decret că acest lucru e util. & 2. Sunt consideraţi incapabili: 1. cei care sunt parte în cauză, sau cei care îi reprezintă pe aceştia în proces, judecătorul sau asistenţii lui, avocatul şi ceilalţi care asistă sau au asistat părţile în aceeaşi cauză; 2. preoţii, cu privire la acele lucruri pe care le-au aflat din mărturisirea sacramentală, chiar dacă penitentul ar cere dezvăluirea lor; mai mult, cele auzite de oricine şi indiferent în ce mod cu ocazia spovezii nu pot fi acceptate nici măcar ca indiciu de adevăr.
Admiterea şi excluderea martorilor Can. 1551 - Partea care a propus un martor poate să renunţe la depoziţia lui; dar partea adversă poate totuşi cere ca el să fie audiat. Can. 1552 - & 1. Când se cere dovada prin martori, să se indice tribunalului numele şi domiciliul lor. & 2. Să fie prezentat, în termenul stabilit de judecător, chestionarul pentru care este cerută interogarea martorilor; în caz contrar, să se considere că cererea este abandonată. Can. 1553 - Îi revine de drept judecătorului să împiedice prezentarea unui număr prea mare de martori. Can. 1554 - Înainte ca martorii să fie interogaţi, numele lor să fie aduse la cunoştinţa părţilor, iar dacă, după aprecierea prudentă a judecătorului, acest lucru nu este posibil fără o gravă dificultate, să aibă loc cel puţin înainte de publicarea mărturiilor. Can. 1555 - Rămânând valabilă dispoziţia can. 1550, partea poate cere ca un martor să fie exclus, dacă, înainte de interogarea lui, se dovedeşte că există un motiv just de excludere. Can. 1556 - Citarea martorului se face prin decret din partea judecătorului, notificat martorului în mod legal. Can. 1557 - Martorul, citat în mod legal, să compară sau să aducă la cunoştinţa judecătorului motivul absenţei. ART. 3 Audierea martorilor Can. 1558 - & 1. Martorii trebuie audiaţi în însuşi sediul tribunalului, dacă judecătorul nu este de altă părere. & 2. Cardinalii, Patriarhii, Episcopii şi cei care, potrivit dreptului din ţara lor, beneficiază de o favoare asemănătoare, să fie audiaţi în locul ales de ei înşişi. & 3. Judecătorul să decidă unde trebuie audiaţi cei cărora le este imposibil sau dificil să se deplaseze la sediul tribunalului din cauza distanţei, a bolii sau a altui impediment, rămânând valabile dispoziţiile cann. 1418 şi 1469, & 2. Can. 1559 - Părţile nu pot asista la audierea martorilor, în afară de cazul în care judecătorul, mai ales când e vorba de un bine privat, consideră că trebuie admise. În schimb, pot să asiste avocaţii sau procuratorii lor, dacă judecătorul nu a considerat că, din cauza circumstanţelor faptelor şi persoanelor, trebuie să se procedeze în secret. Can. 1560 - & 1. Fiecare martor trebuie interogat aparte. & 2. Dacă martorii nu sunt de acord între ei sau cu partea într-o chestiune gravă, judecătorul poate permite ca cei care sunt în dezacord să discute între ei sau să se confrunte, evitându-se, pe cât e posibil, certurile şi scandalul. Can. 1561 - Audierea martorului este făcută de judecător sau de un delegat al său ori de judecătorul de instrucţie, la care trebuie să asiste un notar; de aceea, dacă părţile, promotorul de justiţie, apărătorul legământului sau avocaţii, care iau parte la audiere, au alte întrebări de pus martorului, să nu le pună martorului, ci judecătorului sau celui care îi ţine locul, ca să le pună el însuşi, dacă legea particulară nu prevede altfel. Can. 1562 - & 1. Judecătorul să amintească martorului obligaţia gravă de a spune tot adevărul şi numai adevărul. & 2. Judecătorul să-l pună pe martor la jurământ, conform can. 1532, iar dacă martorul refuză să-l depună, să fie totuşi audiat, chiar fără să jure. Can. 1563 - În primul rând, judecătorul să verifice identitatea martorului; să întrebe apoi care este legătura lui cu părţile şi, punându-i întrebări specifice cu privire la cauză, să-l întrebe şi de la cine şi când anume a cunoscut lucrurile pe care le afirmă. Can. 1564 - Întrebările să fie scurte, adaptate priceperii celui interogat, să nu conţină mai multe chestiuni deodată, să nu fie sofisticate, nici viclene, să nu sugereze răspunsul, să nu jignească pe nimeni şi să se refere la cauza despre care este vorba. Can. 1565 - & 1. Întrebările nu trebuie comunicate dinainte martorilor. & 2. Totuşi, dacă faptele ce trebuie mărturisite s-au petrecut cu mult timp în urmă, aşa încât nu pot fi afirmate cu certitudine dacă nu sunt amintite dinainte, judecătorul va putea să îi sugereze martorului unele amănunte, când consideră că acest lucru poate fi făcut fără pericol. Can. 1566 - Martorii să dea mărturie oral, fără să citească adnotările scrise, dacă nu este vorba de calcule şi sume; în acest caz, vor putea consulta notele scrise pe care le-au adus cu ei. Can. 1567 - & 1. Răspunsul trebuie scris imediat de către notar şi să reproducă înseşi cuvintele mărturisirii făcute, cel puţin pe acelea care privesc direct obiectul judecăţii. & 2. Poate fi admisă folosirea benzii magnetice, cu condiţia ca ulterior răspunsurile să fie transcrise şi, dacă e posibil, semnate de cei care au făcut depoziţie. Can. 1568 - Notarul să menţioneze în acte despre jurământul prestat, dispensat sau refuzat, despre prezenţa părţilor şi a altora, despre întrebările puse în oficiu şi, în general, despre tot ceea ce s-a întâmplat eventual în timpul audierii martorilor şi merită să fie amintit. Can. 1569 - & 1. La sfârşitul audierii trebuie să i se citească martorului cele scrise de notar privind declaraţiile făcute verbal, sau să i se dea posibilitatea să asculte declaraţiile înregistrate pe bandă magnetică, acordându-i-se facultatea de a adăuga, de a elimina, de a corecta sau de a schimba. & 2. În sfârşit, depoziţia trebuie semnată de martor, de judecător şi de notar. Can. 1570 - Dacă judecătorul consideră că este necesar sau folositor, cu condiţia să nu existe pericol de coluziune sau de mituire, martorii, deşi au fost audiaţi, vor putea, la intervenţia unei părţi sau din oficiu, să fie din nou chemaţi la audiere înainte de publicarea actelor sau a mărturiilor. Can. 1571 - Martorilor trebuie să li se restituie, după o taxare echitabilă stabilită de judecător, atât cheltuielile ce le-au făcut, cât şi câştigul pe care l-au pierdut pentru că s-au deplasat să dea mărturie.
Credibilitatea mărturiilor Can. 1572 - În aprecierea mărturiilor, judecătorul, cerând, dacă e necesar, scrisori testimoniale, să examineze: 1. care este condiţia persoanei şi onestitatea ei; 2. dacă depune mărturie pe bază de cunoaştere personală, mai cu seamă pe baza a ceea ce ea însăşi a văzut sau a auzit, sau pe bază de părere personală, pe bază de zvon sau pe baza celor auzite de la alţii; 3. dacă martorul este statornic şi ferm coerent cu el însuşi, sau este schimbător, nesigur şi şovăitor; 4. dacă are şi alţi martori de aceeaşi părere şi dacă cele spuse de el sunt sau nu confirmate şi de alte elemente ale dovezii. Can. 1573 - Depoziţia unui singur martor nu poate constitui o dovadă deplină, decât dacă este vorba de un martor calificat, care depune mărturie despre lucruri săvârşite din oficiu, sau dacă circumstanţele lucrurilor şi persoanelor sugerează altfel. CAPITOLUL IV Experţii
Can. 1575 - Îi aparţine de drept judecătorului să numească experţii, ascultând părerea părţilor sau la propunerea lor, ori, dacă e cazul, să accepte relatările făcute deja de alţi experţi. Can. 1576 - Chiar şi experţii sunt excluşi sau pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi martorii. Can. 1577 - & 1. Judecătorul, ţinând seama de eventualele alegaţii făcute de părţile în cauză, să stabilească prin decret toate punctele asupra cărora trebuie să se axeze munca expertului. & 2. Expertului trebuie să-i fie puse la dispoziţie actele cauzei, precum şi alte documente şi mijloace auxiliare de care ar putea avea nevoie pentru a-şi îndeplini corect şi cu fidelitate misiunea. & 3. Judecătorul, ascultând părerea expertului, să stabilească spaţiul de timp în care trebuie săvârşit examenul şi să fie prezentată relatarea. Can. 1578 - & 1. Fiecare expert să-şi întocmească relatarea în mod separat, dacă judecătorul nu ordonă să se facă una singură, semnată de toţi; în acest caz, eventualele divergenţe de opinie să fie adnotate cu grijă. & 2. Experţii trebuie să indice în mod clar prin ce documente sau alte mijloace adecvate sau convins de identitatea persoanelor, a lucrurilor sau a locurilor, după ce metodă sau criteriu au procedat în îndeplinirea sarcinii încredinţate şi, mai ales, pe ce argumente se bazează concluziile lor. & 3. Expertul poate fi chemat de judecător să dea ulterioare explicaţii ce par a fi necesare. Can. 1579 - & 1. Judecătorul să analizeze cu atenţie nu numai concluziile experţilor, chiar concordante, dar şi toate celelalte circumstanţe ale cauzei. & 2. Expunând motivele deciziei sale, judecătorul trebuie să arate ce argumente l-au determinat să admită sau să respingă concluziile experţilor. Can. 1580 - Experţilor trebuie să li se plătească cheltuielile şi onorariile, pe care judecătorul trebuie să le stabilească în mod corespunzător şi echitabil, respectând dreptul particular. Can. 1581 - & 1. Părţile pot să desemneze experţi particulari, care trebuie aprobaţi de judecători. & 2. Aceştia, dacă judecătorul le permite, pot să consulte, în măsura în care e necesar, actele cauzei şi să asiste la efectuarea expertizei; pot să prezinte întotdeauna o relatare proprie.
Cercetarea la faţa locului Can. 1582 - Dacă, pentru rezolvarea cauzei, judecătorul consideră că este oportun să se deplaseze într-un anumit loc sau să cerceteze ceva, trebuie să decidă aceasta printr-un decret în care, ascultând părţile, să indice pe scurt tot ceea ce trebuie să i se arate în cadrul acestei deplasări. Can. 1583 - Să se întocmească un proces verbal despre cercetarea efectuată. CAPITOLUL VI Prezumţiile Can. 1584 - Prezumţia este presupunerea probabilă despre un lucru incert. Prezumţia dreptului (iuris) este prezumţia stabilită de însăşi legea; a omului (hominis) este prezumţia formulată de judecător. Can. 1585 - Cine are în favoarea sa o prezumţie a dreptului este scutit de obligaţia de a dovedi, aceasta căzând în sarcina părţii adverse. Can. 1586 - Judecătorul să nu admită prezumţii care nu sunt stabilite de drept, decât pentru un fapt cert şi determinat, legat direct de ceea ce constituie obiectul controversei.
Cauzele incidentale Can. 1587 - O cauză incidentală are loc în cazul când, după începerea procesului prin citaţie, este propusă o chestiune care, deşi nu este conţinută în mod expres în cererea de chemare în judecată, este totuşi aşa de strâns legată de cauză, încât de cele mai multe ori trebuie soluţionată înainte de chestiunea principală. Can. 1588 - Cauza incidentală se propune în scris sau verbal în faţa judecătorului competent pentru rezolvarea cauzei principale, indicându-se legătura ce există între ea şi cauza principală. Can. 1589 - & 1. După ce a primit cererea şi a ascultat părţile, judecătorul să decidă cât mai repede dacă chestiunea incidentală propusă este întemeiată şi are legătură cu cauza principală, sau dacă trebuie respinsă imediat; iar dacă o admite, să decidă dacă gravitatea ei este de aşa natură încât trebuie rezolvată printr-o sentinţă interlocutorie sau printr-un decret. & 2. Iar dacă apreciază că chestiunea incidentală nu trebuie soluţionată înainte de sentinţa definitivă, să decidă să se ţină seama de ea când va fi definitivă cauza principală. Can. 1590 - & 1. Dacă chestiunea incidentală trebuie rezolvată prin sentinţă, să se respecte normele despre procesul contencios oral, dacă judecătorul, ţinând seama de gravitatea chestiunii, nu dispune altfel. & 2. Dacă trebuie rezolvată printr-un decret, tribunalul poate încredinţa chestiunea unui judecător de instrucţie ori preşedintelui. Can. 1591 - Înainte de a se încheia cauza principală, judecătorul sau tribunalul poate, dacă intervine un motiv just, să revoce sau să modifice decretul sau sentinţa interlocutorie, fie la intervenţia părţii, fie din oficiu, ascultând părţile.
Neprezentarea părţilor Can. 1592 - & 1. Dacă partea pârâtă, citată, nu a compărut şi nici nu şi-a motivat suficient absenţa, sau nu a răspuns conform can. 1507, & 1, judecătorul să o declare absentă de la judecată şi să decidă ca respectiva cauză, respectându-se tot ceea ce este stabilit, să continue până la sentinţa definitivă şi executarea ei. & 2. Înainte de a da decretul despre care vorbeşte & 1, judecătorul trebuie să fie sigur, chiar printr-o nouă citaţie, dacă e cazul, că citaţia făcută în mod legitim a ajuns la pârât în timp util. Can. 1593 - & 1. Dacă ulterior pârâtul se prezintă la proces sau răspunde înainte de rezolvarea cauzei, poate aduce concluzii şi dovezi, rămânând neschimbată dispoziţia can. 1600; judecătorul să aibă totuşi grijă ca procesul să nu se prelungească dinadins prin amânări prea mari şi care nu sunt necesare. & 2. Chiar dacă nu a compărut sau nu a răspuns înainte de rezolvarea cauzei, pârâtul poate ataca sentinţa; iar dacă se dovedeşte că a fost împiedicat în mod legitim şi că nu a putut să dovedească acest lucru, se poate folosi de contestaţia în anulare. Can. 1594 - Dacă reclamantul nu a compărut în ziua şi la ora fixate pentru întâmpinare şi nici nu a adus o justificare adecvată: 1. judecătorul să-l citeze din nou; 2. dacă reclamantul nu se supune noii citări, se presupune că a renunţat la instanţă în conformitate cu cann. 1524 - 1525. 3. dacă ulterior vrea să intervină în proces, să se respecte can. 1593. Can. 1595 - & 1. Partea absentă de la proces, fie reclamantul, fie pârâtul, care nu a dovedit că a avut un impediment just, are obligaţia nu numai de a plăti cheltuielile de judecată, ce au fost făcute din cauza absenţei, dar şi de a despăgubi, dacă e necesar, cealaltă parte. & 2. Dacă şi reclamantul şi pârâtul au lipsit de la proces, au obligaţia de a plăti în solidar cheltuielile de judecată. CAPITOLUL II Intervenţia unei terţe persoane în cauză Can. 1596 - & 1. O persoană care are interes, poate fi admisă să intervină în cauză în orice instanţă a litigiului, fie ca parte ce îşi apără dreptul propriu, fie în mod secundar pentru a ajuta una dintre părţile în cauză. & 2. Dar, ca să fie admisă, trebuie să prezinte judecătorului, înainte de încheierea cauzei, o cerere în care să dovedească pe scurt dreptul său de a interveni. & 3. Cine intervine în cauză trebuie să fie admis în faza în care se află cauza, acordându-i-se un termen scurt şi peremptoriu pentru a-şi prezenta dovezile, dacă respectiva cauză a ajuns la faza doveditoare. Can. 1597 - Judecătorul, ascultând părţile, trebuie să cheme la judecată o terţă persoană când intervenţia ei este considerată necesară. TITLUL VI Publicarea actelor, încheierea cauzei şi discutarea cauzei Can. 1598 - & 1. După ce dovezile au fost anexate la dosar, judecătorul, printr-un decret, trebuie să permită părţilor şi avocaţilor lor, sub pedeapsa nulităţii, să examineze, în cancelaria tribunalului, actele pe care încă nu le cunosc; mai mult, avocaţilor, care cer aceasta, li se poate da o copie a actelor; în schimb, în cauzele care privesc binele public, judecătorul poate, pentru a evita pericole foarte grave, să decidă ca un anumit act să nu fie făcut cunoscut nimănui, având totuşi grijă ca dreptul la apărare să rămână întotdeauna neştirbit. & 2. Pentru a completa dovezile, părţile pot să prezinte judecătorului şi alte dovezi; după anexarea acestora la dosar, se poate emite din nou decretul despre care vorbeşte & 1, dacă judecătorul consideră că acest lucru e necesar. Can. 1599 - & 1. Terminându-se întreaga procedură referitoare la prezentarea dovezilor, se ajunge la încheierea cauzei (conclusio in causa). & 2. Această încheiere are loc atunci când părţile declară că nu mai au nimic de prezentat, sau când a trecut timpul util stabilit de judecător pentru prezentarea dovezilor, sau când judecătorul declară că el consideră cauza instruită suficient. & 3. Judecătorul să dea un decret cu privire la încheierea cauzei, indiferent în ce moment a avut loc aceasta. Can. 1600 - & 1. După încheierea cauzei, judecătorul poate să-i mai convoace pe aceiaşi martori sau pe alţii, sau să stabilească alte dovezi care nu au fost cerute anterior, numai: 1. dacă toate părţile sunt de acord, în cauzele în care este vorba exclusiv de binele privat al părţilor; 2. în celelalte cauze, după ce au fost ascultate părţile şi cu condiţia să existe un motiv grav şi să se evite orice pericol de fraudă sau de mituire; 3. în toate cauzele, când există probabilitatea că, dacă nu este admisă o nouă dovadă, sentinţa va fi nedreaptă ca urmare a motivelor prevăzute în can. 1645, & 2, nr. 1 - 3. & 2. Judecătorul poate să ordone sau să admită să fie prezentat un înscris pe care persoana interesată, poate fără vina ei, nu a putut să-l prezinte anterior. & 3. Noile dovezi să fie publicate, respectându-se can. 1598, & 1. Can. 1601 - După efectuarea încheierii cauzei, judecătorul să stabilească un termen potrivit pentru prezentarea apărărilor sau a observaţiilor. Can. 1602 - & 1. Apărările şi observaţiile să fie scrise, în afară de cazul că judecătorul, cu consimţământul părţilor, consideră că este suficientă dezbaterea din timpul şedinţei tribunalului. & 2. Pentru a tipări apărările împreună cu principalele documente, este necesară permisiunea prealabilă a judecătorului, respectându-se obligaţia secretului, dacă e cazul. & 3. În ce priveşte amploarea apărărilor, numărul de exemplare şi alte circumstanţe concomitente de acest fel, să se respecte regulamentul tribunalului. Can. 1603 - & 1. După ce şi-au comunicat reciproc apărările şi observaţiile, ambele părţi pot prezenta replicile într-un timp scurt stabilit dinainte de judecător. & 2. Părţile să aibă acest drept numai o singură dată, în afară de cazul când judecătorul consideră, dintr-un motiv grav, că trebuie acordat încă o dată; în acest caz, concesia făcută unei părţi se consideră că este făcută şi celeilalte părţi. & 3. Promotorul de justiţie şi apărătorul legământului au dreptul să răspundă încă o dată la replicile părţilor. Can. 1604 - & 1. Este absolut interzisă neînregistrarea în actele cauzei a informaţiilor ce sunt oferite judecătorului de către părţi, de către avocaţi sau de către alţii. & 2. Dacă discutarea cauzei este făcută în scris, judecătorul poate stabili să aibă loc, în timpul şedinţei tribunalului, o dezbatere orală moderată, pentru clarificarea unor chestiuni. Can. 1605 - La dezbaterea orală, despre care vorbesc cann. 1602, & 1 şi 1604, & 2, să fie prezent un notar, ca să consemneze imediat în scris cele discutate şi hotărâte, dacă judecătorul porunceşte acest lucru sau îl cere una dintre părţi şi judecătorul este de acord. Can. 1606 - Dacă părţile au neglijat să pregătească în timp util apărarea sau dacă se încredinţează competenţei şi conştiinţei judecătorului, judecătorul va putea pronunţa imediat sentinţa dacă, pe baza actelor şi a ceea ce a fost dovedit, consideră că respectiva cauză a fost examinată suficient, după ce a cerut totuşi observaţiile promotorului de justiţie şi ale apărătorului legământului, dacă intervin în proces. TITLUL VII Deciziile judecătorului Can. 1607 - O cauză examinată pe cale judiciară, dacă este principală, este decisă de judecător prin sentinţă definitivă; dacă este incidentală, prin sentinţă interlocutorie, rămânând neschimbată dispoziţia can. 1589, & 1. Can. 1608 - & 1. La pronunţarea oricărei sentinţe, este necesar ca judecătorul să aibă în conştiinţă certitudinea morală cu privire la ceea ce trebuie să decidă prin sentinţă. & 2. Judecătorul trebuie să ajungă la această certitudine pe baza actelor şi a ceea ce a fost demonstrat. & 3. Judecătorul trebuie să aprecieze dovezile după conştiinţa proprie, rămânând neatinse dispoziţiile legii despre eficacitatea unor dovezi. & 4. Judecătorul care nu a putut dobândi această certitudine să decidă că dreptul reclamantului nu este dovedit şi să-l achite pe pârât, dacă nu este vorba de o cauză care se bucură de ocrotirea dreptului, caz în care trebuie să se pronunţe în avantajul ei. Can. 1609 - & 1. În tribunalul colegial, preşedintele colegiului să stabilească ziua şi ora în care judecătorii trebuie să se întrunească pentru a delibera şi, dacă un motiv special nu sugerează contrariul, reuniunea să aibă loc chiar în sediul tribunalului. & 2. În ziua stabilită pentru reuniune, fiecare judecător să-şi prezinte concluziile scrise cu privire la esenţa cauzei, precum şi motivele, în drept şi în fapt, pentru care a ajuns la aceste concluzii; aceste concluzii să fie anexate la actele cauzei şi ţinute sub secret. & 3. După invocarea Numelui lui Dumnezeu, după expunerea concluziilor fiecăruia în ordinea precedenţei, totuşi astfel încât să se înceapă întotdeauna cu prezentatorul sau raportorul cauzei, să aibă loc dezbaterea sub conducerea preşedintelui tribunalului, mai ales pentru a delinea ceea ce trebuie stabilit în partea dispozitivă a sentinţei. & 4. Totuşi, în cursul dezbaterii, îi este permis fiecăruia să-şi abandoneze concluzia anterioară. Judecătorul care nu vrea să se asocieze deciziei celorlalţi judecători poate cere ca, în caz de apel, concluziile sale să fie trimise tribunalului superior. & 5. Dacă însă judecătorii nu vor sau nu pot să ajungă la sentinţă în cadrul primei dezbateri, decizia poate fi amânată cu ocazia unei alte întruniri, care trebuie să aibă loc în termen de o săptămână, dacă nu trebuie completată instruirea cauzei, conform can. 1600. Can. 1610 - & 1. Dacă judecătorul este unic, va redacta personal sentinţa. & 2. În tribunalul colegial, îi revine prezentatorului sau raportorului obligaţia de a redacta sentinţa, extrăgând motivaţiile din ceea ce fiecare judecător a prezentat în cadrul dezbaterii, în afară de cazul când majoritatea judecătorilor au stabilit deja motivaţiile ce trebuie aduse; în continuare, sentinţa trebuie supusă aprobării fiecărui judecător. & 3. Sentinţa trebuie publicată în termen de o lună de la data când cauza a fost decisă, dacă, în tribunalul colegial, judecătorii nu au stabilit, dintr-un motiv grav, un termen mai mare. Can. 1611 - Sentinţa trebuie: 1. să rezolve controversa discutată în tribunal, dând un răspuns satisfăcător fiecărui dubiu; 2. să determine care sunt obligaţiile părţilor, provenite din judecată, şi în ce mod trebuie să fie îndeplinite; 3. să expună raţiunile sau motivele, atât în drept, cât şi în fapt, pe care se bazează partea dispozitivă a sentinţei; 4. să stabilească cheltuielile de judecată. Can. 1612 - & 1. După invocarea Numelui lui Dumnezeu, sentinţa trebuie să menţioneze în ordine cine este judecătorul sau care este tribunalul; apoi, numele reclamantului, al pârâtului, al procuratorului, şi domiciliul lor; numele promotorului de justiţie şi al apărătorului legământului, dacă aceştia au luat parte la proces. Yüklə 2,95 Mb. Dostları ilə paylaş:
|