HotăRÂre nr. 218 din octombrie 2008

& 2. (cf 193 & 3) Dintr-o funcţie care, conform prescrierilor dreptului, se conferă cuiva după prudenta discreţie a autorităţii competente, acesta poate fi înlăturat pentru o cauză justă de evaluat după judecata aceleiaşi autorităţi, respectând echitatea.

Can. 976 - & 1. (= 194) Este înlăturat din funcţie prin dreptul însuşi:

1. cel care a pierdut starea clericală;

2. cel care a abandonat în mod public credinţa catolică sau a părăsit în mod public comuniunea cu Biserica catolică;

3. clericul care a încercat [să celebreze] căsătoria, chiar şi numai civilă.

& 2. Îndepărtarea, de care este vorba la & 1, nn. 2 şi 3, poate fi urgentată numai dacă constă din declaraţia aceleiaşi autorităţi competente.

Can. 977 - (= 195) Dacă cineva, nu prin dreptul însuşi, ci prin decretul autorităţii competente, este înlăturat dintr-o funcţie care îi asigură întreţinerea, aceeaşi autoritate se va îngriji să asigure întreţinerea pe o perioadă de timp corespunzătoare, dacă nu s-a prevăzut altfel.

ART. IV

Despre privare

Can. 978 - (cf 196 & 1) Privarea de o funcţie nu poate fi aplicată decât ca pedeapsă a unui delict.
TITLUL XXI

DESPRE PUTEREA DE CONDUCERE

Can. 979 - & 1. (= 129) Sunt capabili de puterea de conducere, care există în Biserică prin instituire divină, cei care, conform normei dreptului, sunt constituiţi în hirotonirile sacre.

& 2. În exercitarea puterii de conducere ceilalţi credincioşi creştini pot coopera, conform normei dreptului.

Can. 980 - & 1. (cf 130) Puterea de conducere este alta în forul extern, alta în forul intern, fie că este sacramentală, fie că nu este sacramentală.

& 2. Dacă puterea de conducere se exercită numai pentru forul intern, efectele pe care exercitarea sa le generează pentru forul extern nu sunt recunoscute în acest for decât ori de câte ori este stabilită de drept, pentru cazuri determinate.

Can. 981 - & 1. (= 131) Puterea de conducere ordinară este cea care este ataşată prin dreptul însuşi la o funcţie; este delegată cea care este concesionată persoanei însăşi, dar nu prin intermediul unei funcţii.

& 2. Puterea de conducere ordinară poate fi ori proprie, ori vicarială.

Can. 982 - & 1. (= 132) Facultăţile obişnuite sunt reglementate de prescrierile privitoare la puterea delegată.

& 2. O facultate obişnuită concesionată, însă, unui Ierarh, exceptând cazul în care se prevede altfel în concesie sau dacă a fost ales pentru sârguinţa personală, nu se perimează odată cu încetarea dreptului Ierarhului căruia i-a fost concesionată, ci trece la oricare Ierarh care îi urmează în conducere.

Can. 983 - & 1. (= 131 & 3) Cel care afirmă că este delegat, îi incumbă îndatorirea de a proba delegaţia.

& 2. (= 133 & 1) Delegatul care depăşeşte limitele mandatului său, fie în ceea ce privesc lucrurile, fie în ce privesc persoanele, acţionează în mod nul.

& 3. (= 133 & 2) Nu se va considera că îşi depăşeşte limitele mandatului său, delegatul care îndeplineşte cele pentru care a fost delegat în alt fel decât cel determinat în mandat, exceptând cazul în care modalitatea este prescrisă pentru validitate de însuşi cel care a delegat.

Can. 984 - & 1. (cf 134 & 1) Sunt Ierarhi, în afară de Pontiful Roman, în primul rând Patriarhul, Arhiepiscopul major, Mitropolitul care prezidează Biserica mitropolitană sui iuris, şi Episcopul eparhial, precum şi cei care îi înlocuiesc interimar la conducere, conform normei dreptului.

& 2. Sunt Ierarhi ai locului, în afară de Pontiful Roman, Episcopul eparhial, Exarhul, Administratorul apostolic şi, de asemenea, cei care, dacă lipsesc cei amintiţi mai sus, îi înlocuiesc interimar la conducere, precum şi Protosincelul şi Sincelul; însă, Patriarhul, Arhiepiscopul major, Mitropolitul care prezidează Biserica mitropolitană sui iuris, precum şi cei care îi înlocuiesc interimar la conducere, conform normei dreptului, sunt Ierarhii locului numai pentru eparhia pe care o conduc, rămânând neschimbat can. 101.

& 3. Superiorii majori din institutele de viaţă consacrată, care sunt înzestraţi cu puterea de conducere ordinară, sunt Ierarhi, de asemenea, însă nu ai locului.

Can. 985 - & 1. (= 135) Puterea de conducere se împarte în: legislativă, executivă şi judecătorească.

& 2. Puterea legislativă va fi exercitată în modul prescris de drept şi care, în Biserică, o are legislatorul sub autoritatea supremă a Bisericii, nu poate fi delegată valid, exceptând cazul în care este prevăzut altfel de dreptul comun; legislatorul inferior nu poate emite valid o lege contrară dreptului superior.

& 3. Puterea judecătorească, pe care o au judecătorii sau colegiile judecătoreşti, va fi exercitată în modul prescris de drept şi nu poate fi delegată valid decât pentru a întocmi actele pregătitoare vreunui decret sau sentinţă.

Can. 986 - (= 136) Puterea executivă poate fi exercitată de cineva, chiar dacă stă în afara teritoriului, faţă de supuşii săi, chiar dacă sunt absenţi din teritoriu, exceptând cazul în care este prevăzut altfel de dreptul comun sau rezultă altfel din natura lucrurilor; [poate fi exercitată puterea executivă însă] faţă de străinii care îşi duc în prezent traiul în teritoriu, dacă este vorba despre acordarea de favoruri sau despre trimiterea spre executare, fie a dreptului comun, fie a dreptului particular la care sunt obligaţi ei înşişi, conform normei can. 1491, & 3.

Can. 987 - (= 134 & 3) Ceea ce, prin dreptul comun şi prin dreptul particular al Bisericii sui iuris, se atribuie nominal Episcopului eparhial în domeniul puterii executive de conducere, se înţeleg că i se cuvin numai Episcopului eparhial sau Exarhului, excluşi fiind Protosincelul şi Sincelii, exceptând cazul în care au mandat special.

Can. 988 - & 1. (= 137) Puterea executivă ordinară poate fi delegată fie pentru un act, fie pentru totalitatea cazurilor, exceptând cazul în care dreptul prevede expres altfel.

& 2. Puterea executivă delegată de Scaunul Apostolic sau de Patriarh poate fi subdelegată fie pentru un act, fie pentru totalitatea cazurilor, exceptând cazul în care cel delegat a fost ales pentru sârguinţa personală, sau dacă subdelegarea este interzisă în mod expres.

& 3. Puterea executivă, delegată de o altă autoritate ce are putere ordinară, dacă este delegată pentru totalitatea cazurilor, poate fi subdelegată numai pentru cazuri singulare; dacă, însă, a fost delegată pentru un act sau pentru acte determinate, nu poate fi subdelegată valid decât prin concesia expresă a celui care deleagă.

& 4. Nici o putere subdelegată nu poate fi subdelegată la rândul ei, exceptând cazul în care cel care deleagă a concesionat aceasta în mod expres.

Can. 989 - (= 138) Puterea executivă ordinară, precum şi puterea delegată pentru totalitatea cazurilor, va fi interpretată în sens larg, oricare alta însă în sens strict; totuşi, celui căruia i s-a delegat o putere, se înţelege că are concesionate şi cele fără de care aceeaşi putere nu poate fi exercitată.

Can. 990 - & 1. (cf 140 & 3) Puterea executivă delegată mai multora se presupune delegată fiecăruia în parte.

& 2. (cf 140 & 1) Când mai mulţi au fost delegaţi fiecare în parte, pentru a trata acelaşi caz, cel care a început primul să-l trateze îi exclude pe ceilalţi, exceptând cazul în care după aceea a fost împiedicat sau dacă nu a mai vrut să procedeze ulterior la tratarea cazului.

& 3. Când mai mulţi au fost delegaţi colegial pentru a trata un caz, trebuie să procedeze cu toţii conform prescrierilor stabilite pentru actele colegiale, exceptând cazul în care este prevăzut altfel în mandat.

Can. 991 - & 1. (= 143) Puterea ordinară se pierde odată cu pierderea funcţiei căreia a fost anexată.

& 2. Dacă dreptul nu prevede altfel, puterea ordinară se suspendă dacă contra privării sau îndepărtării din funcţie se face apel legitim sau se interpune recurs.

Can. 992 - & 1. (= 142) Puterea delegată se pierde la terminarea mandatului, prin trecerea timpului de conferire sau prin epuizarea numărului de cazuri pentru care a fost conferită, prin încetarea cauzei scopului delegării, prin revocarea făcută de cel care a delegat, comunicată direct delegatului, precum şi prin renunţarea delegatului, [comunicată] celui care a delegat şi acesta a acceptat-o; totuşi, nu se pierde odată cu încetarea dreptului celui care deleagă, exceptând cazul în care aceasta rezultă din clauzele puse.

& 2. Actul [ce provine], însă, din puterea delegată, care este exercitată numai pentru forul intern, dacă este făcut prin inadvertenţă după expirarea mandatului sau prin epuizarea numărului cazurilor, este valid.

Can. 993 - Puterea executivă de conducere nu se suspendă dacă se interpune un recurs, exceptând cazul în care dreptul comun prevede expres altfel.

Can. 994 - (144 & 1) În caz de eroare comună de fapt sau de drept, precum şi în caz de dubiu pozitiv şi probabil, fie de drept, fie de fapt, Biserica suplineşte puterea executivă de conducere, atât pentru forul extern, cât şi pentru cel intern.

Can. 995 - Prescrierile dreptului privind puterea executivă de conducere sunt valabile, dacă dreptul comun nu prevede altfel sau nu rezultă altfel din natura lucrurilor, chiar şi pentru ceea ce priveşte puterea despre care se vorbeşte în cann. 441, & 1 şi 511, & 1 şi pentru facultăţile care se cer de drept pentru validitatea celebrării sau administrării sacramentelor.

TITLUL XXII

DESPRE RECURSURILE CONTRA DECRETELOR ADMINISTRATIVE

Can. 996 - (= 1732) Cele stabilite în canoanele acestui titlu referitor la decrete, vor fi aplicate tuturor actelor administrative singulare, care sunt puse în forul extern de către orice putere legitimă în Biserică, în afara judecăţii, cu excepţia celor date de Pontiful Roman sau de Conciliul Ecumenic.

Can. 997 - & 1. (cf 1737 & 1) Cel care se consideră lezat de către un decret, poate face recurs la autoritatea superioară celei care a emis acel decret, conform normei dreptului.

& 2. (cf 65 & 3) Primul recurs împotriva decretelor Protosincelului sau a Sincelilor se interpune Episcopului eparhial, iar împotriva decretelor celor care acţionează în baza unei puteri delegate, celui care deleagă.

Can. 998 - & 1. (cf 1733 & 1) Este de dorit ca, dacă cineva se consideră lezat de un decret, să nu ia naştere un conflict între el şi autorul decretului, ci să se ducă tratative între aceştia pentru găsirea unei soluţii echitabile, utilizându-se eventual şi medierea sau efortul unor oameni importanţi, astfel încât să înlăture controversa printr-o corectare voluntară a decretului, sau printr-un compromis just sau pe altă cale potrivită.

& 2. Autoritatea superioară va îndemna părţile la aceasta, înainte de a primi recursul.

Can. 999 - & 1. (cf 1734 & 1) Înainte ca cineva să interpună recursul, trebuie să ceară, în scris, de la autorul aceluiaşi, revocarea sau corectarea decretului în termenul obligatoriu de zece zile, socotite din ziua intimării decretului; această cerere, fiind făcută, se consideră cerută şi suspendarea executării, prin dreptul însuşi.

& 2. Obligaţia de a cere revocarea sau corectarea decretului nu persistă, dacă este vorba de primul recurs împotriva decretelor despre care este vorba în can. 997, & 2, sau dacă este vorba de recursurile ulterioare, exceptând recursurile împotriva decretelor Episcopului eparhial, prin care a fost respins oricare prim recurs.

Can. 1000 - & 1. (= 1736 & 1) În cazurile în care recursul suspendă executarea decretului, tot astfel face şi cererea despre care este vorba în can. 999, & 1.

& 2. În celelalte cazuri, exceptând cazul în care autorul decretului suspendă executarea în decurs de zece zile de la primirea cererii, suspendarea poate fi cerută între timp de la autoritatea superioară, care o poate hotărî numai din cauză gravă şi având grijă ca mântuirea sufletelor să nu sufere nici o pagubă; dacă ulterior se interpune recurs, autoritatea care se ocupă de recurs va decide dacă suspendarea executării decretului trebuie confirmată sau revocată.

& 3. Dacă în termenul stabilit nu a fost interpus nici un recurs împotriva decretului, sau dacă recursul a fost interpus numai pentru a cere repararea daunelor, suspendarea executării decretului încetează prin dreptul însuşi.

Can. 1001 - & 1. (cf 1734 & 2) Recursul trebuie interpus în termenul obligatoriu de cincisprezece zile.

& 2. Termenul de cincisprezece zile decurge:

1. în cazul în care cererea de revocare sau de corectare a decretului trebuie trimisă în prealabil, din ziua comunicării decretului prin care autorul corectează primul decret sau respinge cererea, sau, dacă nu a hotărât nimic, din a treizecia zi socotită de la primirea cererii;

2. în celelalte cazuri, din ziua în care a fost intimat decretul.

Can. 1002 - (# 57) Autoritatea superioară trebuie să emită decretul prin care se decide recursul, în termen de şaizeci de zile socotite de la primirea recursului, exceptând cazul în care dreptul particular al propriei Biserici sui iuris stabileşte alţi termeni; dacă, însă, aceasta nu s-a făcut şi recurentul cere în scris ca acest decret să fie emis, în a treizecia zi socotită de la primirea acestei cereri; dacă nici atunci nu s-a făcut nimic, recursul se consideră respins, ca şi cum ar fi fost respins prin decret în acea zi, astfel încât să se poată interpune un nou recurs împotriva lui.

Can. 1003 - (cf 50; 1738) În recursurile contra decretelor administrative se va respecta, cu referinţele de rigoare, can. 1517; recurentul are întotdeauna dreptul de a-şi lua un procurator sau un avocat, evitând întârzierile inutile; ba chiar se va numi un apărător din oficiu, dacă recurentului îi lipseşte apărătorul şi dacă autoritatea superioară consideră necesar; totuşi, autoritatea superioară îi poate totdeauna ordona însuşi recurentului să se prezinte pentru interogatoriu.

Can. 1004 - (# 1739) Autoritatea superioară care se ocupă de recurs, poate nu numai să confirme sau să declare nul decretul, ci chiar să-l desfiinţeze sau să-l revoce, însă nu să-l corecteze, exceptând cazul în care dreptul particular al propriei Biserici sui iuris atribuie şi această putere autorităţii superioare.

Can. 1005 - (cf 57 & 3) Chiar dacă decretul a fost confirmat, declarat nul, anulat, revocat sau corectat de către autoritatea superioară, de repararea daunelor, dacă eventual este datorată, răspunde cel care a emis primul decret; autoritatea superioară, însă, răspunde ori de câte ori, datorită propriului său decret, au provenit daune.

Can. 1006 - Recursul împotriva decretului administrativ al Patriarhului, chiar dacă este vorba despre un decret care priveşte eparhia Patriarhului, sau despre un decret prin care Patriarhul decide recursul, se va face către un grup special de Episcopi, care va fi constituit conform normei dreptului particular, exceptând cazul în care chestiunea se deferă Scaunului Apostolic; împotriva deciziei acestei grupări nu se dă recurs ulterior, rămânând neschimbat apelul la însuşi Pontiful Roman.
TITLUL XXIII

DESPRE BUNURILE TEMPORARE ALE BISERICII

Can. 1007 - (cf 1254) Biserica, în procurarea binelui spiritual al oamenilor, are nevoie şi se foloseşte de bunuri temporare, ori de câte ori i-o cere misiunea sa proprie; de aceea, ea are dreptul înnăscut de a dobândi, de a poseda, de a administra şi de a înstrăina acele bunuri temporare care îi sunt necesare pentru scopurile sale proprii, mai ales pentru cultul divin, pentru operele de apostolat şi de caritate, precum şi pentru întreţinerea corespunzătoare a miniştrilor săi.

Can. 1008 - & 1. (= 1273) Pontiful Roman este administratorul şi dispunătorul suprem al tuturor bunurilor temporare ale Bisericii.

& 2. (= 1256) Proprietatea bunurilor temporare ale Bisericii, sub autoritatea supremă a Pontifului Roman, aparţine acelei persoane juridice care le-a dobândit în mod legitim.

Can. 1009 - & 1. (cf 1255) Orice persoană juridică este subiect capabil să dobândească, să posede, să administreze şi să înstrăineze bunuri temporare, conform normei dreptului canonic.

& 2. (1257 & 1) Toate bunurile temporare care aparţin persoanelor juridice sunt bunuri bisericeşti.
CAPITOLUL I

DESPRE DOBÂNDIREA BUNURILOR TEMPORARE

Can. 1010 - (cf 1259) Persoanele juridice pot dobândi bunuri temporare prin toate mijloacele juste, care sunt permise şi altora.

Can. 1011 - (cf 1260) Autoritatea competentă are dreptul să pretindă de la credincioşii creştini cele ce sunt necesare pentru propriile scopuri ale Bisericii.

Can. 1012 - & 1. (cf 1263) Episcopul eparhial are dreptul de a impune ori de câte ori este necesar astfel pentru binele eparhiei, cu consimţământul consiliului pentru treburile economice, persoanelor juridice supuse lui, contribuţii proporţionale cu veniturile fiecărei persoane; nici o contribuţie, însă, nu poate fi impusă asupra ofertelor ce se primesc cu ocazia celebrării Divinei Liturghii.

& 2. (cf 1263 b) Persoanelor fizice li se pot impune contribuţii numai conform normei dreptului particular al propriei Biserici sui iuris.

Can. 1013 - & 1. (# 1264) Episcopul eparhial este cel care va determina, în limitele stabilite de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris, taxele pentru diferitele acţiuni ale puterii de conducere şi ofertele ce se fac cu ocazia celebrării Divinei Liturghii, a sacramentelor, a sacramentalelor, sau a oricăror altor celebrări liturgice, exceptând cazul în care dreptul comun prevede altfel.

& 2. (cf 952) Patriarhii şi Episcopii eparhiali ai diferitelor Biserici sui iuris, care îşi exercită puterea pe acelaşi teritoriu, se vor îngriji, împreunându-şi părerile, să stabilească aceeaşi normă pentru taxe şi oferte.

Can. 1014 - (cf 1266) În toate bisericile, care, de obicei, sunt deschise credincioşilor creştini, Episcopul eparhial poate dispune să se adune oferte pentru anumite iniţiative ale Bisericii.

Can. 1015 - (cf 1265) Nu le este permis persoanelor fizice sau juridice să adune milostenii decât cu permisiunea autorităţii căreia sunt supuse şi cu consimţământul scris dat de Ierarhul locului unde se adună milosteniile.

Can. 1016 - & 1. (= 1267 & 3) Ofertele făcute pentru un scop determinat nu pot fi destinate decât aceluiaşi scop.

& 2. Exceptând cazul în care este stabilit contrariul, ofertele făcute conducătorilor sau administratorilor oricărei persoane juridice se presupun ca fiind date aceleiaşi persoane juridice.

& 3. Aceste oferte nu pot fi refuzate decât pentru o cauză justă, iar în cazuri de importanţă majoră, cu permisiunea Ierarhului; se cere permisiunea aceluiaşi Ierarh pentru a accepta oferte grevate de o îndatorire modală sau de o condiţie, rămânând neschimbat can. 1042.

Can. 1017 - (cf 1268) Biserica acceptă prescrierea şi pentru bunurile temporare, conform normei cann. 1540 - 1542.

Can. 1018 - (cf 1269, 1205) Lucrurile sacre, adică cele ce sunt destinate cultului divin, cu dedicaţie sau binecuvântare, dacă sunt în stăpânirea [persoanelor] particulare, pot fi dobândite de către persoanele particulare prin prescriere, însă nu este licit să fie folosite pentru întrebuinţări profane, dacă nu şi-au pierdut dedicaţia sau binecuvântarea; dacă, însă, aparţin unei persoane juridice bisericeşti, pot fi dobândite numai de o altă persoană juridică bisericească.

Can. 1019 - (cf 1270, 638) Lucrurile imobile, lucrurile mobile preţioase, adică cele ce au o deosebită valoare artistică, istorică sau materială, drepturile şi acţiunile, fie personale, fie reale, care aparţin Scaunului Apostolic, se prescriu în intervalul de o sută de ani; cele care aparţin unei oarecare Biserici sui iuris sau unei eparhii, în interval de cincizeci de ani, însă cele care aparţin altei persoane juridice, în interval de treizeci de ani.

Can. 1020 - & 1. Toate autorităţile au obligaţia gravă de a se îngriji astfel încât bunurile temporare dobândite de Biserică, să fie înscrise pe numele persoanei juridice interesate, observându-se toate prescrierile dreptului civil, care pun sub ocrotire drepturile Bisericii.

& 2. Dacă, însă, nu este concesionat de dreptul civil ca bunurile temporare să fie înscrise pe numele persoanei juridice, fiecare autoritate va avea grijă ca, după ce a audiat experţii în dreptul civil şi consiliul competent, drepturile Bisericii să rămână nevătămate, folosind modalităţile valide în dreptul civil.

& 3. Aceste prescrieri vor fi respectate şi în ceea ce priveşte bunurile temporare posedate legitim de o persoană juridică, a cărei dobândire nu este confirmată încă prin documente.

& 4. Autoritatea imediat superioară este obligată să stăruie în observarea acestor prescrieri.

Can. 1021 - & 1. (= 1274 & 1) În fiecare eparhie va exista, conform normei dreptului particular al propriei Biserici sui iuris, o instituţie specială care să adune laolaltă bunurile sau ofertele cu scopul de a prevedea în mod corespunzător la remuneraţia potrivită, fundamental egală, a tuturor clericilor care prestează serviciul spre binele eparhiei, dacă nu le este prevăzut altfel.

& 2. Acolo unde nu sunt încă bine organizate măsurile de precauţie şi de siguranţă socială, precum şi de asistenţă medicală, în favoarea clericului, dreptul particular al fiecărei Biserici sui iuris va prevedea întemeierea institutelor care, sub supravegherea Ierarhului locului, să pună acestea sub ocrotire.

& 3. În fiecare eparhie, ori de câte ori este necesar, se va constitui, în modul determinat de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris, un fond comun din care Episcopii eparhiali să poată satisface obligaţiile faţă de alte persoane, care deservesc Biserica, şi să facă faţă diferitelor nevoi ale eparhiei, şi din care, eparhiile mai bogate, să le poată ajuta pe cele mai sărace.
CAPITOLUL II

DESPRE ADMINISTRAREA BUNURILOR BISERICEŞTI

Can. 1022 - & 1. (= 1276) Episcopul eparhial este cel care va supraveghea administrarea tuturor bunurilor bisericeşti, care se găsesc în limitele teritoriului eparhiei şi care nu sunt sustrase puterii sale de conducere, rămânând neschimbate titlurile legitime, care îi atribuie drepturi mai mari.

& 2. Ierarhii, ţinând seama de drepturi, de obiceiuri legitime şi de împrejurări, se vor îngriji de organizarea oportună a întregii administraţii a bunurilor bisericeşti, prin emiterea unor instrucţiuni potrivite, în limitele dreptului comun şi ale dreptului particular al propriei Biserici sui iuris.

Can. 1023 - (cf 1279 & 1) Administrarea bunurilor bisericeşti ale unei persoane juridice, este de competenţa celui care o conduce în mod imediat, dacă dreptul nu dispune altfel.

Can. 1024 - & 1. (cf 1281 & 1) Administratorul bunurilor bisericeşti nu poate acţiona în mod valid, dacă acesta depăşeşte limitele şi modul administrării obişnuite, decât cu consimţământul autorităţii competente, dat în scris.

& 2. În statute, vor fi determinate acţiunile care depăşesc limitele şi modul administrării obişnuite; dacă, însă, statutele tac în această privinţă, autoritatea căreia persoana juridică îi este imediat supusă are competenţa de a determina aceste acţiuni, după consultarea consiliului competent.

& 3. Persoana juridică nu este obligată să răspundă de acţiunile făcute în mod invalid de către administratori, decât ori de câte ori aceasta a fost avantajată.

Can. 1025 - (cf 1283) Înainte ca administratorul bunurilor bisericeşti să intre în funcţie, trebuie:

1. să promită în faţa Ierarhului sau a delegatului acestuia că-şi va îndeplini cu fidelitate propria funcţie;

2. să semneze inventarul îngrijit, recunoscut de către Ierarh, al bunurilor bisericeşti încredinţate administrării lui.

Can. 1026 - (1283 3.) Un exemplar al inventarului bunurilor bisericeşti se va păstra în arhiva persoanei juridice interesate, iar celălalt [exemplar] în arhiva curiei eparhiale; orice schimbare intervenită în patrimoniul stabil al aceleiaşi persoane juridice va fi adnotat în ambele exemplare.

Can. 1027 - Autorităţile trebuie să se îngrijească astfel ca administratorii bunurilor bisericeşti să prezinte garanţii potrivite, valabile din punct de vedere al dreptului civil, pentru ca Biserica să nu fie păgubită din cauza morţii administratorilor sau a încetării funcţiei lor.