S.Pidalion Neamţ 1844 1.„CANONUL Apostolic 45
Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească. [Apostolic, can. 65; Sinod 3,can. 2, 4; Laodiceea, can. 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timotei, can. 9]
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte, că oricare episcop, sau prezbiter, sau diacon numai împreună s-ar ruga, dar nu şi împreună ar liturghisi, cu ereticii, să se afurisească. Că cel ce împreună se roagă cu afurisiţii (precum acest fel sunt ereticii) trebuie împreună a se afurisi şi el, după canonul 10 al acestoraşi Apostoli. Iar de au iertat ereticilor acestora să lucreze vreo slujire, ca şi clerici, să se caterisească. Fiindcă oricare cleric va şi liturghisi (împreună liturghisi) cu cel caterisit (precum unii ca aceştia sunt şi ereticii, după canonul 2 şi 4 al soborului 3) împreună se cateriseşte şi el, după al 11-lea al Apostolilor. Că se cuvine pe eretici să-i urâm şi să ne întoarcem feţele despre ei, dar nu cândva şi să ne rugăm împreună cu ei, sau să iertăm lor a lucra vreo slujire bisericească, ori ca nişte clerici, ori ca nişte ierei.
2.Din Sfintele Canoane ale sinodului de la Laodiceea
CANONUL 9
Să nu fie iertat a merge cei ai Bisericii, la cimitirele, ori la cele ce se zic martirii ale tuturor ereticilor, pentru rugăciune, ori pentru vindecare. Ci unii ca aceştia, de vor fi credincioşi, să se facă achinoniţi (neîmpărtăşiţi) până la o vreme, iar pocăindu-se, şi mărturisindu-se că au greşit, să se primească. [Apostolic, can. 45]
TÂLCUIRE
Nu numai ereticii nu se cade a intra în Bisericile Dreptslăvitorilor, ci nici cei ai Bisericii, adică mirenii cei credincioşi, să meargă la cimitirele (țintirimele) ereticilor, unde oarecare numiţi ai lor sau îngropat, ori la lăcaşurile, în care mucenici ai ereticilor sunt îngropaţi; că mulţi şi din eretici în vremea goanei şi a idolatriei, până la moarte au suferit, pe care mucenici i-au numit cei de o socoteală cu dânşii. Dar nicidecum ortodocşi creştini, zic, se cuvine a merge la aceştia, ori pentru rugăciune, sau pentru a se vindeca, adică, sau pentru ca să-i cinstească, ori pentru a căuta tămăduire de la aceştia în bolile lor. Iar câţi vor voi a o face aceasta, porunceşte canonul acesta, să se afurisească pe o vreme, până când se vor pocăi, şi vor mărturisi că au greşit. Vezi şi pe cel 45 apostolesc.
CANONUL 34
Tot creştinul nu se cade a părăsi pe martirii lui Hristos, şi a se duce la pseudomartirii (mincinoşi mucenici) ereticilor, sau la însuşi cei ce merg către mai înainte zişii eretici. Că aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii fie anatema.
TÂLCUIRE
Canonul 9 al acestuiaşi sinod, după Valsamon, numai cât afurisește pe cei ce merg la mormintele minciuno-mucenicilor ereticilor. Fiindcă au mers amăgindu-se, pentru că au nădăjduit, oarecare ajutor la boalele lor de la dânşii, iar acesta anatematiseşte pe cei ce merg la dânsele, fiindcă au lăsat pe adevăraţii mucenicii lui Hristos, şi despărţindu-se de Dumnezeu, sau dus la minciuno-mucenicii aceia, cu tot sufletul, şi plecarea lor. Drept aceea şi după deosebita plecarea sufletului lor, deosebit şi de canoane s-au certat. Vezi şi pe cel 45 apostolesc.”
Şi atenţie!!!
După Pravila lui Nicodim Sachelarie:
3.„AFURISIREA
11. - Afurisirea sau excomunicarea este excluderea credinciosului din comunitatea Bisericii, cînd se face vinovat de păcate contra credinţei sau a moralei (Matei, 18,17; Cor. 5, 2-5; I Tim. 2, 20; Tii,3, io). Ea este de două feluri:
-
duhovnicească-internă, cînd credinciosul este oprit de la împărtăşire sau de la alte slujbe pentru o vreme;
-
cînd un credincios devine un necredincios public şi se iau măsuri administrative publice contra lui, înlăturându-l din obştea creştină. Numai cel ce se îndreaptă, este reprimit. (îi Cor. 2, 6-10). Clericul, mai întîi se cateriseşte şi, dacă este cazul, apoi se afuriseşte temporar sau definitiv, iar cînd stăruie în erezie şi în răutăţi, se dă anatemei. Afurisirea publică o face numai arhiereul - şi mai ales sinodul - care are dreptul s-o şi ridice, cînd cel vinovat s-a îndreptat.
2(Const. Ap. VII. 34).
4.ANATEMA
- Anatema este cea mai grea pedeapsă pe care o poate da Biserica. Ea se dă contra celor ce dispreţuiesc şi atacă adevărurile dogmatice, morale şi de cult şi prin aceasta, ei duc la rătăcire şi pierzare de suflet pe cei neştiutori, devenind periculoşi societăţii bisericeşti. Anatema cuprinde blestem, afurisenie şi predare a celui anatemisit pe mîna satanei, de care ascultă şi ale cărui fapte şi misiune o împlineşte, devenind mort sufleteşte şi vrăjmaş lui Dumnezeu. Ceea ce este pedeapsa cu moartea în legile de stat, este anatemisirea în legile Bisericii. (Exod. 8,32; Lev. 20,1-22, Deut. 13,1-10; 17,1-9; 20, 2-15; Mat. 21,18; Rom. 9, 3; I Cor. 5,1-3; 16, 2-12; Gal. 3, 8-9; Const. Ap. II, 28,47-50). Prin anatemisire, "se afieroseşte acela diavolului şi mai mult să n-aibă parte de mântuire şi să se facă înstrăinat de Hristos" Pidal. N. f. 269”
Eu sper că nu v-am speriat, iar dacă v-am speriat să mă iertaţi deoarece am încercat cu dragoste şi din dragoste să vă arăt o greşeală (păcat făcut din neştiinţă) ca să nu devină vină (păcat cu ştiinţa). Dumnezeu vede că azi oamenii nu mai au lămurită credinţa şi aşa că nu o să vă certe dacă vă întoarceţi de la greşeală şi vă spovediţi. Noi când încălcăm Sfintele Canoane suntem vinovaţi lor dar până nu se pronunţă duhovnicul nu suntem şi pedepsiţi cu certarea lor. Sfintele Canoane nu sunt sperietori rigide ci nespusa îmbrăţişare a Bisericii pentru noi ca să ne arate de ce trebuie să ne ferim ca să nu-L supărăm pe Dumnezeu.
Aşadar şi eu v-am îmbrăţişat cu ele, aşa, în chip electronic, dar în sufletul meu cu toată inima deoarece v-am îndrăgit de astă iarnă când ne-aţi descris traseul Sfintei Familii în „Lumea Credinţei” şi mai de mult când mi-aţi promis pentru tatăl asistentei mele o sticluţă cu apă de la „potirul nesecat” şi când aţi arătat toată atenţia pentru răspunsul meu în legătură cu Sfânta Icoană de la Tihvin. Tare mult mă bucur când oamenii nu au idei preconcepute şi doresc cu sinceritate adevărul, păstrând blândeţea.
Că spune Sfântul Marcu Ascetul:
"Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranţă îi dau smerenia, blândeţea şi dragostea"
Cu dragoste, U.M.®
 02.06.2011, 22:40:28
|
|
 Papalitatea
O listă cu ereziile introduse de Papi de când s-au rupt de Sfânta Biserică a lui Hristos se află în cartea minunată scrisă de un fost abate papist, francez, profesor de istorie bisericească, cercetător al Istoriei Bisericii chiar în documentele originale ale Vaticanului. Acesta după ce a ajuns la documentele originale ale papismului s-a îngrozit de înşelarea sub care este ţinută o întreagă masă de oameni ce-şi zic romano-catolici dar sunt de fapt doar păcăliţi şi a scris două cărţi edificatoare:
http://www.scribd.com/doc/3992410/Pa...ea-schismatica
http://www.scribd.com/doc/20633476/Papalitatea-eretica
Decât îndelungi discuţii sterile cu cei ce fac propaganda fide papistă pe forum ortodox, uitând că prozelitismul este interzis prin lege, ca să ne convingă că "papa nu-i atât de negru (ba e chiar alb... la haine) hai să ne unim cu el" mai de folos este să le citim şi ne vom lămuri că încă mai înainte de a se rupe de Sfânta Biserică, datorită mândriei, au avut simptome de cădere şi tentative de schisme.
Şi dacă aceasta ne arată documentele papale, ce vom găsi în cele Ortodoxe, ţinute departe de fabricatorii de falsuri ai inchiziţiei, despre papism?
Vă recomand şi succesiunea de documente istorice despre fanatismul papal de pe postările de aici
Citat:
Preluăm cele spuse de Dostoievski: „papismul este mult mai dăunător decât ateismul deoarece ateismul spune că nu există Dumnezeu (şi cine e nebun să creadă aceasta) dar papismul prezintă un Hristos mincinos şi pe mulţi îi înșeală”.
|
Cred că fotografia de mai jos este sugestivă pentru infailibilitatea papală şi de unde îşi ia duhul Benedict:
Mai multe poze sugestive despre ce fel de duhuri insuflă pe papă când grăieşte fie ex-catedra fie personal:
http://toaca.md/?&page=archive&article_id=437
O listă cu ereziile papalităţii din cartea de mai sus:
Ereziile Bisericii Romane–Asupra Constituţiunii Bisericii şi regulã de credinţã
Erezie asupra Treimii
Erezie asupra Întrupãrii
Erezie asupra Rãscumpãrãrii
Erezie asupra Misterelor Botezul
Erezie atingãtoare de viaţa viitoare
Papalitatea sau marea erezie occidentalã
Hristos S-a înălţat!
__________________
SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranţă îi dau smerenia, blândeţea şi dragostea"
02.06.2011 at 23:57:20.
   
| http://www.scribd.com/doc/12500797/Clark-Carlton-Calea-Convert-Ire-de-La-Baptisti
http://www.librarie.net/carti/163872/Uimit-Hristos-Calatoria-mea-Iudaism-Ortodoxie-Dragos-Dasca-James-Bernstein
Sfânta Lumină vine doar la ortodocşi
http://www.ortodoxia.md/index.php?option=com_content&view=article&id=2766:minunea-de-la-sfantul-mormant-si-martirul-sfintei-lumini-anul-1326&catid=30:articole-preluate&Itemid=100
Minunea de la Sfântul Mormânt şi Martirul Sfintei Lumini - Anul 1326
B iserica Sfântului Mormânt este numită de ortodocşi Biserica Învierii, pentru că nu moartea, ci Învierea Domnului este temelia, cununa, biruinţa creştinilor. Biserica Sfântului Mormânt este o construcţie măreaţă din secolul al XI-lea, înălţată de cruciaţi, în locul altei biserici vechi, zidită de Sfânta Elena în secolul IV, în Ierusalim, Israel. Ea adăposteşte cele mai scumpe locuri ale creştinilor: Muntele Golgota şi Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos; iar jos, în stânca de piatră, se află peştera unde s-a descoperit Crucea Domnului de către Sfânta împărăteasă Elena.
In partea de rasarit a Bisericii Invierii, plecand de la Altarul inchisorii lui Iisus spre Golgota, intalnim pe rand doua paraclise mici. In primul dintre ele traditia localizeaza locul in care soldatii romani au omorat un sutas roman cu numele Longhin. Acest sutas era un fel de superior al soldatilor romani, insarcinat cu supravegherea rastignirii lui Iisus. Miscat profund de toate cele vazute, el a marturisit inaintea tuturor, zicand: "Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta." (Matei 28, 54). Pentru marturisirea acestui adevar el a fost decapitat, iar capul sau aruncat in groapa de gunoi a orasului. O femeie oarba din oras descopera prin vedenie capul Sfantului si primeste indata vindecare.
Astfel Sfantul Longhin a devenit primul martir si marturisitor al credintei crestine. Acesta a fost pe vremea lui Tiberiu cezarul din Capadochia, sutas sub ascultarea lui Pilat, guvernatorul Iudeii si a fost randuit din porunca aceluia sa slujeasca la cinstitele patimi ale lui Hristos, si la rastignire si sa pazeasca mormantul cu straja, adica cu ceata sa de ostasi ce avea sub ascultarea lui. Vazand el minunile ce se faceau, cutremurul si intunecarea soarelui, mormintele ce se deschideau, mortii care ieseau afara si pietrele care se despicau, a strigat tare, zicand: "Cu adevarat Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu".
Acesta si cu alti doi ostasi care mai pe urma impreuna cu el au marturisit, n-a primit argintii care i s-au dat de catre iudei ca sa tagaduiasca Invierea. Apoi lasandu-si slujba ce era pe seama lui si mergand in tara sa, propovaduia apostoleste pe Hristos Dumnezeu. Deci plecandu-se Pilat, mai vartos fiind stricat prin fagaduinta de bani de la iudei, a parat pe Longhin cu scrisori catre Tiberiu cum ca si-a lasat slujba si se afla in patria lui propovaduind pe Hristos Dumnezeu. Si Tiberiu indata a trimis cu porunca lui de i-a taiat capul si lui si celor doi ostasi ce erau cu el si i-au adus capul din Capadochia la Ierusalim ca sa se incredinteze Pilat si iudeii de moartea lui si pentru ca sa ia Pilat cele ce i se fagaduisera.
Deci i-au ascuns cinstitul cap afara din cetate in niste gunoi. Si peste multi ani, o femeie slavita din Capadocia, pierzandu-si vederea ochilor, a mers la Ierusalim cu un fiu ce-l avea unic-nascut, ca sa poata sa-si gaseasca leacul orbirii la acele Sfinte Locuri; si ajungand-o si moartea fiului sau, isi plangea indoita jale. Deci aratandu-se in vis fericitul Longhin, si spunandu-i cine este si aratandu-i unde era capul ingropat, a indemnat-o sa sape, sa-l scoata de acolo, ca se va tamadui la ochi si isi va vedea si pe fiul sau, ca se afla preamarit. Femeia afland gunoiul, sapa cu mainile si scoase capul sfantului si indata i s-a tamaduit vederea ochilor si a vazut in vis pe fiul sau ca era impreuna cu sfantul si avea cinste acolo. Atunci a ingropat moastele fiului sau intr-un loc cu capul sfantului; fiindca asa ii zisese sfantul prin vis; si s-a dus la Capadochia, ca si Saul, care cautand asinii tatalui sau, a dobandit imparatia.
Asa si ea cautandu-si lecuirea ochilor, a dobandit aceasta si pe sfantul l-a aflat de atunci cald ajutator. Drept aceea zidind ea mucenicului o biserica foarte frumoasa si punand acolo mucenicestile moaste se imbogati si ea si toti credinciosii de izvoare de tamaduiri, intru marirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Martirul Sfintei Lumini - din anul 1326
In anul 1326 erau trei sultanate turcesti, unul in Damasc, unul in Egipt si unul in Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin crestinii la Ierusalim sa serbeze Pastile sa nu le dam voie sa slujeasca, pana ce nu vor plati taxa de 9.000 bani de aur, caci turcii nu cred in Hristos.
Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde sa plateasca suma pentru ca crestinii ortodocsi erau putini in Ierusalim si doar 100 de preoti, caci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt doua strazi de armeni in Ierusalim, mosieri, bogati mari, ei au zis: Platim noi taxa!
Dar turcii i-au intrebat: "De ce iese Sfanta Lumina numai la ortodocsi si nu iese si la voi?" Armenii au zis: "Pentru ca ortodocsii numai ei slujesc la Mormantul lui Hristos si pe noi ne-au dat la o parte". "Dar, daca veti sluji voi va veni Lumina?" Noi platim si taxa - au zis armenii - Lumina va veni la noi la armeni!" Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi o s-o patiti!" Noi ii scoatem pe ortodocsi din Mormant - si l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Manastirea Sfantul Sava, din Ierusalim, cu toti preotii.
A zis Patriarhul: "Daca nu ne lasati sa facem, slujba la Mormantul lui Hristos, o sa facem la Biserica Sfantul Iacob, care este aproape de Mormant", iar turcii le-au dat voie ortodocsilor la aceasta. Dar, turcii au pus de paza peste ei doi turci, generali de armata, ca sa nu vina vreun crestin la Mormant. Crestinii au inceput a plange si au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei si I-a indepartat de la Mormantul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: "Nu va temeti, ca are sa se faca minune mare."
Armenii ziceau, ca Lumina la ei o sa vina. Iar Patriarhul zicea, ca de va vrea Hristos sa iasa Lumina la ei n-avem noi ortodocsii ce face. Armenii au facut slujba si ziua si noaptea, dar n-a mai venit Sfanta Lumina. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfanta Lumina, ca ati platit taxa? In acelasi timp, ortodocsii faceau slujba tocmai a doua zi, pe cand rasarea soarele si cand a zis patriarhul: "Hristos a inviat!" un stalp de marmora din Biserica Sfantul Iacob a crapat si a iesit Sfanta Lumina in varful Stalpului. Patriarhul a pus o scara si au luat Sfanta Lumina din varful stalpului si in acest fel Sfanta Lumina a iesit tot la ortodocsi.
Generalul turc de pe varful stalpului, care pazea acolo pe stalp, a strigat: "Cred in Hristos!" Celalalt general de langa el i-a si taiat pe loc cu sabia capul, celui ce a strigat ca crede in Hristos. Moastele acestui general turc convertit si martir al Sfintei Lumini le-am sarutat si eu, sunt acolo in Ierusalim si acest turc este "Martirul Sfintei Lumini".
Vazand turcii ca Sfanta Lumina a iesit tot la ortodocsi, au pus un ciuber cu murdarie inaintea usii Sfantului Mormant si fiecare armean trebuia sa manance cate o lingura de murdarie si in acest fel i-au spurcat turcii pe armeni.
Anul 1326.
De atunci a ramas o zicala: "Este bine sa te duci cu armenii la Biserica, dar sa nu mananci cu ei, ca ei cauta sa te spurce, asa cum i-au spurcat turcii pe ei, cand n-a venit Sfanta Lumina." Distanta de la Sfantul Mormant pana la Biserica Sfantului Iacob, unde s-a aprins Sfanta Lumina este de 100 metri. Stalpul este fotografiat si sapat din marmura fiind pus in Altarul Bisericii Sfantului Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326.
Generalul turc convertit si martir al Sfintei Lumini este pus in Biserica Sfantului Iacob. De aici se vede, ca Iisus Hristos numai o Biserica a intemeiat - pe cea Ortodoxa - aceasta este mantuirea, lumii. Sfanta Lumina este dovada sigura, ca numai ortodocsii sunt pe calea adevarului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.
Nicu Danaut Florin Petrescu
|
Dostları ilə paylaş: |
