Hristos a înviat! 1

O.Împreună lucrarea omului cu Dumnezeu

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfintii-ioan-casian-gherman/viata-sfantului-ioan-casian-73047.html

 

Ca ucenic credincios al marilor invatatori capadocieni: Sfintii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si , ca si al Sfantului Ioan Gura de Aur, Cuviosul Ioan Casian s-a ridicat atunci impotriva  unei separari adanci intre firea omeneasca si harul divin, pe care Fe­ricitul Augustin o stabilise pentru a lupta impotriva ereziei lui Pelagiu. Intr-adevar, desi tot darul desavarsit si tot harul de sus coboara, de la Dumnezeu Parintele Luminilor, libertatea noastra omeneasca, zidita dupa chipul libertatii absolute a lui Dumnezeu si reinnoita in Sfantul Botez, este chemata sa raspunda si sa conlucreze cu harul dumnezeiesc pentru a produce in suflet roadele mantuitoare ale sfintelor virtuti si intr-o asa masura, incat se poate spune, cu Sfantul Ioan Gura de Aur, ca: "Lucrul lui Dumnezeu este de a ne darui harul Sau, iar cel al omului este de a-I oferi credinta sa". Caci, asa cum graieste acelasi mare invatator al Bisericii in alt loc: "Harul lui Dumnezeu curge atat pe cat este de deschis vasul credintei pus sub sipot". O asemenea invatatura isi avea limpede radacina in cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca Domnul a aratat: Cel care luase cinci talanti de la stapanul sau, a adus alti cinci talanti, iar cel ce a luat doi, a adus de asemenea alti doi (Matei I 25, 20-22). Deci cu adevarat, precum spune si Sfantul Apostol Pavel, suntem impreuna lucratori cu Hristos (II Corinteni 6, 1).

http://www.ziarullumina.ro/articole;1580;0;6874;0;Calugarul-dobrogean-care-a-dus-monahismul-rasaritean-in-Occident.html

 Ioan Casian şi teologia sinergiei

La cumpăna secolelor IV-V, Occidentul a fost tulburat disputa dintre adepţii lui Pelagiu şi cei ai Augustin în problema mântuirii omului. Pelagiu, un ascet originar din Bretania, care se bucura de mare renume în Roma, învăţa că omul are deplină libertate în a alege binele şi răul, prin urmare, se poate mântui singur; harul lui Dumnezeu este numai un ajutor pentru ca binele să poată fi săvârşit mai uşor. Augustin, criticând erezia pelagiană, va ajunge la cealaltă extremă: omul nu poate face nimic bun singur, binele este exclusiv rodul lui Dumnezeu; mai mult, pentru a-şi susţine punctul de vedere, a introdus învăţătura despre predestinaţie: mântuirea nu se acordă tuturor, ci numai acelora aleşi de Dumnezeu din veci.

Sfântul Ioan Casian va răspunde prin intermediul scrierilor sale deopotrivă pelagienilor şi augustinienilor, oferind învăţătura teologică tradiţională a Bisericii: în mântuirea omului există o tainică împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu (sinergie). Dintre dialogurile sale cu Părinţii, în special Convorbirea a XIII cu avva Cheremon tratează această problemă. Iată câteva fragmente din această convorbire:

Cum ne mântuieşte Dumnezeu

„Priceperea omenească nu înţelege uşor cum se face că Domnul, pe de o parte, dă celor ce cer, Se descoperă celor ce-L caută, deschide celor ce bat, iar pe de altă parte, Se descoperă celor care nu-L caută, apare şi răspunde celor ce nu-L întreabă şi toată ziua întinde mâinile către un popor care nu crede în El şi-I vorbeşte împotrivă, îi cheamă pe cei ce rezistă şi stau de-o parte, îi atrage la mântuire pe cei ce nu vor, celor ce vor să păcătuiască le taie putinţa de a-şi îndeplini această dorinţă, li se împotriveşte cu bunătate celor ce se grăbesc să facă rău.

În om este întotdeauna libertatea de alegere, care poate să nesocotească sau să respecte harul lui Dumnezeu. Apostolul nu ne-ar fi învăţat spunând: «cu frică şi cu cutremur lucraţi la mântuirea voastră», dacă n-ar fi ştiut că harul poate fi cultivat sau neglijat de noi. Dar, ca să nu creadă cineva că pentru lucrarea mânuirii nu este nevoie de ajutorul dumnezeiesc, adaugă: «căci Dumnezeu Cel Care lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă». De aceea, sfătuindu-l pe Timotei, îi spune: «nu fi nepăsător faţă de harul lui Dumnezeu, care este în tine», şi, de asemenea: «de aceea, te îndemn să ţii aprins harul lui Dumnezeu, care este în tine». Aşadar, El întâmpină voinţa omului, precum se spune: «Dumnezeul meu, mila Ta mă va întâmpina». Dimpotrivă, Dumnezeu este întâmpinat de voinţa noastră când El întârzie şi aşteaptă oarecum în chip folositor, ca să pună la încercare libertatea voinţei noastre, zicând: «Dimineaţa rugăciunea mea te va întâmpina». Ne cheamă şi ne invită, când zice: «toată ziua am întins mâinile Mele către poporul care nu crede în Mine şi Mi se împotriveşte», şi este invitat de noi când Îi spunem: toată ziua am întins mâinile mele către Tine. Ne aşteaptă, când ne spune prin profet: «de aceea aşteaptă Domnul ca să se milostivească de voi», şi este aşteptat de noi când zicem: «cu răbdare L-am aşteptat pe Domnul şi S-a uitat la mine». Ne întăreşte când zice: «Şi Eu am învăţat şi am întărit braţele lor, şi ei au cugetat împotriva Mea». Strigă Iisus: «dacă este cineva însetat, să vină la Mine şi să bea»; strigă la El şi profetul: «ostenit-am strigând, amorţit-a gâtlejul meu, slăbit-au ochii mei nădăjduind spre Dumnezeul meu».“

Nici cei ce mor părându-li-se că mor pentru Hristos și sunt mucenici, dacă sunt dezbinaţi de Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit nu se pot mântui (falșii mucenici)

P.Introducere

Răspuns dat de mine unei persoane care credea că cei ucişi (de mahomedanii fanatici în noaptea de revelion) când ieşeau de la o „biserică” coptă ar fi mucenici şi ar trebui să fie cinstiţi ca atare.

Pentru că dumneavoastră v-aţi arătat smerenia întrebând, eu trebuie să vă răspund cu smerenie (adică nu de la mine ci mulţumind lui Dumnezeu pentru darurile primite de noi de la Sfinţii Părinţi).

Este o ispită, veche de când căderea, de a nu merge pe calea împărătească, de mijloc ci a aborda lucrurile la extrem.

Sfânta Biserică este un spital duhovnicesc în care ne regăsim noi bolnavii de tot felul de patimi şi numai respectând tratamentele Doctorului nostru Hristos, prin asistenţii săi preoţii şi Sfinţii Părinţi ne putem vindeca. Ori El le dă prin şi în Sfânta Sa Biserică.

Nu este de mirare că şi în Sfânta Biserică ne regăsim ba într-un salon, ba în altul, ca fiind ori la o extremă sau alta. Fiind însă în curs de vindecare ni se pot schimba simptomele şi să trecem de la un salon la altul.

Dar de vindecat ne vindecăm numai dacă urmăm regimul alimentar, doctoriile şi orarul spitalului duhovnicesc.

Astăzi este o epidemie veche (îmi daţi voie să-i spun ciumă?) pe care numai Ortodoxia o poate vindeca: dezbinarea.

Este cea mai grea boală pentru că te scoate din spital ca un mort şi deci nu mai ai nici o şansă de vindecare după cum spune Hristos:

Matei 18:17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş. 

Dezbinarea, ruperea de Sfânta Biserică, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare, poate fi de trei feluri: erezie, schismă, parasinagogă.

Canonul 1 al lui din Pidalionul de la Neamţ 1844:

„Drept aceea pe unele le-au numit eresuri, iar pe altele schisme; şi pe altele parasinagoguri (nelegiuite adunări). Deci eresuri pe cei cu totul lepădaţi şi după însuşi credinţa sunt înstrăinaţi. Iar schisme, pe cei ce pentru oarecare cauze bisericeşti şi întrebări putincioase de a se vindeca, între cei despărţiţi. Iar parasinagoguri, pe adunările cele ce se fac de nesupuşii prezbiteri, sau episcopi, şi de neînvăţatele popoare. Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greşeală, s-a dezbinat de la slujbă (Liturghie), şi nu s-a supus canoanelor, ci luişi şi-a răzbunat proiestoşia şi slujirea, şi s-a dus împreună cu acesta, oarecare părăsind soborniceasca Biserică. Una ca aceasta este parasinagogă. Iar schisma, este a fi cu deosebire pentru pocăinţă de cum sunt cei în unire cu Biserica. Iar eresuri, precum al maniheilor, şi al valentinienilor, şi al marchioniştilor, şi al înşişi pepuzienilor acestora. Că dea dreptul deosebirea este pentru însăşi credinţa cea întru Dumnezeu.”

1. 
   Eretici sunt aşadar cei dezbinaţi de Sfânta Biserică datorită (dogmelor) credinţei lor greşite. De exemplu: arienii (cei ce cred că Hristos este creatură, mulţi neoprotestanţi de azi), monofiziţii (cei ce cred că firea omenească a lui Hristos s-a topit în firea dumnezeiască şi ca atare în Hristos este doar o fire, făcând astfel imposibilă mântuirea şi îndumnezeirea noastră în Hristos - deoarece ce nu este din noi în Hristos nu poate fi nici veşnic nici îndumnezeit – aceştia sunt armenii, copţii, iacobitenii şi toţi cei ce-şi zic „ortodocşi vechi orientali”), papiştii (cei ce cred că făptura poate fi infailibilă ca şi Dumnezeu) etc.
   
2. 
   Schismaticii sunt cei ce din pricini de ritual (canoane) se dezbină de Sfânta Biserică. De exemplu că vor neapărat să serbeze cu treisprezece zile mai târziu sărbătorile ridicând calendarul la rang de dogmă (stiliştii), cei ce confundă misiunea sfântă a ierarhilor de a mărturisi ortodoxia cu eresul ecumenist (ideea că se pot mântui oamenii indiferent de credinţă) şi pleacă din Biserică din cauza aceasta (de exemplu cazul Nichita), cei ce confundă actele de identitate cu pecetea lui antihrist şi se dezbină de Biserică pentru aceasta etc.
   
3. 
   Parasinagogile sunt cei ce urmează episcopii şi preoţii caterisiţi, care au aceeaşi credinţă, acelaşi ritual dar nu au ascultare de Sfânta Biserică, încăpăţinându-se să slujească deşi sunt opriţi de la aceasta.
   

Toţi aceştia fac cel mai grav păcat, după cum spun Sfinţii Părinţi, dezbinarea de Sfânta Biserică şi se rup pe ei şi înșeală şi pe alţii să se rupă de singura lor şansă de mântuire Trupul lui Hristos:

Ioan 15:5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. 

Ioan 15:6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. 

Că nu este o părere personală o spun toţi Sfinţii Părinţi, dar ca să înţelegeţi acest lucru mai pe scurt vi-l citez doar pe Sfântul Ciprian al Cartaginei, numit de Sfintele Sinoade Ecumenice „Părinte al Părinţilor”: