Hristos, prietenul clipelor de grea încercare



Yüklə 195,54 Kb.
səhifə4/4
tarix02.11.2017
ölçüsü195,54 Kb.
#27115
1   2   3   4
Viaţa cere o ucenicie permanentă. Încetaţi să mai luaţi aerul trist, de om decepţionat de viaţă. Voi sunteţi singurii autori ai decepţiilor voastre. Căpătaţi încredere în Dumnezeu şi scuturaţi-vă lenea şi cereţi, căci vi se va da. Rolul lui Dumnezeu este de a dărui şi cel al omului de a cere.
Sărăcia acceptată cu bucurie ne aduce aproape de Hristos. Ea este un privilegiu pe care trebuie să-l merităm. Mulţi sunt nedemni de sărăcia lor, căreia îi ignoră bogăţia spirituală, în timp ce mulţi oameni bogaţi sau plini de glorie sunt nefericiţi, cu toate bunurile lor. Sfântul Francisc de Assisi spunea: “Sfânta sărăcie este cea mai nobilă doamnă, demnă de a fi iubită!”
“Iisuse, umple golul sufletului meu, căci sunt însetat de adevăr!”
Păcatul a produs în lume cea mai mare decădere. Conştientizarea existenţei păcatului a început cu strămoşii noştri Adam şi Eva-care, mâncând din pomul cunoştinţei binelui şi răului, au înţeles că erau goi şi s-au ruşinat, nu pentru goliciunea lor, ci pentru că noţiunea de rău, de neascultare, le-a pătruns în conştiinţă.
Dumnezeu ne-a creat şi ne-a lăsat într-o condiţie de fragilitate, de sensibilitate şi nesiguranţă, numai pentru a ne permite nouă înşine privilegiul de a înainta singuri, de a merita viaţa veşnică.
Remuşcările, căinţa ne duc spre desăvârşire. Aceasta a dorit Dumnezeu de la noi. Ne-a lăsat slabi. dar ne-a arătat calea, ba chiar mai mult, ne-a trimis şi modelul omului perfect-pe Iisus Hristos întrupat. “Pe Acesta să-L ascultaţi!”

14. Nimic nu se concretizează în materie înainte de a fi conceput în duh


Cel care s-a legat de Dumnezeu nu mai are teamă de pericol. Acesta este dispus să accepte orice din mâna invizibilului său Prieten, care nu-i doreşte decât binele adevărat-nu cel trupesc, ci cel sufletesc. De aceea el nu se teme de ceea ce se va întâmpla cu trupul lui. Ce mai poate face doctorul când moartea a venit? Ce mai poate face ghidul când avalanşa a pornit? Ce mai poate face geologul când vine cutremurul’? Ce mai poate face inginerul când digul se rupe din cauza inundaţiilor? Numai atunci cei slabi şi laşi Îl strigă pe Dumnezeu în ajutor, dar odată pericolul trecut, Îl uită numaidecât.


Vă indignaţi de ceva? Este inutil, nu veţi putea schimba mersul evenimentelor. Trebuie să vă adaptaţi la orice. Aveţi puterea de a schimba vederile voastre personale, însă nu şi evenimentele. Nimic nu se concretizează în materie înainte de a fi conceput în duh. Căutând să acţionăm numai asupra materiei, nu vom obţine decât rezultate instabile, fiindcă vrem să schimbăm doar efectele, lăsând aceeaşi cauză să acţioneze în continuare. Cauza primă trebuie modificată, şi cum forţa spirituală este cauza fenomenelor materiale, pe aceasta trebuie s-o modificăm.
Care este deci mecanismul care declanşează mersul evenimentelor? Şi cu ce preţ vom afla aceasta? Sursa de energie ideală este credinţa, pe care o vom găsi în noi înşine. Cantitatea de credinţă pe care fiecare o are, fără să ştie, în sufletul lui va creşte neîncetat. Cu cât credinţa noastră se va revărsa mai tumultos, cu atât ea va izvorî mai mult. Aveţi deci credinţă în voi, nu vă îndoiţi nici o clipă! Veţi obţine astfel ceea ce cereţi!
Alungaţi orice frică, orice îndoială şi orice pesimism! Nu vă luaţi după scepticismul vecinilor şi al anturajului vostru! Nici măcar nu-i mai ţineţi la curent pe ceilalţi cu noua voastră atitudine! Toate gândurile noi, faptele vorbele voastre să fie constructive! Gânduri binecuvântate vă vor veni de sus şi evenimente favorabile vă vor ajuta. Voi să aveţi doar bunăvoinţa începutului. Veţi fi în stare să faceţi o vizită Prietenului. Mărturisiţi-I toate dorinţele şi năzuinţele voastre. El le va tria, le va armoniza după adevăratele voastre nevoi. Va întrerupe căile inutile şi dăunătoare, amplificându-le pe cele bune. Nu s-a întâmplat niciodată ca un om plin de curaj şi credinţă să nu fi găsit răspunsul la întrebările sale, soluţii în problemele sale zilnice. Lumina lui Iisus Hristos străluceşte pentru toţi cei ce o doresc.
Aţi pierdut prin moarte pe cineva iubit şi sunteţi sfâşiat de durere şi nemângâiat, iar lumea întreagă îşi urmează cursul ei, indiferentă? Aveţi impresia că s-a petrecut ireparabilul, dar trebuie să ştiţi că nimic nu este ireparabil. Mai târziu sau mai devreme, totul se reface. Nu există decât un singur mare doctor al durerilor sufleteşti, Prietenul Divin, este regele vieţii şi El a călcat moartea în picioare. El ne-a arătat că cei dragi ai noştri nu sunt morţi, ci dorm, aşteptând reîntâlnirea cu noi.
Nu vă temeţi de despărţirea prin moarte de cei pe care îi iubiţi! Nimic nu vă separă, decât voie înşivă-zidul simţurilor voastre trupeşti. Duhurile voastre rămân însă legate. Voi v-aţi legat doar de aparenţă, de trupul lor material, care acum s-a întors în pământul din care a fost făcut, iar sufletul lor nu l-aţi cunoscut, însă tocmai acesta a rămas viu şi aşteaptă dragostea voastră. Pentru aceasta aveţi nevoie de ajutorul Prietenului Iubit.
Aţi pierdut un proces şi sunteţi distrus. Ar fi fost mult mai trist pentru voi să-l câştigaţi, pentru că, acceptând să-l intentaţi, deja aţi pornit pe o cale greşită. Sunteţi siguri că aveţi dreptate şi cauza voastră este cea justă? Se prea poate, după legile omeneşti, însă nu şi după cele dumnezeieşti. “Celui ce vă da o palmă întoarceţi-i şi obrazul celălalt, şi nu răsplătiţi răul cu rău!”
Aceasta este legea lui Dumnezeu după care trebuie să ne conducem. Dacă relaţiile voastre cu ceilalţi oameni ar fi fost cele fireşti, nu aţi fi avut nici un proces. Dacă nu aţi fi sperat în câştigarea procesului, nu l-aţi fi intentat. Nu faceţi pe victima, căci nimeni nu este victimă fără să fi provocat el însuşi o agresiune.
Cuvântul “adversar” este propria voastră condamnare. De ce aveţi un adversar? Pentru că aşa aţi vrut, pentru că nu aţi renunţat la mândria voastră, la egoismul vostru. Dacă unul din cei doi renunţă, conflictul se stinge de la sine. Voi însă răspundeţi urii cu ură, iar nu cu obrazul celălalt. Legile justiţiei omeneşti nu fac decât să accentueze resentimentele dintre oameni.
Încercaţi, prin absurd, să vă închipuiţi că adversarul vostru vă este cel mai scump prieten şi dăruiţi-i zilnic dragostea voastră. Veţi sfârşi chiar prin a merge către el veseli şi cu inima deschisă, recunoscând singuri greşeala judecăţii voastre.
Procedând astfel, veţi îndeplini legea lui Dumnezeu, iar celălalt va simţi aceasta şi inima lui se va îmblânzi. Cine este hotărât să nu se mai certe cu nimeni niciodată, nici nu întâlneşte ocazii de ceartă; acestea dispar ca prin farmec din calea sa.
A ne certa cu ceilalţi înseamnă a ne certa cu noi înşine şi a ne provoca nouă înşine răul. Prietenul nostru este Prieten al întregii omeniri, şi a ne certa cu unul dintre “micuţii” fraţi ai Săi înseamnă a ne certa cu Prietenul în persoană. Deci, puneţi capăt neînţelegerilor! Oricine ne este frate.
Surpaţi toate podurile în urma voastră, începeţi în fiecare zi o viaţa nouă. Faceţi “tabula rasa” din tot trecutul vostru. Oricum, sunteţi incapabili de a schimba ceea ce a fost, în schimb aveţi posibilitatea şi puterea să modelaţi viitorul. Jucaţi cartea prezentului. Dacă remuşcările voastre se referă la greşeli imediate, pe care conştiinţa vi le semnalează, atunci ele constituie cea mai bună motivaţie pentru o schimbare a comportamentului vostru. Remuşcarea are rolul de a vă face să vă schimbaţi felul de a gândi, dar nu să deznădăjduiţi şi să plângeţi fără rost.

15. Principalul nu este a face mai bine ca alţii, ci a face bine ceea ce facem, cinstit, şi să nu ne preocupe ceea ce fac alţii


Când sunteţi bruscat, nu răspundeţi, nu mişcaţi, ci întrebaţi-vă dacă nu cumva aţi meritat reproşul făcut. Dacă este justificat, mulţumiţi-i celui ce vă ceartă. Dacă este nejustificat, schimbaţi vorba, fără acreală. Reţinerea voastră va avea un efect neaşteptat. Dacă vă este greu să vă abţineţi, amintiţi-vă de suferinţa lui Hristos, de agonia şi răstignirea Lui nedreaptă. Când sublimul vostru Prieten, desăvârşirea însăşi, a fost răstignit, mai puteţi protesta oare împotriva unei observaţii, oricât de nedreaptă ar fi ea? Suferiţi asemenea Lui.


Suferiţi de concurenţa altora? Aveţi rivali? Dar şi voi înşivă sunteţi rivali pentru alţii. Faceţi-vă un examen conştiincios; oare nu aţi dorit niciodată dispariţia celor ce stau în calea intereselor voastre? Aţi lucrat totdeauna pentru binele general, sau pentru binele egoismului vostru? Vedeţi dar că sunteţi capabili de rivalitate. Nu v-aţi gândit oare că şi unii şi alţii aveţi totuşi un drum, acela al desăvârşirii?
Dorinţa de a face mai bine un lucru şi de a fi mai bine văzut decât alţii este un tribut plătit orgoliului. Principalul nu este a face mai bine ca alţii, ci a face bine ceea ce facem, cinstit, şi să nu ne preocupe ceea ce fac alţii. Nu vom răspunde decât pentru noi înşine în faţa Judecătorului.
Aveţi încredere în Dragoste. Orice vi s-ar întâmpla, Prietenul vostru vă doreşte binele. Nici un sacrificiu nu este în zadar, orice ar spune lumea. Sacrificiul este cea mai nobilă atitudine omenească. Iisus Hristos a ridicat sacrificiul la nivelul Dumnezeirii. Azi, Dumnezeu ne cere să ne sacrificăm mândria şi egoismul. Într-o epocă în care închinarea la Dumnezeu nu mai implică o prigoană sălbatică, ne vom dovedi valoarea credinţei noastre în faţa celor ce nu mai au nici un fel de credinţă, numai prin sacrificiul nostru zilnic, prin comportamentul nostru, prin felul nostru de a fi.
Prin devotament dezinteresat, prin renunţări la dorinţe şi ambiţii personale, prin toleranţă şi bunătate, prin blândeţe şi concesii, chiar dacă aparent sunt lipsite de raţiune, putem face bine aproapelui nostru.
“Nu judecaţi”-spune Iisus Hristos. Mucenicia este tocmai atitudinea mielului ce nu protestează, iar nu a berbecului ce te împunge cu coarnele şi astfel îşi pricinuieşte singur pieirea. Mucenicia nu este o provocarea, ci dimpotrivă.
”Pace vouă, vă las pacea mea!”; ”Să nu vi se tulbure inima! ”-spune Iisus Hristos. De ce oare ni s-ar tulbura inima, dacă nu din cauza ciocnirii părerilor contradictorii atunci când ţinem cu înverşunare la ideile noastre? Hristos Atotvăzătorul, ştia că oamenii, chiar şi cei mai buni, credincioşii Lui chiar, nu vor înţelege aceasta, şi de aceea a spus că toată învăţătura Lui va stârni “sabie între oameni”, căci toţi sunt plini de mândrie.
Adevăraţii fii ai lui Dumnezeu sunt făcători de pace. Cine poate să se sacrifice, acela ajunge să-şi învingă materia din el, să se spiritualizeze.
Sacrificaţi-vă în tăcere, fără să ştie nimeni! Singur Hristos trebuie să ştie ce facem noi, să adune diamantele sacrificiilor noastre, neştiute şi nevăzute, şi să facă din ele cununa muceniciei noastre.
Aţi fost sedus, trădat, părăsit şi suferiţi amarnic. Amintiţi-vă de Hristos, de palmele, de injuriile, de spini şi scuipările suferite de El, Stăpânul lumii. Mai puteţi să vă plângeţi de ceva? Curaj deci! “Veniţi la Mine, voi cei oropsiţi şi întristaţi!” Iisus este azilul durerii.
Aţi primit viaţa atunci când v-aţi născut, şi la moarte ea vi se va cere înapoi. A fost un dar pentru voi, deci nu aveţi nici un drept să-i întrerupeţi cursul când voiţi voi. Ea nu vă aparţine, nu este creaţia voastră, ci voi doar o folosiţi, o administraţi şi sigurul vostru drept este să faceţi cu ea bine sau rău, lucru pentru care veţi da socoteală la sfârşitul ei.
Viaţa noastră aparţine lui Dumnezeu, suntem datori să I-o restituim în acelaşi stadiu de puritate în care ne-a fost dată. Să ne pocăim permanent, să ne cercetăm permanent, să ne luptăm pentru desăvârşire. “Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru este!”, acesta este scopul şi sensul pentru care Dumnezeu ne-a creat. “Iar de nu, veţi muri în păcatele voastre!” - spune Hristos. Veniţi, asemenea fiului risipitor, la Tatăl Vostru Cel Ceresc, şi bucuria voastră va fi mare.
Nu vă temeţi de ispite! Ele sunt normale, chiar necesare. Fără ispite nu putem distinge ceea ce este rău de ceea ce este bine. Cei mai mari oameni au fost cel mai puternici ispitiţi, dar au rezistat, şi pentru aceea au fost mari. Ispitele joacă, în evoluţia omenească, treptele scării spre desăvârşire.
Fiecare treaptă favorizează urcarea sau coborârea pe scara urcuşului duhovnicesc. Suntem totdeauna liberi să înfruntăm ispita sau să îi cedăm. Această libertate ne-a lăsat-o Dumnezeu. Însă de câte ori greşim, El ne ajută să revenim pe drumul cel bun. Dumnezeu nu doreşte pieirea, ci îndreptarea păcătoşilor.
Să nu disperăm dacă mai cădem câteva trepte înapoi. Oricând ne putem ridica şi relua urcuşul. Uşurinţa acestei gimnastici spirituale depinde de puterea credinţei noastre. Iar prin taina Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii, care au fost lăsate de Dumnezeu pentru refacerea noastră, putem să ştergem toate greşelile trecute, să ne reîmprospătăm forţele şi să reluăm suişul pe muntele desăvârşirii, aşa cum doreşte Mântuitorul nostru.
Prin credinţă totul este uşor, iar Prietenul ne va purta sarcina-crucea pe care tot El ne-a dat-o.

***


O, iubitul meu Prieten, fără Tine viaţa mi-ar părea lungă şi tristă, de nesuportat. Cu Tine însă, munca mea devine uşoară, plăcută, lacrimile mele sunt şterse de Tine. Fără Tine n-aş vedea peste tot decât răutate şi nedreptate, pericol continuu. Cu Tine toţi oamenii îmi par buni-săracii-încă orbi şi neştiutori. O milă imensă mă cuprinde pentru toţi cei care “nu ştiu ce fac”. Toate evenimentele sunt pentru mine tălmăciri venite de la Tine, iar mână în mână cu Tine, Iubitul Meu Domn, aştept cu linişte şi încredere moartea cea dulce, clipa în care Te voi vedea în sfârşit pe Tine, idealul meu scump, care mă aştepţi şi care nu m-ai părăsit şi nu m-ai trădat niciodată!

***
Carţi
Yüklə 195,54 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin