I. Confesiuni Antefaustic, Mădălina Mirea – IX d seria „5 ani – 10 ani – 15 ani” Seria „Jurnal în decembrie” Seria „Jurnal în aprilie” Seria „Jocuri şi jucării de altădată” II. Eseuri

BEOR.

Căt timp fuseseră pe teritoriul împărăției tatălui ei, Heralin nu întâmpinase probleme, dar apropiindu-se de acei munți masivi, atmosfera se schimba treptat, treptat... Lumina soarelui deveni cenușie, ceața își făcu și ea apariția, iar răcoarea împreună cu un miros umed, înăbușit, se intensificau pe măsură ce avansau.

Ajunseră în sfârșit la poalele munților, dar cu toții își păstrau calmul și avansau cât mai repede cu putință pentru a scăpa de acel sentiment sinistru. La un moment dat, drumul se oprea drept în fața unei guri imense de peșteră. Cu toții s-au oprit o clipă să analizeze situația, dar, nevăzând o altă cărare, au decis să continue drumul. Intrând în peșteră, soldații împreună cu Heralin erau extrem de atenți la fiecare zgomot, la fiecare pas, la fiecare mișcare. Deodată, în fața primului soldat călare, se auzi un vuiet, un fluturat, apoi cu toții au simțit o prezență nouă. Zgomotul se repetă de câteva ori până când se făcu o liniște de mormânt. Cu toții și-au pus lămpile în fața ochilor, descoperind încremeniți că au fost încercuiți de acele creaturi.

-Vrem doar să trecem, nu vă vrem răul! îndrăzni Heralin.

-Nu cred că ne pot înțelege, spuse unul dintre soldați.

-Vă rugăm, suntem pașnici, vrem doar să trecem.

În acel moment toate creaturile au început să scoată zgomote ascuțite și sa-și miște în toate felurile pavilioanele urechilor, mai lungi de două ori decât capul.

-Aplecați-vă cu toții capetele! Trebuie să le demonstrăm că nu vrem să le facem nimic! porunci Heralin soldaților.

După ce „intrușii” și-au aplecat capetele, creaturile se uitară cu atenție la ei, şi lărgiră un pic cercul în care îi înconjuraseră. Din depărtare se auzeau bătăile de vânt ale unor aripi stângace, iar în fața lor apăru o altă creatură, dar aceasta nu semăna la fel de mult cu restul, părea mai umană.

-Sunt Larry și sunt cel mai nou printre aceste creaturi. V-am văzut venind și le-am dat de veste tuturor celor de aici. Se pare că vom fi mai mulți de-acum!

-Nu, ai înțeles greși! Noi nu am venit să ne-alăturăm vouă, dorim doar să trecem mai departe spre împărăția lui Păr-de-Foc. Dar totuși, cine sunteți voi?

-Suntem niște oameni, oameni ai peșterilor. De fapt, primul om care a rămas refugiat aici acum sute de mii de ani a fost înconjurat numai de lilieci, astfel adaptându-se și el la viața de peșteră, a dat naștere unui nou neam: oamenii-lilieci. Munții aceștia sunt mistici, te farmecă pe loc, eu sunt doar de câteva luni aici și deja se văd unele transformări: aripile.

-De-a dreptul fascinant! Mi-ar plăcea mult să mai stăm, dar din păcate trebuie să-mi salvez o prietenă de la pieire, așa că rămas-bun!

-Nu se poate! Nimeni, niciodată nu a ieșit din aceste peșteri, lumea nu trebuie să afle de noi, altminteri ne-ar vâna și ne-ar împăia!

-Secretul vostru e în siguranță cu mine! Te rog, trebuie să ajung cât mai repede la Păr-de-Foc!

-Împăratul Păr-de-Foc???

-Da, acel împărat meschin!

-Voi vorbi cu restul clanului să vă lase să plecați, cu o singură condiție: să duci acest bilet tatălui meu, lucrează ca slujitor în acea împărăție, vreau să știe că sunt bine. Rogu-te, fie-ți milă!

-Desigur! De îndată ce voi ajunge acolo îl voi căuta, dar cum îl voi recunoaște?

-Urechea... are o ureche tăiată, o pedeapsă a împăratului...

-Ai cuvântul meu că îl voi căuta, Larry!

-Bine, atunci puteți pleca! Dar înainte de asta poftim, ia această unghie! Dacă vei avea nevoie de ceva vreodată, arunc-o în aer și rostește-mi numele în gând! Cu bine!

-Îți mulțumesc!

Așa că au reușit să scape de munții Beor, cei mai înfricoșători munți ai lumii.

O dată ajunși în cealaltă parte a lumii, cu toții observară niște schimbări majore în peisaj. Nu mai era cerul senin, albastru, cu soarele care zilnic strălucea, nu mai erau câmpii înverzite, natură veselă, plină de viață... În locul acestor frumuseți, li se prezenta o lume cu totul și cu totul diferită. Cerul cenușiu, în adâncul căruia licărea un soare violet cu o lumină slabă, era plin de creaturi asemenea ciorilor, dar cu ochi roșii, mari, cu gheare imense și aripi solzoase. Pământul era crăpat de uscăciune și luminat de o undă roșie care părea a fi lavă, dar la atingere, Heralin constată că era mai rece decât gheața. Au mers ei ce au mers și au ajuns în sfârșit la palatul împăratului Păr-de-Foc. Cu toții s-au cutremurat văzând acel palat gigantic. Avea două uși imense, impunătoare și în același timp în flăcări. Acele flăcări dansante erau în tonuri de albastru rece și desigur, la atingere erau la fel de reci ca și lumina din crăpăturile pământului. Tot palatul era o armonie sobră de flăcări și cu toate acestea era rece ca o peșteră a munților Beor.

Uimiți și înfricoșați de ceea ce vedeau, înghițiră în sec, își făcură curaj și înaintară spre poartă. Bătând la poartă, în spatele căreia se auzi un ecou luuuung, li se prezentă în fața ochilor o creatură înaltă și gheboasă, cu mâini lungi și albe și cu o glugă mare, neagră, pe cap, de sub care ieșeau nori de aburi când aceasta începea să vorbească.

-Ce doriți? spuse creatura cu o voce răgușită și seacă.

-Eu sunt Heralin, iar ei sunt soldații mei. Sunt fiica împăratului Ochi-Vedre, am venit să-mi recuperez prietena!

-Prietena?!? Creatura pufni într-un râs grotesc, plin de indispreț. Foarte bine atunci, urmați-mă!

Cu toții urmară călăuza, lăsându-și caii la poartă. Palatul era foarte întunecat pe dinăuntru, în ciuda faptului că existau sute de flăcări albastre şi violete pe de-o parte și de alta a pereților, și de asemenea era foarte frig. Ajungând în Sala Tronului, primul lucru pe care l-au observat a fost desigur, Tronul: era o imensitate făcută din marmură albă, iar de la colțurile de sus porneau două flăcări impunătoare, mari până la tavan, de culoare albastru-violet. În câteva momente se auziră niște pași care veneau din partea dreaptă a sălii. Nu dură mult și în fața ochilor le apăru un om înalt, solid, cu o mantie lungă, vișinie în flăcări albastre, iar pe cap, în loc de păr, dansau flăcări violete.

-Cine sunt aceștia?! tună dintr-o dată împăratul.

-Ea este Heralin, fiica lui Ochi-Verde, iar restul sunt soldații cu care a venit.

-Heralin! Bine ai venit! Te așteptam! Cum a fost călătoria? Ești obosită, dorești să te odihnești?

-Lasă politețurile, Păr-de-Foc! Ştii pentru ce am venit aici, îmi vreau prietena înapoi!

-Draga mea, eu știu pentru ce ai venit aici..., dar tu?

-Ce vrei să spui, vicleanule?!

-Eu, viclean? Eu sunt om cinstit! În scrisoare am spus că voi înapoia dragonul, în schimbul tău! Iar cum dragonul îți aparține, veți rămâne în împărăția mea pentru totdeauna!

-Creatură vicleană și bună de nimic! Ce vei face cu mine?

-Pentru tine, domniță, am planuri mari! Vezi tu, eu am trei fii, unul mai puternic decât celălalt, iar tu, draga mea, ești cea mai frumoasă fată din toată împărăția mea și a lui Ochi-Verde. Eu îi voi supune la trei probe pe fiii mei, iar cel care va câștiga va primi tronul și pe cea mai frumoasă fată din împărăție.

-Blestemat să fii, creatură josnică! Te-ai folosit de dragonul meu, pentru a ajunge la mine, să-ți servesc drept premiu!

-Și frumoasă, și deșteaptă! râse împăratul.

-Dar cu Safira ce vei face?

-Unul dintre fiii mei, Zercanov, are și el un dragon. I l-am dat când a împlinit 18 ani. Nu e cu mult mai mare decât Safira, dar sunt sigur că se vor înțelege, doar sunt ultimii dragoni ai lumii!

-Și dacă nu accept toate acestea?

-Dacă nu accepți, Safira și tatăl tău vor fi uciși cu sânge rece, iar tu vei putrezi atârnând într-o cușcă legată de o stâncă, servind ca mâncare pentru corbi.

La auzul acestor vorbe, Heralin plecă tristă capul și spuse:

-Primesc toate acestea, cu o singură condiție! Să nu i se întâmple nimic Safirei şi tatălui meu; iar soldații să rămână la palat, cu mine. Acum aș dori să mă duc în odaia mea, dar înainte vreau s-o văd pe Safira.

-Bine, dar ține minte: orice încercare de a scăpa, tu sau dragonul tău, îl va aduce mai aproape de pieire pe tatăl tău, urmând apoi dragonul.

Heralin încuviință și urmă o altă călăuză până la Safira. Fata îi povesti ce se întâmplase și ce avea să se întâmple, iar Safira o asigură că are toată încrederea în ea.

Ziua următoare, cu toții fură chemați în sala tronului, unde Heralin îi observă pe cei trei băieți ai împăratului.

-Bună dimineața, Heralin! o întămpină cu o bucurie falsă împăratul. Ei sunt fiii mei: Dalunter, Gamotes și Zercanov, iar unul dintre ei îți va fi soț.

-Bună dimineața tuturor!

-Prințesă, am un târg pentru tine, care poate fi în favoarea sau defavoarea ta. Îți las răgaz până mâine în zori să îți alegi unul din fiii mei. Dacă cel ales de tine este câștigător la două dintre probele mele, atunci vei putea avea drepturi de împărăteasă, după ce te vei fi căsătorit cu acel câștigător și vei putea călători și în afara împărăției mele.

-Iar dacă nu îl aleg pe cel câștigător?

-Atunci Safirei îi va fi tăiată o aripă!

-Poftim!!?? Cum ai putea face una ca asta?

-Este alegerea ta! Ai răgaz până mâine în zori, vei scrie pe un bilet numele celui ales de tine, iar acel bilet va fi închis într-un cufăr și deschis abia după ce voi declara câștigătorul.

-Pentru asta trebuie să vorbesc cu Safira!

-Vei avea timp toata ziua să vorbești cu Safira, dar acum vom începe prima probă din cele trei: Proba Curajului. La această probă trebuie să mergeți cu toții în Pădurea Umbrelor Fantomatice și să aduceți de acolo câte șapte ouă de păianjeni Mamutus.

-Dar, tată, accesul este interzis în Pădurea Umbrelor Fantomatice, nimeni nu a ieșit de acolo! Iar păianjenii Mamutus sunt de trei ori cât noi! protestă Dalunter.

-Tocmai de aceea se cheamă proba curajului, fiule! Veți pleca în ordinea următoare: Dalunter, Gamotes, iar apoi Zercanov. Fiecare aveți la dispoziție patru ceasuri. Acum du-te, Dalunter!

Fiul, supărat și îngrijorat, își luă cele necesare, se sui pe cal și se pierdu în ceață.

-Împărate, ce este cu acea Pădure? De ce este interzisă? întrebă îngrijorată Heralin.

-Este o pădure crescută peste un cimitir unde se odihneau sufletele celor mai barbari oameni din acest ținut. Spun „odihneau” deoarece de la o vreme se pare că bântuie și terorizează orice ființă ce intră în pădure. Dar nu-ți fă griji, fiii mei se vor descurca.

Toată lumea aștepta cu nerăbdare să se întoarcă Dalunter, dar acesta nu apărea de nicăieri. După ce trecură patru ore, Dalunter tot nu apăru, dar i se dădu startul lui Gamotes. La cinci ore de la plecarea sa, Dalunter ajunsese cu cele șapte ouă, dar depășind timpul, nu trecu această probă. Gamotes, după cele patru ore se întoarse cu cele șapte ouă și i se dădu startul lui Zercanov. Acesta din urmă se întoarse după trei ore cu zece ouă de păianjen.

-Aceste trei ouă le-am luat în plus pentru dragonul tău. Sunt sigur că-i vor plăcea, deoarece și dragonului meu îi plac, spuse Zercanov cu un aer drăgăstos.

-Îţi mulțumesc! rosti Heralin roșind.

-La finalul zilei de astăzi, Gamotes și Zercanov primesc fiecare câte un punct, iar Dalunter rămâne la zero puncte. Acum mergeți să vă odihniți, mâine veți avea o zi grea, anunță împăratul.

Heralin se duse cu cele trei ouă la Safira, povestindu-i tot ce s-a întâmplat și cerând sfaturi în privința târgului propus de împărat. După lungi discuții, se hotărâră să accepte târgul.

A doua zi, cănd trâmbițele palatului dădeau alarma de trezire, Heralin se trezi brusc, se îmbrăcă și merse degrabă în sala tronului, văzându-i deja prezenți pe cei trei frați și pe tatăl lor.

-Astăzi, dragii mei fii, veți avea o zi mai grea decât cea de ieri. Azi vă voi testa puterea! Un bun conducător, oricât de curajos ar fi, dacă nu e puternic, e cel mai josnic din împărăție! Dar înainte de a începe toate astea, o voi întreba pe prințesa noastră dacă îmi acceptă târgul.

-Da, îți accept târgul, răspunse sec Heralin.

-Foarte bine atunci, poftim această hârtie și scrie numele unuia dintre fiii mei, iar apoi pune-l în acel cufăr de aur din capătul sălii.

Așa că Heralin luă hârtia și, cu mâna-i tremurândă, scrise ceva pe ea, după care o băgă în cufăr, puse lacătul, luă cheia și o aruncă în șemineu:

-Doar pentru a fi sigură că joci cinstit! spuse prințesa mulțumită.

-Eu întotdeauna joc cinstit, frumoasă prințesă! Iar acum să revenim la cea de-a doua probă. Astăzi va trebui să-mi ridicați acel munte! exclamă regele arătând pe geam un munte imens, de trei ori mai mare decât Safira.

Cu toții rămaseră uimiți privind enormitatea acelui munte, doar Dalunter cu un aer arogant, rânji:

-Movilița aia de pământ o numești dumneata munte? Am crezut că va fi mai grea proba aceasta!

-Din moment ce ești atât de încrezător, tu vei fi primul care va încerca să ridice muntele.

Zâmbetul arogant de pe fața lui Dalunter se risipi pe dată, dar observând că Heralin îl privea, se forță să zâmbeasca din nou.

Își luară cu toții caii și se duseră la locul unde avea să se desfășoare proba, iar pe măsură ce se apropiau, Dalunter devenea tot mai serios. O dată ajunși, prințesa , împăratul și cei doi frați admirau peisajul, numai Dalunter se pregătea. Făcu câteva mișcări, își frecă palmele și se apucă de baza muntelui trăgând din răsputeri. Muntele se clătină din temelii, iar la un moment dat se putu distinge o crăpătură între el și sol, dar Dalunter, nemairezistând, lăsă muntele să cadă, prăbușindu-se o dată cu el, leșinat.

Următorul era Gamotes. Acesta prinse bine muntele, îl ridică o dată scurt, dar la o înălțime mică, iar apoi îl mai ridică o dată până la nivelul pieptului, după care îl lăsă ușor înapoi.

Următorul era Zercanov, care părea cel mai slab dintre toți. Se îndepărtă puțin de munte și apucă un deal în mâini, îl ridică în mâini, iar apoi repetă de zece ori acest exercițiu. Dalunter, revenindu-și din leșin, începu să râdă de fratele său, amintindu-i că trebuia să ridice muntele și nu „bulgărașul” acela de pământ. După ce Zercanov termină cele zece repetări, își înfipse mâinile în munte și dintr-o singură zvâcnire, muntele era în aer, cu mult deasupra tuturor. Cu toții rămaseră împietriți când văzură că în fața lor „apăru” o câmpie, dar Zercanov îi grăbi spre cai și cu toții se îndreptară cu viteză spre palat. Abia când au ajuns la poarta palatului, muntele se prăbușea pe pământ, provocănt un vânt și un zgomot apocaliptic, iar la castel se simți o briză încântătoare. Heralin era de-a dreptul uimită de tot ceea ce se întâmpla și, uitându-se spre cer, zări o floare de margaretă plutind pe valurile brizei: floarea se înfipse drept în părul ei, lângă ureche.

-Un mic dar din partea muntelui, zâmbi cu căldură Zercanov.

-Îți mulțumesc ! se înroși prințesa.

Cu toții intrară în palat, în camera tronului, unde împăratul urma să desemneze căștigătorul.

-La proba de astăzi v-ați descurcat bine, mai puțin Dalunter. Așadar căștigătorii sunt Gamotes și Zercanov, iar tu Dalunter, ești descalificat! Îmi pare rău, fiule, dar nu ai câștigat nicio probă până acum, iar proba de mâine nu te va putea ajuta în niciun fel. Zercanov, Gamotes, voi sunteți la egalitate, mâine va avea loc proba decisivă, așa că mergeți și odihniți-vă! Noapte bună!

Cu toții se îndreptară spre odăile de dormit, doar Helarin merse până la Safira să discute cu ea, să-i spună ce s-a petrecut azi la probă. Pe la miezul nopții se duse și ea la culcare.

În cea de-a treia zi, se adunară pentru ultima dată în sala tronului pentru cea din urmă probă. De această dată, pe lângă Păr-de-Foc, fiii săi și Heralin, mai apăruseră cinci oameni bătrâni, cu bărbile albe și lungi până la glezne.

-Astăzi, după cum știți deja, se va desfășura a treia și ultima probă. Ce nu știe nimeni însă este de ce sunt prezenți și Înțelepții Universului. Ei bine, numele probei vă va lumina! Astăzi, fiii mei, veți trece prin Proba Înțelepciunii! Gamotes, Zercanov, fiecare dintre voi veți sta în acea cameră cu cei cinci Înțelepți. Când vor considera ei de cuviință, te vor chema pe tine, Zercanov, iar când examinarea voastră va fi terminată, ei vor decide câștigătorul și noul împărat al ținutului. Gamotes, tu ești primul. Să înceapă Proba Înțelepciunii! strigă cu măreție împăratul.

Gamotes, cu o față indiferentă, urmă înțelepții într-o cameră și închise ușa. Trecură deja două ore de când intrase Gamotes, dar nicio mișcare nu era evidentă, nu se auzea nimic. După alte două ore, ușa se deschise, iar Gamotes ieși încrezător și foarte plin de sine. Urmă Zercanov: acesta intră cu un aer ușor emoționat, iar ușa se închise din nou.

Trecuseră deja trei ore de când Zercanov intrase, dar nimic. După încă patru ore tot nu se auzea nimic din acea cameră, iar Heralin devenea îngrijorată. Abia la apusul soarelui, ușa se deschise, dar pe ea ieșiră Înțelepții Universului. Toată lumea înmărmuri; în aer se așternu o tensiune insuportabilă. Ce se întâmplase? De ce ieșiră înțelepții primii? Ce avea să se întâmple? Nimeni nu știa... În liniștea de mormânt, tună dintr-o dată vocea unuia dintre înțelepți:

-Împărate! Fiul tău, Zercanov, a sfidat toate încercările și legile NOASTRE. Cu toate acestea, ne-a uimit prin nemărginita lui înțelepciune și a trecut de toate încercările noastre într-un mod la care nici cele mai înțelepte ființe ale Universului nu s-ar fi gândit. El este cel care merită tronul! Decizia este a ta, împărate! Noi acum vom pleca...

-Vă mulțumesc, înțelepților, pentru faptul că mi-ați ușurat alegerea! Cu bine!

Iar înțelepții se făcură nevăzuți... Împăratul, cu nerăbdare, se întoarse către fiii săi.

-Dragii mei, la această probă a căștigat Zercanov, la fel ca și la celelalte probe. Eu, împăratul Păr-de-Foc, stăpân al ținutului de DINCOLO, îți îmânez coroana ție, fiul meu, Zercanov, iar o dată cu ea îți ofer acest tron și toată împărăția mea. Totul e de-acum sub stăpânirea ta. De asemenea, îți ofer și cea mai frumoasă fată întâlnită vreodată în cele două împărății -prințesa Heralin- pentru a-ți fi nevastă și a-ți face copii.

-Îți mulțumesc, tată! Sunt copleșit, nu am cuvinte să-ți mulțumesc îndeajuns!

-Dar, fiule, să ai mare grijă să nu te orbească puterea, mă bazez pe înțelepciunea ta! Iar acu, Heralin, să vedem roadele micului nostru târg.

Cu pași repezi, se duse la cufărul de aur, îl deschise, scoase hârtia și citi:

-„Zercanov”! Foarte bună alegere, prințesă! Acum, după cum ți-am promis, vei avea libertatea să ieși din împărăția fiului meu și vei avea drepturi de împărăteasă.

Heralin, cu ochii înlăcrimați de fericire, sări în brațele lui Zercanov, viitorul ei soț.

-Poruncesc slujitorilor mei ca în această clipă să fie eliberat dragonul viitoarei mele împărătese! răsti împleticindu-se Zercanov. Și de asemenea, noaptea aceasta va fi de neuitat! Cu toții vom mânca mâncăruri alese, asortate cu vinuri vechi. Așa că ce mai așteptăm? Cu toții, să petrecem!

Și merseră ei într-o cameră imensă cu o masă lungă dintr-un capăt în altul, unde fuseseră invitați fel și fel de oameni care mai de care mai însemnați. Flăcările pereților își preschimbară culoarea din albastrul rece și închis în variații de roșu alternate cu portocaliu, iar unele erau colorate în roz și verde. Safira îl întâlni pe dragonul lui Zercanov - Birsinghir, un dragon maiestuos, auriu și foarte prietenos. Flăcările viu colorate dansau pe pereți, oamenii se veseleau și se înfruptau din mâncăruri alese... tot palatul era o veselie!

Următoarea zi, Zercanov vorbi cu Heralin, să meargă în zbor la împăratul Ochi-Verde, pentru a-i cere mâna prințesei. Heralin fuse de acord și-și trimise soldații cu care venise să meargă să-i dea de veste lui Ochi-Verde, iar apoi erau lăsați să meargă la casele lor.

După câteva zile, Heralin și Zercanov își luară zborul pe spinarea Safirei și a lui Birsinghir și se îndreptară spre palatul lui Ochi-Verde. Odată ajunși acolo, Heralin alergă spre sala tronului, acolo unde se afla tatăl ei.

-Fata mea! Oh, fata mea! Ce dor mi-a fost de tine! Mi-a fost frică să nu te pierd!

-Of, tată! Ți-am zis să ai încredere! Privește... sunt bine, chiar foarte bine! Tată, doresc să-ți fac cunoștință cu cineva: el este Zercanov, noul împărat al celeilalte împărății!

-Ziua bună, împărate Ochi-Verde! Sunt bucuros că am ajuns să ne cunoaștem în sfârșit!

-De asemenea, tinere! Dar datorită cărui fapt te afli prin partea aceasta a lumii?

-Am să trec direct la subiect! Am venit aici să cer mâna fiicei împărăției voastre!

-Cum???!!! Ai venit să ceri mâna fiicei mele? Și ce credeai, că vii, ceri mâna și pleci însurat? Ce ai tu de oferit fiicei mele?

-Eu sunt împăratul celei de-a doua împărății, o întreagă împărăție stă la picioarele ei, iar în plus am și cel de-al doilea și ultimul dragon al lumii, singura pereche a Safirei.

-Tată, te rog! Știu ce fac, ai încredere în mine! Ți-am promis înainte să plec că totul va fi bine, și așa și este, ba chiar mai bine: Safira și-a găsit unica pereche, știi cât contează pentru mine asta!

-Da, fiica mea, ai dreptate! Zercanov, pari un băiat de treabă, eu nu te cunosc, dar dacă fiica mea este atât de sigură, vă voi da , în dar de nuntă, toată împărăția mea!

-Sunt mai mult decât onorat să primesc un asemenea cadou, împărate! Vă mulțumesc!

-Îți mulțumesc din suflet , tată!

-Cu mare plăcere, dragii mei! Dar aș avea și eu o rugăminte... să faceți nunta în partea aceasta a lumii.

-Desigur! Oricum doream să vă cerem noi acest lucru.

-Tată, noi vom merge înapoi în împărăția lui Zercanov, pentru a-i anunța pe tată și pe frații lui despre ultimele noutăți, iar apoi vom face nunta aici, la palat!

-Să aveți grijă de voi! Cu bine!

Și au zburat înapoi în tărâmul de dincolo și i-au adunat pe toți în sala tronului spunându-le veștile cele noi.

-Așa deci, eu îţi dau o împărăție, iar tu vrei toată lumea?! răsti cu un aer viclean Păr-de-Foc. Exact așa cum mă așteptam! Știam că Ochi-Verde va fi într-atât de netrebnic încât să-și dea împărăția unuia dintre fiii mei, dacă urma să se însoare cu Heralin. Și ce crezi tu acum, Zercanov, că vei stăpâni întreaga lume? strigă nebunește pufnind într-un râs diabolic. NICIDECUM! Poate vei stăpâni lumea de dincolo, dar lumea asta e a MEA!!!

Păr-de-Foc își scoase sabia din teacă și se porni spre Zercanov. În ultima clipă Dalunter și Gamotes își prinseră tatăl de mâini, iar Heralin scoase dintr-un buzunar unghia lui Larry și făcu întocmai cum îi spusese creatura. De îndată, pe geam intrară Larry și încă doi din clanul său.

-Heralin, m-ai chemat! Care ți-e dorința?

-Larry! Îți mulțumesc pentru că ai venit! Poți , te rog să-l iei pe acest om de nimic în peștera voastră și niciodată să-i dai drumul de acum înainte!?

-Desigur, prințesă! Dar aș dori să știu, ai facut ceea ce mi-ai făgăduit?

-Am dorit să ai chiar tu ocazia de a vorbi cu el. Iată-l!

În acea clipă, un slujitor cu o ureche tăiată ieși din umbră, iar Larry zbură cu lacrimi în ochi și-l îmbrățișă, povestindu-i tot ceea ce s-a petrecut cu el. Apoi cele două creaturi care îl însoțiseră îl luară de brațe pe împăratul Păr-de-Foc și se făcură cu toții nevăzuți...

-Știam eu că totul a fost un plan diabolic de-al tatei! Și cu toții am căzut în capcana lui, dar nu se va mai întâmpla asta... ADIO, tată!.... spuse cu un triumf, în ale cărui adâncimi se simțea o notă de tristețe... Pentru loialitatea de care ați dat dovadă, eu împăratul și fratele vostru, vă dau vouă împărăția aceasta, pe care s-o împărțiți în mod egal, frățește!

-Dar cu tine ce se va întâmpla? întrebă nedumerit Dalunter.

-Eu voi rămâne cu viitoarea mea împărăteasă în împărăția de pe cealaltă parte a lumii! Cu bine, frații mei, să aveți grijă unul de celălalt!

-Așa vom face! Cu bine , frate!!! strigă Gamotes cu ochii înlăcrimați.

Ajunși înapoi în împărăția lui Ochi-Verde, cei doi făcură o nuntă cum nu a mai văzut întreaga lume și care poate că mai durează chiar și acum, fără ca noi să știm măcar unde anume, sau cât va mai dura....