I introducere I scopul lucrării – pentru o reevaluare a teologiei exorcismului

IV.3.3. Exorcizarea celor neînsufleţite

Demonii întrucât sunt fiinţe îngereşti, chiar dacă şi-au părăsit starea ontologică, rămân chiar şi după cădere în măsură să acţioneze asupra celor ce le sunt inferioare în ordinea creaturală. De aceea, ei pot acţiona asupra elementelor naturale infestându-le şi deturnându-le de la scopul pentru care au fost create în măsura în care Dumnezeu le permite acest lucru. Pot intra sub stăpânirea puterilor diavoleşti animalele (cf. Mc. 5, 13), spaţiile, clădirile sau diversele obiecte. Sf. Toma de Aquino spune, referitor la aceasta:

„La fel cum substanţele spirituale superioare mişcă corpurile cereşti superioare la fel şi cele inferioare cum sunt demonii, pot să mişte local corpurile inferioare prin condiţia lor naturala.”¹²⁶
Această putere naturală a demonilor asupra lucrurilor poate fi extinsă prin decăderea moravurilor şi apostazie. Exorcismele practicate în cazurile de infestare a celor neînsufleţite sunt rugăciuni adresate lui Dumnezeu în numele lui Hristos cu scopul înlăturării influenţelor exercitate de diavol. Acestea exprimă credinţa în atotputernicia divină, speranţa şi încrederea în mila lui Dumnezeu.

Ca mijloace pentru realizarea acestor exorcisme, Biserica foloseşte apă binecuvântată, untdelemn sfinţit (în Biserica latină şi sare sfinţită). Puterea apei, binecuvântată atât în timpul sărbătorii Botezului Domnului cât şi în sfinţirile ocazionale (aghiasma mică) este recunoscută atât în Occident cât şi în Orient pentru eficacitatea ei împotriva demonilor. De aceea uzul acesteia este foarte frecvent.

Creştinătatea din Orient dispune de rugăciuni speciale destinate dezinfestării obiectelor sau a altor lucruri neînsufleţite. Euhologhionul conţine pe lângă exorcizările legate de sfinţiri şi binecuvântări o rugăciune specială pentru „casa ce se supără de duhuri rele.”¹²⁷

Exorcismul este, în esenţă un act eminamente religios. Pe lângă efectele urmărite prin acesta, Biserica îşi mărturiseşte credinţa în atotputernicia dumnezeiască, precum şi în alte adevăruri revelate, ca: existenţa îngerilor şi a demonilor realitatea posesiunilor diabolice şi a puterii harului cu care Biserica lucrează. Ceea ce se face într-un exorcism nu are nimic a face cu vrăjitoria sau cu omagiile idolatre întâlnite în unele religii primitive. Legitimitatea exorcismelor este dată de porunca lui Hristos. Exorcismul solemn, ca dealtfel şi cel prebaptismal, trebuie să fie o celebrare a Bisericii, întrucât face parte din dinamica liturghiei creştine. Acest lucru nu înseamnă transformarea ritualului exorcizării în spectacol. Ca oricare sacrament şi sacramental exorcismul trebuie celebrat cu discreţie, într-o atmosferă de evlavie şi respect faţă de cele sfinte.