Factorii între care se mişcă acţiunea cultului sunt doi: Dumnezeu şi omul. Dumnezeu, ca fiinţă supremă este obiectul cultului nostru, adică Cel care primeşte sau către Care se îndreaptă manifestările noastre de cinstire, iar omul este subiectul cultului, adică cel de la care pleacă aceste manifestări.
2. 1. Subiectul cultului
Omul, luat ca fiinţă individuală sau ca ins izolat şi singur, este subiect numai al cultului individual. Dar în cultul divin public al Bisericii, adevăratul subiect al cultului nu este omul singur, izolat de semenii săi, ci omul integrat în colectivitatea religioasă; cu alte cuvinte, subiectul cultului public este Biserica, adică obştea sau societatea credincioşilor legaţi între ei nu numai prin unitatea de credinţă, ci şi prin identificarea ritualurilor sacre, adică a formelor de cult.