I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

3. 4. Ordinea funcţiilor cultului

a) În concepţia ortodoxă, funcţiunea didactică a cultului este de ordin secundar faţă de cele două, considerate fundamentale. Pentru noi, cultul este mai întâi glasul evlaviei umane şi transmiţător al Harului divin şi abia în al doilea rând o şcoală. Funcţia didactic-liturgică este doar o consecinţă a celorlalte două şi nu un scop sau o funcţie reală.

În creştinătatea răsăriteană s-a pus întotdeauna în primul plan şi a fost preţuită îndeosebi funcţiunea harismatică sau sfinţitoare a cultului. La rândul lui, creştinul ortodox a căutat şi a văzut în cultul Bisericii mai întâi de toate un mijloc de sfinţire şi de mântuire.

Dacă ar fi să stabilim o ierarhie sau o ordine exactă a celor trei funcţii sau scopuri ale cultului divin după importanţa lor în concepţia şi practica ortodoxă, ea ar fi următoarea: pe primul plan stă scopul harismatic; în al doilea rând scopul latreutic şi abia apoi scopul didactic.

b) În concepţia Bisericii Romano-Catolice deşi sunt recunoscute şi afirmate cele trei funcţiuni ale cultului, totuşi în practică pare să se pună un accent mult mai mare pe funcţiunea latreutică decât o face Biserica Ortodoxă. Cultul de venerare şi adorare este atât de exaltat în unele situaţii încât a determinat apariţia unor sărbători noi cu o tentă latreutică exagerată cum este Cultul Sfintei inimi sau Cultul Sfântului Trup. În timpul acestui cult, sfântul Trup – ostia sfinţită - este contemplată, admirată, cinstită. Aparent nimic rău. Dar trebuie remarcat că ţinta ultimă a oricărui act de cult este îndumnezeirea firii noastre, atingerea stării sfinţeniei, comuniunea cu Dumnezeu; or, Hristos ne-a dat trupul Său spre mâncare pentru comuniune, iar nu pentru contemplare. Noi, fiind in via, avem nevoie de mijloace materiale, sensibile pentru a ajunge la comuniunea cu Dumnezeu; in patria lucrurile se vor schimba, ne vom împărtăşi de Dumnezeu prin vedere şi contemplare în extazul divin.

c) În ceea ce priveşte cultul confesiunilor protestante şi al sectelor, ordinea scopurilor cultului este exact inversă faţă de cea din creştinismul ortodox. Protestanţii şi sectanţii au ridicat scopul didactic al cultului la primul plan şi au suprimat cu desăvârşire pe cel harismatic, căci după ei formele externe ale cultului nu mijlocesc şi nu împărtăşesc graţia (harul) şi nu ajută la mântuire, care se dobândeşte numai prin credinţă (sola fide) sau prin cercetarea Scripturii (sola Scriptura).