I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

2.1. Atitudinea Domnului Hristos faţă de cult

Domnul Hristos trăieşte şi acţionează în ambientul sistemului cultual ebraic, al poporului din care face parte. De sabat participă la adunările cultuale sinagogale (Lc. 4,16; Mc. 1,21; 3,1-6; 6,2; Mt. 4,23; 9,35; 12,9; 13,54; Lc. 4,44; 6,6; 13,10; In. 6,59; 18,20) iar la marile sărbători îl vedem în pelerinaj respectând obiceiurile cultului părinţilor săi (Lc. 2,41-42; In. 2,13; 5,1; 7,2-14). Respectă templul (pe care-l socoteşte «casa Tatălui Meu», «casă de rugăciune») postul şi rugăciunea. Este un cunoscător al Legii, recunoscut de comunitatea sinagogală în care ţine chiar cuvântări (Mt. 4,23; Lc. 13,10).

Cu toate acestea trebuie să remarcăm, dacă nu o atitudine ostilă faţă de cultul ebraic, atunci cu siguranţă provocatoare faţă de unele practici formaliste pe care le consideră eronat interpretate şi pe care nu evită să le demaşte în confruntările cu cărturarii şi fariseii. Aşa stau lucrurile cu privire la respectarea absurdă a sabatului (Mc. 2,23-28), a spălărilor rituale înainte de masă (Mc. 7,1 ş.u.) cele cu privire la darurile făgăduite templului ( corban ) etc.

Interpretarea pe care Hristos o dă Legii şi prescripţiilor ei nu este una formală ci una de profunzime, spirituală («litera ucide, duhul dă viaţă») de aceea Cultul propus de El este unul «în duh şi în adevăr» (In. 4,20-24). De asemenea El propune o relaţie indisolubilă între învăţătură şi practică: Hristos împlineşte şi trăieşte ceea ce învaţă. Spre deosebire de apocaliptica iudaică ce vedea un viitor istorico-politic strălucit Hristos pune o ţintă eshatologică noului cult. Acest sens eshatologic trebuie dat cuvintelor “vine vremea şi acum este” (In. 4,20) spuse femeii samarinence. Noua eră eshatologică este anunţată de Hristos. Acesta este şi sensul atribuit ulterior de interpreţii Sf. Liturghii, lecturii evanghelice, asimilată declaraţiei de început al noului eon.

Proclamând profetic distrugerea templului, Hristos anunţă naşterea unui nou cult a cărei relaţie cu divinitatea nu mai este bazată pe sacrificiul sângeros şi nici pe un inter schimb comercial (Mc. 11,15-17; Mt. 21,12-17; Lc. 19,45-48; In. 2,14-17).