| 4. 2. Liniile dezvoltării cultului creştin
Dacă nota fundamentală a perioadei apostolice este hristocentrismul, era martirilor este caracterizată de două realităţi fundamentale: botezul şi martirajul, alimentate de o puternică conştiinţă eclesială şi un cult absolut bazat pe fidelitatea angajată faţă de Hristos şi noul cult.
Ataşamentul şi tendinţa către un cult pur determină acuzaţii aparent grave. Acuzele lui Cels sunt grăitoare: «Ochii voştri nu pot suferi nici temple, nici altare, nici chipuri ale divinităţii» (Origen, Contra lui Cels, VII,62), iar Minucius Felix recunoaşte: «noi nu avem nici temple, nici altare» (M. Felix, Octavius, 32,1).
Cu toate că par a-religioşi şi chiar atei contemporanilor lor, primii creştini au anumite practici cultuale care, în ciuda varietăţii formale, păstrează un nucleu cultual comun. Să vedem din ce este format:
|
