I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

I.Introducere în studiul Liturgicii

1. Ce este Liturgica?

Definiţie. Conform majorităţii definiţiilor, mai mult sau mai puţin scolastice, Liturgica este acea disciplină a Teologiei Practice care se ocupă cu studiul metodic şi sistematic al cultului divin public al Bisericii creştine,¹

Etimologie. Termenul tehnic care defineşte ştiinţa cultului divin public – Liturgica – nu derivă de la cuvântul cult ci de la cel de liturghie. Aceasta nu pentru faptul că se referă doar la Sf. Liturghie ci pentru că, în înţelesul vechi, cuvântul liturghie era aplicat la orice act religios din sfera cultului divin public.

Etimologic, cuvântul «liturghie» derivă de la verbul grecesc λειτουργέω = a îndeplini un serviciu, o lucrare sau o acţiune asumată liber de către o persoană (sau familie) în folosul comunităţii sau cetăţii. Cu acest sens este folosit de Andocide de Atena (468-391 a.H.), de Aristot (384-322), Demostene (384-322 a.H.) şi Xenofon (343-355 a.H.), având uneori şi nuanţa de slujire în locul cuiva (cf. Dicţionar gr.-fr. Baylle). Deşi iniţial cuvântul desemna o lucrare publică, benevolă, săvârşită în mod liber, cu timpul devine o lucrare (civilă sau religioasă) săvârşită de un oficial public, angajat în slujba comunităţii.

Septuaginta introduce cuvântul λειτουργιας în domeniul religios, definind orice lucrare cultuală publică săvârşită de preoţi şi leviţi. Spre deosebire de acestea, actele de cult particulare (personale) sunt denumite în Septuaginta λατρεια.

În Noul Testament cuvântul liturghie, în sensul său vechi testamentar de lucrare sacră, este mai puţin folosit datorită legăturii sale prea mari cu preoţia levitică. (Excepţie este textul din Fap.13,2). (Aceeaşi presiune a suferit-o cuvântul preot = ιερευς). În scrierile Pauline cuvântul liturghie apare asumând sensul de lucrare, dar cu nuanţe diferite: a) slujirea lui Hristos privită ca preoţie supremă (Evr. 8,2-6); b) slujirea cuvântului (Rom. 15,16; Fil. 2,17); c) slujirea ca lucrare socială de ajutorare (Rom. 15,27).

Începând cu Didahia (14) cuvântul liturghie-liturghisire este aplicat jertfei euharistice, extinzându-se apoi asupra celorlalte lucrări sacre. Liturghia, în sensul larg, devine orice act public sacru prin care slujitorii puşi / aleşi în serviciul comunităţii intră în dialog cu Dumnzeu

Evoluţia istorică a cuvântului liturghie a fost diferită în Răsărit ţi Apus. Astfel în lumea ortodoxă cuvântul a fost aplicat mai mult “Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii” iar în apus a dispărut aproape cu totul fiind înlocuit de cuvântul oficium, ministerium etc. Reapariţia cuvântului liturghie în apus este legată de cercetările litugice ştiinţifice în evul mediu şi, în sensul său cel mai adevărat după Conciliul II Vatican. Azi, păstrând sensul originar, cuvântul “liturghie” este aplicat în teologia apuseană oricărei lucrări religioase, oricărui act de cult public.

Din acest motiv trebuie avut în vedere că ori de câte ori în prezentul curs sau în alte lucrări se va întâlni cuvântul liturghie scris cu minusculă trebuie înţeles în sensul său larg, de slujbă religioasă, iar când Liturghie va fi scris cu majusculă trebuie aplicat Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, ceea ce în teologia apuseană se cheamă missa.²

2.