4.4. 1. Sărbătorile mari (cu ţinere); socotite de regulă între praznicele împărăteşti;
a.) Având în vedere că, de regulă, Biserica a însemnat în calendarul ei şi a sărbătorit zilele morţii Sfinţilor, cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului ar trebui să fie aceea a Adormirii ei; dar ştiri documentare despre existenţa acestei sărbători nu avem decât din secolul V înainte. Locul ei de origine este probabil Ierusalimul, căci în vechile sinaxare georgiene ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfinţirii unei biserici a Maicii Domnului, zidită în sec. V. aproape de locul unde era mormântul Rachelei şi unde, după tradiţie, Sfânta Fecioară a făcut un popas (), cu puţin înainte de Naşterea Mântuitorului. În secolul VI sărbătoarea este menţionată şi în Apus, pentru prima dată la Sf. Grigorie, episcopul de Tours († 593 sau 594), dar acolo Adormirea se serba la 18 ianuarie, iar în unele părţi la 15 ianuarie. Se pare că generalizarea sărbătorii în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (582-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătorii la 15 august. În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puţin mai târziu, de către papa Teodor I (642-649), care era de origine ierusalimiteană şi care a impus data de 15 august, ca în Răsărit. Numai creştinii din Galia şi copţii egipteni sărbătoresc Adormirea la vechea dată (18 ianuarie).
