I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

4. 8. Neomartirii şi sfinţi naţionali ai diferitelor Biserici Ortodoxe. Sfinţii români.

După despărţirea Bisericii de Apus de Biserica Răsăritului (1054), atât grecii, cât şi toate popoarele slave ortodoxe au continuat să-şi îmbogăţească lista sfinţilor, prin canonizarea unor sfinţi naţionali, al căror cult a rămas limitat numai la teritoriul Bisericilor respective sau numai la părţi din ele.

Astfel, la popoarele ortodoxe din Balcani au fost înscrişi în calendar în primul rând sfinţii misionari, cărora se datorează creştinarea popoarelor slave: Sfinţii Chiril şi Metodie (cinstiţi la toate popoarele ortodoxe slave) şi ucenicii lor: Naum, Gorazd, Clement de Ohrida, Sava şi Anghelar (cinstiţi mai ales la bulgari şi la sârbi), cneazul Vladimir şi cneaghina Olga, creştinătorii ruşilor, precum şi regele Boris, la bulgari ş.a.

Acestora le-au urmat marii organizatori şi reprezentanţi ai Bisericilor ortodoxe autocefale din Balcani, ierarhi, călugări şi cărturari vestiţi, ca Sf. Simeon (fostul ţar Ştefan Nemania) şi arhiepiscopul Sava, la sârbi, Sf. Ioan Rilskiy, patriarhul Eftimie al Târnovei, Cuviosul Paisie de Hilandar (sec. XVIII) şi episcopul Sofronie Vraceansky († 1813) Sfântul Dimitrie Basarabov, cinstit în Bucureşti şi la bulgari, călugărul Nicodim († 1406) la români ş.a.

Cel mai mare număr de sfinţi naţionali l-au dat însă neomartirii, adică martirii mai noi, care au pătimit pentru credinţa lor din partea mahomedanilor, în timpul dominaţiei turceşti în Balcani (secolele XIV-XIX) şi care sunt numeroşi mai ales la greci.

Popoarele ortodoxe din Balcani au adăugat, la neomartirii lor din epoca dominaţiei turceşti, şi câţiva ierarhi, teologi şi pustnici atoniţi de seamă, care au ilustrat istoria lor naţională, bisericească şi culturală, în secolele XIV-XIX, ca: Marcu Eugenic, mitropolitul Efesului (temutul polemist antilatin din sec. XIV), Sf. Grigore Palama, ilustrul teolog şi mitropolit al Tesalonicului din sec. XIV († 1359), Sf. Nicodim Aghioritul, marele pustnic şi cărturar atonit († 14 iulie 1809), canonizat în 1955 de către Patriarhia Ecumenică, eremiţii sârbi Petru şi Ioanichie (secolele XIV-XV) ş.a.

Cultul sfinţilor naţionali s-a accentuat şi s-a dezvoltat concomitent cu sporirea numărului Bisericilor autocefale constituite în sânul Ortodoxiei, mai ales din sec. XVI înainte.