I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

1. 2. Cult intern şi cult extern

Când această atitudine de respect, omagiu sau cinstire rămâne ascunsă în suflet sau se traduce numai în forme lăuntrice, se numeşte cult intern¸ subiectiv sau teologic. El se manifestă de cele mai multe ori prin stări contemplative, apanajul unei stări religioase superioare.

Dar cultul nu poate rămâne în această stare embrionară. Sentimentul religios cere în chip firesc să se exteriorizeze, adică să se exprime în afară, prin forme vizibile, perceptibile, devenind, în mod inevitabil cult extern. Fiind alcătuit psiho-somatic, omul îşi manifestă material, palpabil sentimentele sale religioase. A vorbi cu şi despre Dumnezeu nu este posibil decât în limitele conceptelor şi definiţiilor cu care omul operează. Aderând la o formă de cult, o grupare de oameni sau o comunitate, îi conferă acestuia caracterul de obicei religios, de ceremonie, deliberat şi unitar acceptată. De aceea, cultul este, prin însăşi esenţa lui, ritual: din cult intern, adică din forma incipientă, de simplă idee sau simţire religioasă, el devine extern, adică vizibil sau fenomenal. Sub forma aceasta el capătă şi un caracter social, colectiv.

Între fondul (esenţa) cultului şi între formele lui externe trebuie să existe o strânsă legătură, o unitate şi continuitate neîntreruptă. Cultul intern, lipsit de forme externe de manifestare, nu poate să vieze, el încolţeşte în chip necesar şi izbucneşte în afară.

Atunci când formele externe de cult sunt lipsite de suportul fondului sufletesc lăuntric, ele degenerează în forme goale şi lipsite de conţinut religios, în ritualism, formalism, bigotism, sau alte forme pseudo-religioase, care se îndeplinesc automat sau în chip mecanic. Aşa sunt multe dintre riturile magice şi vrăjitoreşti ale religiilor unora dintre popoarele primitive, dar şi a multora dintre creştini care îndeplinesc anumite practici religios creştine fără să mai conştientizeze conţinutul.

Cultul adevărat, integral sau complet, este deci cultul intern împreunat organic cu cel extern, adică sentimentul religios exprimat în forme externe.