Epoca precedentă a fost marcată de dorinţa salvgardării unui cult pur; de aceea orice tentativă, şi cu atât mai mult cultul împăratului, era văzută ca o abandonare a adevăratului cult al Unicului Împărat. Constantin cel Mare va schimba radical raporturile cu cultul creştin. Acest fapt se petrece în două faze: a) renunţarea la onorurile şi titlurile divine din partea împăratului (dar nu şi la ceremoniile aulice care sunt păstrate însă golite de un conţinut religios); b) atribuirea unor titluri, demnităţi şi distincţii imperiale unor funcţionari eclesiastici şi unor episcopi. Aceştia primesc şi dreptul la unele acte ceremoniale rezervate până atunci doar împăratului, ca dreptul la un jilţ, lumini, tămâie etc. Cu timpul vor fi împrumutate Bisericii mult mai multe obiceiuri din ceremonialul palatin. Hainele, cortegiile, palium-ul, sunt doar câteva din gesturile şi practicile transferate ceremoniile aulice în Biserică.
