I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

10. Importanţa cultului în viaţa ortodoxă

Pentru cei mai mulţi, creştinismul ortodox se reduce, în bună parte, la trăirea şi practicarea formelor de cult. Esenţa Ortodoxiei se experiază şi se trăieşte prin participarea la formele, tradiţiile, datinile şi instituţiile ei de cult. Spre deosebire de catolicism, unde predomină organizaţia bisericească (unitate cu Papa) şi faţă de protestantism, unde are întâietate cuvântul învăţăturii şi activitatea practică, Ortodoxia se caracterizează înainte de toate şi se defineşte prin cultul ei, deoarece el reprezintă însăşi tradiţia vie a Bisericii, adică spiritualitatea sau viaţa ei religioasă, în necontenită trăire şi mişcare.

R. Taft relatează replica unui preot rus care în discuţia cu un preot catolic ce încerca să-i sugereze că în comparaţie cu învăţătura doctrinei, confesiunea sinceră, catehismul, rugăciunea particulară etc., ritualul cultic este o chestiune secundară, zice: «Pentru voi este într-adevăr secundar. Între noi ortodocşii (şi la aceste cuvinte îşi făcu semnul crucii) nu este aşa. Liturghia este rugăciunea noastră comună, introduce credinţa noastră în tainele lui Hristos mai bine decât tot catehismul vostru. Trece pe dinaintea ochilor noştri viaţa Domnului nostru, Hristosul rus, şi asta se poate întâmpla doar în comuniune, în sfintele noastre slujbe, în tainele sfintelor noastre icoane. […] Pentru a înţelege taina lui Hristos cel înviat, nici cărţile voastre, nici predicile voastre nu sunt de vreun ajutor. Pentru aceasta e nevoie să fi trăit cu Biserica Ortodoxă Noaptea Sfântă (Paştile). Şi din nou îşi făcu semnul sfintei cruci».⁴⁹

Pentru creştinul ortodox viaţa e cult. Este împreună trăire cu Dumnezeu. Pâinea se începe cu semnul crucii. Lucrul se începe la fel. Temelia casei cu o rugăciune. Roiul de albine, mieii, vacile, maşinile, fântânile, toate se fac în numele Domnului. Cultul nu e secundar. Este viaţa de zi cu zi.

Toate trăsăturile predominante ale cultului ortodox sunt comune şi cultului Bisericilor răsăritene separate care au păstrat chiar într-o măsură mai mare şi într-o formă mai originară aspectele patristice primare ale cultului creştin.