3.3. Harismele şi slujirile harismatice
Menţionaţi alături de Apostoli, profeţii şi didascalii erau misionari plini de zel şi de inspiraţie, înzestraţi cu harisma profeţiei şi a învăţăturii, dar posibil consacraţi prin hirotonie (cf. Fap. 19, 5-6). Cu oarecare probabilitate, ei făceau parte din numărul celor 70 de ucenici ai Domnului, ori dintre colaboratorii de misiune ai Sfinţilor Apostoli. Spre deosebire de clerici, care aveau stabilitate în sânul comunităţilor păstorite de ei, profeţii şi didascălii erau nelegaţi în chip permanent de vreo comunitate. Ei dispar aproximativ pe la mijlocul secolului al doilea, când documentele încep să nu mai vorbească despre ei. De atunci înainte, ierarhia sau clerul a substituit definitiv şi peste tot, locul harismaticilor din primele comunităţi creştine.
«O realitate deosebită, specifică Bisericii primare era existenţa harismaticilor, o categorie deosebită de credincioşi, înzestraţi cu felurite şi deosebite puteri (1 Cor., 12, 28). Harismele erau daruri supranaturale speciale, existente în Biserica primară, care ajutau la consolidarea şi creşterea ei. Necesitatea lor era firească pentru timpul acela, pentru că întăreau pe primii creştini, dovedind caracterul supranatural al credinţei creştine şi făcând impresie puternică asupra păgânilor.» 56 Se pare că după epoca apostolică aceste harisme sau rărit atât de mult încât se afirmă că ele au dispărut din Biserică.
Dostları ilə paylaş: |
