I. Introducere în studiul Liturgicii Ce este Liturgica?

4. 5. Sărbătorile Sfinţilor Îngeri

Cultul îngerilor are un solid fundament vechi-testamentar (vezi, de ex., Facere XLVIII,4; Jud. XIII,15,16; Ieşire XXIII, 20-23, III,15; Iosua V, 13-16) şi chiar nou-testamentar (vezi Apoc. XXII, 8,9). Totuşi, în creştinismul primar constatăm o oarecare rezervă în ceea ce priveşte cinstirea îngerilor, din pricina denaturării sau practicării abuzive şi eronate a acestui cult, fapt la care contribuia o dublă influenţă: una venită din partea păgânilor – care asimilau pe îngeri cu numeroasele divinităţi adorate de ei – şi alta din partea gnosticilor, care asimilau pe îngeri cu eonii.

Cultul Sfinţilor Îngeri a luat o mare dezvoltare în vechime, mai ales în Egipt, Italia şi Siria, unde sunt cele mai numeroase paraclise, oratorii şi biserici închinate sfinţilor arhangheli. Datorită unei înţelegeri greşite a cultului sfinţilor îngeri în unele zone din Asia Mică (Colosse şi Laodiceea - vezi Colos. II,18), Sinodul din Laodiceea, ţinut în a doua jumătate a secolului IV, se vede nevoit să oprească cinstirea îngerilor prin hotărârea sa din Canonul 35, a cărui interpretare a dat loc la o mulţime de dificultăţi, discuţii şi controverse.¹⁰⁵

În calendarul (Sinaxarul) ortodox se află cinci zile liturgice închinate pomenirii şi cinstirii Sfinţilor Îngeri.

a. La 8 noiembrie, Soborul sau Adunarea mai marilor arhistrategi (căpetenii) Mihail şi Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti, celor fără de trupuri. Vechimea ei urcă până în sec. V. La origine a fost o simpla aniversare anuală a sfinţirii unei biserici ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol; de aceea, în cele mai vechi sinaxare apare ca o sărbătoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai târziu şi-a lărgit obiectul la cele două căpetenii îngereşti (Mihail şi Gavriil) şi apoi a devenit o sărbătoare comună a tuturor Sfinţilor Îngeri de toate categoriile, cum apare în Mineiul pe noimebrie, la Sinaxar.¹⁰⁶

b. La 6 septembrie, se săvârşeşte pomenirea unei minuni făcute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, în Colosse din Frigia;

c. La 26 martie, adică a doua zi după praznicul Buneivestiri, prăznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;

d. La 13 iulie, prăznuim iarăşi Soborul (al doilea) al marelui arhanghel Gavriil, care este, probabil, la origine ziua sfinţirii vreunei biserici vestite a Sfântului Arhanghel Gavriil;

e. La 11 iunie (fără slujbă), când se comemorează apariţia acestui sfânt arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), unde el ar fi învăţat pe un călugăr să cânte pentru prima oară partea de la început a Axionului Sfintei Fecioare.

4. 6. Sărbătorile Sfintei Cruci

Încă de la început, Sfintei Cruci i s-a acordat un cult religios. Crucea este, într-adevăr, cel dintâi obiect sfânt al religiei noastre, pe care istoria ni-l înfăţişează clar ca bucurându-se de un cult relativ. După 313 cultul Sfintei Cruci capătă un caracter public. La aceasta au contribuit îndeosebi două evenimente istorice:

Cel dintâi e apariţia pe cer a semnului Crucii, prin care împăratul Constantin cel Mare câştigă biruinţa împotriva lui Maxenţiu (312).¹⁰⁷

Al doilea, descoperirea Crucii Domnului Hristos de către împărăteasa Elena, mama lui Constantin, la anul la 326.

Punctul de plecare al acestui cult public şi oficial al Sfintei Cruci a fost sfinţirea în 13 septembrie 335 a Marii biserici zidite de împăratul Constantin cel Mare pe locul Calvarului şi al îngropării Domnului (vestita biserică a Sfântului Mormânt, sau Martyrion, cu basilica Sfintei Cruci). Tot atunci a fost depusă aici cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci. Iniţial venerarea publică a Sfântului Lemn avea loc la început de două ori pe an: o dată la 13 septembrie (ziua aflării Sfintei Cruci, după Egeria) şi în Vinerea Patimilor.¹⁰⁸

Mai târziu, din pricina afluenţei crescânde a credincioşilor, venerarea Sfintei Cruci se făcea în trei zile consecutiv din Săptămâna Patimilor: Joi, Vineri şi Sâmbătă.

Restituirea Sfintei Cruci, furate la 614 de către regele Chosroes al perşilor, şi depunerea ei solemnă (la 629-630) de către împăratul Heraclius în biserica Sf. Mormânt din Ierusalim adaugă o nouă strălucire cultului public al Sfintei Cruci. După cinci ani (634), din pricina pericolului crescând al invaziilor arabe asupra Pământului Sfânt, tot împăratul Heraclius aduce Sf. Cruce la Constantinopol, depunând-o în Biserica Sf. Sofia. Aici era venerată de la 1 aug. (când era scoasă din Capela Palatului) până la 14 sept. Când era dusă înapoi. (Părţi mai mari se păstrează azi în Basilica Sfintei Cruci din Roma şi în Catedrala Notre-Dame din Paris; altele în unele biserici mănăstireşti din Sf. Munte (cea mai mare la mănăstirea Xiropotam).

a. Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, pe careunii o numără între praznicele împărăteşti. În această zi sărbătorim de fapt amintirea celor două evenimente pomenite mai sus: aflarea Crucii de către sfânta Elena şi recuperarea ei de la perşi de către Heraclius. Poartă numele de Înălţarea Sfintei Cruci pentru că episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335, a înălţat-o în văzul tuturor şi apoi, patriarhul Zaharia a făcut acelaşi lucru la 14 septembrie 630.

b. A doua sărbătoare importantă a Sfintei Cruci este Duminica Crucii (a treia din Postul Paştilor), instituită la Constantinopol în sec. VIII.

c. Ziua de 1 august, Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, începutul venerării publice a Crucii în Biserica Sf. Sofia, dar despre care Mineiul pe luna august spune că este în amintirea liberării minunate a grecilor din robia saracinilor, pe timpul împăratului Manuel Comnenul (sec. XII).

d. Altă sărbătoare (fără ţinere) a Sfintei Cruci este la 7 mai, când prăznuim Pomenirea arătării semnului Sfintei Cruci pe cer în timpul împăratului Constantie (fapt petrecut probabil la 351 şi relatat într-o scrisoare a Sfântului Chiril al Ierusalimului către împăratul Constantie).

e. În cadrul Octoihului, avem, de asemenea, două zile pe săptămână consacrate cinstirii speciale şi permanente a Sfintei Cruci în serviciul divin zilnic al Bisericii Ortodoxe, şi anume miercurea şi vinerea.