I morţii şi VIII



Yüklə 1,79 Mb.
səhifə29/33
tarix12.01.2019
ölçüsü1,79 Mb.
#96013
1   ...   25   26   27   28   29   30   31   32   33

— Gemeni? întrebă Hilary.

— Firar să fie! exclamă Tony.

Joshua sări în picioare, uluit.

Pisica cea albă sesiză încordarea din încăpere. Ridicînd capul din poala Ritei Yancy, privi atent pe fiecare dintre cei prezenţi. Ochii ei galbeni păreau să lucească asemeni unei lumini venite dinăuntru.

Dormitorul din mansardă era spaţios, dar nu îndeajuns cît să alunge sentimentul lui Bruno că se sufoca între cei patru pereţi. Încercă săşi găsească ceva de făcut. Lipsa de ocupaţie îi accentua senzaţia de claustrofobie.

Se plictisi de greutăţi înainte săl doară braţele masive de atîtea exerciţii.

Luă din raft o carte şi încercă să citească, dar nu reuşi să se concentreze.

Mintea încă nu i se limpezise, zbura de la un gînd la altul, ca un giuvaergiu căutînd cu disperare mută un săculeţ rătăcit, plin cu diamante.

Vorbi cu eul său mort.

Căută păianjeni prin unghere prăfuite şii strivi.

Cîntă de unul singur.

Rîse din cînd în cînd, fără săşi dea seama ce anume îl amuza, de fapt.

Plînse.

O blestemă pe Katherine.



Îşi făcu planuri.

Şi, mai ales, umblă de colocolo, ca un leu în cuşcă, măsurînd încăperea în lung şi în lat.

Ardea de nerăbdare să plece din casă şi să înceapă so caute pe Hilary Katherine, însă ştia că ar fi o nebunie să iasă afară ziua în amiaza mare. Era convins că spionii lui Katherine mişunau pretutindeni în St. Helena. Alţi morţi vii, bărbaţi şi femei întorşi de pe Lumea Cealaltă, ascunşi în alte trupuri. Probabil că toţi îl căutau pe el. Da. Da. Poate zeci de spioni. În timpul zilei ar fi fost prea expus. Trebuia să aştepte pînă la apusul soarelui şi abia după aceea să înceapă so caute pe căţeaua de Katherine. Deşi noaptea era perioada preferată a nemorţilor, care puteau să dea tîrcoale în număr deosebit de mare, şi deşi îşi risca viaţa căutîndo pe Katherine în timpul nopţii, totodată avea avantajul întunericului. Umbrele nopţii îl puteau ascunde de morţii umblători, la fel cum îi ascundea şi pe ei de ochii lui. Şansele fiind egale, succesul căutării depindea de cel care era mai isteţ — el sau Katherine — iar dacă acesta era singurul criteriu, atunci poate că el avea mai mulţi sorţi de izbîndă. Oricît de deşteaptă, şireată şi vicleană ar fi Katherine, nu era la fel de inteligentă ca el.

Bruno se gîndea că va fi în siguranţă dacă va rămîne în casă în timpul zilei, lucru paradoxal, fiindcă nu se simţise în siguranţă nici un minut în cei treizeci şi cinci de ani cît locuise aici împreună cu Katherine. Acum, casa reprezenta un adăpost sigur, fiindcă era ultimul loc în care Katherine şi spionii ei sar gîndi săl caute. Ea voia săl prindă şi săl aducă aici. Bruno ştia. Ştia! Se întorsese din mormînt pentru un singur motiv: ca săl aducă în vîrful stîncii, în preajma casei, la uşile din celălalt capăt al pajiştii, uşile din pămînt. Voia săl vîre în hruba din pămînt şi săl încuie acolo pe vecie. Asta îi spusese că va face dacă se va întoarce săl pedepsească. Bruno nu uitase. Acum ea se aştepta ca el să evite cu orice preţ vîrful stîncii şi casa cea veche. Nu sar gîndi niciodată săl caute în dormitorul din mansardă, abandonat de atîta timp. Nu sar gîndi în vecii vecilor.

Era atît de mulţumit de excelenta lui strategie, încît rîse cu glas tare.

Apoi îl săgetă un gînd năprasnic. Dar dacă totuşi iar da prin minte săl caute aici şi ar veni cu cîţiva prieteni, morţi vii şi ei, suficient de mulţi ca săi vină de hac? Atunci, nar trebui săl tîrască prea departe. Uşile din pămînt erau chiar în spatele casei. Dacă Katherine şi prietenii ei din fundul iadului lar prinde aici, lar căra cît ai clipi pînă la uşi şi lar arunca în beciul cel întunecos şi plin de şoapte.

Înspăimîntat, alergă la pat şi se lungi lîngă el însuşi, încercînd săl facă pe acesta săl încurajeze că totul va fi bine.

Joshua nuşi găsea locul. Se plimba în sus şi în jos pe o traversă înflorată din salonul doamnei Yancy.

— Cînd a născut doi gemeni, continuă bătrîna, Katherine şia dat seama că minciuna complicată despre Mary Gunther nu mai era credibilă. Oamenii din St. Helena fuseseră pregătiţi cu ideea unui singur copil. Oricum ar fi explicat prezenţa celui de al doilea, ar fi trezit suspiciuni. Gîndul că toţi aveau să afle ce se întîmplase între ea şi tatăl ei... Ei bine, presupun că a fost prea mult, după toate cîte pătimise în viaţă. Pur şi simplu, şia pierdut controlul. Timp de trei zile a fost în delir, a bolborosit ca o nebună. Doctorul ia dat sedative, dar nau avut întotdeauna efect. Delira, aiura, vorbea fără şir. Mam gîndit că ar fi trebuit să chem poliţia, ca so închidă întro cameră cu pereţi din saltele. Dar nam vrut să fac una ca asta. Bineînţeles că nam vrut.

— Totuşi, avea nevoie de ajutorul unui psihiatru, spuse Hilary. Faptul că a fost lăsată să ţipe astfel vreme de trei zile nu ia făcut bine deloc.

— Poate că nu, încuviinţă doamna Yancy. Dar nu aveam încotro. Vreau să spun că, dacă eşti patroana unui bordel de lux, nu vrei să dai ochii cu poliţia decît cînd le plăteşti şpaga. De regulă, poliţia nu intervine întro afacere stilată ca a mea. În definitiv, o parte dintre clienţii mei erau politicieni influenţi şi oameni de afaceri plini de bani, iar poliţia nu voia să pună cine ştie ce granguri în situaţii neplăcute. Ştiam că, dacă aş fi trimis-o pe Katherine la spital, povestea ar fi apărut în ziare şi atunci poliţia ar fi fost nevoită sămi închidă bordelul. Nu mă puteau lăsa sămi văd de afaceri după atîta publicitate. Nici vorbă. Ar fi fost de neconceput. Aş fi pierdut totul. Doctorul meu se temea să nuşi ruineze cariera, dacă pacienţii lui ar fi aflat că în secret trata prostituate. În zilele noastre nimeni nu se sinchiseşte nici dacă un medic practică vasectomie la aligatori cu aceleaşi instrumente pe care le foloseşte pentru oameni. Dar în 1940 lumea era mai... pretenţioasă. Aşa că, vedeţi dumneavoastră, a trebuit să mă gîndesc la mine şi sămi protejez doctorul, fetele...

Joshua se opri lîngă fotoliul bătrînei. O privi de sus în jos, îi privi rochia simplă, şorţul, şosetele cafenii închis, pantofii negri şi butucănoşi, pisica cu blană albă şi mătăsoasă şi încercă săşi dea seama care era adevărata faţă a acelei bunicuţe.

— Cînd aţi acceptat cele trei mii de dolari ai Katherinei, nu vaţi asumat şi o anumită răspundere faţă de ea?

— Nu eu iam cerut să vină să nască în bordelul meu, replică doamna Yancy. Afacerea mea valora mult mai mult de trei mii de dolari. Nu era să renunţ la tot, numai de dragul principiilor. Aşa credeţi că ar fi trebuit să procedez? Clătină din cap neîncrezătoare. Dacă asta vă închipuiţi că ar fi trebuit să fac, atunci trăiţi pe altă lume, domnule.

Joshua o privi ţintă pe bătrînă, incapabil să scoată un cuvînt, de teamă că ar fi început să ţipe la ea. Nu voia să fie dat afară din casa doamnei Yancy înainte de a fi sigur că aflase tot ce ştia bătrîna despre sarcina lui Katherine Anne Frye şi despre gemeni. Gemeni!

— Uitaţi ce este, doamnă Yancy, interveni Tony, la scurt timp după ce aţi primito pe Katherine, cînd aţi descoperit căşi strîngea mijlocul cu corsete, vaţi dat seama că risca să piardă copilul. Singură aţi spus că doctorul nu elimina această posibilitate.

— Da.

— Tot el va spus că Katherine risca să moară la naştere.



— Şi?

— Moartea unui copil sau a unei femei în chinurile facerii ar fi dus automat la închiderea bordelului, ca şi venirea poliţiei pentru o femeie în criză de nervi. Cu toate acestea, naţi refuzato pe Katherine cît era încă timp so faceţi. Chiar şi după ce aţi aflat că exista un oarecare risc, aţi păstrat cei trei mii de dolari şi iaţi îngăduit să rămînă. Fără îndoială, vă daţi seama că dacă cineva ar fi murit, ar fi trebuit să anunţaţi poliţia, cu riscul de a vi se închide bordelul.

— Nici o problemă, răspunse doamna Yancy. Dacă ar fi murit bebeluşii, iam fi dus de acolo întrun geamantan. Iam fi îngropat în secret sus pe dealuri în comitatul Marin. Sau poate am fi aruncat geamantanul de pe Golden Gate Bridge.

Joshua simţi o pornire nestăpînită so înşface pe bătrînă de coc şi so salte din fotoliu, ca so smulgă din siguranţa ei neruşinată. Se stăpîni şii întoarse spatele, apoi, răsuflînd adînc, începu din nou să se plimbe pe traversa înflorată, privind furios podeaua.

— Dar Katherine? o întrebă Hilary pe Rita Yancy. Ceaţi fi făcut, dacă ar fi murit ea?

— Exact acelaşi lucru ca şi în cazul gemenilor, răspunse cu dezinvoltură bătrîna. Numai că, desigur, pe Katherine, nam fi pututo căra întrun geamantan.

Joshua se opri în celălalt capăt al salonului şi o privi îngrozit. Bătrîna nu glumise. Nici nuşi dădea seama de umorul macabru al ultimelor ei cuvinte, pur şi simplu, afirma un fapt.

— Dacă sar fi întîmplat ceva, neam fi descotorosit de cadavru, continuă doamna Yancy, răspunzînd întrebării lui Hilary. Am fi procedat în aşa fel, încît să nu afle nimeni că Katherine venise la bordelul meu. Nu mă priviţi aşa şocată şi dezaprobatoare, domnişoară. Nu sînt o ucigaşă. Vorbim despre ceea ce aş fi făcut, ceea ce orice om cu capul pe umeri ar fi făcut în locul meu, dacă Katherine sau copilul ar fi murit de moarte bună. De moarte bună. Pentru numele lui Dumnezeu, dacă aş fi fost o ucigaşă, maş fi descotorosit de biata Katherine cît timp a fost în delir şi nu ştiam dacă se va face bine. În acea perioadă, fata reprezenta o ameninţare pentru mine. Nu ştiam dacă nu cumva mă va costa casa, afacerea, totul. Cu toate acestea, nam strînso de gît. Doamne, nici o clipă nu mia trecut prin minte una ca asta! Am îngrijito cît a fost în criză. Am îngrijito pînă cînd a depăşit momentele de isterie şi apoi totul a fost bine.

— Neaţi spus că Katherine aiura, delira şi rostea cuvinte fără sens, interveni Tony. Sună ca şi cum...

— Numai timp de trei zile, răspunse doamna Yancy. Am fost nevoiţi chiar so legăm de pat, ca să nu se lovească. Dar na fost bolnavă decît trei zile. Prin urmare, poate că na fost o cădere nervoasă, ci doar o criză trecătoare, fiindcă după trei zile şia revenit complet.

— Gemenii, spuse Joshua. Să revenim la gemeni. De fapt, asta dorim să ştim.

— Cred că vam spus tot, răspunse doamna Yancy.

— Erau gemeni identici? întrebă Joshua.

— Cum săţi dai seama la nounăscuţi? Toţi bebeluşii au pielea roşie şi zbîrcită. Nai cum săţi dai seama atît de timpuriu dacă sînt sau nu identici.

— Dar doctorul nar fi putut să facă o analiză...?

— La mine era bordel de lux, domnule Rhinehart, nu spital. Gîdilă pisica sub bărbie şi pisica ridică, în joacă, o lăbuţă. Doctorul nu avea nici timp, nici instrumente pentru astfel de analize. Şi apoi, ce ne păsa nouă dacă băieţii erau sau nu gemeni identici?

— Katherine la numit pe unul din ei Bruno, spuse Hilary.

— Da, confirmă doamna Yancy. Am aflat şi eu după moartea lui Katherine, cînd băiatul a început sămi trimită cecuri.

— Cum la numit pe celălalt geamăn?

— Habar nam. Cînd a plecat de la mine, nu dăduse nume nici unuia din ei.

— Dar numele lor nu figurau pe certificatele de naştere? întrebă Tony.

— Nau existat certificate, spuse doamna Yancy.

— Cum aşa?

— Copiii nau fost înregistraţi.

— Dar legea...

— Katherine a insistat ca gemenii să nu fie înregistraţi. Plătea bine pentru ce cerea, aşa că am ajutato.

— Şi doctorul a devenit complice la această ilegalitate? întrebă Tony.

— A primit o mie de dolari ca să asiste la naştere şi ca săşi ţină gura, răspunse bătrîna. O mie de dolari valorau pe vremea aceea mult mai mult decît acum. A fost plătit regeşte ca să încalce cîteva reguli.

— Amîndoi gemenii erau sănătoşi? întrebă Joshua.

— Erau slăbuţi, răspunse doamna Yancy. Groaznic de piperniciţi. Probabil fiindcă Katherine făcuse foame timp de luni de zile. Şi din pricina corsetelor. Dar plîngeau la fel de tare ca ceilalţi nounăscuţi. Naveau probleme cu pofta de mîncare. Păreau destul de sănătoşi, numai că erau mici.

— Cît timp a rămas Katherine la dumneavoastră? întrebă Hilary.

— Aproape două săptămîni. A avut nevoie de acest răgaz ca săşi recapete puterile după o naştere atît de grea. Şi era necesar ca bebeluşii să se mai întremeze puţin.

— La plecare a luat amîndoi copiii?

— Bineînţeles. Doar nu aveam creşă. Am răsuflat uşurată cînd a plecat.

— Ştiaţi că avea de gînd să ducă numai unul la St. Helena? întrebă Hilary.

— Am înţeles că aşa intenţiona. Da.

— A spus ce avea de gînd cu celălalt băiat? întrebă Joshua, preluînd întrebările.

— Cred că voia săl încredinţeze spre adopţie, răspunse doamna Yancy.

Credeţi? exclamă exasperat Joshua. Nu va interesat cîtuşi de puţin ce se putea întîmpla cu doi bebeluşi neajutoraţi în mîinile unei femei cu evidente probleme psihice?

— Se însănătoşise.

— Prostii.

— Credeţimă că, dacă aţi fi întîlnito pe stradă, naţi fi zis că suferă de ceva.

— Dar sub această aparenţă, pentru numele lui Dumnezeu...

— Era mama lor, răspunse înţepată doamna Yancy. Nu le putea face nici un rău.

— Nu aveaţi de unde şti cu certitudine, spuse Joshua.

— Ba ştiam, declară doamna Yancy. Întotdeauna am avut cel mai profund respect pentru maternitate şi pentru dragostea de mamă. Dragostea de mamă poate face minuni.

Din nou, Joshua simţi căi vine so înşface de cocul din vîrful capului.

— Katherine nu putea încredinţa copilul spre adopţie, spuse Tony. Nu fără un certificat de naştere, prin care să poată dovedi că erau copiii ei.

— Fapt care implică o seamă de posibilităţi, care de care mai dezagreabile, preciză Joshua.

— Sinceră să fiu, mă uimiţi, oameni buni, spuse doamna Yancy, clătinînd din cap şi scărpinînduşi pisica. Întotdeauna vă duceţi cu gîndul la cei mai rău. În viaţa mea nam întîlnit oameni mai pesimişti decît dumneavoastră. Vaţi gîndit că a lăsat copilul pe pragul unei case? Probabil, la abandonat la un orfelinat sau, poate, la o biserică, întrun loc în care ar fi fost găsit numaidecît şi i sar fi acordat îngrijirea cuvenită. Îmi închipui că a fost adoptat de o pereche tînără şi înstărită, crescut întrun cămin primitor, în care sa bucurat de afecţiune, educaţie aleasă şi tot felul de avantaje.

În mansardă, în aşteptarea înserării, plictisit, neliniştit, singur, temător, uneori apatic, alteori frenetic, Bruno Frye îşi petrecu o mare parte a dupăamiezii de joi vorbind cu eul său mort. Spera săşi liniştească mintea zbuciumată, săşi recapete sentimentul finalităţii, însă nu făcea mari progrese în acest sens, sau chiar deloc. Decise că se va simţi mai calm, mai fericit şi mai puţin singur dacă se va putea uita în ochii celuilalt, ca odinioară, cînd şedeau privinduse cu adoraţie vreme de un ceas sau chiar mai bine, comunicînd atît de mult fără cuvinte, împărtăşind aceleaşi gînduri, devenind din doi unul singur, o unică fiinţă. Îşi aminti cum, în baia lui Sally, cu numai o zi în urmă, cînd se oprise în faţa oglinzii, luase propriai imagine în oglindă drept celălalt eu al lui. Privind în ochii pe carei crezuse a fi ai celuilalt, se simţise minunat, fericit, liniştit sufleteşte. Acum dorea cu disperare să retrăiască acea stare de spirit. Cît de bine ar fi să poată privi în ochii adevăraţi ai celuilalt eu, chiar dacă acum erau stinşi şi fără viaţă. Dar el însuşi zăcea pe pat cu pleoapele strînse. Bruno atinse ochii celuilalt Bruno, cel mort, dar ochii lui erau două globuri îngheţate. Pleoapele nu se ridicau la îndemnul degetelor lui. Pipăi contururile ochilor închişi pe vecie şi dădu de suturile ascunse din colţurile ochilor, mici noduri de aţă care ţineau pleoapele lipite. Emoţionat la gîndul de a vedea din nou ochii celuilalt, Bruno se ridică şi coborî în grabă scara, să caute nişte lame şi o forfecuţă delicată de manichiură, ace, o croşetă şi alte instrumente chirurgicale improvizate, care săi poată fi de folos, ca să deschidă ochii celuilalt Bruno.

Dacă Rita Yancy deţinea şi alte informaţii despre gemenii Frye, nici Hilary, nici Joshua nu avea şanse să mai scoată ceva de la ea. Din clipă în clipă unul din ei risca să spună ceva atît de usturător, de furios, de muşcător şi de mustrător, încît bătrîna sar fi simţit jignită şi iar fi dat afară din casă.

Tony îşi dădu seama că Hilary era profund tulburată de asemănările dintre propriai copilărie chinuită şi suferinţa lui Katherine. Pe Hilary o revoltau toate cele trei atitudini afişate de Rita Yancy: izbucnirile fals moralizatoare, scurtele momente de sentimentalism siropos, la fel de fals, şi duritatea constantă şi şocantă, care nu avea nimic neprefăcut.

Joshua suferea fiindcă îşi pierduse respectul de sine: lucrase pentru Katherine douăzeci şi cinci de ani şi nu sesizase nebunia liniştită care, cu siguranţă, fierbea sub masca de placiditate, controlată cu grijă. Era scîrbit de sine însuşi, prin urmare mai irascibil decît de obicei. Şi cum doamna Yancy se vădea a fi chiar şi în împrejurări obişnuite genul de persoană pe care Joshua o dispreţuia, răbdarea avocatului faţă de ea încăpea întrun degetar, nici acela plin.

Tony se ridică de pe canapea şi se duse la taburetul din faţa fotoliului în care şedea Rita Yancy. Se aşeză pe taburet, explicîndui că voia să mîngîie pisica. De fapt, schimbînduşi locul, se postase între bătrînă şi Hilary, blocîndul efectiv pe Joshua, care avea aerul că era gatagata so înşface pe doamna Yancy şi so zgîlţîie. Taburetul era un loc propice din care să continue cu întrebările, pe un ton mai puţin oficial. În timp ce mîngîia pisica albă, Tony continuă să discute cu bătrîna, încercînd săi cîştige bunăvoinţa, încîntîndo, făcînd apel la farmecul blînd care era numai al lui şi pe carel folosise în atîtea rînduri în munca de poliţist.

În cele din urmă, o întrebă dacă la naşterea gemenilor constatase ceva ieşit din comun.

— Ceva ieşit din comun? repetă nedumerită doamna Yancy. Nu credeţi că toată blestemăţia asta a fost ieşită din comun?

— Aveţi dreptate, încuviinţă el. Nu mam exprimat prea clar. Voiam să ştiu dacă la naşterea propriuzisă sa constatat ceva deosebit, mă refer la dureri, la contracţii, la starea iniţială a gemenilor în momentul expulsiei, dacă a existat ceva anormal, ceva bizar.

Citi în ochii ei surpriza, apoi întrebarea păru săi trezească o amintire.

— De fapt, a existat ceva neobişnuit, răspunse bătrîna.

— Daţimi voie să ghicesc, o întrerupse Tony. Amîndoi gemenii sau născut cu căiţă.

— Întocmai! De unde ştiţi?

— Am presupus.

— Pe dracu'! îl ameninţă cu degetul. Eşti mai isteţ decît laşi să se vadă.

El se sili săi zîmbească. Era nevoie de un efort, fiindcă Rita Yancy nu avea nimic care săl îndemne la un zîmbet sincer.

— Amîndoi sau născut cu căiţă, continuă ea. Aveau căpuşoarele acoperite aproape în întregime. Bineînţeles că doctorul mai avusese dea face cu asemenea cazuri. Dar după părerea lui, probabilitatea ca amîndoi gemenii să aibă căiţe era de una la un milion.

— Katherine a ştiut acest lucru?

— Despre căiţe? La vremea aceea, nu. Delira din pricina durerii. Timp de trei zile a fost complet ieşită din minţi.

— Dar mai tîrziu?

— Sînt convinsă că i sa spus, răspunse doamna Yancy. Nui genul de lucru pe care să uiţi săl spui unei mame. De fapt... Îmi amintesc că iam spus chiar eu. Da. Aşa e. Acum, îmi amintesc foarte limpede. A fost fascinată. Ştiţi, unii cred că pruncii născuţi cu căiţă sînt înzestraţi cu al doilea văz.

— Aşa credea şi Katherine?

Rita Yancy se încruntă.

— Nu. Ea a spus că era semn rău, nu bun. Leo fusese fascinat de lucruri supranaturale şi Katherine citise cîteva cărţi din colecţia lui de literatură ocultă. Întruna dintre acele cărţi scria că, dacă gemenii se nasc cu căiţe, era... numi amintesc exact cum sa exprimat ea, dar nu era de bine. O prevestire funestă sau cam aşa ceva.

— Semnul diavolului? întrebă Tony.

— Da! întocmai!

— Deci Katherine credea că gemenii ei erau însemnaţi de un demon şi că sufletele lor erau deja sortite osîndei veşnice?

— Aproape uitasem despre asta, spuse doamna Yancy.

Privi fix dincolo de Tony, fără să vadă pe nimeni dintre cei prezenţi în salon. Se întoarse în trecut şi se sili săşi amintească...

Hilary şi Joshua rămaseră deoparte, tăcuţi, ca să no tulbure. Tony se linişti, văzînd că amîndoi îi recunoşteau autoritatea.

În cele din urmă, doamna Yancy răspunse:

— După ce Katherine mia spus că acele căiţe erau semnul diavolului, sa abţinut de la alte comentarii. Na vrut să mai pomenească un cuvînt pe tema asta. Timp de cîteva zile a tăcut chitic. Şedea în pat, cu ochii în tavan, aproape nemişcată. Părea că se gîndeşte intens la ceva. Apoi, dintro dată, a început să se comporte atît de straniu, încît iar am ajuns să mă întreb dacă nu cumva trebuia totuşi so trimit la balamuc.

— Delira şi era violentă ca înainte? întrebă Tony.

— Nu, nu. De data aceasta, na făcut altceva decît să vorbească. Să rostească fel şi fel de lucruri bizare, nebuneşti, obsedante. Mia spus că cei doi gemeni erau copiii unui demon. Că fusese violată de o creatură venită din iad, o creatură verde, acoperită de solzi, cu ochi imenşi, limbă despicată şi gheare lungi. Spunea că acel diavol venise din iad ca so oblige săi poarte în pîntece copiii. Curată ţicneală, nu? Se jura în fel şi chip că acesta era adevărul. Ba chiar mi la descris pe demon. O descriere a naibii de sugestivă. Foarte amănunţită, foarte bine realizată. Cînd mia povestit cum o violase demonul, mi sa făcut pielea de găină, deşi ştiam că bate cîmpii. Povestea era foarte convingătoare şi plină de imaginaţie. La început, am crezut că glumeşte, că nu voia decît să se amuze pe socoteala mea, dar ea nu rîdea, iar eu nu vedeam nimic de rîs în toată tărăşenia. Iam reamintit cămi mărturisise totul despre Leo, dar a început să ţipe la mine. Doamne, cea mai ţipat! Am crezut co sămi zboare geamurile ţăndări. A negat că ar fi spus aşa ceva. A declarat că se simţea jignită. A fost atît de supărată pe mine că adusesem vorba de incest, atît de plină de sine, atît de înţepată, atît de hotărîtă să mă facă sămi cer scuze... Încît, ei bine, nu miam putut stăpîni rîsul. Asta a înfuriato şi mai mult. Tot repeta că nu Leo era tatăl, deşi amîndouă cunoşteam la fel de bine adevărul. A făcut tot ce ia stat în putinţă ca să mă determine să cred că gemenii fuseseră zămisliţi de un demon. Şi vă spun sincer că juca teatru nemaipomenit de bine! Bineînţeles că nam crezut o iotă. Toate tîmpeniile alea cu o creatură din iad care îşi făcuse mendrele cu ea... Ce idioţenii! Dar am început să mă întreb dacă nu cumva chiar începuse să creadă în ce spunea. Fiindcă părea absolut convinsă. Era dea dreptul fanatică. Zicea că se teme ca ea şi copiii să nu fie arşi de vii dacă credincioşii aflau că se însoţise cu un demon. Mă implora să păstrez secretul. Ţinea neapărat să nu spun nimănui despre căiţe. Mia mărturisit că ştia că amîndoi gemenii purtau semnul diavolului între picioare. Ma implorat să nu dezvălui nici această taină.

— Între picioare? se miră Tony.

— Oh, o ţinea una şi bună, ca la balamuc, povesti Rita Yancy. Insista că amîndoi copiii moşteniseră organele sexuale ale tatălui lor. Spunea că gemenii nu aveau sex omenesc, era convinsă că şi eu remarcasem faptul, dar mă ruga din tot sufletul să nu spun nimănui. Ei bine, era dea dreptul ridicol. Amîndoi copiii aveau sexul absolut normal. Dar Katherine a continuat să bată cîmpii despre demoni aproape două zile. Uneori părea, pur şi simplu, isterică. Voia să ştie cîţi bani îi cer ca să păstrez secretul despre demon. Iam spus că nui cer nici un sfanţ pentru aşa ceva, apoi am adăugat că maş mulţumi cu cinci sute de dolari pe lună, ca să nu suflu o vorbă despre Leo şi despre toată povestea. Mă refer la povestea cea adevărată. Asta a mai liniştito puţin, dar a continuat să fie obsedată de chestia cu diavolul. Aproape ajunsesem la concluzia că, întradevăr, credea în ceea ce spunea şi mă bătea gîndul să chem doctorul ca so consulte. Apoi sa calmat. A părut căşi vine în fire. Sau, poate, sa plictisit de gluma aceea. În orice caz, na mai suflat o vorbă despre demon. Din acel moment sa purtat normal timp de vreo săptămînă, pînă în ziua în care şia luat copiii şi a plecat.


Yüklə 1,79 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   25   26   27   28   29   30   31   32   33




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin