I morţii şi VIII

În timp ce Frank şi Tony admirau ultima schiţă, Tucker se înapoie din bucătărie. '

— Ei bine, ce părere aveţi?

— Minunat! îl felicită Tony. Ai un extraordinar simţ al liniei şi al culorii.

— Eşti, întradevăr, foarte bun, spuse şi Frank.

— Ştiu, încuviinţă Tucker şi rîse.

— Există la SelfPride un dosar despre Bobby Valdez? întrebă Tony.

— Da. Dar acum îşi spune Ortiz, cum am bănuit. Din cîte date am reuşit să adunăm pînă acum, nu vinde decît PCP. Ştiu că nar fi cazul să arăt cu degetul spre alţii... dar, din experienţa mea, traficantul de PCP este cel mai josnic specimen din branşa drogurilor. Vreau să spun că PCP este o otravă. Distruge celulele creierului mai rapid decît oricare alt drog. Nu deţinem încă suficiente informaţii ca să înaintăm dosarul la poliţie, dar lucrăm la el.

— Există şi o adresă? întrebă Tony.

Tucker îi întinse o bucată de hîrtie pe care adresa era notată cu litere frumos caligrafiate.

— E un bloc de apartamente scumpe, cu un cvartal mai la sud de Sunset şi la cîteva cvartale de La Cienega.

— Îl găsim noi, îl asigură Tony.

— Din cîte miaţi povestit despre el, spuse Tucker, şi din cîte am aflat noi despre el, la SelfPride, aş zice că nui genul care să aibă mustrări de conştiinţă şi care să încerce să se îndrepte. Ar fi bine săl ţineţi la răcoare cît mai mult.

— Fii sigur că vom face tot posibilul, spuse Frank.

Tucker îi însoţi pînă la uşa din faţă, apoi ieşi cu ei afară, unde curtea pavată din faţa casei oferea o privelişte panoramică asupra oraşului Los Angeles, aflat la picioarele lor.

— Nui aşa căi superb? îi întrebă Tucker. Nui nemaipomenit?

— Frumoasă panoramă, încuviinţă Tony.

— Ce oraş mare, mare şi frumos, spuse Tucker, pe un ton de mîndrie şi afecţiune, ca şi cum el însuşi ar fi creat metropola. Ştiţi, de curînd am aflat că birocraţii de la Washington au efectuat un studiu al posibilităţilor de transport în comun în oraşul Los Angeles. Erau ferm decişi să ne vîre pe gît nu ştiu ce sistem, dar au descoperit cu surprindere că ar costa cel puţin o sută de miliarde de dolari ca să construiască o reţea de cale ferată pentru tranzit rapid, reţea care ar deservi numai zece sau doisprezece la sută din traficul navetei cotidiene. Încă nuşi dau seama cît de întins este vestul. Era înclinat spre poezie, chipul lui lat se luminase de plăcere, mîinile puternice gesticulau neîncetat. Ei nu înţeleg că semnificaţia oraşului Los Angeles este spaţiul — spaţiul, mobilitatea şi libertatea. E un oraş unde ai spaţiu să te mişti. Fizic şi emoţional. Psihologic. La Los Angeles ai şansa să fii aproape orice vrei. Aici îţi poţi lua viitorul din mîinile altora, ca să ţil modelezi tu însuţi. E fantastic. Îl iubesc. Doamne, cît îl iubesc.

Tony era atît de mişcat de profunzimea sentimentelor lui Tucker pentru Los Angeles, încît îi dezvălui propriul său vis ascuns.

— Întotdeauna miam dorit să fiu artist, sămi cîştig existenţa din arta mea. Pictez.

— Atunci, de ce eşti poliţist? întrebă Tucker.

— E o slujbă sigură.

— Dăo dracului de slujbă sigură!

— Sînt un bun poliţist. Îmi place meseria mea destul de mult.

— Eşti un pictor bun?

— Cred că destul de bun.

— Atunci fă pasul, îl sfătui Tucker. Doamne, trăieşti la marginea lumii occidentale, la limita posibilului. Adunăţi curajul. Iaţi zborul. E o senzaţie teribilă, dar fundul prăpastiei e atît de departe, încît niciodată nai să te izbeşti de ceva tare sau ascuţit De fapt, probabil vei descoperi exact ce am descoperit şi eu. Că nui deloc vorba de o cădere. Vei avea senzaţia de cădere în sus!

Tony şi Frank porniră pe lîngă zidul de cărămidă pînă în alee, trecînd de gardul viu cu frunze groase şi cărnoase. Limuzina fără însemne de poliţie era parcată la umbra unui curmal stufos.

Cînd Tony deschise portiera din dreapta, Tucker strigă după el din curtea pavată:

— Fă pasul! Iaţi avînt şi zboară!

— Mare figură! spuse Frank, în timp ce se îndepărtau de casa lui Tucker.

— Da, da, încuviinţă Tony, întrebînduse ce senzaţie dădea zborul.

În timp ce se îndreptau spre adresa dată de Tucker, Frank vorbi puţin despre negru, apoi mult despre Janet Yamada. Continuînd să se gîndească la sfatul lui Eugene Tucker, Tony nu era decît pe jumătate atent la cei spunea colegul lui. Frank nu observă că Tony era cu gîndul în altă parte. Cînd vorbea despre Janet Yamada, nu încerca să aibă o conversaţie, ţinea un monolog.

Un sfert de oră mai tîrziu, găsiră blocul de apartamente în care locuia Jimmy Ortiz. Garajul era subteran, păzit de o poartă de fier care se deschidea numai la un semnal electronic, aşa că nu putură afla dacă înăuntru se găsea un Jaguar negru.

Apartamentele ocupau două etaje, în aripi construite separat, cu scări exterioare şi pasarele. Complexul era structurat în jurul unei piscine imense, înconjurată de verdeaţă abundentă şi luxuriantă. Exista şi un bazin jacuzzi. Două fete în costume de baie şi un tînăr păros şedeau în bazin, bînd martini şi rîzînd, în timp ce jeturile de abur se învolburau în jurul lor.

Frank se opri la marginea bazinului jacuzzi şii întrebă unde locuia Jimmy Ortiz.

— Tipul acela drăguţ cu mustaţă? întrebă una din fete.

— Cu o figură de copil, spuse Tony.

— Da, el, încuviinţă fata.

— Acum poartă mustaţă?

— Da, dacăi aceeaşi persoană, răspunse fata. Cel despre care vorbesc eu are un Jaguar mortal.

— El e, confirmă Frank.

— Cred că stă acolo, spuse fata. În corpul patru, la etajul al doilea, tocmai în capăt.

— E acasă? întrebă Frank.

Nici unul dintre tineri nu ştia.

În corpul patru Tony şi Frank urcară scările pînă la etajul al doilea. Un balcon deschis se întindea pe toată lungimea clădirii, aparţinînd celor patru apartamente cu vedere spre curtea interioară. Dea lungul balustradei, pe partea opusă primelor trei uşi, fuseseră puse ghivece cu iederă şi alte plante agăţătoare, pentru a da etajului acelaşi aspect agreabil şi verde de care se bucurau locatarii de la parter. În dreptul ultimului apartament nu existau plante.

Uşa era întredeschisă.

Tony schimbă o privire cu Frank. În ochii fiecăruia se citea îngrijorarea.

De ce uşa era întredeschisă?

Oare Bobby ştia că vor veni?

Se postară de o parte şi de alta a intrării. Aşteptară. Cu urechile la pîndă.

Singurul sunet era pălăvrăgeala veselă a celor trei de la piscină.

Frank înălţă întrebător din sprîncene.

Tony îi arătă soneria.

După o scurtă ezitare, Frank apăsă butonul.

Înăuntru se auzi un sunet discret: Bongbingbong.

Aşteptară un răspuns, cu ochii la uşă.

Deodată aerul încremeni, devenind insuportabil de apăsător. Umed. Dens. Cleios. Tony abia putea respira. Se simţea de parcă ar fi tras lichid în plămîni.

Nimeni nu răspunse la sonerie.

Frank apăsă butonul încă o dată.

Cum nici de astă dată nu răspunse nimeni, Tony vîrî mîna sub haină şişi scoase revolverul din tocul de la umăr. Îşi simţea picioarele fără vlagă. Stomacul îl ardea.

Frank îşi scoase şi el arma, ascultă atent să vadă dacă se auzea vreo mişcare înăuntru, apoi izbi uşa de perete.

Apartamentul era gol.

Tony se aplecă întro parte, să poată privi mai bine înăuntru. Sufrageria, din care nu vedea decît o mică porţiune, era cufundată în umbră şi tăcere.

— Poliţia! strigă Tony.

Vocea lui stîrni ecouri sub acoperişul balconului.

O pasăre ciripi întrun măslin.

— Ieşi afară cu mîinile ridicate, Bobby!

Pe stradă se auzi claxonul unei maşini.

— Bobby! strigă Frank. Ai auzit ceam spus? Sîntem de la poliţie. Sa terminat. Aşa că fă bine şi ieşi afară. Haide! În clipa asta!

Jos, în curte, cei trei tineri încetaseră să mai sporovăiască.

Tony avea senzaţia bizară căi auzea pe locatarii din douăsprezece apartamente furişînduse la ferestre.

Frank ridică şi mai mult glasul:

— Nu vrem săţi facem nici un rău, Bobby!

— Ascultă ce ţi se spune! strigă şi Tony spre interiorul apartamentului. Nu ne forţa săţi facem rău. Ieşi liniştit de acolo.

Bobby nu răspundea.

— Dacă ar fi înăuntru, spuse Frank, măcar near înjura de mamă.

— Şi acum ce facem? întrebă Tony.

— Eu zic să intrăm.

— Iisuse, detest chestia asta. Poate ar trebui să chemăm ajutoare.

— Probabil că nui înarmat, spuse Frank.

— Glumeşti.

— Nu are cazier pentru port de armă. Afară de cazul în care urmăreşte o femeie, e o lichea josnică şi laşă.

— E un ucigaş.

— De femei. Nui periculos decît pentru femei.

Tony strigă din nou:

— Bobby, e ultima ta şansă! Ieşi chiar în clipa asta, luatear dracu'! Ieşi de acolo încet şi fără şmecherii!

Tăcere.

Inima lui Tony bătea furios, ca un ciocan.

— OK, spuse Frank. Hai să isprăvim odată.

— Dacă nu mă înşală memoria, la ultima operaţiune de acest gen tu ai fost cel care a intrat primul.

— Da. Cazul WilkiePomeroy.

— Atunci cred căi rîndul meu, spuse Tony.

— Ştiu că aştepţi de mult ocazia.

— Oh, da.

— Din toată inima.

— Care acum îmi stă în gît.

— Atunci, dute şi înşfacăl, tigrule.

— Acoperămă.

— Holul e prea îngust, ca săţi asigur spatele aşa cum trebuie. După ce intri, nam să mai pot vedea dincolo de tine.

— Am să stau cît mai aplecat cu putinţă, spuse Tony.

— Stai îndoit de mijloc. Am să încerc să mă uit pe deasupra ta.

— Fă tot posibilul.

Tony simţea un ghem în stomac. Trase aer în piept de cîteva ori, încercînd să se liniştească. Trucul nu avu alt efect decît săi facă inima să bată mai tare şi mai repede decît pînă atunci. În cele din urmă, se aplecă şi se repezi prin uşa deschisă, cu revolverul întins în faţă. Alergă pe pardoseala lunecoasă de gresie şi se opri în pragul sufrageriei, scrutînd umbrele, atent la cea mai mică mişcare, aşteptînduse în fiecare clipă să primească un glonţ între ochi.

Sufrageria era luminată slab de raze subţiri de soare strecurate pe la marginile draperiilor groase. Din cîte îşi dădea seama Tony, formele din jur nu erau altceva decît canapele, scaune şi mese. Locul părea ticsit de mobilă mediteraneană americanizată, masivă, scumpă şi total lipsită de gust. O şuviţă subţire de soare cădea pe canapeaua de catifea roşie, cu o floare de crin uriaşă şi absolut grotescă cioplită pe braţele din imitaţie de stejar.

— Bobby?

Nici un răspuns.

Undeva se auzea ticăitul unui ceas.

— Nu vrem săţi facem nici un rău, Bobby.

Aceeaşi tăcere.

Tony îşi ţinu respiraţia.

Auzea răsuflarea lui Frank.

Nimic altceva.

Încet şi cu băgare de seamă îşi îndreptă spatele.

Nimeni nu trase în el.

Pipăi peretele pînă cînd găsi comutatorul. Întrun colţ se aprinse o lampă cu un abajur pe care era pictată o scenă extravagantă de coridă. Tony îşi putu da seama că atît sufrageria, cît şi prelungirea ei erau pustii. Frank veni lîngă el şi făcu semn spre uşa debaralei din hol.

Tony se trase un pas înapoi, ferinduse din faţa lui.

Cu revolverul la înălţimea abdomenului, Frank deschise cu prudenţă uşa glisantă. În debara nu se aflau decît cîteva bluzoane subţiri şi mai multe cutii de pantofi.

Păstrînd distanţa între ei, ca să nu fie ţinte uşoare, cei doi poliţişti traversară sufrageria. Văzură un dulăpior bar cu balamale de fier negru, ridicol de voluminoase. Uşile de sticlă ale micului bar erau vopsite în galben. În mijlocul camerei se găsea o masă de cafea, imensă, cu opt laturi, avînd în centrul tăbliei un inutil vas pentru jeratic, cu ornamente de aramă. Canapeaua şi scaunele cu spătar înalt erau tapiţate cu catifea stacojie, cu o mulţime de franjuri aurii şi ciucuri negri. Draperiile erau din brocart galben şi portocaliu intens. Covorul era o cergă miţoasă de culoare verde. O locuinţă de o urîţenie ieşită din comun.

Totodată, se gîndi Tony, un loc absurd în care săţi găseşti sfîrşitul.

Străbătură sufrageria şi cercetară mica bucătărie. Acolo era o murdărie fără seamăn. Frigiderul şi cele cîteva dulapuri erau deschise. Conserve, borcane şi cutii fuseseră scoase de pe rafturi şi aruncate pe podea. Unele păreau aruncate întrun acces de furie. Cîteva borcane erau sparte şi cioburile sclipeau în mijlocul mizeriei. O baltă de lichior de vişine se întindea pe gresia galbenă, ca o ameobă roşietică; vişinele de un roşu strălucitor erau împrăştiate prin toată încăperea. Aragazul era mînjit cu cremă de ciocolată. Peste tot fulgi de porumb. Murături cu mărar. Măsline. Spaghete crude. Cineva folosise muştar şi jeleu de struguri pentru a mîzgăli acelaşi cuvînt de patru ori pe singurul perete gol din bucătărie:
Cocodrilos

Cocodrilos

Cocodrilos

Cocodrilos

— Ce limbă e asta? întrebă unul din ei în şoaptă.

— Spaniolă.

— Şi ce înseamnă?

— Crocodili.

— De ce tocmai crocodili?

— Nu ştiu.

— Sinistru, se strîmbă Frank.

Tony încuviinţă. Se găseau întro situaţie bizară. Deşi nu înţelegea ce se întîmplă, Tony simţea că îi pîndea un mare pericol. Ar fi vrut să ştie din spatele cărei uşi avea să apară.

Căutară şi în dormitor, la fel de plin de mobilă ca şi celelalte două încăperi. Bobby nu era nici aici, nici în debara.

Porniră agale pe hol, spre cele două dormitoare cu baie. Mergeau fără să scoată un sunet.

În primul dormitor şi în prima baie nu găsiră nimic neobişnuit.

În dormitorul mare domnea aceeaşi harababură. Toate hainele fuseseră scoase din dulap şi aruncate peste tot. Zăceau îngrămădite pe podea, adunate ghem pe pat, peste măsuţa de toaletă, unde căzuseră cînd fuseseră aruncate — cele mai multe, dacă nu chiar toate, distruse aproape complet. Mînecile şi gulerele cămăşilor fuseseră smulse. Reverele bluzoanelor şi ale costumelor fuseseră rupte. Tivurile pantalonilor fuseseră descusute. Cel care făcuse aşa ceva acţionase întro pornire de furie oarbă, dar, cu toate acestea, lucrase uimitor de metodic.

Cine să fi făcut una ca asta? Cineva carei purta pică lui Bobby?

Bobby însuşi? De ce săşi fi distrus bucătăria şi hainele?

Şi ce legătură aveau toate acestea cu crocodilii?

Tony avu sentimentul îngrijorător că se mişcau prea repede prin apartament şi că treceau cu vederea ceva important. Undeva în mintea lui încerca să prindă contur o explicaţie pentru lucrurile ciudate pe care le descoperiseră, însă nu reuşea săşi clarifice ideea.

Uşa băii de alături era închisă. Singura încăpere pe care no cercetaseră.

Frank îşi aţinti revolverul asupra uşii şi, fără so scape din ochi, i se adresă lui Tony:

— Dacă na plecat înainte de venirea noastră, atunci trebuie să fie în baie.

— Cine?

Frank îi aruncă o privire rapidă şi perplexă.

— Bobby. Cine altul?

— Crezi că şia distrus propria locuinţă?

— Păi... tu ce părere ai?

— Ne scapă ceva.

— Da? Ce anume?

— Nu ştiu.

Frank porni spre uşa de la baie.

Tony şovăi, ciulind urechile ca să prindă un eventual zgomot din apartament.

Locul era tăcut ca un mormînt.

— În baia asta trebuie să fie cineva, spuse Frank.

Amîndoi se postară de o parte şi de alta a uşii.

— Bobby! Mă auzi? strigă Frank. Nu poţi sta o veşnicie acolo. Ieşi afară cu mîinile ridicate!

Nimeni nu ieşi din baie.

— Chiar dacă nu eşti Bobby Valdez, oricine ai fi, trebuie să ieşi de acolo, spuse Tony.

Zece secunde. Douăzeci. Treizeci.

Frank puse mîna pe clanţă şi o răsuci încet, pînă cînd uşa se deschise cu un clinchet uşor. O trînti de perete şi, în aceeaşi clipă, se trase de cealaltă parte a ei, ca să evite eventuale gloanţe, cuţite sau alte semne că prezenţa lui acolo era nedorită.

Nici un foc de armă. Nici o mişcare.

Singurul lucru care venea din baie era o duhoare insuportabilă. Urină. Excremente.

Tony începu să tuşească.

— Iisuse!

Frank îşi acoperi gura şi nasul.

Baia era pustie. Podeaua era acoperită cu bălţi de urină de un galben strălucitor, iar dulăpiorul, chiuveta şi sticla cabinei de duş erau mînjite cu fecale.

— Ce Dumnezeu se petrece aici? întrebă Frank printre degete.

Pe peretele băii era mîzgălit cu fecale acelaşi cuvînt, de două ori.
Cocodrilos.

Cocodrilos.

Tony şi Frank se retraseră în grabă în mijlocul dormitorului, călcînd pe cămăşi sfîşiate şi costume distruse. Acum, că uşa de la baie fusese deschisă, nu puteau scăpa de duhoare decît dacă părăseau încăperea, aşa că ieşiră pe hol.

— Cine a făcut asta îl urăşte de moarte pe Bobby, spuse Frank.

— Deci nu mai crezi că e opera lui Bobby?

— De cear face una ca asta? Ar fi absurd. Iisuse, e cumplit de straniu. Simt că mi se face pielea de găină.

— Sinistru, încuviinţă Tony.

Încă îl dureau muşchii stomacului de încordare şi inima nu bătea cu mult mai încet decît în clipa în care se strecurase în apartament.

Amîndoi tăcură cîteva momente, încercînd să prindă paşii unor fantome. Tony urmări din ochi un păianjen mic şi cafeniu care urca pe peretele holului.

În cele din urmă, Frank îşi puse arma deoparte, îşi scoase batista şişi şterse obrazul transpirat.

Tony îşi puse, la rîndul lui, revolverul în toc şi spuse:

— Nu putem, pur şi simplu, să plecăm şi să punem locuinţa sub supraveghere. Vreau să spun că am mers prea departe pentru aşa ceva. Am descoperit prea multe lucruri care au nevoie de o explicaţie.

— De acord, răspunse Frank. Va trebui să chemăm ajutoare, să obţinem un mandat şi să facem o percheziţie ca la carte.

— Sertar cu sertar.

— Ce crezi că vom găsi?

— Dumnezeu ştie.

— Am văzut un telefon în bucătărie, spuse Frank.

Porni pe hol, spre sufragerie, apoi coti către bucătărie. Tony nici nu trecuse pragul sufrageriei că Frank exclamă "Oh, Iisuse!" şi vru să iasă cu spatele din bucătărie.

— Ce sa întîmplat?

Nu apucă să pună întrebarea că se auzi un pocnet răsunător.

Frank scoase un ţipăt şi căzu pe o parte, prinzînduse cu mîna de muchia mesei şi străduinduse să rămînă în picioare.

Alt pocnet stîrni ecouri în apartament, reverberînd din perete în perete, şi Tony îşi dădu seama că fusese un foc de armă.

Dar bucătăria fusese pustie!

Tony duse mîna la revolver, cu sentimentul straniu că se mişca cu încetinitorul, în timp ce restul lumii se năpustea pe lîngă el cu o viteză ameţitoare.

Al doilea glonţ îl nimeri pe Frank în umăr, făcîndul să se răsucească în loc. Poliţistul se prăvăli în amestecul de lichior de vişine, spaghete nefierte, fulgi de porumb şi cioburi.

În clipa în care Frank se prăbuşi, Tony putu să vadă dincolo de el pentru prima oară şi dădu cu ochii de Bobby Valdez. Acesta tocmai se strecura afară din masca de chiuvetă, loc pe care nul cercetaseră, fiindcă li se păruse prea îngust ca să ascundă un om. Bobby tocmai ieşea de acolo, răsucinduşi trupul ca un şarpe ce se tîrăşte afară dintro gaură micuţă. Numai picioarele rămăseseră sub chiuvetă. Întors pe o parte, se trăgea afară, proptinduse întrun singur braţ, în timp ce în mîna cealaltă ţinea un pistol calibrul 6,32. Era în pielea goală. Părea bolnav. Ochii larg deschişi, cu privirea rătăcită, erau înconjuraţi de cearcăne adînci şi maronii. Era şocant de palid, cu buzele golite de sînge. Tony înregistră toate aceste detalii întro fracţiune de secundă, cu simţurile ascuţite de invazia adrenalinei.

În clipa în care Frank se prăbuşi pe podea, iar Tony îşi duse mîna la armă, Bobby trase pentru a treia oară. Glonţul ricoşă de muchia zidului cu arcadă. O explozie de fărîme de moloz înţepară obrazul lui Tony.

Se trase în spate şi se trînti la podea, rostogolinduse pe jos, se lovi tare la umăr, icni de durere, apoi se rostogoli afară din sufragerie şi din bătaia armei lui Bobby. Se tîrî pînă în spatele unui scaun din salon şi, în sfîrşit, îşi scoase arma din toc.

Trecuseră poate şase sau şapte secunde de cînd Bobby trăsese primul foc. Cineva repeta, Iisuse, Iisuse, Iisuse, Iisuse" pe un ton ascuţit şi tremurat.

Deodată, Tony îşi dădu seama că era propriul său glas. Îşi muşcă buza şi se luptă săşi stăpînească o criză de isterie.

Descoperi amănuntul care nui dăduse pace: acum ştia ce anume le scăpase din vedere. Bobby Valdez vindea PCP, fapt care ar fi trebuit să le reţină atenţia în momentul în care văzuseră în ce hal era apartamentul. Ar fi trebuit săşi amintească de faptul că uneori traficanţii erau îndeajuns de idioţi ca să folosească marfa pe care o vindeau. PCP, numit şi praful îngerilor, era un tranchilizant de uz veterinar, cu efect previzibil asupra cailor şi taurilor. Dar, consumat de oameni, reacţiile variau de la transa placidă la halucinaţii stranii şi la crize bruşte de furie şi violenţă. După cum spusese Eugene Tucker, PCP era otravă; pur şi simplu, distrugea celulele creierului şi gîndirea. Datorită excesului de PCP, încărcat de energie negativă, Bobby îşi distrusese bucătăria şi întregul apartament. Urmărit de crocodili sălbatici, dar imaginari, căutînd cu disperare să se ferească de fălcile lor lacome, se strecurase în masca de chiuvetă, trăgînd uşile după el. Tony nu se gîndise să caute acolo, fiindcă nuşi dăduse seama că, de fapt, încercau să dea de urma unui dement. Cercetaseră cu atenţie apartamentul, pregătiţi să facă faţă reacţiilor unui violator psihopat şi asasin ocazional, însă total nepregătiţi în faţa actelor bizare ale unui nebun incapabil de vorbire articulată. Distrugerea dementă din bucătărie şi dormitorul mare, scrisul aparent fără sens de pe pereţi, mizeria dezgustătoare din baie, toate acestea erau semne cunoscute ale isteriei cauzate de PCP. Tony nu lucrase niciodată la secţia narcotice, totuşi simţea că ar fi trebuit să recunoască aceste semne. Dacă lear fi interpretat corect, probabil ar fi căutat şi sub chiuvetă, precum şi în toate celelalte locuri suficient de mari ca să servească drept ascunzători, chiar dacă total incomode, fiindcă nu era lucru neobişnuit ca cineva suferind de o criză deosebit de gravă, în urma consumului de PCP, să cadă pradă în întregime paranoiei şi să încerce să se ascundă de lumea ostilă, în special în locuri înghesuite şi întunecoase, asemănătoare pîntecelui mamei. Dar el şi Frank interpretaseră greşit indiciile şi acum iată că se găseau întro situaţie extrem de critică.

Frank fusese împuşcat de două ori. Era grav rănit. Poate pe moarte. Poate chiar mort.

Nu!

Tony încercă săşi alunge gîndul şi să găsească o cale de a prelua iniţiativa.

În bucătărie Bobby începu să ţipe înspăimîntat de moarte:

— Hay muchos cocodrilos!

Tony traduse: O mulţime de crocodili!

Cocodrilos! Cocodrilos! Cocodrilos! Ah! Ah! Ahhh!

Ţipatul îngrozit şi repetat se preschimbă rapid întrun vaier jalnic, fără cuvinte.

Ţipă de parcă întradevăr ar fi sfîşiat de viu, se gîndi Tony înfiorat.

Continuînd să urle, Bobby se năpusti afară din bucătărie. Trase un glonţ în podea, după toate aparenţele încercînd să ucidă un crocodil.

Tony se ghemui în spatele scaunului. Se temea că, dacă sar fi ridicat şi ar fi ochit, ar fi fost doborît înainte de a apuca să apese pe trăgaci.

Zvîcnind disperat, ca săşi ferească picioarele goale de colţii crocodililor, Bobby trase în podea o dată, apoi încă o dată.

Şase gloanţe pînă acum, socoti Tony. Trei în bucătărie, trei aici. Cîte să fie în încărcător? Opt? Poate zece.

Bobby trase din nou, o dată, de două, de trei ori. Unul dintre gloanţe ricoşă în ceva. Trăsese nouă focuri. Mai avea unul.

Cocodrilos!

Cea dea zecea împuşcătură răsună asurzitor în spaţiul închis şi glonţul ricoşă din nou cu un şuierat ascuţit.

Tony se ridică din locul în care se ascunsese. Bobby se găsea la nici trei metri de el. Tony ţinea revolverul cu amîndouă mîinile, cu ţeava îndreptată spre pieptul spînatic al omului în pielea goală.