I. Noi credem că: 1 A. Mântuirea nu este o răsplată juridică pentru fapte bune ci este trăirea vieții lui Hristos reală în noi 1



Yüklə 0,56 Mb.
səhifə10/18
tarix29.10.2017
ölçüsü0,56 Mb.
#19888
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   18

P.XVII.


Prin aceste exemple, pe care le-am scos din izvoarele evanghelice, vom putea arăta foarte limpede că, în felurite şi nenumărate chipuri, pe necercetaite căi, Dumnezeu aduce neamului omenesc mîntuirea. Pe cei ce voiesc şi sînt însetaţi de aceasta îi îndeamnă la o mai puternică înflăcărare, iar pe unii îi sileşte chiar fără voia lor. Aci me ajută să ne îndeplinim dorinţele pe care El le socoteşte de folos, aci ne insuflă începuturile unor dorinţe sfinte, dăruindu-ne începutul faptelor bune şi stăruinţa în ele. 2. De aceea, cînd ne rugăm îl numim pe Domnul nu numai ocrotitor şi mîntuitor, ci şi ajutor şi sprijin. Prin faptul că cel dintîi ne cheamă şi, fără ştirea şi voia noastră, ne atrage la mîntuire, El este ocrotitor şi mîntuitor, iar prin aceea că în străduinţele noastre El ne ajută, iar cînd alergăm la El ne ridică şi ne întăreşte, îl numim sprijin şi refugiu. La aceas'tă mare dărnicie a milostivirii lui Dumnezeu gîndindu-se fericitul apostol şi văzînd că se găseşte înconjurat de dragostea lui Dumnezeu ca în mijlocul unei mări fără fund şi fără margini, a strigat : «O, adîncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cît sînt de necercetate judecăţile lui Dumnezeu şi de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gîndul Domnului ?». 3. Va încerca să golească de conţinut admiraţia acestei ştiinţe, de care, s-a spăi-mîn-tat acel mare învăţător al neamurilor, oricine va crede că poaite măsura cu mintea omenească adîncimea acelui abis de nemăsurat. Căci cel ce crede că poate să cuprindă cu mintea sau să exprime în cuvinte toată dragostea cu care făureşte Dumnezeu mmtuirea oamenilor, acela fără îndoială că,^ făgăduind adevărul cuvintelor apostolice, va afirma cu nelegiuită îndrăzneală că se pot cerceta judecăţile lui Dumnezeu şi I se pot afla căile. 4. Voind să exprime printr-un simţămîcnit omenesc grija şi dragostea pe care Domnul găseşte cu cale să ne-o atribuie cu neobosită evlavie şi negăsind în lume o astfel de dragoste, cu care s-o compare mai potrivit, el a asemănat-o cu aceea a unei mame devotate. Şi folo-sindu-se de acest exemplu, fiindcă nu poate găsi altceva mai de preţ în frica oamenilor, zice : «Oare poate o femeie să uite de copilul său şi să nu-i fie milă de fiul pe care 1-a purtat în pîntecele său ?». Dar, nemulţumit cu această comparaţie, a trecut pe dată mai departe şi a adăugat zicînd : «Şi dacă ea a uitat, eu însă nu uit de tine».

550

Q. XVIII.


Prin aceasta înţeleg foarte bine cel care măsoară mărimea harului şi slaba putere a voinţei nu cu cuvinte goale, ci conduşi de experienţă, că «Izbînda în alergare nu este a celor iuţi şi biruinţa a celor viteji şi plinea a celor înţelepţi, nici bogăţia a celor pricepuţi, nici iaima pentru cei învăţaţi», ci: «Toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia în mod deosebit după cum voieşte». 2. Şi de aceea se dovedeşte nu prin credinţă, care poate fi îndoielnică, ci prin experienţă care, ca să zic aşa, se poate pipăi, că Dumnezeu, ca un Tată foarte iubitor şi ca un medic foarte bun, săvîrşeşte, aşa cum spune Apostolul, toate în toţi fără deosebire şi aci insuflă începuturile mîntuirii şi sădeşte în fiecare ardoarea bunăvoinţei, aci însă dăruieşte urmarea lucrării Sale şi trăirea virtuţilor. Aci îi cheamă fără ştire şi fără voia Ion pe cei ce sînt gata să alunece şi să se prăbuşească în prăpastie, aci aduce ocazii şi împrejurări favorabile mîntuirii şi opreşte de la hotărîri aducătoare de moarte pe cei repeziţi şi cu porniri necugetate. Pe cei ce vor şi a-leargă la El îi primeşlte, iar pe cei ce nu vor şi se împotrivesc îi atrage şi-i sileşte la fapte de bunăvoinţă. 3. Că nu ne este dat totul de către Dumnezeire dacă ne împotrivim întotdeauna şi stăruim în încăpăţîna-tea noastră, dar şi că adevărata mîntuire nu trebuie atribuită meritului faptelor noastre, ci harului ceresc, ne învaţă aceste cuvinte ale Domnului: «Vă veţi aminti acolo de căile voastre şi de toate nelegiuirile voastre, cu care v-aţi întinat, şi vă veţi dezgusta singuri de toate răutăţile voastre pe care le-aţi făcut. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, cînd voi face bine cu voi după numele Meu, nu după căile voastre rele, nici după nelegiuirile voastre groaznice, casă a lui Israel». 4. Şi de aceea, toţi părinţii dreptcredincioşi, care au învăţat desavîrşirea inimii nu din cearta deşartă a cuvintelor, ci din fapte şi din experienţă, spun că lucrarea darului dumnezeiesc constă în primul rînd în aceea că fiecare este înflăcărat de dorinţa a tot ceea ce este bine, dar că depinde de libertatea noastră de alegere să înclinăm într-o parte sau în cealaltă. în al doilea rînd, este harul dumneziesc cel prin care pot fi traduse în fapte virtuţile, dar aşa încît să nu se nimicească puterea liberei voinţe, iar în al treilea rînd depinde de darurile lui Dumnezeu să se stăruie în virtuţile dobîndite, dar aşa încît libertatea să nu se simtă robită. 5. Astfel trebuie să credem că Dumnezeu săvîrşeşte toate în toţi îndrumîn-du-ne, ocrotindu-ne şi apărîndu-ne, fără să înlăture libertatea voinţei, pe care El însuşi ne-a dăruit-o. Dacă se pare că se împotriveşte acestui înţeles ceva cules cu dibăcie prin judecată şi dovedire omenească, trebuie mai degrabă să ne ferim decît să distrugem credinţa (căci nu merităm credinţa din înţelegere, ci înţelegerea din credinţă, precum este scris : «Dacă nu veţi crede, nu veţi înţelege»), fiindcă nu se poate înţelege pe deplin nici de simţirea, nici de judecata omenească în ce chip pe de o parte Dumnezeu lucrează toate în noi, iar pe de altă parte se atribuie totul liberei voinţe.

Întărindu-ne cu această hrană, fericitul Cheremon ne-a făcut să nu simţim greutatea unui drum atît de neumblat.


III.Modele neortodoxe privind mântuirea

A.Mântuirea și mântuirismul (ideologia ei)


Sufixul –ism reprezintă o ideologie iar –ist reprezintă aparținătorul acelei ideologii.

Ideologia este o idolatrie a unor idei.

În ea idolii nu sunt chipuri cioplite senzuale ci ideile înțeles care stau la baza creației acelor chipuri cioplite, izvorâte tot dintr-o credință greșită, adică o ideologie păgână. Adică sunt idoli nu senzuali ci inteligibili.

Pentru a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu în lumina Sa necreată avem nevoie de a dărâma 4 idoli(după Sfântul Siluan Athonitul): idolii patimilor prin simțuri, idolii imaginației, idolii falsei voințe a lui Dumnezeu, idolii teologiei speculative (când avem speculații despre Dumnezeu și credem că acelea sunt chiar Dumnezeu). Se ajunge la „întunericul despuierii” de orice prejudecăți și mai avem atunci un ultim și mare pericol a confunda lumina creată a preafrumoasei minți, chipul lui Dumnezeu cu lumina necreată. Dacă o confundăm cădem în cea mai de nevindecat adorare a căpeteniei tuturor idolilor: idolul plăcerii de sine.

Sfinţii Părinţi au reușit să-i biruie și în lumina necreată au aflat adevărul. De aceea Ortodoxia nu este o ideologie ci o apocalipsă sau revelație a realității totale cu privire la Dumnezeu și făptură, adică descoperirea Adevărului – Hristos.

Ortodoxia este firea adevărată a lucrurilor.

ortodoxismul însă este tot o ideologie care vrea să spună că dacă împlinim toate ale Ortodoxiei ne mântuim magic, neînțelegător, automat, fără lucrarea cea vie și puternică a schimbării minții în smerita iubire rațională, aplicată cu luciditate la condițiile autentice ale fiecăruia.

Din acest motiv noi nu primim în Ortodoxie nici un model făcut de oameni cu rațiunea lor căzută (trupească cum o numesc Sfinţii Părinţi) că ar deveni kakodoxie sau ideologie, și nici o mântuire printr-un model Ortodox dar fără libertate, tehnologică, fiindcă ar deveni ortodoxism, sau idolul plăcerii de sine a Ortodoxiei. Ortodoxia este Ortodoxie pentru că Mintea Ei este Hristos și dorul inimii Ei este să-i ducă pe toți la Hristos. De aceea singura neidolatră și mântuitoare este Ea, fiindcă singur Ea nu are în centru său persoane căzute sau ideile lor ci se pune chiar și pe Sine ascunsă, jertfită și iubitoare rațional-descoperit în brațele răstignite ale lui Hristos.



Psa 113:12 Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri de mâini omeneşti: 13 Gură au şi nu vor grăi; ochi au şi nu vor vedea; 14 Urechi au şi nu vor auzi; nări au şi nu vor mirosi; 15 Mâini au şi nu vor pipăi; picioare au şi nu vor umbla, nu vor glăsui cu gâtlejul lor. 16 Asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei.

Noi Ortodocșii ne străduim să aflăm cele pe care Dumnezeu ni le-a descoperit referitor la un subiect sau la altul prin Sfinţii Părinţi, adică aceia care sunt numiți așa de Sfânta Biserică Ortodoxă prin Gura Sa fără de greșeală Sfintele Sinoade Ecumenice:



Psa 16:4 Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti, pentru cuvintele buzelor Tale eu am păzit căi aspre.

Modelele prezentate mai jos nu aparțin nici măcar ortodoxismului în sensul că nu este prezentată nici măcar dogma corectă privind mântuirea. În cazul acesta ce pretenții putem avea ca ele să intre în realitatea înfricoșător de liberă și subtilă a pocăinței? Mântuirea nu poate avea rețete, modele automat-magic mântuitoare, însă are legile ei tainice, apofatice, negrăite, adică înțelesuri pentru mireasa minte ca să știe unde și cum îl poate găsi pe Mirele ei, fără de care nu poate nunti feciorelnic ci cade în adulter cu antihrist:



2Ti 2:5 Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului.

Dar Nunta de Taină, la care nu se poate ajunge fără de lege, fără de joc, în sine este mai presus de regulile lui, fiind iubirea nesfârșită și neînțeleasă, mai presus de înțelegere, dintre două libertați. Dacă și El vrea (și vrea!) nuntim. Dacă ea vrea, nuntește:



Cân 1:2 Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul. 3 Miresmele tale sunt balsam mirositor, mir vărsat este numele tău; de aceea fecioarele te iubesc.

Față de a face voia Domnului, deci a Nunti, se poate păcătui în două feluri:



  1. A face voia proprie neținând cont de Ea.

  2. A ne nimici voia proprie, vrând să facă în noi Dumnezeu Voia Sa, neținând cont de noi. Adică și de vrem și de nu vrem să ne mântuiască în ciuda noastră, magic, automat.

Dar voia noastră ne e dăruită nouă din Voia Lui nu pentru a o disprețui, ignora sau anula ci pentru a o întări prin nuntă, prin împreună voirea cu El înțelegătoare a iubirii în rațiunile feciorelnice ale Logosului (iar nu în rațiunile tâlharului desfrânat antihrist).

Tăierea voii prin ascultare ca să fie duhovnicească iar nu dobitocească este o întărire a voii ascultătorului în Hristos și nu o nimicire a ei. Ea este o tăiere împrejur a inimii prin înțelesurile smereniei iar nu o tăietură trupească pentru morți33 cum au înțeles ascultarea necondiționată iezuiții34.

Vom încerca mai jos, pe rând, să explicăm unde sunt erorile în aceste modele, mai precis nelămuririle, întunecările și devierile raționale izvorâte din prejudecăți (false închipuiri speculative) despre mântuire.


Yüklə 0,56 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   18




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin