I. Noi credem că: 1 A. Mântuirea nu este o răsplată juridică pentru fapte bune ci este trăirea vieții lui Hristos reală în noi 1

I.Noi credem că: 1

A.Mântuirea nu este o răsplată juridică pentru fapte bune ci este trăirea vieții lui Hristos reală în noi 1

B.Oamenii, înainte de a muri, se pot schimba, după moarte însă nu. Păgânii, evreii, ereticii, pruncii morți nebotezați, mântuirea și Pogorârea la Iad 6

C.Origenismul sau noul origenism hulesc iubirea lui Dumnezeu hulind libertatea 13

II.Despre sinergie, har și liberul arbitru sau îmbrățișarea Nunții de taină 24

A.I. 24

B.II. 24

C. III. 25

D.IV. 26

E.V. 26

F.VI. 27

G.VIII. 29

H.IX. 30

I.X. 31

J.XI. 32

K.XII. 33

L.XIII. 36

M.XIV. 37

N.XV. 39

O. XVI. 40

P.XVII. 41

Q. XVIII. 42

III.Modele neortodoxe privind mântuirea 43

A.Mântuirea și mântuirismul (ideologia ei) 43

B.Modelul exclusivismului 46

C.Modelul inclusivismului 53

D.Modelul pluralismului religios 60

E.Modelul pluralismului hristocentric 63

IV.Înfricoșata Judecată 73

A.După Mineiul cel mare 73

B.După cartea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț: Din Ierihon către Sion 102

Notă: Citatele sunt scrise cu litere cursive (italice) iar textul nostru este scris cu litere obișnuite .

I.Noi credem că:

A.Mântuirea nu este o răsplată juridică pentru fapte bune ci este trăirea vieții lui Hristos reală în noi

(sau cum o numește Sfântul Vasile cel Mare în Εξαήμερον asemănarea cu Dumnezeu care este creștinismul).

Gal 2:20 Cu Hristos împreună m'am răstignit; iar viez, nu de acum eu, ci viează întru mine Hristos; iar de viez acum în trup, prin credinţa Fiului lui Dumnezeu viez, carele m'au iubit şi s'au dat pre sine pentru mine.

Pentru aceasta nu există altă posibilitate decât însușirea acestei vieți prin Sfintele Taine ale Trupului lui Hristos (care este numai Sfânta Biserică Ortodoxă) dar nu magic, automat sau subconștient (subliminal) ci stăruind cu răbdare până acolo într-o viață în pocăință sau schimbarea minții după Cuvântul lui Dumnezeu, adică tocmai Persoana a II-a a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu firesc. Numai așa devenim și noi (prin El) fii ai lui Dumnezeu după har.

Pentru a avea viața lui Hristos în noi trebuie să fim persoane cum este și El. Aceasta înseamnă a avea rațiune, fiindcă fără rațiune nu suntem subiecte ci obiecte sau doar ipostase necuvântătoare. Rațiunea înseamnă alegerea între bine și rău deci și voința și libertatea voinței. Numai așa putem iubi rațional sau duhovnicește. Deci persoana înseamnă rațiune, voință (liber arbitru), iubire autentică¹.

Așadar, ca să ne putem mântui cu adevărat trebuie să avem libertate adevărată deci și posibilitatea de a refuza pe Dumnezeu, oricând și veșnic, dacă din nefericire am vrea așa, Doamne ferește!

Mântuirea este îmbrățișarea cu Dumnezeu, nunta cea mistică, în care dacă Mirele vrea, nuntește cu mireasa Lui, mintea noastră și prin ea (pusă ca și conducătoare a firii) cu toată creația. Aceasta înseamnă sinergia, adică împreună lucrarea sau împreună iubirea (căci energia necreată a lui Dumnezeu este iubirea ca izvor și lucrarea noastră de primire - deci energia noastră mântuitoare - este iubirea ca vas).

Mirele vrea ca pe toți Să-i mântuiască² ceea ce înseamnă că mântuirea, depinde doar de voia noastră (după cum o considerăm noi prin smerenia noastră și cum și este față de voia Lui) neimportantă și fără de vrednicie față de Darul Lui (viața Lui = mântuirea noastră). Cu toate acestea Smerenia lui Dumnezeu în fața căreia smerenia noastră este doar o slabă caricatură (mai puțin smerenia Stăpânei care este întru totul asemenea cu a Lui și a sfinților care Și-au însușit-o) a vrut ca Atotputernicia Sa, după cum spune Sfântul Vasile cel Mare³, să Și-o facă neputincioasă în fața libertății noastre (după cum spune Sfântul Ioan Damaschin capodopera creației este liberul arbitru⁴) ca să ne dea nouă un strop din atotputernicia Lui, să fim cu adevărat chipul Lui și prin aceasta să ajungem la asemănarea lui - Iubirea în Adevăr.

Înainte de a binecuvânta zămislirea unui om așteaptă Dumnezeu cu răbdarea Sa Dumnezeiască, mai presus de timp și veacuri, să se împlinească toate condițiile istorice, financiare, climatice, trupești, sufletești ale părinților lui astfel încât cel mai potrivit pentru mântuirea lui să fie acel loc și acel moment în care începe să existe (așa zisul spațiu teocosmic). Cu alte cuvinte slăbiciunile lui sufletești sunt pentru smerenia și încununarea lui iar darurile lui sunt pentru misiunea lui iar condițiile externe numite de Sfinţii Părinţi accidente (sau avere: sănătate, frumusețe, educație, politică, bogății) sunt cele mai bune pentru mântuirea lui ca ori fiind sărac să mulțumească ori fiind bogat să miluiască. Dacă fiind sărac cârtește și fiind bogat asuprește este alegerea lui rea, rea căci îl desparte de Dumnezeu și îl face nefericit.

Așadar orice om, dacă vrea cu adevărat să se mântuiască, dacă ține mai mult la mântuirea lui decât la el însuși, indiferent unde și când s-a născut, se va mântui, adică va ajunge să cunoască și să se împărtășească de Sfânta Ortodoxie. Cum? Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu:

Psa 76:13 Dumnezeule întru cel sfânt este calea ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu carele faci minuni.:14 Cunoscută ai făcut întru popoare puterea ta

B.Oamenii, înainte de a muri, se pot schimba, după moarte însă nu⁵. Păgânii, evreii, ereticii, pruncii morți nebotezați, mântuirea și Pogorârea la Iad

Așadar cei dinainte de Pogorârea la Iad a Mântuitorului, fie dinainte de Potop, fie de după, fie din neamul lui Avraam fie din celelalte, fie dintre evrei de sub lege fie dintre păgânii care au doar legea conștiinței⁶ dacă s-au pregătit pentru venirea lui Hristos, au rămas după moarte în această stare de așteptare și la propovăduirea lui Hristos în Iad au crezut și I-au urmat lui și s-au mântuit prin El, primind învierea întâi cu sufletul iar îngerii luând din Sângele și apa coastei Lui și stropind tot pământul nevăzut rămășițele lor pământești, botezându-le și pregătindu-le spre învierea cea de a doua. Câți nu, l-au respins, rămânând de reaua lor bunăvoie în veșnicie în chinul despărțirii de Dumnezeu, cel mai mare chin, murind cu moartea întâi și prin hotărârea lor nebeneficiind de botezul tainic, pregătindu-și trupul pentru moartea a doua, adică cea veșnică:

PENTRU DREPŢI CUM SE-AU BOTEZAT ŞI PENTRU CEI NECREDINCIOŞI CUM NU SE-AU BOTEZAT.

GLAVA 22. După Dumnezeeștii dascali.

Deaca vreame ce se-au făcut trupul omului de în ceale 4 stihii, deaca moare, eale să răsepesc, iară într-acealea. Aşa au fost şi pentru Hristos, dntmli. adecă sîngele şi apa, carele au curs de întru sfînta a lui coastă, curs-au în stihiile oriunde au curs ale prorocilor, ale drepţilor şi într-ale tutulor oamenilor şi, aflîndu-le se-au botezat. Iară de va zice cineva că deaca vreame ce au curs în stihiile tuturor oamenilor, au botezat stihiile şi ale păcătoşilor şi ale păgînilor, spune-vom noi şi de aceasta că nu iaste aşa, ce de vă iaste voia să ştiţi adevărat, ascultaţi: cum cură apa şi adapă şi creaşte cîte află sădite şi verzi, iară cîte află uscate nu le foloseaşte, numai ce le lasă iară uscate cum au fost, aşa să socotiţi că ştiţi şi de aceasta, că numai drepţii se-au botezat, iară nu şi păcătoşii.⁷

PENTRU PĂGÎNUL ŞI OVREAIUL CARII VOR FACE MULTE BUNĂTĂŢI, PUTEA-VOR SĂ IA ÎMPĂRĂŢIA CERIURILOR, AU BA?

G L A V A 44.

A aceluiaş Anastasie⁸.

Domnul zise cătră Nicodim: adevăratu-ţi zic că cine nu se va naşte a doaă oară cu apă şi cu duhul, nu va întră la împărăţia ceriului. Drept aceaia, bine că iaste adevărat că nu întră la împărăţia ceriului cel nebotezat şi păgîn, iară aşa nu-ş piarde plata cu acea bună petrecanie carea-i dă Dumnezeu şi avuţie şi hrană şi cu alte înşelăciuni ale lumii aceştiia, cum auzi acel bogat: adu-ţi aminte că ai luat bunătăţile tale întru viaţa ta. Şi iar în veac ce va să fie are mare despărţire decît cel păgîn carele n-au făcut bunătăţi, pentru că cum sînt aproape lîngă Dumnezeu, multe lăcaşure pentru cei drepţi, aşa sînt şi la .cei păcătoşi multe feliure de munci. Dar cum zise apostol Petr; că în toate limbile, carii se vor teame de Dumnezeu şi să facă dreptate, sînt priimiţi la Dumnezeu?

Cînd zicea apostol Petr acesta cuvînt, era (cum am zice) toată lumea păgînă şi toate limbile fără nume; dece într-aceaia vreame ce să temea de Dumnezeu şi făcea dreptate (cum zice la deaania apostolilor pentru Cornilie Sutaşul), era priimiţi la Dumnezeu pentru bunele lui fapte şi pentru bunele lui lucrure ; şi au ovreaiu de era, au ellin să se teamă de Dumnezeu, cum era nineviteanii şi priatenii a lui Iov, toţi pentru lucrurile lor ceale bune era priimiţi la Dumnezeu. Iar deaca veni propoveduirea a lui Hristos şi apostolii ne învăţară să ne botezăm, ascultă ce zice Hristos cătră apostoli: ori în ce cetate ce veţi mearge şi nu vor priimi pre voi, atunce eşiţi afară de în cetate şi vă scuturaţi şi prahul dă pre picioarele voastre şi o lăsaţi celora ce lăcuesc acolo ; că adevărat vă grăesc, că mai uşor va fi Sodomului şi Gomorului la zioa judecăţii decît locurile cealea ce n-au priimit cuvîntul a lui Dumnezeu⁹. Dece dară cum va să fie priimit la Dumnezeu cela ce nu cinsteaşte prorocia a lui Hristos, nice creade într-însa, pentru că omul carele iaste într-acesta feliu nice de Dumnezeu i-e frică, nice face dreptate. Aşa să socoteşti şi de ceia ce zice sfeti Pavel, că mainte de propoveduirea a lui Hristos era slavă şi cinste la omul carele făcea bine, întîi la ovreai şi la ellini. Iar după propoveduirea a lui Hristos, zice, de va fi şi îngeri să vie de la ceriu, să spue voaă altele de cealea ce am spus noi, acela să fie anathema.

Sfîntul acesta va să zică, că această întrebare, de va fi au ovreaiu, Semnează, au păgîn şi să facă lucrure bune, putea-se-va spăsi şi să fie priimit la Dumnezeu, au ba ? De aceasta au întrebat cela ce au întrebat, pentru că zice Dumnezeu pespe prorocii oricine va face lucrure bune şi să-i fie frică de Dumnezeu, acela iaste priimit de Dumnezeu. Şi aceastea au zis Dumnezeu şi le-au şi vrut mai nainte dă ce nu venise să se întrupească.

Iară deaca veni şi se întrupă şi învăţă pre oameni cum vor să trăiască şi cum vor să petreacă ceia ce vor vrea să fie priimiţi la Dumnezeu, li se cade să se nască a doa oară de în duhul şi de în apă, cum am zis, dă le va fi voia să ia împărăţia ceriurilor. Căce că aceasta iaste adevărat, că cine nu se va boteza să se facă fiiu luminii a duhului sfînt, să speale păcatele ceale vechi întru sfîntul botez şi acel blăstem ce deade Dumnezeu pre Adam, să se facă fiiu lui Dumnezeu şi moşnean împreună cu Hristos, nice unul nu e priimit la Dumnezeu, adecă la împărăţia ceriurilor. Şi cîţi nu priimesc botezul, aceia nu pot să-ş dea seama la zioa judeţului, cînd vor vrea să ia munca de veaci cu dracii, să zică că nu ştiu nimica.¹⁰

Cei de după Învierea lui Hristos deci nu vor avea un regim diferențiat, dacă vor crede în Sfânta Evanghelie și se vor boteza se vor mântui, dacă nu vor crede se vor osândi, nu putem crede altceva fiindcă oricine ar spune altceva minte dacă însuși Adevărul Persoană a zis clar:

Mar 16:15 Şi au zis lor: mergeţi în toată lumea şi propoveduiţi evanghelia la toată zidirea. 16 Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi.

Un caz special desprins din cuvintele de mai sus ale Domnului sunt cei ce nu refuză credința dar nu se botează cum sunt cei care mor înainte de a alege (cum sunt pruncii avortați sau morți înaintea Sfântului Botez) care, după sinaxarele Triodului și credința cea adevărată, nici nu se chinuiesc fiindcă nu s-au despărțit cu voia de Dumnezeu dar nici nu se pot mântui. Intrarea în Împărăţia Cerurilor nu este un favor dat capricios de Dumnezeu. El ar da-o la toți dacă ar ține doar de El, dar aceia nefiind îmbrăcați în Hristos nu pot avea viața Lui (cum să ai viața lui Hristos fără de Hristos) iar Împărăţia Cerurilor nu este un restaurant cu bilet de intrare doar pentru cei aleși ci este chiar a viețui viața Împăratului Cerurilor în veșnicie. Viața lui Hristos fiind Iubirea are două capete Donator și primitor. Dacă primitorul este închis cum să dea Donatorul?

Iar marele şi slăvitul Atanasie, deşi în întrebările către prefectul Antioh nu spune aşa, totuşi in cuvîntul despre cei adormiţi zice : «Şi pînă la învierea obştească s-a dat sfinţilor să se cunoască unul pe altul şi să se bucure împreună ; dar păcătoşii sînt lipsiţi de acest har; sfinţilor mucenici li s-a dat să privească şi să cerceteze cele ce se fac de noi. La învierea cea de obşte însă, cînd se vor arăta faptele ascunse ale tuturor, toţi ne vom cunoaşte unii pe alţii». Trebuie să se ştie că acum sufletele drepţilor petrec în nişte locuri osebite ; şi dimpotrivă sufletele păcătoşilor, la rîndul lor, unele se bucură in nădejdea mintuirii, iar altele se întristează în aşteptarea cumplitelor chinuri[…]

Trebuie să se ştie că nu toţi cei care au căzut in prăpăstii, în foc şi în mare, şi au murit din pricina acestora, şi cei care au pierit de frig şi de foame, pătimesc acestea din porunca lui Dumnezeu. Hotăririie lui Dumnezeu sînt aşa : unele din ele se fac prin bunăvoinţa Sa, iar altele prin îngăduinţă ; dar şi unele şi altele se săvîrşesc spre înştiinţare, ameninţare şi înţelepţire a celorlalţi. Dumnezeu, prin raţiunea Sa mai înainte cunoscătoare ştie şi cunoaşte totul şi se săvîrşesc toate prin voinţa Lui, după cum spune Sfînta Evanghelie despre păsările cerului. Nu este însă Dumnezeu Cel care hotărăşte ca omul să moară într-un chip sau altul, ca unul să moară spînzurat şi altul de moarte bună, unul să moară bă-trîn, iar altul tînăr. Dimpotrivă Dumnezeu a hotărît odată pentru totdeauna îndeobşte, lungimea vieţii omeneşti şi felurile în care poate muri omul. în curgerea atî-tor ani ai vieţii omeneşti, se petrec diferite feluri de morţi ; Dumnezeu însă nu hotărăşte de la început felul morţii fiecărui om, ci numai îl cunoaşte. Iar dacă marele Vasile vorbeşte de predestinarea vieţii, atunei face aluzie la cuvintele: «Pămînt eşti şi în pămînt vei merge . Căci a-postolul spune scriind corintenilor : «Pentru ca va împărtăşiţi cu nevrednicie, pentru aceea sînt intre noi mulţi neputincioşi şi bolnavi şi mulţi mor». Iar David spune : «Nu mă smulge în mijlocul zilelor meie! ; şi : «Cu palme măsurate ai pus zilele mele. Iar Solomon zice : «Fiule, cinsteşte pe tatăl tău ca să trăieşti mulţi ani!» ; şi iarăşi : «Ca să nu mori înainte de vreme . în cartea lui Iov, Dumnezeu zice lui Eli-faz : «V-aş fi pierdut pe voi, dar n-am fă-cut-o din pricina robului Meu Iov . Din aceste locuri din Scriptură, se vede că viaţa nu are hotar. Iar dacă afirmă cineva aceasta, atunci înţelege prin hotar voinţa lui Dumnezeu. In adevăr Dumnezeu adaugă zile cui vrea, iar altuia i le micşorează ; pe toate însă le rinduieşte spre folos. Iar cînd Dumnezeu va voi, rinduieşte şi felul şi timpul morţii. Prin urmare hotarul vieţii fiecărui om, după cum spune marele Atanasie, este voinţa şi sfatul mi Dumnezeu. Cu acest cuvînt şi cu adincul judecăţilor Tale, Hristoase, vei tămădui. Se adaugă şi spusele Marelui Vasile, care zice : «Moartea vine cînd se împlineşte hotarul vieţii . Noi însă spunem că hotarul vieţii este voinţa lui Dumnezeu. Căci dacă este hotar vieţii, pentru ce ne rugăm de Dumnezeu şi de doctori, şi ne rugăm pentru copii ?

Trebuie să se .ştie şi aceasta că pruncii morţi botezaţi se bucură de desfătarea bunătăţilor cereşti ; iar cei morţi nebotezaţi şi pruncii paginilor nu vor merge nici în desfătarea raiului, nici în gheenă¹¹.

Aceștia vor trăi într-un loc special, care și el va fi un mare dar:

Copiii nebotezați ai creştinilor. După acestea Domnul mai despărţi din cei de-a stânga o altă ceată. Aceia erau orbi şi se purtau de hotărîrea lui Dumnezeu pentru că nu făcuseră nici bine, nici rău. Domnul, căutînd spre dînşii, nu S-a mîniat. Însă pe părinții lor S-a mîniat foarte mult, că nu s-au sîrguit ca să-i lumineze cu Sf. Botez. Drept aceea, Domnul porunci să le dea loc de odihnă spre miază-zi şi puţintică îndulcire de viaţă pe veci. Ei au zis către Domnul: ״O, Doamne, Stăpîne iubitorule de oameni! De vrem ce am fost lipsiţi în viaţa trecătoare de bunătăţile lumii, învrednicește-ne măcar aici a vedea strălucirea lumii Tale. Domnul însă nu le dădu nici un răspuns la cererea lor, ci merseră la locul cel orînduit¹².
Nedumerirea referitoare la dreptatea lui Dumnezeu în legătură cu ei ne-o lămurește indirect Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului în Tratat asupra tuturor dogmelor noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi, când a fost întrebat de îndurerații săi ucenici de ce îngăduie Dumnezeu să se răpească pruncii ortodocșilor de turci, care altfel s-ar fi botezat și s-ar fi mântuit, și să fie educați ca ieniceri, cei mai mari dușmani ai Ortodoxiei (ce omorau, violau și distrugeau Sfintele Biserici cu râvnă mult mai mare decât turcii originali și deci se osândeau). Răspunsul lui este surprinzător dar adânc fiind un profund cunoscător al Ortodoxiei: Ortodocșii stând în Sfânta Biserică și primind Darul lui Hristos dar lucrând în același timp păcatul sunt cu mult mai răi fiindcă hulesc prin fapte darul primit și deci sunt cu mult mai despărțiți de Dumnezeu decât ienicerii. Dumnezeu văzând că își vor educa copiii lor tot așa, ca să-i scape de o astfel de osândă, a îngăduit să fie făcuți ieniceri. Apoi dacă vreunul, trecând prin astfel de păcate s-ar întoarce la pocăință prin botez s-ar curăți de păcate iar viața lui de după botez ar fi toată numai o lacrimă de pocăință neîndrăznind să mai viețuiască duplicitar ca și părinții lui. Aceasta consună cu credința Ortodoxă care spune că singurii care se mântuiesc sunt Ortodocșii dar și iadul cel mai cumplit este tot al ortodocșilor care, primind darul, l-au batjocorit mult mai mult decât cei care nu l-au primit, nu l-au experiat și nici măcar n-au știut de el¹³. Acești ortodocși ce au stat cu spatele la Dumnezeu nespovedindu-se de loc sau nespovedindu-se înainte de fiecare Sfântă Împărtășanie sau nespovedindu-se corect¹⁴, vor fi osândiți ca și Iuda care s-a împărtășit cu Sfintele Taine fără să se spovedească corect, adică dorind să păstreze și iubirea de argint și Ortodoxia le-a pierdut pe amândouă, intrând satana întrânsul chiar atunci, imediat, după ce a mâncat Trupul lui Hristos¹⁵. Pruncii aceștia ca și toți cei născuți și care au trăit ca păgâni, eretici, schismatici sau în parasinagogă, dacă ar fi ajuns la Ortodoxie, după Sfântul Botez ar fi păstrat păcatele lor sau ar fi făcut altele mai rele, bătându-și joc de crucea și patimile lui Hristos și astfel depărtându-se și mai mult de Dumnezeu, suferind și mai tare, deci cu alte cuvinte ar fi fost osândiți și mai mult. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu a făcut ca să nu se întâmple aceasta din delicatețe față de ei, pe primii neosândindu-i iar pe cei de pe urmă dându-le o osândă mai mică (un mod de a vorbi pe înțelesul nostru juridic explicând îngăduința mâhnită a lui Dumnezeu de a-i lăsa în starea lor căzută în veșnicie, fiindcă de fapt ei înșiși se pun în acea stare neimaginabil de cumplită).