I. Noi credem că: 1 A. Mântuirea nu este o răsplată juridică pentru fapte bune ci este trăirea vieții lui Hristos reală în noi 1
Yüklə 0,56 Mb.
|
35 Exclusivismul nu este Ortodox fiindcă, deși noi credem că numai prin Ortodoxia Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit ne mântuim, totuși Dumnezeu nu-i exclude pe ceilalți de la mântuire în sensul că îi cheamă neîncetat cu harul lui la Ortodoxie, indiferent în ce timp s-ar afla, în ce loc, în ce îngustare de minte și în ce religie. Unii dintre sărmanii oameni (Mat 22:14 Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi) se exclud ei înșiși fie prin lenevirea căutării, fie prin vicleșugul punerii mâinii la urechi ca să se prefacă că nu aud nimic, fie prin însuși refuzul Ei fiindcă nu le convine Ortodoxia deoarece nu le acceptă patimile (simțite sau gândite, senzuale sau inteligibile, trupești sau sufletești, plăcerea prin trup sau plăcerea de sine) pe care le iubesc mai mult decât pe Adevăr. Așadar exclusivismul nu este al Ortodoxiei ci al celor ce nu vor să devină Ortodocși excluzându-o din ei. 36 37 38 39 40 41 42 Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Şi neliniştit este sufletul meu până nu-şi va afla odihna întru Tine. Fericitul Augustin în Confesiuni, 1,1 43 44 Luc 12:47 Iar sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui, va fi bătută mult. 48 Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. 45 46 Vezi nota 27. 47 48 Fap 7:56 Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! 57 Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. 58 Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. 59 Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! 49 Ortodoxia este o filosofie (iubire de înțelepciune adevărată) nu este o filozoofie (numim filozoofie - adică iubire de animalitate sau zoofilie sufletească - ceea ce se numește în general azi ca filozofie. Aceasta este de fapt un produs snob al cugetării trupești afundate în plăcerea de sine ca într-un desfrâu sublimat, în care mintea omului, despărțindu-se de Dumnezeu, deși simplă prin fire, devine compusă prin șovăirea între bine și rău, între a fi cu Dumnezeu adică a fi și a fi fără Dumnezeu adică a nu fi. Această alegere a răului este o cădere din simplitatea firii minții în compunerea alegerii ei, fiind de fapt ca o descompunere, ca o moarte, ca o îndobitocire: Psa 48:12 Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor. 13 Această cale le este sminteală lor şi celor ce vor găsi de bune spusele lor. 14 Ca nişte oi în iad sunt puşi, moartea îi va paşte pe ei.). 50 1Co 8:1 Poveţe pentru mâncarea jertfelor idoleşti.Iar pentru cele ce se jertfesc idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Însă cunoştinţa face semeţ, iar dragostea zideşte. 2 Iar de i se pare cuiva că ştie ceva, încă nimic n'a cunoscut precum se cade a cunoaşte. 3 Iar de iubeşte cineva pre Dumnezeu, acela cunoscut este de dânsul. 51 52 Ierom. Nicodim Sachelarie, Pravila bisericească, Ed. Parohia Valea Plopului, Jud. Prahova, 31999. 53 54 55 56 20.06.2013 20:06:56 57 58 59 61 62 63 64 65 Gen.12, 3 – 9: Zi deci că-mi ești soră, ca să-mi fie și mie bine pentru trecerea ta și pentru trecerea ta să trăiesc și eu!“ … au văzut-o și dregătorii lui Faraon …și au dus-o în casa lui Faraon;… pentru ea i-au făcut bine lui Avram … Pentru ce ai zis: Mi-e soră? Și eu am luat-o de femeie: Acum dar iată-ți femeia! Ia-ți-o și te du! După cum tâlcuiește Sfântul Ioan Gură de Aur, Avraam n-a fost aici laș ci credincios în pocăință adevărată. Adică știind mentalitatea păgânilor nu i-a înfruntat direct ci le-a spus adevărul (fiindcă Sarra îi era soră, adică vară, și neavând copii - Fac 11:30 Sarai însă era stearpă şi nu năştea copii - trăiau ca frații în curăție). Păgânii au răstălmăcit adevărul în sensul la care se aștepta și Avraam dar care prin credința lui minunată a știut că va rezolva problema Dumnezeu cum el n-ar fi putut s-o rezolve expunându-se și pe el și pe sora lui la asasinat, deci vârându-se cu întrăzneală într-un pericol ce i s-ar fi socotit chiar de Dumnezeu păcat. Iar Sarra l-a și iubit pe el și pentru aceasta (înțelepciunea și credința lui), netemându-se de consecințe, fiindcă știa trecerea lui Avraam înaintea lui Dumnezeu 1Pe 3:6 Precum Sarra asculta de Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce e bine şi nu vă temeţi de nimic. 66 Unde oricum numai cei ce așteptau pe Mesia lucrând pocăința au crezut fiind adevărații drepți iar nu strâmbii enumerați mai sus ca „drepții” Vechiului Testament. 67Nici măcar diavolul nu îndrăznea să numească pe altcineva drept decât pe creștini: Sceptrul împărăţiei Romei luîndu-l cu nevrednicie păgînul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întîi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecînd în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind despre cele ce vor să fie, deşi niciodată nu se împlineau proorociile lui. Odată, întrebînd Diocleţian pe Apolon despre un lucru, diavolul i-a dat un răspuns ca acesta: "Nu pot cu adevărat, ca mai înainte să-ţi spun cele ce vor să fie, căci împiedicare îmi fac oamenii cei drepţi pe pămînt şi pentru aceea mint Tripoadele cele de farmece în capişti; pentru că drepţii sleiesc a noastră putere". Deci, a întrebat Diocleţian pe slujitori: "Cine sînt drepţii aceia de pe pămînt, din pricina cărora zeul Apolon nu poate să proorocească?" Iar slujitorii i-au răspuns: "Creştinii de sub cer sînt drepţii aceia". Aceasta auzind-o Diocleţian, s-a umplut de mînie şi de iuţime asupra creştinilor şi prigonirea cea de deasupra lor care abia încetase, a ridicat-o iarăşi. Şi îndată a trimis sabia sa prigoni-toare asupra oamenilor lui Dumnezeu celor drepţi, nevinovaţi şi fără prihană, cu poruncă ucigătoare, în toate părţile stăpînirii sale. 68 69 70 Rom. 2, 14 (…când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt loruși lege…) 71 72 73 Protos. Nicodim MĂNDIŢĂ (după Sfântul Atanasie al Cretei), Calea sufletelor în veşnicie sau cele 24 vămi ale văzduhului, Volumul 2, Ed. Lumină din lumină, Bucureşti, 21992, pp. 747-778 74 P385 – P389 Yüklə 0,56 Mb. Dostları ilə paylaş:
|