Icenţă,2012 N. B. Sinteze orientative realizate de studenţi. Se recomandă şi parcurgerea integrală a programei

Ierarhia bisericească (TDS 2, pag. 170-175)

De constituția Bisericii ține în mod esențial o ierarhie. Fără ierarhie nu există Biserică. Termenul cel mai adânc pentru această concepție îl are Homiacov când scrie: „Dacă ar înceta hirotonia, ar înceta toate Tainele, afară de botez și neamul omenesc ar fi rupt din har”.

Sfântul Apostol Pavel a arătat că în trupul Domnului mădularele, deși sunt străbătute toate de același duh, sunt încredințate cu diferite funcții, dintre care unele cu funcții de conducere. Domnul a așezat pe Apostoli, ca cei dintâi înainte-stătători ai Bisericii Sale; mai jos de ei erau cei 70 de învățăcei. Dar Apostolii au trimis urmașilor harul: episcopatului. Iar ca urmași ai celor 70, Apostolii au instituit, prin punerea mâinilor, pe membrii preoției, ca treapta a doua a hirotoniei (F.A. 14, 23). De asemenea, încă din vremea Apostolilor exista și treapta a treia, a diaconatului (F.A. 6, 1-6). Acestea sunt treptele de hirotonie de drept dumnezeiesc. După harul hirotoniei nu există decât aceste trei trepte. Gradațiile ivite ulterior în cuprinsul fiecăreia din cele trei trepte, nu micșorează și nu sporește cu nimic harul hirotoniei respectivei trepte, ci reprezintă numai deosebiri de funcții administrative, de drept bisericesc.

Episcopul este păstorul cel mai înalt în eparhia sa. În fruntea eparhiilor, care constituie o Biserică autocefală, stă sinodul episcopilor acelei Biserici, iar în fruntea întregii Biserici stă totalitatea episcopilor întruniți în sinod. Totalitatea episcopilor întruniți în sinod, direct sau prin reprezentanți, se numește sinod ecumenic.

Dar exprimarea învățăturii Bisericii, de către episcopi trebuie să se facă întotdeauna în numele Bisericii, în legătură de dragoste cu ea. Episcopul care mărturisește credința în numele Bisericii sale și care este, pentru a spune altfel, gura ei, acest episcop este legat de ea prin legătura dragostei și a conformității gândurilor... Cu alte cuvinte, dreptul de a exprima învățătura Bisericii aparține episcopatului, care este nu deasupra comunității, ci în comunitatea al cărei șef este.

Astfel se pronunță în această chestiune Andrutsos. Recunoaște și el că ierarhia este infailibilă în totalitatea ei numai pentru că „reprezintă Biserica în general, fiind organul sau glasul prin care se exprimă întreaga Biserică”.

Felul cum se dă apoi unui episcop totalitatea harurilor și darurile Sfântului Duh este iarăși semnificativ. Ele nu se mai dau prin coborâre de sus, ci prin doi sau trei episcopi, reprezentând episcopatul din trecut și de pretutindeni. De ce aceasta? Desigur, pentru a-l face solidar pe noul episcop cu Biserica din trecut și de pretutindeni nu atât în privința săvârșirii la fel a tainelor, ci în privința propovăduirii la fel a învățăturii. Aceasta se vede din faptul că pe când el nu are să săvârșească în fața episcopilor hirotonisitori decât o taină, are să arate în schimb cum și-a însuşit întreaga învățătură de totdeauna a Bisericii.

Episcopul e chemat poate de cele mai multe ori să exercite un fel de frână, nu în calea propovăduirii adevărurilor stabilite, ci în calea avântului de a scoate la iveală laturi noi ale învățăturii, care-i însuflețește pe unii mireni. Desigur, ierarhia e „în Biserică”, nu „deasupra Bisericii”.

Părinții răsăriteni vorbesc stăruitor de necesitatea ca fiecare credincios care vrea să progreseze fără greșeală în viața curată, trebuie să aibă un îndrumător duhovnicesc, care să-l lămurească la fiecare pas. „Tot ce au făcut Apostolii, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, ne fac și azi Părinții noștri duhovnicești”.

Pe cât de mult accentuează Ortodoxia iubirea în comunitatea bisericească, pe atât de mult accentuează și ascultarea în iubire sau învățarea cu iubire. Iubirea și organizarea ierarhică nu se exclud.

Relaţia dintre preoţia slujitoare (pastorală) şi preoţia generală (baptismală) în Biserică IPt.2,9sq şi IPt.5,1sq. – ( a se reţine textele biblice şi scurte comentarii), Epistolele pastorale (TDSECO, pag. 363-366)

Preoția. Funcționalitatea trupului bisericesc are o putere harismatică centrală și axială, care dirijează sau coordonează toate celelalte manifestări harismatice. Această putere centrală este Taine Preoției. Sfântul Apostol Pavel a făcut o distincție pătrunzătoare între preoția iudaică și cea creștină, împreună cu preoția iudaică o putem observa și pe cea idolatră. Pentru că în mod independent de deosebirea existentă între ele, ambele constituie funcțiuni intermediare care țintesc la împăcarea omului cu Dumnezeu, însă, în comuniunea Cuvântului întrupat nu există nici un intermediar. Cu alte cuvinte, izvorul centrului de putere și de echilibru în trupul bisericesc este Preoția lui Hristos, care este taina jertfei și a învierii firii stricăcioase a făpturilor raționale și a întregii creații. Preoția este puterea autorității harismatice care zdrobește puterile deformatoare ale stricăciunii și-l reînnoiește pe om. Această putere a autorității este cea care așează într-o manifestare funcțională toate celelalte taine pentru a se realiza renașterea, mișcarea, hrănirea și mereu, tot mai mult, progresul întregitor în desăvârșire. Prin preoția lui Hristos toate mădularele trupului participă la bunurile slavei dumnezeiești, la adevăr și bunătate. Tocmai din această cauză, Preoția nu este o funcțiune mijlocitoare, ci capul sau centrul coordonator al tuturor celorlalte funcțiuni.

Prin urmare, în Biserică, Preoția constituie harisma guvernării pe care o dă Hristos membrilor comunității Sale. În Trupul lui Hristos, adică în Biserică, nu există nici o „castă” preoțească, nici o preoție moștenită. Aici a fost spartă bariera sau zidul interior al preoției mediatoare. Toți membri botezați ai Bisericii participă în principiu la această demnitate și putere a lui Hristos. Această semnificație o are „preoția împărătească”. Puterea preoțească, împărătească și proorocească sunt o varietate de harisme în viața bisericească pentru că Hristos are aceste demnități reunite care fac comuniunea trupului armonioasă și harismatică. Puterea harismatică a preoției, care face posibilă unirea membrilor Bisericii cu Dumnezeu, organizează tot trupul și se ramifică în preoție generală și specială. Este vorba de o preoție, Preoția lui Hristos care este organic legată de trupul bisericesc. În această preoție generală răsare harisma specială pe care o au prin hirotonie episcopul, preotul și diaconul.

Preoția specială a episcopului, a preotului și a diaconului este funcțiunea harismatică ce face posibilă creșterea și progresul trupului. În acest fel nu există deloc nici putere mijlocitoare și nici dominatoare din partea deținătorilor harismei preoției. De altfel, această harismă specială este activată doar în lăuntrul trupului Bisericii în întregul popor am spune și în nici un mod în afara acestuia. Ea nu poate fi evidențiată ca ceva autonom pentru că este funcțiunea centrală a trupului. De aceea, harisma preoției presupune prezența poporului pentru a rodi. Altfel nu se împlinește funcțiunea și nici nu se săvârșește vreo Taină fără prezența întregului trup. Săvârșirea Tainelor în afara comunității liturgice este de neconceput în tradiția ortodoxă. În esență este vorba de o participare a poporului la preoția lui Hristos, independent de faptul că nu are harisma specială a preoției, care este de neînlocuit în mijlocul varietății funcționale a harismelor. În acest fel, preoția specială este integrată funcțional în preoția generală a întregului trup al Bisericii.

În cele patru Taine, Botezul, Mirungerea, Euharistia și Preoția, se poate vedea „fiziologia” unui trup care trăiește liturgic. Naștere, mișcare, hrănire și guvernare sau coordonare fac în principiu ca un trup să fie viu, să se miște și să aibă centru coordonator. Această descriere, deși este și metaforică, nu înseamnă că nu corespunde funcționalității unui trup. Dimpotrivă, prezintă în mod limpede înfățișarea vie și activitatea unui trup real, a unui întreg popor care alcătuiește un trup cu dimensiuni sensibile și inteligibile, unite în mod indisolubil între ele. Totuși, pentru „fiziologia” acestui trup, există datoria de a se consemna că Botezul, Mirungerea și Preoția, care formează existența în sine (nașterea, mișcarea, guvernarea), sunt taine irepetabile. Însă dumnezeiasca Euharistie, ca hrană a trupului și menținere și creștere a unității și a edificării, este repetabilă.