Icenţă,2012 N. B. Sinteze orientative realizate de studenţi. Se recomandă şi parcurgerea integrală a programei

Taina Hirotoniei (TDO III, p 149-183)

1. Deosebirea Hirotoniei de celelalte Taine.

În fiecare Taină Hristos Se dăruiește printr-o lucrare a Sa celor ce cred în El, iar în Taina Euharistiei Se dăruiește cu însuși trupul și sângele Său. Dar fiind nevăzut și voind să ne dăruiască totuși acestea, adică trupul și sângele Său, în chip văzut, trebuie să Se dăruiască prin persoane văzute. Pe aceste persoanele alege și le sfințește El însuși prin Taina Hirotoniei. Astfel, dacă în celelalte Taine Hristos e primit ca Cel ce Se dăruiește prin preot, în Taina Hirotoniei Se leagă ca subiect ce ni se dăruiește în chip nevăzut de o persoană umană, pe care consacrând-o ca preot sau episcop, face văzută dăruirea Sa către noi prin celelalte Taine. Dacă celelalte Taine reprezintă mijloacele văzute prin care preotul ne mijlocește o putere din cele date nouă de Hristos, sau însuși trupul și sângele Lui, preoția califică însăși persoana văzută care împlinește aceste mijloace, prin care Hristos dăruiește puterile Sale sau trupul și sângele Sau prin acele Taine. Fără un subiect uman, care să-L reprezinte pe Hristos ca subiect în chip văzut, Hristos nu ne-ar putea împărtăși ca persoană darurile Sale, sau nu S-ar putea dărui pe Sine însuși în celelalte Taine, ca prin mijloace văzute. Dăruirea Sa nu s-ar putea face decât în mod nevăzut. Dar aceasta ne-ar menține fără ieşire în nesiguranță dacă Hristos ni S-a dăruit în mod real, sau suntem robii unor iluzii subiective; nu am avea trăirea lui Hristos ca subiect deosebit de noi în persoana preotului care ne întâmpină în numele Lui. Dar dacă preotul și episcopul sunt organe văzute prin care Hristos însuși ca subiect împărtășește celor ce cred darurile Sale și pe Sine însuși, evident că ei nu-și pot lua de la ei înșiși această calitate de organe ale lui Hristos ca dăruitor al puterilor Lui. Nici comunitatea creștină nu poate impune lui Hristos aceste organe prin care să dăruiască El însuși puterile Sale și pe Sine însuși. Dar actele de care depinde existența ei însăși fiind săvârșite de preot și de episcop, Taina Hirotoniei, prin care aceștia Sunt consacrați caatare, este condiţia prin care ea se prelungește și se menține. Ei sunt plantați chiar prin hirotonia lor ca centre și ca mijloace intermediare, vizibile ale harurilor prin care se susține ea, întrucât sunt organele lui Hristos, centrul și izvorul ei invizibil. Dar hirotonia lor nu se face în afara ei, ci în sânul ei, de către purtătorii autorizați ai ei, adică de către episcopii existenți și dintre membrii ei. Și ea dă garanție că aceștia îi sunt dați, prin aceia, de către Hristos.

2.Preoția nevăzută a lui Hristos, izvorul preoției văzute din Biserică

Oamenii în starea de risipire și de afirmare individualistă orgolioasă nu pot fi toți preoți ai acestei lucrări. Făcându-Se om pentru realizarea acestei adunări, în care oamenii au suferit un eșec, Hristos e unicul Preot deplin, pentru că e unicul om care se poate dărui cu un devotament absolut Tatălui. El nu așteaptă numai, ca înainte de întrupare, oamenii să se adune în El, în calitatea comună a lor de preoți și să adune și creația, fiindcă oamenii n-au răspuns acestei așteptări.

El Se face omul deplin curat din puterea Ipostasului Său divin, deci omul central, singurul om care are intrare la Tatăl și ne poate duce în Sine și pe noi, singurul om unificator cu adevărat, căci nu S-a făcut om pentru Sine, închis într-un ipostas omenesc limitat, ci a luat natura omenească în Ipostasul larg deschis întregii umanități. El S-a făcut prin aceasta singurul preot eficient, rămânând și Dumnezeu, în care ca preot, deci ca om, adună pe oameni în mod efectiv. Numai prin aceasta poate reda viața veșnică oamenilor, ca viață din Dumnezeu. El rămâne prin aceasta Preot în veci, unicul Preot deplin, unicul om în care avem intrarea și putința șederii lângă Tatăl. Și pentru că este nevăzut în urma Înălțării Sale, El, ca unicul Preot deplin, este izvorul întregii preoții văzute.

Misiunea aceasta de unic Preot deplin I-a dat-o lui Hristos Dumnezeu cel în Treime, și și-a dat-o și El ca Dumnezeu, nu ca om. Căci ca om a primit-o. “S-a făcut deci Emanuel Arhiereu pentru noi și prin El avem aducerea la Tatăl și Dumnezeu și ne-am reînnoit potrivit cu ceea ce eram la început”. Ca Arhiereu ne aduce în Sine drept dar sau jertfă bine plăcută lui Dumnezeu. Căci aduce mai întâi umanitatea noastră asumată de El în mod curat.

Dar unindu-Se cu noi, ne curățește și pe noi și ne aduce, ca dar curat, lui Dumnezeu. “Când S-a făcut deci Hristos Arhiereul nostru și am fost aduși prin El în modul inteligibil întru miros de bună mireasmă lui Dumnezeu și Tată, atunci ne-am învrednicit și de bunăvoința Lui din belșug și am avut chezășia sigură că moartea nu va mai avea putere asupra noastră” (Sf. Chiril al Alexandriei).

3. Preoția și unitatea Bisericii

Având pe Hristos unicul Preot lucrând prin ei, toți preoții sunt organele văzute ale  preoției Lui unice. Hristos nu a luat mâna Omenească degeaba; dar ne mai lucrând prin mâna Sa în mod vizibil, mâna Sa e activă prin mâna celor prin care prelungește în planul văzut preoția Sa nevăzută. La fel, ne mai rostind prin gura Sa în mod văzut cuvintele Sale, le rostește nevăzut prin gura organelor văzute ale Preoției Sale. El lucrează prin mâna acestora întrucât ei fac toate gesturile sfințitoare și spun toate cuvintele și rugăciunile Lui și către Elcu conştiinţa că slujesc Lui sau cu El, și, prin El, Tatălui. Trupul omenesc e important nu numai când se primesc Tainele prin el, ci și când se săvârșesc, întrucât e activ prin el Duhul din trupul lui Hristos.

Hristos exercită lucrarea Sa de Preot unic și unificator nu numai prin faptul că în fiecare comunitate Preoția Sa se exercită printr-un unic organ, ci și prin faptul că aceste organe sunt aduse și ele la unitate, într-un centru unic văzut al lor. Acesta este episcopul.

Episcopul este reprezentantul deplin al lui Hristos, Arhiereul unic și unificator. Fiecare episcop este capul unei Biserici locale, “capul plinătății lui Hristos”. Căci Hristos îl învestește pe acesta nu numai cu harisma și cu răspunderea săvârșirii Tainelor, săvârșite și de preot, ci și a Tainei Hirotoniei, pentru ca toți preoții să-și aibă preoția prin acesta și să stea sub ascultarea lui. Dacă Hristos face prin sfințire pe un preot organ și chip văzut al Său în săvârșirea celorlalte Taine, pe episcop îl face organ și chip văzut al Său și în sfințirea organelor văzute prin care săvârșește celelalte Taine.

Comuniunea episcopală, care-și are o manifestare mai accentuată în sinoadele episcopale ale Bisericilor locale și în comuniunea între ele, sau în Sinodul ecumenic, moștenește duhul comuniunii apostolice, care se completează reciproc cu smerenie. Căci sarcina înțelegerii lui Hristos și a dreptei Lui propovăduiri și a călăuzirii poporului lui Dumnezeu spre mântuire este atât de grea, că unul nu îndrăznește s-o împlinească fără împreuna-sfătuire cu ceilalți.

4. Instituirea preoției și existența celor trei trepte ale ei, de la începutul Bisericii trepte ale ei, de la începutul Biserici

Baza inițială a unității Bisericii este Hristos, Arhiereul prin excelență, sfințit nemijlocit de Dumnezeu Tatăl prin Duhul Sfânt, și El rămâne în veac baza unității ei. Dar nu fără organe văzute unite între ele și cu El — Arhiereul unic, prin excelență. El a ales pe cei doisprezece ucenici, care sunt trimișii sau apostolii Lui, așa cum El este trimisul sau apostolul Tatălui (Evr. 3, 1).

Prin trimiterea Sa, apoi prin alegerea și sfințirea celor doisprezece apostoli la Cincizecime, se instituie Taina Hirotoniei. Dar conținutul misiunii celor astfel aleși și hirotoniți și a urmașilor lor îl indică Mântuitorul în toate ocaziile când le poruncește și le dă puterea să boteze, să ierte păcatele, să săvârșească Euharistia, să spună, la lumină, ceea ce au auzit de la El, la ureche (Mt. 10, 27) și ceea ce au văzut la El, să îndemne să fie păzite câte a poruncit El (Mt. 28, 20). Chiar în definirea diferitelor puteri și lucrări ale apostolilor și urmașilor lor de către Hristos, avem și dovada instituirii lor ca episcopi și preoți. În Evanghelia după Ioan (20, 22), Iisus le transmite apostolilor și urmașilor lor puterea episcopală sau preoțească de a ierta păcatele, prin suflarea Duhului Sfânt, care este arvuna Hirotoniei, ce le va fi dată complet la Cincizecime.

La început, numirea de preoți și episcopi se da tuturor celor pe care apostolii îi hirotoneau ca urmași ai lor (Fapte 20,17-28). S-ar putea ca, atât timp cât comunitățile creștine erau mici și la mari distanțe, ca unele ce luau ființă mai ales în orașe, acești urmași să fi fost de cele mai multe ori propriu-zis episcopi, incluzând în ei calitatea de preoți. Dar la destul de scurt timp după ce comunitățile cresc și se întind și la sate, acești episcopi apar ca înzestrați cu puterea de a hirotoni preoți ca ajutoare ale lor (Tit 1, 5) și de a supraveghea activitatea acestora (1 Tim. 5, 19).

Episcopii de la început au putut să se numească și preoți întrucât în harul episcopatului se cuprinde de fapt și cel al preoției, dar nu și invers. În sensul acesta, și Petru, ca episcop, se numește împreună preot (1 Pt. 5, 1); la fel apostolul Ioan (3 In. 1, 1).

Pe lângă episcopii și preoții așezați încă de apostoli, tot aceștia au așezat prin punerea mâinilor și pe primii diaconi (Fapte 6, 6). Treapta lor a continuat apoi încă din timpul apostolilor (1 Tim. 3, 12).

5. Caracterul duhovnicesc al preoției slujitoare creștine și preoția generală

Întrucât au comun cu credincioșii aducerea lor duhovnicească din puterea jertfei lui Hristos, slujitorii creștini nu mai sunt separați de credincioși în modul în care erau preoții din legea veche, sau cei păgâni. E un alt motiv pentru care se evită la începutul Bisericii numirea lor cu numele de sacerdoți, folosită în Vechiul Testament și în păgânism. Toți creștinii sunt în acest sens o “preoție împărătească” (1 Pt. 2, 9).

Preotul Noului Testament se deosebește de preoții ca simpli jertfitori ai Vechiului Testament și ai păgânilor. El se deosebește și pentru că, în acord cu preponderența ce o are ca factor duhovnicesc unificator, în misiunea Lui intră și predicarea cuvântului și păstorirea credincioșilor, pentru formarea duhovnicească a lor, având să se folosească și de ele ca mijloace de menținere a unității credincioșilor în Hristos și în Biserică și ca mijloace de configurare a lor după chipul lui Hristos.

Dar pentru că slujirea învățătorească și pastorală a preoților contribuie de fapt și ea la dezvoltarea preoției generale a credincioșilor și la menținerea unității lor în Hristos, sau a Bisericii, la configurarea tuturor după același chip unitar și autentic al lui Hristos, ea trebuie să se exercite de asemenea în mod unitar. Pentru asigurarea acestei unități de învățătură, de săvârșire a Tainelor, de păstorire, sau de formare a credincioșilor după chipul lui Hristos și de viețuire al lor înșiși după acest chip, e necesar ca preoții să aibă un centru superior al lor investit cu puterea de sus pentru păstrarea neschimbată a învățăturii, a săvârșirii Tainelor și a conducerii credincioșilor, conform orânduirii apostolice a Bisericii. Acest centru superior este episcopul.

6.Succesiunea apostolică

Transmiterea aceluiași har de la episcopi la episcopi, începând de la apostoli, odată cu transmiterea puterii și obligației de a păzi aceeași învățătură şi aceleaşi norme ale Tainelor și ale păstoririi, se numește succesiune apostolică. De acest har ce vine de la apostoli se împărtășesc, pe măsura slujirii lor mai restrânse, de la episcopul fiecărei eparhii, toți preoții acelei eparhii, primind odată cu el puterea și obligația de a predica aceeași învățătură și de a păzi aceeași rânduială în săvârșirea Tainelor și în păstorirea sufletelor pe căile conforme cu tradiția venită de la apostoli. Biserica trăiește astfel totdeauna duhovnicește din același har apostolic și din aceeași învățătură și rânduială sacramentală și evanghelică apostolică Factorul interior al acestei succesiuni este Hristos însuși și Duhul Său cel Sfânt, iar factorul vizibil este Biserica întreagă în prelungirea ei, păstorită de episcopi.

Karmiris zice: „E necesar să se adauge că succesiunea apostolică nu se limitează numai la șirul istoric neîntrerupt al episcopilor, sau la succesiunea învățăturii apostolice (successio doctrinae), ci se extinde și la succesiunea apostolică a slujirii și demnității sfințitoare, ca și la șirul continuu și neîntreruptul generațiilor de creștini din toate veacurile, la succesiunea apostolică a întregii Biserici. Aceasta, după moartea apostolilor, a fost purtătoarea generală și principală a apostolicității și a slujirii apostolice, ținând seama că Duhul Cincizecimii S-a răspândit nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci și peste tot poporul lui Dumnezeu al legii celei noi și peste toată Biserica prin mulţime de daruri, transmise succesiv... În sensul acesta larg, se poate spune că există o succesiune apostolică a tuturor credincioșilor botezați în Biserică, pe baza chemării lor la păstrarea mărturiei credinței și a învățăturii apostolice prin diferite daruri ale credincioșilor ce participă într-un anumit grad la întreita demnitate a lui Hristos, sub înrâurirea Duhului Sfânt ce lucrează în Biserică”.

7. Aspectele văzute ale Hirotoniei și puterii nevăzută acordată prin ea

A) Săvârșitorul și primitorul Tainei

Săvârșitorul Tainei este episcopul eparhiei sau delegatul lui – un arhiereu – pentru preoții și diaconii chemați să slujească în cadrul ei, iar pentru un episcop, trei sau cel puțin doi episcopi, reprezentând episcopatul Bisericii autocefale respective.

După tradiția Bisericii ortodoxe, nu pot fi hirotoniți decât membrii de sex bărbătesc ai Bisericii, care mărturisesc credința ei și vor să-și împlinească față de Biserică îndatoririle ce țin de treapta ierarhică în care sunt introduși. În acest scop Biserica a cerut ca ei să fie întregi la minte și la trup și să aibă o pregătire teologică și un nume necompromis. La treapta episcopală nu pot ajunge, după hotărârea Sinodului V-VI ecumenic, decât cei neînsurați sau văduvi prin decesul soției, deveniți în prealabil ieromonahi. Pentru preoți și diaconi nunta este oprită după hirotonie Sunt derogante pentru autoritatea unui preot unele situații.

B) Rânduiala Hirotoniei (vezi TDO III, p. 178-183)