| 5.3. Ateism
Propaganda antireligioasă va dura până la sfârşitul regimului, ea explicând mai multe fenomene de cenzură: de la condamnarea studiilor filologice asupra limbii vechi (al cărei obiect principal erau texte religioase) până la absenţa, din descrierile structurii stilistice a limbii române, a limbajului religios, deşi acesta este (alături de cel juridic) cel mai vechi şi unul dintre cele mai bine individualizate (mai ales în limba actuală, prin trăsăturile sale arhaice).
Erau condamnate, de exemplu, citatele din texte religioase în dicţionare:
„Iată de ce se constată că, în loc ca Dicţionarul să palpite de curentul vieţii noi, ne dă miros de tămâie, izmă şi fum de cădelniţă” (Săvulescu 1952: 11).
După o primă fază, în care excluderea lua forme absurde, studierea filologică a textelor vechi a continuat, cu precauţii şi eufemisme în formulele de desemnare aluzivă.
Dostları ilə paylaş: |
