Ideologie şi mit în lingvistica românească

3.4. Lexicografia

Dicţionarele au fost văzute de la început, prin scopul lor practic şi adresabilitatea largă, ca un mijloc important de propagandă. Cenzura a interzis şi a scos din circulaţie mai multe dicţionare generale vechi (care conţineau definiţii contrare dogmei), proiectându-se înlocuirea lor prin dicţionare controlate ideologic, elaborate sub egida Academiei, dintre care primele au fost DLRLC (1955-1957) şi DLRM (1958). Primul volum al DLRLC este un exemplu de ideologizare maximă: ruptura cu trecutul se manifesta în dicţionar prin redefinirea termenilor, prin introducerea sensurilor şi a cuvintelor noului limbaj oficial, ilustrate cu citate din presa de partid şi discursurile politice ale epocii. Definiţiile nu mai ascultă de cerinţele analizei semantice şi ale uzului cuvintelor, fiind conforme dogmei şi având o funcţie normativă:

„ACTIV, s.n. 1. Colectiv într-o organizaţie politică sau într-o instituţie de stat, format din elementele cele mai devotate şi cele mai ridicate din punct de vedere politic, cărora li se încredinţează o muncă de răspundere (...). Totalitatea persoanelor care, deşi nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifică ideologic cu acesta şi îi sprijină munca, formînd elementul de legătură între el şi mase” (DLRLC, I);

„AUTOCRITICĂ s.f. Metodă de bază în acţiunea de educare a membrilor partidului de tip nou şi a oamenilor muncii, constînd în privirea critică a propriei activităţi, în dezvăluirea şi recunoaşterea în mod deschis şi cinstit a propriilor lipsuri şi greşeli, în descoperirea cauzelor

care le-au provocat şi a mijloacelor de lichidare a lor” (DLRLC, I).

Dicţionarul limbii române, cunoscut ca Dicţionarul Academiei (DA), care fusese coordonat de Sextil Puşcariu, a fost reluat după o perioadă de întrerupere (primul volum din DLR, serie nouă, a apărut în 1965), cu altă echipă şi alte norme redacţionale (printre care renunţarea la traducerea termenilor în franceză); din fericire, elementele de continuitate au fost în acest caz mai numeroase decât cele de ruptură.