-"Rugăciunea să rămînă în minte, ca raza în soare. Căci fără de ea, grijile de lumea simţurilor, hoinărind ca nişte nouri fără de apă, despart mintea de strălucirea ei" -Filoc. IV, p. 293,82.
-"Puterea rugăciunii este foamea de bună voie de mîncări. Iar puterea foamei stă în a nu asculta şi a nu vedea nimic din cele lumeşti, dacă nu e trebuinţă neapărată. Cel ce nu poartă grijă de acestea, nu a întării zidirea postului; iar pe a nigăciunii a făcut-o să se surpe" - Filoc. IV, p. 293.83.
-"Rugăciunea e cheia împărăţiei cerurilor. Cel ce o are pe aceasta cum trebuie, vede bunătăţile rînduite pe seama prietenilor ei. Dar cel ce nu are îndrăznite în aceea, nu vede decît cele de aci" -Filoc. IV. p. 296, 1112.
-"Mintea, în vremea rugăciunii nu poate zice cu îndrăznim către Dumnezeu: "Ai mpt legăturile mele, Ţie îţi voi aduce jertfă de laudă (Ps. 115, 17), dacă nu mpe, din donil celor mai multe, legăturile fricii, ale trindăviei, ale somnului mult şi ale lăcomiei de mîncare din cure se naşte păcătuirea" -Filoc. IV, p. 2%, 103.
-"Ce/împărtăşit, la (de) mgăciune stă afară de catapeteaznia dintîi. Inlăunlnt ajunge cel ce o face de un singur gînd, (cel concentrat, adică)- Dar în Sfintele Sfintelor, priveşte numai cel ce împreună cu pacea gîndurilor (raţiunilor) naturale contemplă cele dimprejund fiinţei care întrece orice minte, şi s-a învrednicit de vreo arătare luminoasă de acolo" -Filoc. IV, 2%. lo-t.
-"Cînd sufletul odihnindu-se de cele dinafară, se uneşte cu mgăciunea, atunci aceea, înconjurîndu-l ca o flacără îl face întreg arzător, aşa cum face focul fierul. Sufletul este acelaşi, dar nu mai poale f atins dinafară, cum nu poale f nici ferul aizător" -Filoc IV,
296. 105.
-"Pe cei începători, legea nigăciunii îi apasă ca un stăpîn aspm; dar celor înaintaţi ea le este ca dragostea care împinge pe un flămînd la ospăţ bogat" -Filoc. IV, p. 296,107.
-Kasoforii sau fraţii, în 24 de ore fac 50-100 de metanii şi 100-300 de închinăciuni, zicînd la fiecare închinăciune: "Doamne lisu.se Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul", sau "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". Şi face cruce pleeîndu-se cu mîna pînă la pămînt. Dimineaţa îşi rostesc rugăciunile dimineţii sau canonul de umilinţă către Mîntuitorul, iar seara rugăciunile de seară, Paraclisul sau canonul îngerului -CFS, 1.8.
-Monahii stravofori sau mantiofori fac 100-200 de metanii şi 300-500 închinăciuni citindu-şi dimineaţa rugăciunea dimineţii şi acatistul zilei sau canonul de umilinţă către Mîntuitorul; iar seara rugăciunile de seară, paraclisul sau alte rugăciuni, pe care le va rîndui duhovnicul după puterea, rîvna şi preocupările zilnice ale fiecăruia. -CVS,1,8.
1714.-Cei ce nu ştiu carte, sau nu pot merge la slujba celor
şapte laude îşi lac pravila cu metaniile astfel:
a). -Pentru utrenie să petreacă stînd în picioare şi să facă 30 de aţe sau 100 de închinăciuni, zicînd la fiecare grăunţ, rugăciunea aceasta: "Doamne Iisuse Hrisloase, miluieşle-mă pe mine păcătosul". Pentru ceasuri 7 aţe, vecernie iu aţe, după rînduială Sfîntului Munte. -cfs, 1.8.
-b). Altă rînduială: Pentru vecernie ioo de rugăciuni, adică: "Doamne Iisuse H/istoase, miluieşle-mă pe mine păcătosul" şi metanii mari 25. Pentru pavecerniţă rugăciuni 8 şi metanii 12. Pentru Paraclis: rugăciunea Precistei de 70 de ori: "Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi", şi metanii 12. Pentru acatist rugăciuni 200 şi metanii 12.Pentru canonul îngerului, rugăciuni 8, metanii 7. Pentru canonul pocăinţei, rugăciuni 30, metanii 5. Pentru polunoşniţă rugăciuni 100,metanii 25. Pentru utrenie, rugăciuni 30», metanii 8. Pentru tuspatru ceasurile, rugăciuni 200, metanii 30. Pentru obedniţă, rugăciuni îoo, metanii io.-cfs, 1,8.
-c). -Altă rînduială: "Că am luat de pre acele locuri că în chilia lui, călugănd să citească psaltirea, deci cine e mai puternic să o săvîrşească într-o zi şi într-o noapte, alţii şi în trei-săptămîni, iar alţii în două, iar metanii să facă cum îi va fi puterea fîecăntia". "Cade-se a şti, că după lăsarea ieşiţii din biserică şi vom merge la chilie, nu se cade să facem vorbă unul cu altul, că opresc aceasta Sfinţii Părinţi că ni se cade să ne ferim de toată adunarea" -pbg, 140.
-"Pravila călugărului prost: Pentru ceasul 9, două aţe. Drept vecernie, 4 aţe. Pavecerniţă cea mică, 3 aţe; iar cea mare, 6 aţe. Poluloşniţa, 6aţe. Utrenia, 12aţe, Ceas 3 şi 6, 4 aţe; Obedniţă, 6 aţe. Pravila chiliei, 6 aţe şi metanii 300. Pentru o psaltire, 60 de aţe. Paraclisul, r» aţe" pbg, 140.
-"Monahul schimnic" este îndatorat a face într-o zi şi o noapte 300 de metanii mari..., iar precum zic cei cu socoteală în Simţul Munte să facă metanii mari 150, iar închinăciuni, 12 aţe. ere, 1,8
1719.-La rînduială rugăciunilor, duhovnicul trebuie să ţie
seama şi de starea sufletească, de greutatea ascultărilor, de felul
de înţelegere şi îndeletnicire al fiecăruia, şi aşa să mărească sau să
micşoreze pravila. Să nu silească în aşa fel ca să inspire urîciunea
pentru rugăciune şi nici să-l scutească cu tutui, ci să cerce în tot
felul ea să obţină folosul sufletesc care iubeşte şi slujeşte lui
Dumnezeu (V. Canonisirea).■f'
ccvi. SĂRĂCIA
1720.-Sărăcia este lipsa de cele trebuincioase vieţii,
îndestularea din rai a dus pe om la abuzul păcatului, iar păcatul
l-a dus la cealaltă extremă a sărăciei. Decretul muncii obligă pe
om să clădească ceea ce a stricat şi să-şi agonisească cele ce-i
lipsesc, şi totodată i se răpeşte şi timpul de a păcătui. Sărăcia este
o extremă, dar şi bogăţia este altă extremă. Cel ce are poftă de
îmbogăţire îşi lipeşte inima de lucrurile lumii acesteia şi face
nedreptate (Ps. 71, 12-14; Prov. 17, 5;28, 3-6;lacob 2, 26-6). Cel istovit de
sărăcie din cauza lenevirii, se osîndeşte singur de legea naturală şi
dumnezeiască (Prov. 7, 9; 20, 13; 29, 33).
1721.-Sărăcia evanghelică învaţă că omul trebuie să-şi folosească
bine darurile personale şi cele gospodăreşti, muncind din îndemnul
conştiinţei, iar realizarea cîştigului să o lase în seama providenţei
Tatălui Ceresc (Iov 38, 41; Matei 6, 27-35; Luca 21, 18; Filip. 4, 6; I Petru 5, 7),
fiindcă inima este nespus de înşelătoare (Ier. 7, 19). Adevăratul creştin
se roagă: "Doamne nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie; dă-mipunea care
îmi trebuie" (Prov. 30,7-9). Sărăcia fericită este aceea, care face pe om să
nu-şi lipească inima de avere (Matei 5, 2-3; Ps. 36, 25). "Dacă avem ce să
mîncăm şi cu ce să ne îmbrăcăm să ne simţim îndestulaţi" (I Tim. 6,7-10;
V. Monahism).
CCV1I. SĂRBĂTORILE
1722.-"Săibătorile sînt zile închinate pentm pomenirea evenimentelor
iconomiei diunnezeieşti şi a sfinţilor Săi (Ps. 8,8; loan 15,14; Iacob 2,23). Ele sînt
duminicile de peste an, sărbătorile împărăteşti, şi cele ale sfiiţilor mari şi
mici (Const. Ap. vili, 25) V. Postul. Orice creştin este obligat să respecte aceste
săibători ai nelucivrca, ca să aibă timp de a se mga acasă şi la biserică, a
citi cărţi bisericeşti, a face fapte bune, etc., iar nu ca să se lenevească şi să se
dedea la păcate. Se îngăduie a se face anumite treburi gospodăreşti penlni
timp scurt ca: pregătirea hranei, îngiijirea hoinarilor, a vitelor, dar nu şi
acelea caiv răpesc tot timpul şi nună sufletul omenesc la cîştigul de averi şi
lăcomie, căci este păcat (Deut 28,1-6; Ex. 16, 15-35; I Tim. 6, 8-10). Distracţiile
tineretului sînt îngăduite după slujbele de dimineaţă, care aduc la destindere şi bună dispoziţie necesară vieţii (V. Distracţiile). Orice fel de săpătoare lumească, care nu duce la păcat, nu este condamnată" (Apost. 6, 64; 70, 71).
-"Robii să lucreze cinci zile, iar sîmbăta şi duminica să sărbătorească în biserică în vederea învăţăturii creştine, căci sîmbăta am zis, că se referă la creaţiune, iar dumunica la înviere. Săptămîna mare întreagă şi cea care unnează după ea, să nu lucreze robii nimic, pentm că una este a patimilor şi cealaltă a învierii, şi trebuie să înveţe cine esle Cel ce a pătimit şi a înviat, sau Cine a încuviinţat să pătimească şi L-a sculat din morţi. La înălţare să se odilmească, penlni că e sfîrşitul planului de mînluire a lui Hristos. La ziua Cincizecimii să se repauzeze din pricina pogori/ii Sfînlului Duh, dănut celor ce au crezut în Hristos. Săibătoarea Naşterii să o ţină, pentm că prin ea s-a împărtăşit oamenilor binefacerea neaşteptată că, Cuvîntul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, S-a născut din Fecioara Măria spre mîntuirea lumii. Sărbătoarea Epifaniei (Bobotează), să o ţinăK pentm că în ea s-a făcut dovada dumnezeirii lui Hristos, Tatăl mărturisind pentm că El l-a botezat şi Mîngîietoml, în chip de porumb a arătat celor de faţă pe Cel mărturisit. Zilele Apostolilor să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii noştri în Hristos şi s-au învrednicit de Duhul Sfînt. Ziua lui Ştefan înlîiul martir, şi a celorlalţi sfinţi martiri, care au ţinut mai mult la Hristos, ca la viaţa lor, să o serbeze" -Const. Ap. vili, 33.
-"Nu se cuvine a primi damri trimise la sărbători de către iudei şi nici a serba împreună cu ei" (Sărbătorile lor, dar dacă ele vor coincide cu cele creştine să nu se ţină în seamă) -Laod. 37.
-"Nu se cuvine a primi azime de la iudei, sau a se împărtăşi de rătăcirile cultului lor" -Laod. 38.
-"Nu se cuvine a se ţine sărbătorile cu paginii şi a se face părtaşi la nelegiuirile cultului lor" -Laod. 3°.
-"Nu se cuvine a se lucra în săplămîna luminată, nici in sîmbăta cea liberă (înainte de duminica Toiuii) sau a se cînta fericiţi cei fără prihană (catisma 17), adică a se ţine joile" (de după Paşti) Sf. Nichifor 42.
-"Ia seama să nu petreci sărbătorile în băuturi de vin, ci în înnoirea minţii şi curăţia sufletului. Căci umplîndu-ţi pîntecele şi îmbătîndu-le de vin, mai degrabă vei mînia pe înainte Slălătond sărbătorii, Dumnezeu" -Filoc. iv, p. 212,33.
CCVIII. SĂRUTAREA
1729.-Sărutarea clericilor între ei este semnul iubirii în Hristos şi al iertării frăţeşti (Rom. 16 ,16: 1 Cor. 16, 20; II Cor. 13, 12; 1 Petru 5, 14). Sărutarea obiectelor sfinte ca icoane, evanghelie,etc, este manifestarea dragostei de Dumnezeu şi semnul că noi slujim cu devotament bisericii Sale pe care şi Iisus a numit-o casa Tatălui Meu (Luca 2, 49; Ioan 2, 16). Odinioară sărutarea mai servea şi ca semn de control, dacă nu cumva cineva este iconoclast sau eretic, de aceea se pare că s-a introdus obiceiul, ca episcopul să sărute evanghelia şi sfintele la vohodul liturghiei. Călugării în dumineci, să se închine la icoanele catapetesmei, iar creştinii, cînd intră şi ies din biserică să sărute icoanele. Sărutarea vicleană e păcatul iui Iuda (Matei 26, 4849; Sf. Vasile 70; laod. 19).
-"Cel ce sărută sfintele odăjdii la voliod nu face greşală, ci arată mai vîrios că are credinţă că se va mîntui precum s-a mînluil şi femeia care s-a atins de poalele lui Iisus căci chiar pentru dînsul face aceasta". -Simeon Test. IX, 29.
-"Sămtarea de la înmorinîntare esle semnul iubirii, fiindcă "nu ne despărţim unii de alţii, fiindcă toţi vom urma tot această călătorie şi împreună vom f rînduiţi, de unde nu ne vom mai despărţi lliciodqtă". -Sim.Tes. VI, 367.
-"Preotul de va sănita mortul nu poale într-acea zi să facă liturghie, pentm că va săruta dumnezeşlile taine, iar de va face aceasta să fe lipsit de preoţie 40 de zile.De aceea cînd slujeşte şi se priceşluieşte cu dumnezeieştile şi înfricoşatele taine şi i se vopsesc buzele lui cu dumnezeiasca pricestanie, atunci dacă sfîrşeşle liturghia şi se dezbracă de odăjdii şi iese afară, să nu sănile icoanele pentm că îi sînt buzele vopsite de sfiita pricestanie cum am zis. Ci numai la icoana lui Hristos să facă o metanie şi alta la Precista, atunci se întoarce de blagosloveşte oamenii (apolisul) şi merge ca tot omul creştin acasă şi în cale.cu pace". -ILT, 63.
1733.-''Oricare preot sau diacon de va veni pînă la sărutare cu femeia şi-şi va spurca buzele şi-şi va spovedi păcatul său, acela se opreşte de preoţie cîtăva vreme...Iar de vor greşi întru păcate, care opresc de la preoţie, atunci ise ia danii, fîe el preot sau diacon" -ILT,80.-
CCIX.
SFÎNTĂ SCRIPTURĂ
1734. -Slînta Scriptură este cartea care cuprinde istoria descoperirilor dumnezeieşti, scrisă de prooroci şi apostoli. După canoanele apostolice 85; Laod. 70; Cart. 24; Sf. Atanasie 2; Sf. Amfilohie, Sf. Grigorie de Nazianz; I, Sf. Scriptură a Vechiului Testament cuprinde 39 cărţi canonice şi 13 necanonice, în total 52 de cărţi, iar Noul Testament 27 de cărţi toate canonice, în total 66 de căiţi canonice şi 13 necunonice, care se cuprind în Biblia Sf. Sinod, şi deci nu le mai înşir. "Toată Scriptura de Dumnezeu este-insuflată şi de folos să se înveţe (adevărurile de credinţă morală şi de cult), să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune cu evlavie, penlni ca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul pregătit spre tot lucrul bun" (II Tim. 3, 15-16) V. Catehizarea, Predica.
1735. -Clericii (VII ec. 2) şi orice creştin au datoria să citească Slînta Scriptură sub îndrumarea bisericii, adică a scrierilor păstorilor ei care au tîlcuit şi tîlcuiesc Scriptura, ca să nu înţeleagă ceva greşit (Deut. 31,9-13; Iosua 8, 34-35; I Regi 23, 2; Neocez. 8,1-10; Iez. 35,1-3, 34, 2; Ier. 23, i; I Cor. 6,16). "Dacă vei citi Scriptura te întăreşte mult în credinţă şi te vei uni mai strins cu Hristos al cănii tmp şi membni eşti ".-Const. Ap. I, 6; V. Dogmele).
\136.-"Dacă cineva cărţile necinslitorilor de Dumnezeu cele cu titluri false (apocrife) le-ar răspîndi în biserică ca sfinte, spre vătămarea popondui şi a clendui acela să se caterisească".-Apost. 60.
Y12H.-"Ostoriile mucenicilor (Vieţile sfinţilor) cele plăsmuite fals de către vrăjmaşii adevăndui, cu scopul de a necinsti pe mucenicii lui Hristos şi să ducă la necredinţă pe cei ce le citesc, hotărîm să nu se folosească în biserică ci să se ardă, iar cei ce le susţin ca adevărate, să fie daţi anatemii".-\l ec. 63.
\73&.-"Cărţile Vechiului şi Noului Testament şi ale sfinţilor propovăduitori, nimănui nu este îngăduit a le strica, sau a le sfirteca, sau a le da şpre nimicire librarilor sau anticarilor, afară de cazul cînd s-au stricat de tot de vechime şi de molii sau au putrezii. Cel ce va face acest lucni să fie afurisit pe un an. Asemenea să fie afurisit şi cel ce le cumpără (pentru cîştig mîrşav), sau ar voi să le distrugă (din duşmănie), fără a le păstra pentru folosul său sau al altuia". VI ec. 68.-
-"Ţoale scrierile mincinoase, socotite ca nişte jucării copilăreşti şi jocuri nebuneşti, care s-au scris contra sfintelor icoane, trebuie să se depuie la episcopia Constantinopului spre a se depozita împreună cu celelalte cărţi eretice. Dacă cineva le va ascunde, (upârînd erezia din ele) fie episcop, fie prezbiter, fie diacon, să se caterisească, iar de va jî laic sau monah să se afurisească". -Vil
-"Aşijderea s-a hotărit că afară de Scripturile canonice nimic să nu se citească în biserică sub numele de dumnezeieşti Scripturi. Iar cărţile canonice sînt acestea: Facerea, Eşirea, Lcv'iticul, Numerii, A doua lege, Isus a lui Navi, Judecătorii, Rut, palm cărţi ale împăraţilor, două cărţi paralipomene, Iov, Psaltirea, cinci căiţi ale lui Solomon, douăsprezece căiţi ale proorocilor mici, Isaia, leremia, lezechiel, Daniel, Tobit, Iudit, Esler, două cărţi Ezdra; ale Noului Testament; palm evanghelii, o carte a faptelor Apostolilor, palntsprczecc epistole ale lui Pavel, două ale apostolului Pelnt, trei ale lui loan, una a apostolului Iacob, una a apostolului Iuda, o carte a Apocalipsei lui loan. Iar aceasta se face fratelui şi conlilurghisitomlui noslm Bonifaciu şi celorlalţi episcopi din acele părţi, spre întărirea canonului propus, deoarece noi de la părinţi am primit să le citim în biserică pe acestea". -Cari. 24.
-"In vieţile sfinţilor se oglindeşte adevărurile Sf. Scripturi aplicate în viaţa trăită în adîncimea evlaviei de către acei sfinţi prieteni ai lui Dumnezeu, după exemplul cărora Domnul ne va judeca: Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea'/ (1 Cor. 6, 2). Noi sîntem datori să urmăm pildele lor (liv. n,1-40). "Să fie îngăduit a se citi şi patimile mucenicilor (vieţile sfinţilor cele adevărate, sinaxarul) cînd se săvîrşeşte pomenirea lor în cursul anului". -Cart. 46.
-"Despre eretici am pomenii ca despre nişte morţi iar despre noi, care avem drept călăuză Sf. Scripturi, rămîn îngrijorai' ca hu cîndva precum a scris Sf. Pavel (II Cor. 11,3), unii dintre cei curaţi, din neştiinţă şi simplitate, să fie înşelaţi de viclenia oamenilor eretici, şi astfel să înceapă a se folosi, de cărţi străine care se numesc apocrife, amăgindu-se prin asemănarea de numiri a titlurilor cu cea a cărţilor adevărate, de aceea vă rog să aveţi răbdare ca să înşir titlurile cărţilor pe care le ştiţi, pentru folosul bisericii: (înşiră cărţile Bibliei aprobate de Sfîntul Sinod cu unele adaose)... Acestea sînt izvoarele mîntuirii din care trebuie să se adape tot cel ce însetează, fiindcă într-însele se află cuvintele şi învăţătura adevăratei evlavii şi cuvîntul dreptei cinstiri. Nimeni nu inai poate să adaoge sau să mai scoală ceva din ele. Domnul Iisus dojenea astfel pe saducliei: vă rănii iu neştiind Scripturile şi nici puterea lor (Maici22. 29). Iar pe cei neştiutori ii sfătuia: "Cercetaţi Scripturile căci ele mărturisesc despre Mine" (ioan5. 39).Dar pentm o mai bună lămurire, precizez că sînt şi alte cărţi, care sînt necanonice, dar Sf. Părinţi le-au socotit că sînt bune de citit catehumenilor: înţelepciunea lui Sirah, hulit, Tobit, Doctrina celor 12 apostoli şi Păstorul lui Henna. Dar veţi şti că nici între cele necanonice, nu s-au pomenit despre vreuna din cele apocrife, care s-au născocit de eretici, susţinînd ei că ele au harul inspiraţiei şi vechimea de ani, ca să înţealegă cei neştiutori" si. Aianasic2-
-"1. Auzind adeseori cuvîntul lui Dumnezeu şi nefăcîndu-l, care sîntem sub osîndă? R. Deşi nu-l facem, totuşi nu se poate să nu ne mustram pe noi înşine, că auzindu-l, nu-l ascultăm. Că o parte din mîntuire este şi a se mustra pe sine însuşi". Timotei17.
-"Ţi se cuvine ţie Selcuc să ştii şi aceasta. Nu fiecare carie, cure a primit numirea vrednică de cinstire a Scripturii este adevărată, fiindcă sînt uneori cărţi cu titluri mincinoase, iar altele de mijloc sau mai aproape, de cuvintele adevărului, cum s-ar spune. Iar altele sini falsificate şi foarte greşite, precum de pildă şi monedele cele false bătute şi falsificate, deşi au inscripţia împăratului, dar după materie
SÎnt netrebnice şi falsificate", (urmeazăcatalogulcărţilorBiblici).-Sf. Amfilohie1.
1745. -"Pentru ca să nu fe mintea ta înşelată de cărţi străine
(adevărului revelat), fiindcă sînt multe cărţi mincinoase şi cu titluri
false (scrise de eretici), iată catalogul cărţilor" (urmeazăcaşilaSI.Atanasie
-"Nu se cuvine a primi Apocalipsul lui Pavel (scriere plăsmuită fals, aşa cum sînt încă şi vreo 4i>de cărţi apocrife) cărţile care se numesc bronlologia (despre trăznete) şi seiincromia (despre lună) şi calandologia (despre ghicirea viitorului) fiindcă toate sînt necurate". -SI".Nichifor4(1.
-"A'» se cuvine a primi ca bune Apocalipsul lui Esra şi Zosirnu (fiind apocrife, scrise de eretici) şi cele două cărţi ale Sf. Clheorghe şi ale Sf. Mucenici Ciric şi lulita, nici cartea lui Diadoch (altele nu cele de azi) fiindcă sînt lepădate şineprimile de biserică", -si. Nichifor4i.
1748.- "...Găsim scăpare la evanghelie că la tntpul lui Hristos şi la apostoli ca la preoţimea bisericii. Insă iubim şi pe prooroci căci ei au vestit evanghelia, au nădăjduit şi au aşteptat pe Iisus întm carele au crezut şi s-au mîntuit, fiind în unire cu Iisus Hristos, sfinţi vrednici de iubit şi admirat, mărturisiţi mai tîrziu de Iisus Hristos şi număraţi împreună cu sfinţii din evanghelia nădejdii tuturor" -sf. Ignaticlip. C. Filad.5.
1749.-"încă credem că dumnezeiasca Scriptură este de Dumnezeu dată
(Theditacton) şi pentm aceasta fără îndoială, datori sîntem să credem în eu
şi nu în alt chip, ci aşa precum biserica sobornicească a interpretat-o şi
p/vdat-o. Căci toată nemşinarea ereticilor primeşte dumnezeiasca Scriptură,
dar o falsifică, fotosindu-se de metafore şi de echivociiri şi de sofismele
înţelepciunii omeneşti, împreunînd ceea ce nu este de împreunat şi
jucîndu-se cu lucniri nepotrivite pentm joc. De altfel, dacă ar putea să aibă
zilnic altă părere asupra Sfintei Scripturi, n-ar mai f biserica cea
sobornicească prin hanii lui Hristos, biserica pînă azi, avînd o unică
convingere despre credinţă şi crezînd întotdeauna în acelaşi fel şi
neschimbat; ci s-ar fărimiţa în nenumărate părţi, şi ar cădea în erezii,
şi n-ar muifi biserică sfîntă, stîlpi şi întărirea adevăndui (l-:ic&.2,27).ci
ceea ce este blasfemie, de imaginat şi nelegiuire de gîndit căci atari
lucniri le vestesc dînşii - biserica celor înrăutăţiţi, după cum se pare
că este, fără îndoială, cea a ereticilor mai ales cea a Calvinilor, care
(nu se ruşinează a se învăţa (le Ia biserică şi apoi de a se lepăda de
ea cu răutate). De aceea credem că şi mărturia bisericii soborniceşti
nu valorează mai puţin decît aceea pe care o posedă dumnezeiasca
Scriptură. Fiindcă unul şi acelaşi Duh Sfint este ajutorul amîndonira ,
este acelaşi lucni să ne instniim deopotrivă şi de către Scriptură şi de
către biserica cea sobornicească. Apoi este firesc ca orice om vorbind
numai după mintea sa, să amăgească pc alţii şi să fie amăgit, pe cînd
biserica cea sobornicească care niciodată n-a vorbii şi nu vorbeşte de la
sine, ci din Duhul lui Dumnezeu (care şi pe învăţător îl îmbogăţeşte)
neîntrentpt în veci este în deobşte cu neputinţă să greşească, nici peste lot
să amăgească, nici să fie amăgită, ci este biserica asemenea cu
dumnezeiasca Scriptură, nerătăcită şi totdeauna avînd aceeaşi
autoritate". -PavăzaOrt.Dccr.II.
