Imanuel Wallerstein



Yüklə 0,91 Mb.
səhifə12/22
tarix07.01.2019
ölçüsü0,91 Mb.
#91378
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   22

^i

^tTulcSUT', Tnd „* h un ^



— ^uuaspani în consecinjă, deşi este adevărat că encomienda în America Hispanică (la fel cu donatâria în Brazilia) îy apărut ca garanjii feudale, ele au fost repede transformate în întreprinderi capitaliste prin reforme juridice93. Acest lucru pare a-şi afla confirmare în faptul că cuateqidl şj mita au fost instituite tocmai pentru a evita caracterul centrifugal al sistemului feudal94.

Proprietarul n-a avut în spatele lui numai Coroana spaniolă în procesul de acumulare a capitalului şi în măsurile de constrângere a muncii ţărăneşti. De reguM, eJ a avut un aranjament cu şeful tradiţional al comunităţii indiene, astfel că autoritatea acestuia s-a adăugat autorităţii dominatorilor coloniali în procesul de aservire a muncii95. Forja şeferiei a fost desigur, într-o mare măsură, o funcţie de tipar precolonial9°f Profitul şefului

(cacique) devine destul de vizibil când constatăm cum erau plătiţi, de fapt, lucrătorii. Alvaro Jara desene sistemul stabilit în 1559 aşa cum a funcţionat el în Chile.

Acolo, indienii care lucrau la spălarea aurului primeau o şesime din valoarea lui. Această plată, numită sesmo>M era însă achitată individual indienilor, ci colectivităţii

Formarea unui sistem de aservire fiscal-comerci# muncii în Europa răsăriteană a fost ceva mai graţ ^ decât în America Hispanică, unde fusese ins

Proces de concesii progresive faţă de {ărănime şi de îansformare progresivă a obligaţiilor feuSTde munS în obliga^ băneşti, aşa cum s-a întâmplat şi în Eu? O2 ^identală şi de asemenea în Rusia98 Procesul a „Zt din aceleaşi motive: imiL^if*^ i şi de asemenea în Rusia98. Procesul a avut, este tot din aceleaşi motive: impactul prosperităţii şi i dezvoltării economice asupra tocmelilor dintre şerb şi jot-99. Recesiunea din secolele al XlV-lea şi al XV-lea jondus însă la consecinţe opuse în Europa răsăriteană şi cidentală. În Occident, aşa cum am văzut, recesiunea a eterminat o criză a sistemului feudal. În Orient, a îndus la o „reacţie feudală„100 care a culminat în; olul al XVI-lea cu „a doua iobăgie” şi cu o nouă clasă de mari proprietari101.

Rapunea pentru care s-au produs aceste reacţii opuse la acelaşi fenomen (recesiunea economică) a fost aceea că, din motive anterior explicate, cele două arii au devenit părţi complementare ale unui sistem unitar mai complex, economia mondială europeană, înlăuntrul căruia Europa răsăriteană a jucat rolul unui producător de materii prime pentru Occidentul în curs de industrializare, întâmplându-se astfel să avem, folosind expresia lui Malowist, „o economie care, la bază, [a fost] foarte apropiată de modelul colonial clasic”102. O privire asupra naturii comerţului baltic este suficentă pentru confirmarea acestei ipoteze. Începând cu secolul al XV-lea, produsele care circulau de la răsurii spre apus i în primul rând mărfuri în mare volum (cereale, terial lemnos şi, mai târziu, lână), deşi exporturile mai le blănuri şi ceară au continuat. Iar dinspre apus răsărit, au circulat textile (deopotrivă de lux şi de „ate medie), sare, vinuri, mătăsuri. Pe la slârsiiul i al XV-lea Olanda era dependentă de grâul, c; „avele engleze şi olandeze erau de neconceput „erialul lemnos, gudronul, Mnghiile şi unsoarea 'eană. Invers, grâul a devenit cel mai important ^răsăritean, atingând chiar Peninsula Iberică şi lar” acest model colonial al comerţului a existat „n chiar condiţiile relaţiilor comerciale din aria dini „f a fost relaâia Vene {iei cu coloniile ei şi cu ca centr, M w de influenţă104. Astfel fusese Catalonia (tm) comercial al Evului Mediu105. În secolele al *- jKJJ: I ioislea p°rtugalia a fost primul producător nara, aşa cum Anglia a fost pentru

I

Hansă107. Producerea materiilor prime pentru schimb cu produsele manufacturate ale ariilor mai avansat fost, întotdeauna, aşa cum arată Braudel în i' cerealelor, un „fenomen marginal supus unor revi [geografice] frecvente”. Şi, cum precizează tot el jS orice epocă banii au fost momeala”108. Ceea ce constituit o trăsătură distinctivă pentru secolul al XVI-IA! A fost existenţa unei pieţe pentru produsele primare, pisa care îngloba o economie mondială extinsă. Slicher va! Bath datează formarea unei pieţe internaţionale cerealelor, cu centrul în Ţările de Jos, abia pe la 1544109



Dacă luăm în serios noţiunea lui Braudel de „revizuiri frecvente”, atunci trebuie să ne întrebăm cum ajunge o arie să fie definită drept periferie mai degrabă decât centru. În Evul Mediu, chiar în Evul Mediu târziu, nu era deloc clar pentru cineva că Europa răsăriteană ar fi fost destinată să devină periferie a economiei mondiale europene. Un număr de autori au insistat asup posibilităţii de comparare a dezvoltărilor în răsărit şi apus. Reginald R. Betts, de exemplu, afirmă în legăturii cu secolul al XIVlea: „în mod curios [sic!], plăţile în bani erau preferate nu numai de către marii proprietari francezi şi englezi… Dar şi de către cei polonezi, maghiari, cehi…”110. Tot astfel Z. C. SPachs susţine că de pe la sfârşitul secolului al' XV-lea deja „tendinţa dezvoltării rurale [în Ungaria] s-a aflat esenţialmente în concordanţă cu aceea din ţările apusene…”1 ll.

5je


Şi atunci, de ce deosebiri? S-ar putea răspunde indicându-se factorii – geografici, şi sociali – care au explicat avântul Europei apusene. Într-o anumită măsuri o asemenea examinare am întreprins-o deja şi no1-Răspunsul s-ar putea da parţial şi printr-o referire la trăsăturile specifice ale Europei răsăritene. Un pn„1 factor important a fost slăbiciunea oraşelor112. Diferenţa, sub acest aspect, a fost mică în secolul al Xffl-lea, pent” a deveni destul de mare în secolul al XVI-lea, întrucât, ca urmare a unei diferenţe complementare 5e occidentale au devenit tot mai puternice, iar răsăritene relativ mai slăbite. Or, cineva ar put faptul că deja spre sfârşitul secolului al Xffl-lea p de teren cultivat în Europa occidentală era relativ mare decât ta Europa răsăriteană, unde a r5„1 schimb, mult mai mult spaţiu nefolosit113. Trecerea de muncă aservită în sistem fiscal-comercial se ^ Adesfăşura mult mai uşor pe pământurile „noi„. *”U Dar atunci trebuie să ne punem întrebarea de ce diferenţe, chiar mici, între Răsărit şi Apus? Există habil o singură explicate geopolitică: invaziile turcice ngolo-tătare în Evul Mediu târziu, care au provocat distrugeri, au cauzat declinuri variate şi exoduri, şi, B toate acestea, au slăbit autoritatea relativă a Scipilor şi a regilor11!

Toate aceste aspecte pun în discuţie un principiu eeneral conform căruia în cadrul unei interacţiuni eiale, micile diferenţe iniţiale sunt întărite, stabilizate şi cu timpul, devin „tradiţionale”. „Tradiţional” însemna atunci, şi întotdeauna este aşa, un aspect şi o creaţie a rezentului, nu a trecutului. Referindu-se la lumea modernă, Andre Gunder Frank susţine: „Dezvoltarea şi subdezvoltarea economică sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede. Amândouă sunt consecinţa necesară şi reprezintă forme de manifestare contemporană a contradicţiilor interne proprii sistemului capitalist mondial”'15. Procesul însă este mult mai general decât ne lasă Frank să înţelegem. Aşa cum arată Owen Lattimore, „civilizaţia naşte barbarie”116. Vorbind despre relaţia dintre sedentarism şi nomadism la marginile sistemului mondial, Lattimore apreciază că modul de a interpreta originea lor şi relaţia dintre ele constă în a examina: „naşterea celor două tipuri divergente din ceea ce a fost originar o societate unificata. Aceste două tipuri pot fi numite, convenţional, unul „progresist„ (în care agricultura devine prioritară, vânătoarea şi fesul rămânând secundare), iar celălalt „înapoiat”

On care vânătoarea şi culesul au rămas pe primul loc, t agricultura a trecut pe locul al doilea, în unele

Buri netrecând dincolo de un stadiu al îndeletnicirilor sporadice”117.

* dacă, la un moment dat, datorită unor serii de care au acţionat într-o perioadă anterioară, o

¦fc are un uşor avantaj asupra alteia în privinţa unui c. şi dacă există o conjunctură de evenimente „eră acestui uşor avantaj o poziţie centrală în

Mte determinarea acţiunii sociale, atunci acel meaţj^y^m este convertit într-o mare disparitate

Mu-se chiar şi după ce respectiva conjunctură a

Aşa s-au petrecut lucrurile în secolele al

O.~6. A„n. ji aemograf v. ţwui 51 inoustnei, câteva arii ale Europei să concentreze profiturile acestei creşteri şi aceasta”'1' atât mai mult cu cât ele s-au putut şi specializa în activia orientate esenţialmente spre însuşirea acestor profiur în felul acesta ele şi-au putut îngădui să consume ma1 puţin din timpul lor, din mina de lucru, din terenuri şi J„ resurse naturale pentru a-şi satisface necesităţile de bazi Ori Europa răsăriteană urma să devină „grânaruf' Europei occidentale, ori viceversa. Oricare dintre cele două solutij ar fi slujit „necesităţilor situaţiei” în respectiva conjunctură. Uşorul avantaj a hotărât însă care dintre cele două alternative va precumpăni. Din acest moment uşorul avantaj al secolului al XV-lea a devenit marea disparitate a secolului al XVII-lea şi monumentala diferenţă din secolul al XK-lea119.

Principalele argumente pe care s-a bazat forma de organizare a muncii adoptată în Europa răsăriteană au constat în ocazia unui mare profit în condiţiile sporirii producţiei (cauzată de existenta unei pieţe mondiale) ţi de asemeni faptul că acea formă a permis combinarea unei crize relative de forjă de muncă cu o suprafaţă de teren nefolosit120, h secolul al XVI-lea în Europa răsăriteană şi în unele regiuni ale economiei Americii

Hispanice, munca aservită în sistem fiscal-comercial a apărut astfel ca fiind dezirabilă (profitabilă), necesară (în raport cu interesele de clasă ale marelui proprietar), şi posibilă (în ceea ce priveşte munca cerută). Sclavajul era impracticabil din cauza unei crize relative de forţă de muncă. Ca muncă sclavizată, munca indigenă reprezintă„ întotdeauna o mică ofertă, şi care, în plus, este prea gre” de controlat, iar importul de la mare distantă al sclavilor nu era profitabil pentru acele tipuri de produse care rt> (tm) ~. *- – - – P2 şj gffuj. în plus.

S implicate de unciiaservit nu „Hta mod necesar of bune din pricina situafiei sociale nesigure a t> Jara susţine şi el că s [aiK”'„-1 de via# *”* indiem'lor pe encomienda, de data l „asta în Chile, era fixat „la un nivel minim, folosind; est concept în sensul său cel mai strict”122.

Astfel, în aria geoeconomică periferială a economiei mondiale în stătu nascendi se puteau înâlni două activităţi primare: mineritul, în principal pentru metale -e; ji agricultura, în principal pentru anumite jjjnente. In secolul al XVI-lea, America Hispanică a furnizat, în principal, produse de primul tip123, pe când Europa răsăriteană, în principal, produse de la doilea tip. în ambele cazuri, tehnologia era bazată pe folosirea unei mari cantităţi de muncă, iar sistemul social pe o intensă exploatare a muncii. Surplusul extorcat era destinat în întregime satisfacerii nevoilor populaţiei din aria centrală. Profiturile imediate ale întreprinderii erau împărţite, cum vom vedea, între grupurile din aria centrală, grupuri de comercianţi internaţionali, şi pătura superpusă locală *(care include, de exemplu, aât aristocraţi, ca în Polonia, cât şi funcţionari civili şi encomenderos ca în America Hispanică). Masa populaţiei era cuprinsă în sistemul muncii aservite, un sistem conceput, particularizat şi întărit de către stat şi aparatul său juridic.

Sclavii erau folosiţi în măsura în care recursul la ei a profitabil, iar acolo unde un asemenea extremism idic era prea costisitor, alternativa unei munci agricole >1 liberă, dar aservită mânu militari era adoptată domeniile exploatate în sistem nscal-comercial124*.

Mpervisory personnel, o sintagmă prin care Wallerstein tu>* delegaU (de supraveghere locală) & raport cu grupurile d sistemului mondial, ti acelaşi timp msă această pătură, pe lvi de a contribui la extragerea surplusului local şi de a-1 dirija „ „sternului, avea funcţia de a crea efectiv sistemul „nercial de aservire a muncii ca tip de suprastructură proprie

C0(w^ De aceea am tradus termenul lui Wallerstein prin conceptul, „oaologia românească, de „pătură superpusă”. Pentru a construite de Wallerstein pentru atuaţia din „ii T^ff? *- PMigor, agricultura a rămas

— Jaf *SS.22f4*i- „. -*S5 nân^4 în PA/tJ-klul ni VT¦ ii până în secolul al XlX-lea în până în secolul al XX-lea în sudul includerea Europei răsăritene şi într-o economie mondială eu*-

XVl-lea n-a condus numai la

(prin exploatare prădalnică şi prin înalt dar totodată a permis eliberarea unei muncă în ariile centrale pentru a se sectoare. Structura ocupaţională a activităţilor î„ a~i” centrale a fost una destul de comK L „^ sectoare vechi, paralele celor dtaSSL^ * CUpnns producţia de cereale). Dar LTenmf S^? Exemplu cAW diversificare şi spedSiSi Jf0^? ^ una. AlămperiferieaSfcSmo^i16”^ Expansiunea secolului al Xyi^W^f as

Siiten P” care 1-a c*

Het„ (Eurom ^ „Banizare a muncii

Sistem fiscal-comereial). Centrul, cum vom vedea început să folosească tot mai mult muncă libera* I Semiperiferia (ariile anterior centrale transformându-se-direcţia şi după modelul structurilor periferiale) dezvoltat o formă intermediară, dijma, ca o alternaţi j larg răspândită. Desigur, dijma era cunoscută şi în J~ arii. Dar ea a căpătat un loc prioritar în această perioJ„ numai în semiperiferie. Mezzadria în Italia şifâcheriet Provenţa fuseseră cunoscute deja începând din secolul^ XHI-lea; metayage-vl, în sudul Franţei, începând dj” secolul al XlV-lea. Iar, în măsura în care dificultăţile economice ale marilor proprietari de feude s-au accentuai în secolele al XlV-lea şi al XV-lea, domeniile erau diii ce în ce mai frecvent arendate nu ca o entitate, ci în unităţi mai mici, capabile să susţină mai cuiând o familie decât un sat întreg. Duby observă că de pe la ^ijlocul secolului al XV-lea, „întreprinderile producătoare de cereale la scară mare, care mai erau totuşi în stare să supravieţuiască în Europa occidentală, au dispărut…” El consideră aceasta „una dintre transformările fundamentale din viaţa rurală…”132.

De ce, totuşi, această transformare a căpătat o asemenea formă particulară? Adică, de ce, dacă transformarea însăşi era ameninţată, n-a apelat seniorul ia stat pentru a-i forţa pe ţărani să rămână legaţi de pământ, ca în Europa răsăriteană? Şi, pe de altă parte, de ce, dacă s-au făcut concesii, acestea au căpătat mai degrabă forma dijmei decât pe aceea a transferului pământului către micii proprietari, care fie ar fi cumpărat pământul, fie că ar fi plătit o arendă fixă, principala soluţie (desigur nu unica) adoptată în nord-vestul Europei?

G ţ ^ modalităţi de a-i constrânge pe lucrători să nu P„vT pământurile, în vreme ce proprietarii au încep”

Dobb, comparând Occidentul cu Răsăritul Europei în privinţa reacţiei senioriale la fenomenul părăsirii şi? Depopulării, şi considerând Europa occidentală a „concesiei”, iar Europa răsăriteană aria „asef^ reînnoite”, atribuie diferenţierea reacţiilor M rezistenţei ţărăneşti„133. Ian Blanchard, pe de alta P”J este de acord că gradul agitaţiilor ţărăneşti este un rac”^ dar, arată el, într-o măsură mai mică. Factorul <^ fost disponibilitatea muncii. El susţine că spre aaa s-a manifestat o criză de forţă de muncă în n*^ legislatorii au fost nevoiţi, într-adevăr, dliăi d i î

1(tm) ar şovăială, procesul îngrădirilor, faute de o ut134- î° *^u* acesta> precizează Blanchard, aservirea! T utilizată şi în Anglia atât cât a durat depopularea. Înd populaţia a început să crească, ţăranii au irupt, fti pământ în pp ^Ld efectiv pământ.

Oricare ar fi fost situaţia, amploarea rezistenţei ieşti ar avea o mică valoare explicativă atunci când dori să ştim de ce ţăranii au rezistat în Anglia mai aflljt (jecft în Polonia – oare crede Dobb realmente aşa

^va? I35, j de ce proprietarii au fost mai puternici sau u slabi, de ce regele a întărit ori a slăbit autoritatea eniorială! S-ar prea putea să descoperim cauzele în stenta unei deosebiri complementare în interiorul unei

¦conomii mondiale unitare, aspect pentru care am sugerat iă explicaţii: forţa comparativă a oraşelor în momentul apariţiei acestei deosebiri şi gradul de nefolosire a pământurilor.

„Nefolosirea” pământului poate fi exprimată şi prin raportul între forţa de muncă şi suprafaţa terenurilor. Dacă există o abundenţă a pământurilor te poţi descurca cu mijloace de producţie relativ ineficiente. Te poţi angaja într-o agricultură extensivă. Poţi folosi sclavi ori lucrători în sistem de aservire fâscal-comercială. Agricultura intensivă cere lucrători liberi. De ce, atunci, lijma? Evident pentru că situaţia se află undeva la mijloc între cei doi poli (centru-periferie).

Să notăm că din punctul de vedere al ţăranului, dijma te probabil preferabilă, nu însă cu mult, muncii aservite tem fiscal-comercial. Profitul net este scăzut, deşi în ioada de prosperitate poate creşte. Aservirea prin canismele datoriilor este adesea tot atât de eficientă ca aservirea juridică. Pentru H. K. Takahashi, metayerii „şemiiobagi”, lucrând pentru „proprietari li6. Bloch consideră dezvoltarea din Franţa ca ces de uşoară dare înapoi faţă de procesul eliberării a ţăranului de senior care avusese loc în Evul

— Absurdă ipoteză – Revoluţia franceză ar fi

¦oucmt în 1480, ea ar fi transferat pământurile, prin

^pa încasărilor senioriale (charges „neuna/es), aproape exclusiv către o masă de mici letari. Dar, de la 1480 până la 1789, au trecut reconSuti37 ^ ^^^^ ^ au fost

De ce totuşi dijma şi nu forma în arendă (tenantry) o parte ori munca aservită în sistem fiscal-cornerc de altă parte? Deşi dijma a avut dezavantajul, comp, cu munca aservită în sistem fiscal-comercial, unei mari dificultăţi de supraveghere, ea a avut avantajul 2 încuraja eforturile ţăranilor în direcţia unei productivii sporite, cu condiţia desigur ca ţăranul să continuei* lucreze pentru senior fără constrângeri juridice13„ 2 scurt, când forţa de muncă este abundentă, dijma ea! Probabil mai avantajoasă decât sistemul de aservi” fiscal-comercială139.

Cât priveşte ferma arendată, aceasta este, %* îndoială, conform logicii acestui sistem, mai avantajoasă decât sistemul fiscal-comercial. Există totuşi o clauză condiţională. Fermierii arendaşi au, contracte fixe „ câşu'gă în momentele de inflaţie, cel puţin în măsura în care contractele sunt pe termen relativ lung. Desigur, când pieţele cunosc un declin, situaţia este inversată. Dijma este, aşadar, un mod de minimalizare a riscului1*), Urmează că sistemul dijmei trebuie considerat cu mult mai potrivit ariilor cu agricultură specializată în care riscurile oscilaţiilor prevalează asupra costurilor operaţiilor comerciale.

Perioada la care ne referim, însă, a fost cu siguranjă una de risc înalt. Inflaţia continuă a preţurilor este un factor foarte neliniştitor. Sistemul dijmei părea a fi remediul141. În unele arii, ţăranii au fost destul de norocoşi să beneficieze de o apărare juridică ce făcea sistemul dijmei prea constisitor pentru proprietar, care astfel a găsit preferabil sistemul arendării directe. Un asemenea exemplu a fost Anglia. Cheung sugerează că aici cheia procesului a fost dreptul de liberă posesiune, cunoscut în Anglia dar nu şi, de exemplu, în Franţa.

Factorii juridici nu sunt singurii determinanţi. M trebuie însă să explicăm şi discrepanţa dintre norow Franţei, care s-a orientat decisiv către aranjamenK arendariale, şi sudul Franţei, unde sistemul dymeljî incă precumpănitor. Sistemul juridic a fost, în ambe arii, substanţial acelaşi. Dubby localizează factorul cn al diferenţierii în relativa afluenţă a fermierilor a1(r) ^ în nord spre deosebire de „condiţiile ecOti^jSA stagnante” ale ţăranului din sud, care „lucra pe un P”^ a cărui productivitate nu fusese probabil sV°ffjy p ameliorarea tehnicilor cum se înâmplase în nord nacă, totuşi, se pune doar problema tehnologiei să ne i de ce avansul tehnologic realizat într-o arie este tt ţn alta, indiferent cât de îndepărtate s-ar afla „ral sau geografic una de alta. Punând astfel problema i un pas înapoi. Condiţiile solului, sugerează odei, în Europa mediteraneană şi în cea nord-vestică, fundamental diferite, solul celei dinâi fiind mai L.144. Porchnev crede că un factor suplimentar este gdul implicării în economia mondială, existenţa marilor oprietăp (de unde şi absenţa dijmei) fiind corelată cu o ffinicăimpUcare^

Să nu consideram, deci, dijma ca o a doua alternativa, mai proastă? Neputând să parcurgă integral nunul spre sistemul marilor proprietăţi bazate pe gritdiri sau pe ferma în arendă ca în Anglia, ori pe iservirea fiscal-comercială a muncii ca în Europa răsăriteană, clasa proprietarilor de pământ din sudul

Franţei şi nordul Italiei a ales compromisul posibil146 al dijmei, ca răspuns parţial la crearea economiei mondiale capitaliste, sub forma întreprinderilor semicapitaliste, proprii într-adevăr ariilor semiperiferiale.

Faptul că ariile semiperiferiale au rămas semiperiferiale şi n-au devenit întru totul sateliţii în cadrul cărora să se ivească arii periferiale, nu s-a datorat numai ratei înalte de folosire a pământului. E posibil ca un asemenea fenomen să fi fost împiedicat şi de impactul specific pe care existenţa unei puternice burghezii adigene 1-a avut asupra dezvoltării producţiei agricole în noadele de recesiune. Dubby arată că în ariile în care negustorii urbani au fost numeroşi şi relativ puternici, rouhe proprietăţi au intrat în mâinile acestor orăşeni aflaţi căutarea unor forme de protejare contra foametei şi a (c) ui status social de posesori ai pământului, ¦teasumându-şi tosă şi dificultăţile lucrării şi administrării Bwe a pământului. A exploata pământul în dijmă era „npromis rezonabil14? Cât a fost de „rezonabil„ „tisul din punctul de vedere al ţăranilor este pus „iul unei considerabile îndoieli de către GJE. De ies, întrucât orientareaa acestei burghezii urbane ^g6 profiturile pe termen scurt în raport cu investiţia ceea ce a condus la părăginirea pământului în

Un i -^ cea mai flea P*8*„ „pare. Deci, în legătură cu aria -avansată„. Am remarcat deja forja de rezistenţă a lucrătorilor urbani care au reuşit să-şi menţină r nivelul salariului, situând astfel nordul Italiei î dezavantaj industrial faţă de Europa nord-vestică p că aceeaşi rezistenţă a muncitorilor a explicat rnentinOa unui număr disproporţionat de lucrători în ariile Vn! 1^ f folosind restricţiile breslelor pentru a împiedica intar ' lor într-o ocupaţie urbană, şi aceasta în secoluj ^ XVI-lea, o perioadă de creştere demografică. Acest fjf I va avea drept consecinţă slăbirea poziţiei tranzacţionale ţăranului. În orice caz, „forţa” burgheziei urbane paie i fi condus la o mai mare şansă pentru sistemul dijmei ^ deci la blocarea apariţiei unui ţăran liber care va juca m! Rol foarte mare în dezvoltarea economică a Europei nord-vestice.

Să revenim acum la acele arii care prin 1640 se vor afla situate la loc ferit, bine protejat, în rentrul economiei mondiale europene: Anglia, Ţările de Jos şi, într-o oarecare masară, nordul Franţei. Aceste arii au dezvolat o formă combinată de producţie agro-pastorală, bazată pe o muncă liberă sau ceva mai liberă şi pe unităţi de mărime relativ eficientă. Spania, se poate arăta, a pornit pe acest drum şi apoi 1-a părăsit pentru a deveni parte a semiperiferiei. Cauzele acestei schimbări de rol economic le vom expune pe larg într-un capitol ulterior.

În criza Evului Mediu îârziu, când declinul populaţiei a determinat o cerere mai scăzută pentru produsele agricole şi totodată salarii mai ridicate pentru muncitorii urbani (şi deci o poziţie comercială mai bună pentru lucrăâorii rurali), marea proprietate a cunoscut şi ea un declin în Europa apuseană, precum am văzut deja. Aceasta nu putea să evolueze spre tipul de proprietate exploatată în sistem fiscal-comercial ca cel din secolul al XVI-lea propriu Europei răsăritene, deoarece pe o scenă economică în general sumbră n-a existat o pi# internaţională. Marile domenii aveau numai doua alternative de evoluţie. Pe de o parte, ele îşi puteau converti obligaţiile feudale în rente băneşti149, care ar reduce costurile şi ar spori venitul proprietarului, dar o asemenea schimbare cerea un transfer gradual şi controlului asupra pământului. El făcea, deci, posibila ridicarea unei categorii de mici arendaşi liberi, fţe * arendaşi cu arende fixe, fie, dacă-s mai înstărip„ <* proprietari independenţi (pot fi socotiţi astfel cei ce-a” plătit, la cumpărarea pământului, o sumă globală o„1 iK pentru un număr de ani)150. Alternativa deschisă da marilor proprietari a fost să-şi convertească i în păşuni pentru vite sau oi. În secolul al XV-lea, „etul Bn„ c'1 $' ^ c^m” P*”^ a ^ace &# efectelor iunii mai bine, şi, în plus costurile forţei de muncă, nea aceea deficitară şi deci scumpă, erau mici151.


Yüklə 0,91 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   8   9   10   11   12   13   14   15   ...   22




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin