Imanuel Wallerstein

Baron, A Social and Religious History of the Jews, ed. A 2-a. Ry'.

Meeting of East & West, Jewish Publication Society of America

Philadelphia, 1957a, p. 50. Acelaşi lucru era adevărat pentru Spania'

(vezi pp. 36-43), Franţa carolingiană (vezi pp. 43-53), Germania (vea pp. 64-75), Anglia şi Normandia (vezi pp. 75-86). Deşi feudalismul a „complicat mult viaţa evreilor în Europa occidentală atât prjn diversitatea sa anarhică cât şi prin întărirea autorităţii Bisericii asupra evreilor”, totuşi „organele centrale şi provinciale ale Bisericii au contribuit uitr-un mod semnificativ la securitatea evreilor prin insistenţa lor continuă pe ideea toleranţei elementare, prin contribuţia lor la întărirea puterii regale accentuând ideea dreptului divin al regilor, prin injoncţiunea lor ca regele să domnească drept, prin neobosita lor propagare de acorduri ţintind la stabilirea „armistiţiului divin„ pentru grupurile cele mai lipsite de apărare ale populaţiei, incluzând clericii şi evreii” p. 53-54.

63. În Evul Mediu timpuriu, evreii profitaseră de situaţia de „vasali regali”. În Evul Mediu târziu, aceiaşi regi au devenit mai puternici. Cu toate acestea, poziţia evreilor a început să intre în declin. Baron comentează: întrucât stăpfiiii lor princiari îşi obţineau beneficii fiscale tot mai mari din relaţia cu ei, este de două ori uimitor că ei nu au reuşit să-şi folosească puterea din ce în ce mai mare pentru o protecţie mai efectivă a „supuşilor” lor evrei„ [p. 198]. Baron găseşte explicaţia în „noul tip de naţionalism care începea să se contureze treptat în Evul

Mediu târziu„ [p. 199]. În plus, „laicizarea crescândă a societăţilor medievale a intensificat intoleranţa lor etno-religioasă” [p. 200].

64. „Forţaţi să plece din ţară în ţară, [fii secolele al XlV-lea şi al

XV-lea… Evreii] se deplasau în număr tot mai mare spre frontierele care se deschideau în Europa central-răsăriteană şi stabileau comunităţi tot mai mari şi mai active în teritoriile slavone, ungare, şi lituaniene. In multe dintre aceste încercări ate l°r. Ei au constatat că utilitatea lor pentru societăţile respective ca furnizori de bani şi de credite şi obiecte de impozitare, adesea fără apărare, constituia unul dintre cete mai mari avantaje economice ale lor.” Salo W. Baron, A Social a

Religious History of the Jews, ed. A 2-a, XII: Economic Catalys', Columbia Univ. Press, New York, 1967 b, pp. 30-31. Je

Germania a fost o arie marginală: „După catastrofa provocata ciumă nisă, evreimea germană decimată şi sărăcită a fost silită tot

| să se concentreze pe camătă. Deşi profiturile sale financiare au nuat rapid, ea a atras asupra sa animozitatea populaţiei… Chiar nţii care, prin impozitare, erau în multe privinţe partenerii din i ai bancherilor evrei, îi apărau acum pe aceştia din ce în ce mai jjpn… Situaţia a devenii tot mai proastă în decadele furtunoase de la ttul secolului al XVI-lea, când disensiunile religioase şi itarea socială pregăteau terenul pentru războaiele religioase şi fce-lpp. 151-153].

65. „Se pare că situaţia era diferită pentru numeroşii evrei din >lonia, pentru care calea spre proprietatea funciară şi spre promovarea oală era din principiu barată. În acest caz, noi credem că investirea ilui [în activităţile industriale şi miniere] era cel mai adesea i pe care se angajau.” Marian Malowist, „L'evolutioh industrielle i Pologne du XTV* au XVII0 siecle: traits generaux”, Studi în onore di Sapori, Istituto Edit. Cisalpino, Milano, 1957,1, p. 601. I 66. „Dar cum putem explica această prăbuşire [a înflietăpi I comerciale a oraşelor-stale italiene]? Elementele care au contribuit la 1 „ceasta sâm următoarele: lupta de clasă care înflorea în oraşele-state, I falimentele prin insolvabilitate a datornicilor regali (bancrupta lui Bardi Peruzzi), absenţa unui stat mare în stare să-şi protejeze cetăţenii în străinătate; deci, cauza fundamentală constă chiar din structura însăşi a oraşului-stat care nu se putea transforma într-un mare stat teritorial.” Antonio Gramsci, II Risorgimentoy Giulio Einaudi Ed. Roma, 1955, p. 9.

67. „Atâla vreme cât republicile nord-italiene au servit ca centre ncare mondiale, evreii erau în mod eficient ţinuţi în afara ţinutului „lombara” ale căror resurse financiare le excedau pe ale lor: în restul Europei. Totuşi după crizele financiare ale secolului al

XHI-lea, care au condus la prăbuşirea unor mari firme [diferite]… Noi ocazii au apărut pentru evrei…

Şi principatele italiene au apreciat rapid prezenţa evreilor ca o sursă adiţională de putere economică.” Baron, A Social and Religous Hislory o/(fccJews, XH, pp. 161,163.

Când evreii din Spania şi Sicilia au fost expulzaţi în 1492, „Italia era singura ţară în Europa creştină deschisă refugiaţilor…” Cecil Roth, The History of the Jews ofltaly, Jewish Publication Society of America, Philadelphia, 1946, pp. 178-179. '

68. „Dacă evreii n-au putui fi în întregime folosiţi în anumite regiuni [ale Europei occidentale]… Aceasta s-a datorat într-o foarte mare măsură, dobânzilor fiscale ale respectivelor guverne în venitul pe care-1 colectau direct ori indirect, prin împrumutarea banilor evreieşti via unpozitare din ce în ce mai mare a evreilor.” Baron, A Social and

Religious History of the Jews, XH, p. V§7.

^ezi J. Lee Shneidman, despr* Aragon în secolele al XM-lea şi al ^„-lea: De obicei, când cineva da bani cu împrumut aşteaptă ca banii s*”i fie restituiţi. Aceasta nu este în întregime adevărat când statul este *1 împrumutat. Când regii m mod frecvent returnau un împrumut mic, Practica obişnuită era să-i retumeze reîmprumutându-se sau făcând un (tm) împrumut de la un alt individ pentru a-1 plăti pe primul. De obicei,

*fi vur recupera valoarea împrumutului n] r. -~*Liu. The ftise of the Aragonese-Catalan Empiref 1200-1350 W *

York Univ. Press, New York, 1970,11, p. 433. ' tW

69. P. Elman, „The Economic Causes of the Expulsion of the Jew în 1290”, Economic History Review, VH, 1, nov. 1936, p. 151. L] „, J suspine mai departe că datorită faptului că evreii erau „secătuiţi” italienii au fost chemaţi să le ia locul.

70. „în acea perioadă… Comercianpi maritimi englezi îşi unificaseră forţa cu oamenii oraşelor şi xenofobia urbană se lărgea devenind nap'onalism economic. Spre sfârşitul secolului al XlV-lea fiicercările negustorilor de stofe englezi de a pătrunde fii aria baltică au fost uitfmpinate cu o bună voinţă redusă fii oraşele Hansei. În aceste împrejurări, privilegiile hanseaticilor fii Anglia (care includeau impozite fiscale pe postav mai mici decât cele plătite de locuitori) păreau total nejustificate şi comercianpi englezi au cerut fie reciprocitate fii aria baltică, fie reducerea privilegiilor hanseatice fii Anglia… Între timp italienii au devenit centrul unei controverse similare… [Orăşenii manifestat] opoziţia fapt de micile invenţii „'„ -

— Onomic, şi banii cu care evreii împrumutau statul erau pierduţi, şi recupereze prin profiturile din enl<„->„- nrrvfi„-¦ J re… [Orăşenii şi-au piţia faţă de micile invenţii ale partizanilor circulaţiei monedelor metalice care începeau să devină monedele – Operaţiile de bancă şi de schimb erau considerate inti*r/%°”*”' comune.

Erau foarte, „ „mu considerate a conduce la un >, AiA>n ae aur şi argint, iar caracterul comerţului lor [„fleacuri” micile obiecte de luxj la o constantă scurgere de metale preţioase.„ Eduard Miller, „The Economic Policies of Govemments: France and England„, în Cambridge Economic History of Europe, HI; M. M. Postan, E. E. Rich şi Edward Miller ed. Economic Organization and Policies în Middle Ages, Cambridge Univ. Press, Londra şi New York, 1963, pp. 330-331. 71. 1492 este o dată cheie. Înaintea acestui moment, aşa cum notează Vicens: „Nu exista o burghezie urbană, ca fii celelalte ţări din Occident. Acest decalaj a fost umplut de către o clasă socială din afara religiei creştine: evreii”. An Economic History ofSpain, p. 248.

M istoria

ITJ^t^^^ ^ răscruce fost comercianţilor

După aceea, genovezii au devenit *” *¦- în istr>Wo ~ cu

New World”.

¦ sept-I962- dintre cele trei asupra lui, fii structura – deteroiinată. Eliminarea a creat um dificil de umplut şi a produs o veritabilă mişcare organică a spaniole. Comercianţii genovezi şi flamanzi au preluat deţinute anterior de evrei, dar nu integral. Meseriaşii din sudul au compensat în mare măsură golul lăsat de morisci…„ „Las y las estadâsticas de poblacion en Espana en el siglo XVI„, internacional de Sociologia, I, 1947, citat de Juan Regla, „La sion de las moriscos y sus consecuencias”, Hispania, revista de historia, XHL nr. 52.1953, p. 445.

„în Polonia, care a ieşit brusc fii modernitate la începutul al XV-lea, există o ascendenţă crescfiidă a evreilor datorită tui lor, şi aproape o nap'une şi un stat evreiesc, care vor fi toate de dificultăţile economice şi de represiunea nemiloasă a i al XVH-lea…” ^maâcLaMiditerranLe, II, p. 137. „La începutul secolelor al XDI-lea şi al XlV-lea, marile case dominau exporturile engleze de lână şi în câţiva ani au un monopol total asupra exporturilor precum şi întregul al Vamei regale.

Din această poziţie italienii au fost eliminaţi până la urmă, de către iţele negustorilor indigeni şi, fii cele din urmă, de către English of Suple…

Pe la 1361 English Company of Staple se afla fii posesiunea monopolului efectiv al „exporturilor de lână” spre Europa nordică… Monopolul a convenit… Comercianţilor de Imă…; era în concordanţă cu interesul crescfiid al postăvăriilor pentru că a creat o mare discrepanţă totre preţurile linii pe piaţa internă şi pe cea externă.

În primul rând aceasta îi convenea regelui. Vama şi subvenţiile la exportul de lână reprezentau cea mai bună asigurare posibilă pe care el o putea oferi, iar o companie autorizată, bucurihdu-se de monopolul comerţului, era o sursă cu mult mai sigură de împrumuturi decât diversele firme şi grupuri care dăduseră faliment, una după alta, fii primii ani ai Războiului de o sută de ani… Singurul interes care a avut ie suferit a fost acela al producătorilor de Imă şi e posibil ca acesta să fi (ost unul dintre motivele pentru care producţia de lână a intrat în declin.„ MM. Postan, „The Trade of Medieval Europe: The North„, în Cambridge Economic History of Europe, II, M. M. Postan şi E. E. Rich „1., Trade and Industry în the Middle Ages, Cambridge Univ. Press, Londra şi New York, 1952, p. 238.

SiecU”

74. Schimbări forţate au avut loc fii Spania şi fii Portugalia. Acest Women a fost ideal pentru semi-periferializare. Evreilor le era admis! S devină marranos. Aceasta le permitea să joace un rol cu mult mai „portant fii cadrul burgheziei decât înainte. Cfiid evoluţiile fii „insula Iberică au atins punctul fii care părea dczdrabil să forţezi 'âterea unei burghezii locale, coincidenţa dintre „burghezie” şi „noii ^Ştini” a făcut din ultimii o ţintă uşoară de persecuţie. Vezi I. S. L'here'sie marrane dans l'Europe catholique du 15° au 18° în Jacques Le Goff, Hirisies et sociitis dans l'Europe riindustrielle, U'-IS„ siicles, Mouton, Paris, 1968, în special p. 333 011 '„ferire la Portugalia.

75. Vezi Malowist, Post & Present, nr. 13, Fenta Gestrin Antu, i

76. Salo W. Baron, scrisoare personală, 16 nov., 1970. Vea n

Stanley Eitzen: „Evreii erau fii mod suplimentar antipatizaţi şi H' pricina serviciilor pe care le făceau nobililor şi monarhilor [în secolul

XVI-lea]. Ei serveau ca agenfi financiari pentru monarhi, arendau I administrau domeniile Coroanei şi proprietăţile gentrylor, ji adese„ funcţionau drept perceptori.” „Two Minorities: The Jews of Poland and the Chinese of the Philippines”, Jewish Journal ofSociology, X 2 dec

1968, p. 227. ' ' '

77. „Cu toate acestea teza conform căreia calvinismul s-a născut ca o religie care a încurajat străduinţele omului de afaceri, este astăzi văzuta ca axiomatică. În forma sa primară această doctrină afirmi ci religia calvinistă glorifică zelul acaparator, sau, cel pupn, ci ea încurajează credinţa după care succesul m afaceri ar putea fi privit ca un semn al numărării printre aleşii Domnului. O asemenea pervertire a calvinismului nu este de neconceput, deşi merită să observăm nu numai că ea ar fi fost o pervertire, dar că ea ar fi fost o pervertire deosebit de respingătoare pentru calviniştii riguroşi, ca implicârid prezumţia păcătoasă a încercării de a dezvălui lucrarea de nepătruns a Providenţei. O mai posibilă pervertire populară a calvinismului ar fi fost una de o natură cu totul diferită. Aceasta ar fi urmat să lase credinţa în Providenţă să alunece pe panta fatalismului şi să conducă la letargie şi lipsă de interes fa [ă de propria activitate ca urmare a sentimentului ci eforturile individuale şist neputincioase în faţa voinţei Domnului. Acum câţiva ani, membrii comisiei numip de Corporapa Camegie pentru a investiga problema „albilor săraci„ din Africa de Sud au dezbătut serios chestiunea dacă nu cumva unul dintre factorii care au cauzat lipsa de spirit practic şi de încredere fii sine printre „albii săraci„ a fost acest tip de fatalism, inculcat de un „calvinism greşit„. Aceasta reprezintă un interesant comentariu asupra credinţei larg acceptate fii calvinism ca stimulent al spiritului de întreprindere. El sugerează, foarte pregnant într-adevăr, că influentele nedogmatice determină reacţia calvină la stimulii şi oportunităţile economice.” H. M. Robertson, „European Economic Developments în the Sixteenth Century”. South African Journal ofEconomics. XVJE, 1, mar… 1950, p. 48.

78. Nu vreau să neg că e posibil şi fi fost mai uşor de folosit teologia calvină decft cea catolică pentru a justifica activitatea capitalistă. Nu numai că Weber crede asta, dar unii dintre criticii săi cei mai acerbi gmdesc fi ei astfel. De exemplu, Cristopher H01 susţine: Doctrinele care folosesc motivele sufleteşti ce admit presiunile sociale influenţează mai uşor conduita individuală, se răspâhdesc în m Derioa/M„ n~ (tm) – c” există o tendinţă permanentă pentiu de stat din Anglia de a reveni la ceremonial iar pentru de opoziţie de a pune accentul pe elementul interior.„ tanlism and the Rise of Capitalism”, m FJ. Ksher, ed., Essays în tac and Social History ofTudor and Stuarl England, Cambridge icss, Londra şi New York, 1960, pp. 34-35. Sea ce susţin eu este că, datorită nevoii sociale, catolicismul putea „it pentru a justifica capitalismul, în timp ce protestantismul nu esar în acest sens. Cel mult, a; putea fi de acord cu formularea:”Dar nu există nimic m protestantism care să conducă automat ttalism; importanta sa a fost mai degrabă că el a subminat alele pe care instituţiile şi ceremoniile mai rigide ale ismului le-au impus” [p. 37].

1. Christopher HilL Reformation to the Industrial Revolution, ¦1780, voi. II din Pelican Economic History of Britain, Penguin i. Londra, 1967, p. 34.

I. „Apoi, în anii 1520, s-a produs marea revoltă a lui Luther. Ea nu 3 revoltă în cadrul învechitei economii a Europei; a fost o revoltă ilor „subdezvoltate„, „coloniale„ din nordul şi centrul Europei, I vreme supuse la dări, frustrate şi exploatate (aşa cum se simţeau ntru a susţine marea civilizaţie a Mediteranei şi Rinului.” H. R.

— Roper, „Religion, the Reformation, and Social Change”, în The i Witch-Craze of the Sixteenth and Seventeenth Centurie*, and issays, Harper, New York, 1969 pp. 32-33. Vezi Baron, A Social and Religious History of the Jews, XR, p.

„2. P. C. Gordon-Walker, Economic History Review, VIE, 1937, p.

„Rezultatele concrete ale fazei luterane… au fost distrugerea Jrcdominării catolice asupra claselor mijlocii şi inferioare, şi „acţionarea consfiscării proprietăţii catolice şi feudale…

[în al doilea stadiu] problema cheie a devenit aclimatizarea îUselor… Burghezia trebuia să-şi schimbe subordonarea în voinţă de nvemare… Clasa muncitoare trebuie să-şi transforme munca extensivă ' dezordonată într-o muncă disciplinată, organizată şi regulată… „ietatea capitalistă… Avea nevoie de individualism pentru a masca tiuctura de clasă a societăţii, care a fost mult mai la suprafaţă decft în Walism… Structura de clas” a fon deopotrivă justificată conform Modei şj pusă în umbră de accentul pe comportamentul spiritual al lividului ca singurul criteriu al diviziunii sociale, iar metodele şi etica „fcială corecte pentru consolidarea sa erau gata făcute spre a te „to-impune printre cei aleşi şi, daci era necesar, spre o impunere Coe„a”iv*printre reprobaţi.

Pe măsuri ce aclimatizarea cliselor, care era cea mai înaltă sarcini

Wormei, se realiza progresiv, protestanţii trebuiau să consimtă la alte

Evitaţi care deveniseră mai importante; îhtfi de toate, trebuia lăsat loc

*f natului secular şi ştiinţei' Ipp. 16-17,18].

J*3- Vezi Ştefan Czamowtki, „La reaction catholique en Pologne a

¦>

~”n8ri* International des Sciences Historiquts, Societe Polonaiie

D'Histoire, Varşovia, 1933, JL p. 300. Vezi Thadee Grabo. Principalii preopinenţi ai luteranismului fmtre 1530 şi 15551*' membri ai clerului, burghezi de descendenţă germani, şi SQlî polonezi întorşi de la Wittenberg şi Konigsberg, pe atunci cent educaţiei universitare.

Nobilimea era foarte puţin implicată. Luteranismul era moderat pentru nobili şi susţinea… Puterea regali… Fiind n dogmatic şi monarhic el displăcea… Seniorilor care visau o republică stilul vechii republici romane.„ „La reforme religieuse en Occident en Pologne”, La Pologne au V Congris International des Scienc, Historiques, Bruxelles, 1923, Varşovia, 1924, pp. 67-68.

Stanislaw Amold susţine însă că nu este chiar aşa: Este sigur câ parte, dar numai o parte, a magnaţilor au devenit adepţi ai Reformei, special ai calvinismului Dar calvinismul atrăgea mai ales element cele mai progresiste ale nobilimii mijlocii, care erau la putere fii acea perioadă îa (ară, m mod particular îa Dietă„. „Les idees politiques et sociales de la Renaissance en Pologne„, La Pologne au X” Congris International des Sciences Historiques î Rome, Academie Polonaise des Sciences, Institut d'Histoire, Varşovia, 1955, p. 160. Amold 3 critică pe Czamowski în mod particular. Vezi p. 159 şi urm… Fox şi Tazibir oferă însă o imagine apropiată de cea a lui Czamovski şi Grabowskt. Vezi P. Fox, „The Reformation în Poland”, to The Cambridge History of Poland, IW. F. Reddaway et al, ed. Pram the Origins to Sobieski (to 1696), Cambridge Univ. Press, Londra şi New York, 1950, pp. 329, 345- 346; „The Commonwealth of Gentry”, to Aleksander Gieysztor et ai, History of Poland, PWN-Polish Scientifâc Publishers, Varşovia, 1968, pp. 185-186. 84. Czamowski, p. 301. 85. /^p. 304.

86. Ibid, p. 308. J. Uminski pune accentul pe ingredientele non-poloneze ale protestantismului din Polonia: „Luteranismul a atras în principal populaţia de origine germanică care locuia m oraşele poloneze… Aşa-numitul anti-trinitarianism, care a început, ia curând, ri înlocuiască calvinismul în riadul nobilimii, nu era, de fapt polonez. Anti-trinitarianismul era organizat şi dirijat îa principal de străini. „The CounterReformation în Poland”, în The Cambridge History 4 Poland, Lp. 412.

Janusz Tazbir subliniază implicaţiile internaţionale *„ naţionalismului religios: „Catolicismul a delimitat Polonia de SueaM protestanţi, de Rusia ortodoxă şi de Turcia mahomedană„ (p- 22”JInvers, „papalitatea a căutat şi realizeze, prin Polonia, nu oum”i propriile sale feluri politice, dar adesea şi pe cele ale Habsburgilor u>-

87. „Pentru că m spatele noilor erezii ale luteranu”01111 f calvinismului stăteau la puidă inamici potenţiali fiică şi mai pena„*”1 de a căror existenţă autorităţile catolice erau foarte conştiente. ŞiCl era pe termen lung, probabil, mai puţin preocupată şi '„f*7 protestantismul (o provocare trecătoare) decât să se Shtoarc* imul politic crescând al epocii, să centralizeze o administraţie ică ce devenea aproape pretutindeni tot mai federală şi mai să subordoneze o laicitate tot mai agresivă unei autorităţi Le, să curme libertăţile periculoase ale culturii artistice şi tuale, să resuscite validitatea unei concepţii obiective, ierarhice şi ice despre realitate care susţinea pretenţiile sale la supervizarea: lor activităţi ale creştim'tăţii; pe scurt, să oprească toate acele pe care istoricii au început să le asocieze cu epoca Renaşterii” im

88. C. H. Wilson, „Trade, Society and the State”, în Cambridge morruc History of Europe, IV, p. 490.

89. Vfa. R, Past &Present, nr. 10, pp. 33-34.

90. Takahashi, Science and Society, XVI, p. 334.

91. „Monarhia absolută este cformă de stat feudal” Cristopher Hill, Transition from Feudalism to Capitalism”, Science and Society, a, 4, toamnă 1953, p. 350.

92. „Monarhia absolută în Apus s-a dezvoltat dintr-un tip particular nonarhie feudali” W. G. Kiernan, Post & Present, nr. 31, p. 21.

93. „Toate formele de absolutism european au servit intereselor i nobililor sau proprietarilor de pământ şi au exprimat dominaţia i a acestora asupra celorlalte clase ale societăţii, în primul râhd ra ţărănimii, care era clasa cea mai numeroasă.” Erik Molnar, XII” igis International des Sciences Historiques: Raports, IV, p. 156.

94. Porchnev caută să explice originile burgheze ale birocraţiei ca erivâhd tocmai din contradicţiile inerente ale unui sistem feudal în care indivizibilitatea fenomenelor economice şi politice însemna că fiecare nobil îşi urmăreşte interesele proprii, nu neapărat coincizuid cu cele. Ale totalităţii clasei sale. „Rezultă o stranie dificultate: structura puterii unui „lat aristocratic [itat nobiliaire] nu poate fi pusă în mâinile ttistocraţilor, pentru că preluarea puterii de către un anumit grup de „ristocraţi trebuie să provoace inevitabil o luptă deschisă cu celelalte demente ale clasei senioriale” Les souUvements populaires, p. 563.

95. Joseph A. Schumpeter, „The Sociology of Imperialism”, m Social Classes, Imperialism, Meridian Books, New York, 1955 pp. 57-58.

96., în creştinătate, la fel ca în Islam, nobilimea ocupă primul loc şi „u-1 va ceda… Pretutindeni, statul – o revoluţie socială şi politică (dar „na abia schiţată) – trebuie să lupte împotriva acestor „posesori de 'aide, stăpâhi ai satelor, câmpurilor şi drumurilor, paznici ai enormei

Populaţii rurale„. Să lupte, adică să negocieze cu ei, să-i dezbine dar „i şi menţină, căci este imposibil să stăpâneşti o societate fără foniplicitatea clasei dominante. Statul modem ia în rnână acest „trament; dacă l-ar sfărâma, ar trebui să ia totul de la început Iar a

I^CIea o ordine socială nu înseamnă puţin lucru, cu aut mai mult cu cit „neni nu se gândeşte serios la aceasta în secolul al XVI-lea”.

BnmdeL La Utdilerranie. H, p. 50 (vezi şi p. 54).

97. „în relaţie cu ambele grupuri ale nobilimii, p absolutismului avea drept [el apărarea intereselor lor de elementare, adică a proprietăţii lor. Monarhia absoluta nu a u cerinţelor deschis reacţionare ale acelei noblesse depâe şi, fa „J^ cazuri, s-a opus în mod direct acestor cerinţe – dar aceasta este mj departe de „egalitarism”. A. D. Lublinskaya. French Absolutism: n

Crucial Phase, 1620- 1629, Cambridge Univ. Press, Londra şi >f~

York, 1968, p. 26.

98. J. Hurstfield, „Social Structura, Qffice-Holding and Politic”]

Chiefly în Western Europe”, New Cambridge Modern History, HI: R. BJ

Wernham ed., The CounterReformation and the Prince RevoluA

— 1610, Cambridge Univ. Press, Londra şi New York, 1968, p. 130.1

El continua: „Dar în întreaga Europă occidentală funcţia! Aristocraţiei fii societate era inerent contradictorie cu sine ihsâji. I Deţinători de titluri nobiliare, aristocraţii aveau ambiţii tradiţionale şi I rivalităţi care frecvent acţionau contra intereselor liniştii regelui. Oar ca I deţinători de funcţii ereditare – aşa cum erau mulţi dintre ei – ei I trebuiau să impună un sistem juridic a cărui putere permanentă depindea de micşorarea propriilor lor puteri egoiste”.

99. „Monarhia absolută se naşte din rivalitatea celor două clase, burghezie şi nobilimea… Aceată luptă de clasă este poate principalul factor al dezvoltării monarhiilor absolute.” Mousnier, Les XVf el Wflf siicles, pp. 97,99.