Informaţia cu privire la problemele demografice în republica moldova

COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU POPULAŢIE ŞI DEZVOLTARE

MD-2033, Сhişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1 tel./fax [phone]; e-mail: [e-mail]

INFORMAŢIA CU PRIVIRE LA PROBLEMELE DEMOGRAFICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Raport prezentat în cadrul şedinţei mixte a Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare şi Comisiei pentru protecţia socială, sănătate şi familie a Parlamentului Republicii Moldova, 19 decembrie 2007

I. Caracteristica situaţiei

Datele ultimului recensămînt în Republica Moldova din anul 2004, precum şi caracteristicile demografice curente, evidenţiază tendinţa de depopulare a ţării, cauzată de descreşterea ratei natalităţii, îmbătrînirea populaţiei, scăderea ratei fertilităţii, creşterea ratei mortalităţii, etc.

În ultimele decenii în ţară a fost marcată o scădere continuă a populaţiei, determinată de deteriorarea structurii celor trei compartimente ale dinamicii populaţiei - natalitatea, mortalitatea şi migraţia externă. Aceste fenomene implică o multitudine de consecinţe sociale, economice, politice şi culturale nefavorabile care vor necesita elaborarea unor politici demografice eficiente menite să schimbe actualele tendinţe în domeniul dezvoltării umane.

Moldova se confruntă cu o serie de schimbări demografice ce vor avea implicaţii pe termen lung. Populaţia ţării a scăzut cu circa 274 mii persoane între 1989 şi 2007 şi continuă să scadă în ultimii 3 ani, în medie, cîte circa 9 mii de persoane. Această tendinţă este determinată de fertilitatea scăzută (1,3 copii la o femeie, în loc de 2,1, care ar asigura înlocuirea populaţiei) şi de migraţia externă mare, peste 356 mii persoane sînt declarate plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru, conform datelor Anchetei forţei de muncă (BNS). În acelaşi timp, Moldova se bucură de un nivel mediu al ratei mortalităţii şi de creşterea speranţei de viaţă. Dacă în prezent, din cele circa 3 mln. 600 de mii de locuitori, 712 mii sînt copii (pînă la 15 ani), 2 mln 343 mii – tineri şi adulţi (16-61 ani bărbaţi/56 ani femei), şi 526,1 mii sînt vîrstnici (peste 62 ani bărbaţi/57 ani femei), peste 50 de ani tabloul demografic va arăta complet diferit: pensionarii vor reprezenta mai mult de jumătate din populaţie, vor fi puţini adulţi şi copii.

Pentru a putea face faţă acestor schimbări, Moldova trebuie să reformeze sistemul medical, sistemul de educaţie şi pe cel de asigurări sociale. Aceste reforme trebuie să ţină cont de faptul că oamenii de vîrste diferite au nevoi diferite, că ei reprezintă o resursă valoroasă pentru societate la orice vîrstă şi că au nevoie de condiţii corespunzătoare care să le permită şi chiar să îi încurajeze să ducă o viaţă activă.

1. Contextul regional

Fenomenele demografice europene semnalează procese profunde de micşorare şi îmbătrînire a populaţiei în ţările occidentale încă de la mijlocul secolului trecut. Conform estimărilor ONU, populaţia a 24 de state membre ale UE, în anul 2004 în număr de 455 de milioane de locuitori, se va reduce la 397 de milioane în anul 2050.

Cu extinderea UE, populaţia ei s-a completat cu 74,3 milioane de persoane, dar fiind afectată de procesele de declin, în 46 de ani, se va pierde echivalentul de 80% din populaţia nouă primită.

Scăderea populaţiei în Federaţia Rusă şi în Europa de Est a început spre sfîrşitul secolului XX. Potrivit variantei medii ONU a prognozei demografice, fenomene similare ce vor produce în cîţiva ani în ţările Europei de Sud, după anul 2010 - în Europa de Vest, iar în Europa de Nord - după anul 2030. Declinul demografic cel mai grav se aşteaptă în Federaţia Rusă, în Europa de Est şi de Sud.

Întrucît cauza principală a crizei demografice constă în reducerea natalităţii şi îmbătrînirea populaţiei, fiecare ţară în parte, în funcţie de condiţiile social-economice concrete, a adoptat modele şi mecanisme proprii de redresare a situaţiei în domeniu.

Majoritatea absolută a ţărilor europene dispun de instituţii statale specializate, care asigură monitorizarea fenomenelor, elaborarea politicilor demografice pe termen mediu sau pe termen lung, încadrate în condiţiile necesare pentru dezvoltarea durabilă a ţării. Astfel, Federaţia Rusă, promovează foarte insistent politica de sporire demografică prin atragerea imigranţilor, în special, din cadrul ţărilor CSI.

Republica Cehă propune modele de restabilire a numărului populaţiei prin promovarea unor politici de sporire a natalităţii, politici educaţionale, precum şi prin atragerea migranţilor din ţările în care calitatea capitalului uman este compatibilă cu propriul potenţial, în special din Ucraina, Moldova, Kazahstan. Imigranţilor din aceste ţări, în mod preferenţial, li se acordă cetăţenia cehă, deci cetăţenia UE. O practică foarte eficientă în acest sens aplică ţările Baltice, Bulgaria şi România.

2. Demografia Republicii Moldova

Resursele umane ale unei ţări sunt cele care gestionează dezvoltarea ei şi pun în valoare şi celelalte resurse naturale, culturale ale patrimoniului existent. De aceea, problematica demografică constituie fondul extrem de sensibil la efectele marcante ale politicilor puterii publice. Performanţele acestora, fie că este vorba de politica economică, de cea socială, de cea militară, etc., interferează cu evoluţiile demografice ale ţării.

În Republica Moldova a apărut pericolul unui declin demografic grav, care presupune dezechilibre economico-sociale la fel de grave. Astfel, actualele reforme în sfera social-economică, în special în domeniul asistenţei sociale, urmează să ţină cont de dinamica proceselor demografice.

Asigurarea elaborării unor politici demografice complexe constituie o necesitate stringentă şi vor contribui la dezvoltarea economică a ţării noastre. Problema demografică este vitală, deoarece anume ea proiectează perspectiva modului în care vom trăi şi ne vom dezvolta ca naţiune.

2.1. Populaţia

Schimbările prezente în dinamica negativă a populaţiei sînt rezultatul direct al tendinţelor înregistrate în fenomenele demografice, intensificate în toate aspectele de mişcare a populaţiei.

La 01.01.2007 populaţia stabilă a ţării a constituit 3581,1 mii locuitori, din care 1718,9 mii bărbaţi (48%) şi 1862,2 mii femei (52%). Din numărul total al populaţiei 41,3% (1478,0 mii) locuiau în localităţile urbane şi 58,7% (2103,1 mii) în cele rurale. Aproximativ jumătate din populaţia urbană este concentrată în mun. Chişinău (tabelul nr.1). Valorile negative ale sporului natural, conjugate cu migraţia externă, au cauzat diminuarea populaţiei, în perioada aa.1997-2006 cu 76,8 mii persoane, inclusiv populaţia urbană a scăzut cu 46,1 mii, iar cea rurală – cu 30,7 mii persoane.

Conform prognozelor, situaţia se va complica mai mult către anii 2008-2010, cînd în vîrsta de pensionare vor intra generaţiile născute în aa.1948-1950, care sînt de 2-3 ori mai numeroase decît cele anterioare. Populaţia vîrstnică în continuă creştere va avea nevoie de sprijin din partea statului, dar capacitatea economică şi instituţională, estimată pe termen scurt, limitează posibilitatea satisfacerii acestor nevoi. Problema se va acutiza, dacă politicile ocupaţionale şi sociale reale nu vor fi revizuite pentru a se potrivi longevităţii în creştere şi dacă productivitatea muncii nu va creşte accelerat.

Structura pe vîrste a populaţiei poartă amprenta caracteristică procesului de îmbătrînire demografică, datorat scăderii natalităţii, care a determinat reducerea populaţiei tinere (0-14 ani). Comparativ cu 01.01.1997, la 01.01.2007 s-a remarcat reducerea ponderii populaţiei cu vîrsta de 0-14 ani de la 25,6% la 18,1%, avînd o scădere cu 283,4 mii persoane şi creşterea ponderii celor cu vîrsta de peste de 65 ani, de la 9,3% la 10,2%, semnalînd o creştere cu 29,5 mii persoane.

Populaţia adultă (15–64 ani) reprezintă 71,6% din total, avînd creşterea cu 184,4 mii persoane faţă de situaţia de la începutul anului 1997. În cadrul populaţiei adulte a crescut ponderea grupelor cu vîrsta 15-34 şi 45-59 ani şi a scăzut ponderea grupelor cu vîrsta 35-44 şi 60-64 ani. Schimbări importante au avut loc şi în cadrul structurii pe vîrste şi sexe a populaţiei vîrstnice.

Numărul vîrstnicilor „tineri” (65-74 ani) a scăzut cu 8,3 mii persoane. A crescut însă populaţia din grupa celor de 75 ani şi numărul vîrstnicilor „bătrîni” (80 ani şi peste) cu 37,8 mii persoane. Implicaţiile sociale şi economice ale creşterii rapide, mai ales a segmentului populaţiei „foarte bătrîne” (peste 80 ani), sînt foarte importante. Dacă grupele „mai tinere” ale populaţiei vîrstnice pot fi încă active din punct de vedere economic, fiind capabile să se întreţină singure, cei „foarte bătrîni”, mai ales femeile, sînt tot mai dependenţi de alţii, necesitînd suport social şi medical special.

Aproape 12% din populaţia rurală a depăşit vîrsta de 65 ani şi peste, în totalul populaţiei feminine rurale ponderea femeilor vîrstnice este de 14%. În mediul rural ponderea populaţiei vîrstnice este mai mare decît cea din mediul urban de 1,4 ori.

Vîrsta medie a populaţiei ţării a crescut de la 32,9 ani (1998) la 35,6 ani (2007), devenind ca şi vîrsta medie caracteristică ţărilor cu o populaţie „adultă”. În mediul urban, vîrsta medie a populaţiei feminine este cu 2,9 ani mai mare decît cea a populaţiei masculine, iar în mediul rural diferenţa este de 3,3 ani.

Diferenţieri în structura pe vîrste a populaţiei apar mai pregnant în profil teritorial, determinate de variaţia teritorială a fenomenelor demografice şi a mişcării migratorii a populaţiei.

Raioanele cele mai „tinere”, cu o pondere a populaţiei de 0-15 ani peste 23% din total, sînt următoarele: Teleneşti, Cantemir, Sîngerei, Nisporeni. Raioanele Donduşeni, Briceni, Drochia, Edineţ, Rîşcani, Ocniţa, au înregistrat un procent ridicat al populaţiei vîrstnice (peste 20%), în timp ce în raioanele Ialoveni, Criuleni, Cantemir, Anenii Noi şi mun. Chişinău ponderile respective au fost sub 13%. Populaţia în vîrsta aptă de muncă a avut o pondere de peste 65% în mun. Chişinău şi Bălţi, raioanele: Anenii Noi, Basarabeasca, Criuleni, Dubăsari, Orhei, Străşeni şi U.T.A. Găgăuzia.

Republica Moldova este o ţara europeană cu cel mai scăzut grad de urbanizare, avînd numai 41,3% din populaţie în localităţile urbane. Această distribuţie a populaţiei pe medii de reşedinţă are implicaţii majore pentru politicile de ocupare a forţei de muncă, atît prin crearea locurilor de muncă în mediul rural, cît şi în sectoarele de producţie alternative agriculturii.

Scăderea populaţiei apte de muncă şi îmbătrînirea forţei de muncă va afecta multe domenii socio-economice, cu impact direct asupra cererii totale a forţei de muncă, distribuirii venitului, cheltuielilor publice pentru asigurarea socială, investiţiilor, etc. În corespundere cu cadrul politico-social, inclusiv cel referitor la piaţa forţei de muncă din prezent, procesele de îmbătrînire ulterioară a populaţiei vor cauza unele insuficienţe a capitalului uman necesar dezvoltării durabile a ţării.

În contextul îmbătrînirii forţei de muncă, problema productivităţii are un rol extrem de important. Întrucît capacitatea de muncă este foarte dependentă de etapele vieţii, cererea forţei de muncă şi productivitatea sînt foarte influenţate de schimbările în structura pe vîrste a populaţiei pe motive de îmbătrînire a resurselor umane.

2.2. Natalitatea şi fertilitatea

Descreşterea ratei natalităţii, care reprezintă prima componentă demografică, a redus ponderea copiilor în numărul total al populaţiei, astfel că în prezent doar 24% din populaţie constituie copii cu vîrsta 0-17 ani, faţă 33% în anul 1990. Numărul copiilor în ultimii 5 ani a scăzut cu 15%.

În anul 2006 s-au născut 37,6 mii copii, sau cu 8,0 mii mai puţini decît în anul 1997, rata natalităţii micşorîndu-se de la 12,5 pînă la 10,5 născuţi-vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale se menţine mai înalt decît în localităţile urbane.

Rămîne mare ponderea copiilor născuţi-vii în afara căsătoriei (17,3% în 1997 şi 23,3% în 2005).

În mediul rural frecvenţa naşterilor în afara căsătoriei (24,4%) a fost mai mare comparativ cu cea din mediul urban (21,2%).

Rata natalităţii pe medii, în anii 1997-2006

Distribuţia născuţilor-vii după grupa de vîrstă a mamei denotă concentrarea acestora pînă la vîrsta de 30 ani. Totodată, trebuie de menţionat, că în anul 2006 s-a păstrat tendinţa de scădere a ponderii naşterilor la femeile în vîrstă de pînă la 20 ani - 13,0% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 15,2% în 2002 (17,4% - în 1998). Vîrsta medie a mamei la prima naştere a fost de 22,5 ani. Mamele din mediul rural nasc la o vîrstă mai mică decît mamele din mediul urban, respectiv la 21,8 şi 23,8 ani. Majoritatea copiilor născuţi în familiile numeroase revin mamelor din mediul rural – 83,4% din numărul total de noi-născuţi din această categorie.

Structura născuţilor-vii după situaţia juridică a copilului, în anii 1997-2006

Ca şi în anii precedenţi, în anul 2006 născuţii-vii de rangul I (primul copil) şi II (al 2 copil) deţin ponderea cea mai mare (85,9% din totalul născuţilor-vii). Proporţia născuţilor-vii de rangul III şi peste a scăzut (de la 18,3% în 1997, la 14,1% în 2006).

Accentuarea concentrării născuţilor la femeile tinere, cu vîrsta sub 30 ani, analizată în corelaţie cu structura născuţilor după rang, duce la concluzia că scăderea numărului de născuţi nu s-a realizat decît în mod nesemnificativ prin creşterea ponderii cuplurilor, care nu doresc să aibă copii sau care amînă venirea primului copil, ci prin evitarea sau amînarea naşterii copiilor de rangul doi şi superior. Semnificaţia acestei tendinţe este importantă din perspectiva cunoaşterii modelului de comportament demografic şi a atitudinii cuplurilor tinere faţă de numărul dorit de copii.

Rata fertilităţii este în descreştere pentru toate grupurile de vîrstă. În anul 2005 rata fertilităţii s-a micşorat pînă la 37,1 născuţi-vii la 1000 femei fertile (15-49 ani), faţă de 46,7 în 1997.

La majoritatea grupelor de vîrstă fertilitatea femeilor din mediul rural se menţine superioară celei din urban, excepţie fiind grupa de vîrstă cu 25-29 ani (în 2004-2005).

Rata totală de fertilitate în ultimii ani continuă să se micşoreze şi în 2006 a fost de 1,2, faţă de 2,2, necesară pentru o înlocuire simplă a generaţiei părinţilor de către copiii lor. În localităţile urbane acest indicator a constituit 1,0, iar în cele rurale – 1,4. Rata fertilităţii în 2006 a scăzut la toate grupele de vîrstă în comparaţie cu 1997, cu excepţia grupei cu vîrsta de 35-39 ani.

Rata fertilităţii pe grupe de vîrstă, în 2006, comparativ cu anul 1997 (1997=100)

Atunci cînd scăderea natalităţii ori menţinerea unui nivel scăzut al fenomenului se constată pe o lungă perioadă de timp, intervine deteriorarea structurii pe vîrste a populaţiei. În condiţiile în care pe termen scurt şi mediu nu ne putem aştepta ca migraţia externă şi mortalitatea să contribuie semnificativ la reducerea scăderii demografice din Republica Moldova, natalitatea rămîne singura componentă asupra căreia se poate acţiona cu rezultate eficiente pe termen scurt şi avînd efecte pozitive de durată.

Constrîngeri. Deşi în domeniul sporirii natalităţii şi reducerii mortalităţii copiilor în Republica Moldova se observă anumite progrese (îmbunătăţirea asistenţei medicale a femeilor de vîrstă reproductivă, a mamelor şi copiilor, îmbunătăţirea condiţiilor social-economice şi de mediu sănătos pentru copii şi mame), problema nu poate fi rezolvată doar prin măsuri de asistenţă medicală, care sînt necesare, dar nu şi suficiente. Se impun eforturi conjugate ale autorităţilor şi comunităţii în vederea soluţionării problemelor dezvoltării umane în contextul politicilor economice, sociale, educaţionale, de protecţie a mediului etc.

2.3. Mortalitatea, îmbătrînirea populaţiei

Fenomenele demografice, în aspectul mişcării naturale, sînt în funcţie directă de nivelul mortalităţii populaţiei. Rata mortalităţii în aa.1990-2006 s-a majorat de la 9,7 decese pînă la 12 decese la 1000 persoane. La fiecare una mie de persoane decedează cu două persoane mai mult decît se nasc. Rata mortalităţii este şi mai mare în mediul rural. Se observă o rată înaltă a mortalităţii populaţiei în vîrsta aptă de muncă, în special în grupul de vîrstă de 40-60 ani.

În anul 2006 au decedat 43137 persoane, faţă de 44689 persoane în anul 2005, iar sporul natural a constituit “minus 1,5‰”, faţă de “minus 1,9‰” în anul 2005. Structura mortalităţii pe cauze de deces în anul 2006 relevă că cele mai multe decese (56,3%) au drept cauză bolile aparatului circulator, urmate de tumori (11,7%), bolile aparatului digestiv (10,3%), accidentele, intoxicaţiile şi traumatismele (8,7%), bolile aparatului respirator (6,3%).

Se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale pe medii: în cel urban au fost înregistraţi 9,3 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural – 14,0. Diferenţa semnificativă între ratele mortalităţii generale pe medii este rezultatul unui proces mai accentuat de îmbătrînire demografică a populaţiei din mediul rural.

Structura mortalităţii populaţiei în vîrsta aptă de muncă semnalează nivelul înalt al mortalităţii premature a bărbaţilor din multe cauze, mai pronunţate fiind decesele provocate de accidente, intoxicaţii şi traumatisme, care ocupă al doilea loc în această categorie de vîrstă.

În comparaţie cu 1997, rata mortalităţii masculine a crescut de la 12,5‰, la 13,1‰ în 2006, în timp ce la femei s-a schimbat mai puţin. Fenomenul de „supramortalitate masculină” a continuat să se manifeste atît în mediul urban, cît şi în cel rural, cu valori mai ridicate însă în mediul urban (116,10% faţă de 105,8%). Mortalitatea masculină, specificată pe cauze de deces, diferă de cea feminină, care a fost de 3,2 ori mai mare în cazul accidentelor, intoxicărilor şi traumatismelor, de 1,9 ori – în cazul bolilor aparatului respirator, de 1,3 ori – cazul tumorilor şi de 1,0 ori - a bolilor aparatului digestiv.

Anual, în urma cauzelor externe decedează aproximativ patru mii persoane, majoritatea fiind bărbaţi în vîrsta aptă de muncă.

Structura mortalităţii pe principalele clase ale cauzelor de deces şi sexe, în 2006

Femei Bărbaţi

Mortalitatea generală pe cauze de deces diferă semnificativ şi în profil teritorial. Decesele cauzate de bolile aparatului circulator au fost mai pronunţate în r-le Donduşeni, Briceni, Floreşti, Edineţ şi Rîşcani; maladiile aparatului digestiv – în Şoldăneşti, Orhei, Căuşeni, Călăraşi, Leova, Rezina şi Dubăsari; maladiile aparatului respirator – în Ocniţa, Briceni, Glodeni şi Donduşeni.

În anul 2005 Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de implementare a Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, inclusiv realizarea sarcinii de reducere continuă a mortalităţii infantile, prin micşorarea coeficientului mortalităţii infantile de la 14,7 la1000 născuţi-vii în anul 2002, la 6,3 - în anul 2015.

În 2006 mortalitatea infantilă a înregistrat o scădere (11,8 decedaţi la 1000 născuţi–vii, comparativ cu 19,8 - în 1997). Deşi tendinţa de scădere din ultimii ani continuă, mortalitatea infantilă se menţine încă la un nivel ridicat, faţă de ratele înregistrate în ţările UE. În afara de aceasta trebuie de menţionat, că criteriile de determinare a născuţilor-vii şi a născuţilor-morţi nu corespund recomandărilor OMS. Din cauza înregistrării incomplete a născuţilor-vii şi născuţilor-morţi în ţara noastră indicatorul mortalităţii infantile este diminuat. Mortalitatea infantilă diferă în profil teritorial. Cele mai scăzute rate ale mortalităţii infantile au fost înregistrate în raioanele: Leova (3,4‰), Taraclia (4,5‰), Cimişlia (5,2‰), Glodeni (6,1‰) şi Soroca (6,4‰), iar cele mai înalte - în raioanele Edineţ (24,1‰), Donduşeni (19,8‰) şi Nisporeni (18,9‰). Principalele clase ale cauzelor de deces ale copiilor au rămas stările ce apar în perioada perinatală, care constituie o treime din totalul copiilor decedaţi în vîrstă sub 1 an, malformaţiile congenitale, deformaţiile şi anomaliile cromozomiale - 30,3%, bolile aparatului respirator - 15,8%, accidentele, intoxicaţiile şi traumele – 7,7%.

Progresul economic din ultimii ani şi reformarea sistemului de sănătate publică au determinat o îmbunătăţire a unor indicatori de sănătate a populaţiei. Statistica denotă o creştere a speranţei de viaţă a populaţiei, atingînd media de 68,4 ani. Concomitent, menţionăm că speranţa de viaţă la naştere în Republica Moldova este cu aproximativ 12 ani mai mică decît în ale ţări (Japonia, Australia, Italia, Suedia, Spania, Franţa, care se caracterizează cu un nivel înalt al speranţei de viaţă - 81-79 ani).

Speranţa de viaţă la naştere pentru femei (72,23 ani) este mai longevivă decît la bărbaţi (64,57 ani) cu 7,66 ani. Acest decalaj se datorează mortalităţii premature a bărbaţilor. Durata medie a vieţii a locuitorilor din mediul urban e mai mare decît a celor din mediul rural, respectiv cu 3,2 ani la bărbaţi şi cu 3,0 ani la femei.

Speranţa de viaţă la naştere pe sexe şi medii, în anii 1997-2006

În contextul problemelor îngrijirii de sănătate a copiilor este necesară caracterizarea mediului de trai al copiilor în familie. Comparativ cu alte ţări din regiune, în Republica Moldova este înregistrată cea mai înaltă rată a copiilor, care nu locuiesc cu mama şi/sau tata. Doar circa 2/3, sau 69% din copiii sub 15 ani locuiesc cu ambii părinţi, 15 % din ei locuiesc numai cu mama, deşi tatăl lor este în viaţă, 5% - locuiesc doar cu tata, deşi mama este în viaţă, şi 7% nu locuiesc nici cu unul din părinţii biologici, care sînt în viaţă.

Potrivit Studiului demografic şi de sănătate în Republica Moldova, realizat în anul 2005, 3/4 din numărul mamelor cu copii sub 15 ani, care au domiciliul înregistrat în aceeaşi gospodărie, se află peste hotare - 76%, circa 1/5 din numărul mamelor - locuiesc în altă gospodărie din ţară. De asemenea, circa 46% din numărul taţilor, care nu locuiesc în aceeaşi gospodărie cu copiii lor, se află peste hotare şi aproape acelaşi număr locuiesc în altă gospodărie din ţară.

2.4. Sănătatea reproducerii

Una din realizările de bază din ultimii ani este implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală. Aprobarea Programului Unic de către Guvern, începînd cu anul 2004, a contribuit la soluţionarea problemelor majore ce ţin de sănătatea populaţiei, mai cu seamă a păturilor vulnerabile (copii, gravide, tineret, pensionari, invalizi), în special, prin asigurarea cu medicamente parţial compensate a unor contingente şi asigurarea cu medicamente compensate integral din Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală a copiilor în vîrstă de la 0-5 ani şi a femeilor gravide.

În ocrotirea sănătăţii copiilor principala componentă a factorului medical este starea sănătăţii reproducerii.

Situaţia în Sănătatea Reproducerii pe parcursul ultimului deceniu (1994-2004) poate fi caracterizată prin scăderea natalităţii, amploarea proceselor de emigraţie a populaţiei; nivelul înalt al mortalităţii materne, al morbidităţii şi mortalităţii perinatale şi infantile, numărul mare al copiilor născuţi cu vicii congenitale, numărul mare al sarcinilor neplanificate, numărul avorturilor şi a complicaţiilor în consecinţă. Se manifestă nivelul scăzut de informare a populaţiei, insuficienţa pregătirii cadrelor medicale în problemele de planificare a familiei, accesul limitat al tinerilor la servicii de sănătate reproductivă şi sexuală, creşterea incidenţei bolilor cu transmisie sexualã, inclusiv HIV/SIDA, cancerului genito-mamar, violenţa sexuală şi traficul de femei, nivelul înalt al infertilităţii, lipsa serviciilor de consiliere a femeilor în raport cu necesităţile de vîrstă.

Astfel, setul de măsuri orientat spre ameliorarea sănătăţii reproducerii din ultimii ani a asigurat elaborarea bazei legislative în sănătatea reproducerii şi lansarea programelor naţionale respective.

În anul 2001 a fost adoptată Legea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială, a fost realizat Programul Naţional de asistenţă în planificarea şi protejarea sănătăţii reproductive pe anii 1999-2003. Implementarea Programului a contribuit la reducerea semnificativă a numărului de întreruperi de sarcină nedorită, rata lor diminuîndu-se de la 59,1 în anul 1993 pînă la 14,7 cazuri la 1000 femei de vîrstă fertilă în anul 2005. Rata utilizării metodelor de contracepţie modernă a crescut pînă la 50,0%.

În urma reformei sistemului sănătăţii, planificarea familială a devenit parte integrantă a serviciului de asistenţă medicală primară. Actualmente în ţară activează 3 Centre de sănătate pentru femei (mun. Chişinău, or. Drochia şi or. Cahul), 40 cabinete de planificare familială în instituţiile medicale, 12 Centre de sănătate prietenoase tinerilor, care contribuie pe larg la acordarea serviciilor medicale, de informare şi educare a femeilor, inclusiv celor din grupul “de risc”, adolescenţilor şi tinerilor, consultîndu-le în aspect psihologic şi juridic. A fost elaborat şi aprobat Conceptul Naţional al serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor, s-au elaborat ghiduri de activitate pentru managerii, consultanţii şi voluntarii serviciilor de acest tip: „Ghidul organizatorului”, „Ghidul consultantului”, „Ghidul voluntarului”. Strategia naţională a sănătăţii reproducerii, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.913 din 26.08.2005 asigură continuarea activităţilor începute prin realizarea Planului de acţiuni care se referă la priorităţile sănătăţii de reproducere, bazate pe următoarele principii:

• 
  maternitate fără risc, îngrijirea preconcepţională, diagnosticul şi îngrijirea prenatală, prevenirea naşterii copiilor cu malformaţii congenitale;
  
• 
  planificarea familială, drepturile în realizarea funcţiei de reproducere, opţiuni contraceptive;
  
• 
  sănătatea reproducerii şi sexualităţii la adolescenţi şi tineri; servicii prietenoase tinerilor, educaţia în şcoală;
  
• 
  prevenirea şi managementul infecţiilor cu transmisie sexuală şi a infecţiei cu HIV/SIDA; servicii de diagnostic şi tratament;
  
• 
  serviciile de întrerupere a sarcinii, consilierea postavortum, infertilitatea, prevenirea infertilităţii, servicii de diagnostic şi tratament al infertilităţii;
  
• 
  prevenirea şi managementul violenţei domestice şi abuzului sexual;
  
• 
  prevenirea traficului cu fiinţe umane, emigraţia;
  
• 
  diagnosticul precoce şi managementul cancerului genito-mamar;
  
• 
  sănătatea sexuală a persoanelor în vîrstă, servicii de consiliere;
  
• 
  sănătatea sexual-reproductivă a bărbaţilor.
  

Şansa naşterii unui copil sănătos, precum şi şansa de a supravieţui în primul an de viaţă a copiilor în Republica Moldova este diferită celei din majoritatea statelor Europei. Acest fenomen are la bază problemele socio-economice, politice şi administrative, cu care se confruntă populaţia. Măsurile întreprinse au drept scop asigurarea accesului tuturor copiilor şi gravidelor la asistenţă medicală calitativă; prevenirea morbidităţii, invalidităţii şi mortalităţii copiilor; protejarea maternităţii; respectarea drepturilor copiilor la sănătate şi supravieţuire.

Impactul combinat al sărăciei, migraţiei ilegale şi al investiţiilor insuficiente în sectorul social au slăbit considerabil capacitatea familiilor de a-şi creşte şi îngriji copiii, cauzînd creşterea numărului de copii cu necesităţi speciale, copii rămaşi fără îngrijirea părintească, copii abandonaţi, fără adăpost, abuzaţi, neglijaţi, copii aflaţi în conflict cu legea. Din mai multe motive familiile s-au detaşat în marea măsură de grijile sănătăţii fizice, emoţionale şi intelectuale ale propriilor copii. Astfel, numărul copiilor cît şi familiilor, care necesită asistenţă specială, este în creştere permanentă. Actualul sistem public al protecţiei sociale oferă soluţii, dar bazate preponderent pe asistenţă instituţională.

Soluţionarea problemelor cu care se confruntă familia cu copii a devenit un obiectiv prioritar al protecţiei sociale şi un angajament politic. Acest obiectiv vizează dezvoltarea unui sistem coerent şi unitar de suport al familiei şi copiilor şi este foarte importantă intervenţia soluţiilor prin:

• 
  promovarea politicilor active de sprijin familial;
  
• 
  formularea soluţiilor concrete de redresare a situaţiei în domeniu;
  
• 
  dezvoltarea şi acordarea de servicii sociale profesioniste, menite să prevină şi să asiste familia în depăşirea situaţiilor de criză;
  
• 
  determinarea unui sistem de mecanisme şi măsuri necesare în scopul optimizării relaţiilor între stat, societate şi familie/copii.
  

Unul din scopurile principale ale protecţiei sociale a familiei, mamei şi copilului îl constituie eficientizarea prestaţiilor sociale acordate la naşterea, îngrijirea şi întreţinerea copilului. Prin acordarea facilităţilor în formă de indemnizaţii, adresate familiilor cu copii, statul tinde să amelioreze situaţia în domeniu. În prezent există mau multe tipuri de indemnizaţii, acordate familiilor cu copii:

• 
  indemnizaţie de maternitate;
  
• 
  indemnizaţie unică la naşterea copilului;
  
• 
  indemnizaţie pentru creşterea copilului:
  

- indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, persoanelor asigurate şi pînă la vîrsta de 1,5 ani a persoanelor neasigurate;

- indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu vîrsta 1,5/3–16 ani, persoanelor asigurate;

- indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav.

Cuantumul indemnizaţiilor din anii 2001-2005 sînt indicate în Tabelul nr.11 al anexei.

2.5. Căsătorii şi divorţuri

Evoluţia proceselor demografice în mare măsură depinde de numărul căsătoriilor şi divorţurilor. În ultimii 5 ani s-a observat atît creşterea numărului căsătoriilor, cît şi a divorţurilor. În anul 2006 au fost înregistrate în total 27,1 mii căsătorii şi 12,6 mii divorţuri. În mediu, la 1000 căsătorii revin 465 divorţuri. Aproape 1/4 din numărul total al divorţurilor este constituit de grupul perechilor tinere, după o durată de căsnicie mai puţin de 5 ani, 1/5 – după o perioadă de căsătorie de peste 5-9 ani şi tot atîtea căsătorii se desfac după o perioadă de 10-14 ani. Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorţ în 2006 a fost de 11 ani.

Căsătoriile desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 1/3 din totalul divorţurilor. În rezultatul divorţurilor cca. 6 mii copii minori anual rămîn fără unul din părinţi. Mai frecvent divorţează familiile tinere, la care vîrsta soţilor este de 25-34 ani.

Comportamentul reproductiv al populaţiei se manifestă prin 2 factori: (1) necesitatea strictei planificări în familie a naşterii copiilor în corespundere cu reacţia populaţiei la factorii socio-economici; (2) schimbarea esenţială în stilul şi modul de viaţă a tinerilor în perioada de pînă la înregistrarea căsătoriei, cînd relaţiile de lungă durată capătă caracterul de concubinaj. Acest fenomen este argumentat prin numărul mare al copiilor născuţi în afara căsătoriei şi datele despre starea civilă a populaţiei. La recensămîntul populaţiei din 2004, cca. 57 mii bărbaţi şi 60 mii femei la rubrica „starea civilă” au declarat că sînt „căsătoriţi neoficial”.

2.6. Migraţia

Migraţia este un fenomen demografic, a cărui evoluţie depinde direct de forţa factorilor de „atracţie/respingere” şi care sînt preponderent economici. Atîta timp cît va exista decalajul economic între Republica Moldova şi alte state dezvoltate, tendinţele emigraţionale se vor păstra. Politicile imigraţioniste dure promovate de ţările UE nu vor face decît să schimbe migraţia legală în una ilegală, cu sporirea costurilor acesteia.

Cu referinţă la emigrare menţionăm, că transformările profunde în sistemul politico-social în ţară, exercitarea dreptului la libera circulaţie a persoanelor, precum şi declinul economic, nivelul de trai scăzut, inclusiv şomajul pe termen lung au generat exodul masiv al populaţiei apte de muncă.

Majoritatea emigranţilor legali (cu schimbarea domiciliului) au avut un nivel ridicat de instruire şi calificare, demonstrînd caracterul selectiv al politicilor de imigrare din ţările de destinaţie.

Plecarea populaţiei în străinătate la muncă a căpătat amploare în perioada de tranziţie la economia de piaţă. Astfel, la 05.10.2004, data recensămîntului, 255,3 mii persoane cu domiciliul în Republica Moldova erau absente, fiind declarate de alţi membri ai familiei ca plecate în străinătate pentru diferite perioade. Ponderea cea mai însemnată din rîndul acestora o deţineau persoanele cu vîrsta cuprinsă între 20 şi 29 ani (38%), urmaţi de cei cu vîrsta între 30 şi 39 ani (23%).

Prin intermediul transferurilor, emigraţia a servit drept instrument important de supravieţuire pentru gospodăriile casnice. În acelaşi timp, acest fenomen influenţează asupra situaţiei demografice. O consecinţă dureroasă a emigraţiei este dezintegrarea definitivă a multor familii prin divorţ formal sau informal, atunci cînd unul din soţi a emigrat pe termen lung. Astfel, familia, ca instituţie socială fundamentală, a fost zdruncinată profund.

La examinarea acestei probleme este necesar de a ţine cont de faptul că emigrarea poate fi definitivă, în legătură cu stabilirea cu traiul în altă ţară, şi una de durată provizorie, în legătură cu studiile sau angajarea în cîmpul muncii în altă ţară.

Conform datelor Biroului Naţional de Statistică pe trimestrul III, 2007, numărul persoanelor declarate plecate peste hotare, la lucru sau în căutare de lucru a fost de circa 356 mii persoane, ceea ce constituie 26,0% din totalul populaţiei active în vîrstă de 15 ani şi peste. Peste două treimi din cei declaraţi plecaţi o constituie bărbaţii. Persoanelor din mediul rural le-a revenit o pondere de 71,49%.

Migraţia externă se caracterizează prin exodul masiv al persoanelor de vîrstă reproductivă şi economic activă. Ponderea cea mai însemnată din rîndul acestora o deţin persoanele cu vîrsta de 35-49 ani (39,2%) şi 25-39 ani (29,6%).

Un alt factor alarmant îl constituie perioada îndelungată de aflare peste hotare a migranţilor. Potrivit studiilor efectuate de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, persoanele care se află peste hotare o perioadă mai mare de 3-5 ani, care constituie 17% din numărul persoanelor plecate, se integrează în ţara de destinaţie, pierd legăturile cu patria, în special, în cazul decesului rudelor de gradul întîi, şi nu revin în patrie.

Mai mult de o pătrime din bărbaţii şi femeile, care se află în străinătate, au lăsat în ţară soţia sau soţul în gospodăria lor originară. Deoarece majoritatea migranţilor sînt tineri, plecarea lor a avut un impact direct asupra scăderii ratei natalităţii.

Cu regret, în Republica Moldova lipsesc evidenţe statistice compatibile şi continue referitor la numărul copiilor rămaşi fără îngrijirea unuia sau a ambilor părinţi în legătură cu plecarea lor peste hotare şi monitorizarea continuă a numărului de copii de vîrstă preşcolară şi şcolară, plecaţi împreună cu părinţii, evidenţele segregate pe vîrsta şi genul copiilor. S-a estimat că 42% din emigranţi au lăsat copii în Moldova, dintre care 37% emigranţi din ariile urbane. Printre emigranţii care au copii, aproape 2 din 10 au lăsat doi sau mai mulţi copii.

În rezultatul migraţiei din ţară este subminat fondul genetic de reproducere a populaţiei, pentru restabilirea căruia va fi nevoie de cîteva decenii, de eforturi şi cheltuieli enorme. Procesele migratorii pentru ţară sînt valoroase, dar numai în cazul cînd nu este afectată capacitatea de reproducere a populaţiei. Direcţia-cheie a politicii migraţioniste trebuie să fie adaptată la acest principiu.

Imigrarea. Importanţa fenomenului dat pentru Moldova în contextul demografic este nemotivat neglijată. Din categoriile imigranţilor fac parte: persoanele repatriate (foştii cetăţeni ai Republicii Moldova) şi cetăţenii străini (intraţi în ţară în scop de lucru, studii sau reîntregirea familiei). Spre deosebire de prima categorie, aceştia sînt cetăţeni ai altor state, purtători de tradiţii socio-culturale, religioase, norme de comportament comunitar, care pot să difere esenţial de normele locale. Dacă prima categorie de persoane urmează să fie luată în consideraţie la proiectări demografice în mod ordinar, categoria a doua urmează a fi examinată prin prisma aspectelor specifice. Potrivit datelor BNS numărul persoanelor repatriate în Republica Moldova este destul de stabil.

Persoanele repatriate de peste hotare* (revenite în Moldova)

Anul	2002	2003	2004	2005	2006	total
Persoane repatriate	1614	1285	1816	1131	1608	7454

*Datele BNS şi MAI

Tabloul comparat pentru aceeaşi perioadă de timp a datelor plecării cetăţenilor Republicii Moldova cu traiul permanent peste hotare, precum şi datele cu privire la persoanele repatriate în ţară denotă o discrepanţă negativă semnificativă.

Persoanele plecate cu traiul permanent peste hotare

Anul	2002	2003	2004	2005	2006	Total
Persoane plecate	6592	7376	7166	6827	6685	34646

* Datele BNS şi a RSP al MDI

Ţara noastră devine atractivă pentru imigranţii din alte state, fiind situată în apropierea imediată a hotarelor UE. Din aceste considerente urmează să fie efectuate un şir de proiectări demografice pentru categoria respectivă de imigranţi, segregate pe gen şi vîrstă. Necesită de ţinut cont de calitatea potenţialului uman, atitudinea în ţara de origine faţă de familie (monogamie, poligamie) şi valorile sociale şi morale, tradiţional acceptate în Moldova. Aceşti factori trebuie luaţi în consideraţie la elaborarea politicilor migraţioniste şi demografice de durată.

Una din sarcinile de importanţă statală a Ministerului Dezvoltării Informaţionale este crearea şi desfăşurarea Registrului de stat al populaţiei, un sistem unic integrat de evidenţă automatizată a locuitorilor Republicii Moldova ce vizează: cetăţenii străini, apatrizii-domiciliaţi permanent/temporar pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi cetăţenii plecaţi peste hotare pentru a se stabili cu traiul permanent.

Astfel la 01.02.2007, Banca Centrală de Date conţinea informaţii despre 3 762 654 locuitori, inclusiv:

1) 2 660 884 persoane cu documente valabile:

• 
  2 418 504 cetăţeni ai Republicii Moldova cu buletine de identitate valabile;
  
• 
  1 578 apatrizi;
  
• 
  6 428 cetăţeni străini;
  
• 
  234 374 persoane, care au numai paşaport/permis de conducere, sar n-au buletin de identitate.
  

2) Alte 932 562 persoane au fost introduse în BCD în legătură cu acordarea serviciilor fără a produce documente; cu acte nevalabile, proiecte „înregistrarea primară”;

3) 175 039 persoane, avînd informaţia despre naşterea copiilor (din oficiile Direcţiei generale a stării civile).

Registrul de stat al populaţiei este permanent actualizat.

Una din problemele dificile, care nu permite exercitarea evidenţei depline a populaţiei Republicii Moldova este situaţia din raioanele de Est ale ţării. În scopul asigurării dreptului constituţional al cetăţenilor Republicii Moldova din localităţile din stînga Nistrului la cetăţenie, la libera circulaţie, MDI va întreprinde măsuri pentru deservirea locuitorilor în orice subdiviziune teritorială din republică.

Odată cu stabilirea unor facilităţi la eliberarea iniţială a actelor de identitate din Sistemul de paşapoarte (Hotărîrea Guvernului nr.959 din 09.09.2005 ”Cu privire la măsurile de confirmare a cetăţeniei Republicii Moldova şi documentării populaţiei din sînga Nistrului (Transnistria)” a crescut numărul de adresări din localităţile date pentru a primi acte de identitate. Astfel, la data de 01.02.2007 în Transnistria, numărul populaţiei cu vîrsta de peste 16 ani constituie cca. 429,1 mii locuitori, în BCD a fost acumulată informaţia despre 235 514 locuitori, ceea ce formează 55%. Deţinători de buletine de identitate cu cetăţenia Republicii Moldova sînt 187 695 locuitori domiciliaţi în sînga Nustrului; 184 798 deţinători de paşapoarte; 174 279 persoane deţin paşapoarte şi buletine de identitate.

O altă problemă legată de situaţia demografică din ţară, o constituie evidenţa înregistrării în termen legal a nou-născuţilor, ce ţine de deschiderea unor filiale ale oficiilor de stare civilă în incinta maternităţilor. Concomitent menţionăm că problemele evidenţei în localităţile din partea stîngă a Nistrului, fac imposibilă identificarea numărului de beneficiari de diferite plăţi sociale (compensaţii nominative, achitarea pensiilor şi altor indemnizaţii), precum şi acumularea datelor privind migraţia internă din regiunea dată, etc.

Constrîngeri: Lipsa unor mecanisme de evidenţă şi monitorizare a întregului flux migraţional; lipsa datelor cumulative privind completarea cotei migraţionale, evidenţelor nominale la schimbarea statutului migranţilor, evidenţa copiilor din căsătoriile mixte; necesitatea asigurării compatibilităţii datelor în domeniul emigrării/imigrării, care ar permite elaborarea politicilor adecvate în privinţa capitalului uman, corelate cu posibilităţile socio-economice ale ţării şi cu dependenţele faţă de tendinţele regionale; inconsecvenţa în promovarea politicilor declarate şi/sau adoptate de stat; eficienţa redusă în promovarea intereselor naţionale în plan extern; politicile interconexe sînt puţin corelate între ele şi implementarea acestora depinde de stabilitatea cadrului instituţional pe ţară.

3. Concluzii

Niciodată încă în istoria umanităţii nu s-a înregistrat o creştere economică fără o creştere a populaţiei. Din cele expuse mai sus reiese că situaţia demografică contemporană în Republica Moldova este nesatisfăcătoare. Creşterea tendinţei de îmbătrînire a populaţiei este însoţită de scăderea natalităţii cu numărul stabil înalt de decese, înrăutăţirea problemelor familiare, prezenţa migraţiei, ceea ce determină o situaţie dificilă în domeniul resurselor umane. Nivelul scăzut al natalităţii şi înalt al mortalităţii este rezultatul influenţei îndelungate a unui şir de factori sociali şi economici. Copiii în prezent devin factorul esenţial al sărăciei, de aceea refuzul familiei de a naşte copii, sau limitarea numărului lor, este modul social de autoapărare.

1. În Moldova în prezent nu există o instituţie autorizată pentru gestionarea şi analiza datelor demografice şi de formulare a unor politici în baza acestor date. La fel, nu există mecanisme de corelare a responsabilităţilor instituţionale în cadrul elaborării programelor, strategiilor de ordin socio-economic cu tendinţele demografice (în 15 ani de independenţă în Republica Moldova nu au fost efectuate prognoze demografice). Lipsa prognozelor demografice a condus la promovarea unor politici inadecvate situaţiei reale, cu efecte economice şi sociale reduse, cu utilizarea ineficientă a fondurilor publice, inclusiv a clor primite din exterior.

2. Instituirea şi activitatea Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare va contribui la crearea mecanismelor de evidenţă şi gestionare a riscurilor demografice pentru Republica Moldova, elaborarea unor propuneri privind politicile prioritare în domeniul demografic, elaborarea Cărţii verzi a populaţiei Republici Moldova, a Strategiei Naţionale în problemele securităţii demografice şi a Programului naţional în domeniul securităţii demografice în Republica Moldova.

3. Efectele deciziilor în domeniu vor fi vizibile şi utile doar în cazul în care se vor depune eforturi în monitorizarea permanentă a proceselor demografice prin instituirea şi asigurarea activităţii durabile a unei instituţii specializate statale. Practica ţărilor din regiune (Bulgaria, România, Federaţia Rusă, Estonia) oferă modele de activitate eficientă de gestionare a problemei. Accentuăm, că o condiţie necesară ar fi şi asigurarea durabilităţii activităţii acestei instituţii. Posibilele reforme instituţionale nu ar trebui să afecteze statutul instituţiei.

4. La elaborarea şi structurarea Strategiei Naţionale în domeniul securităţii demografice a Republicii Moldova un factor determinant urmează să-l constituie populaţia. Intervenţiile în acest domeniu urmează, dacă este posibil, să stopeze scăderea populaţiei, lucru complicat, deoarece este condiţionat şi de tendinţele din regiune. Unul dintre obiectivele pasibile realizării ar fi diminuarea nivelului de deteriorare a structurii pe vîrstă a viitoarei populaţii.

5. La elaborarea Strategiei trebuie să se ţină cont de faptul că rezultatele intervenţiilor vor fi sesizabile peste cîteva generaţii).

6. În ceea ce priveşte populaţia în vîrstă aptă de muncă, în timpul apropiat, fenomenele social-demografice vor exercita presiune asupra lor. Pînă în prezent creşterea numărului populaţiei în vîrsta aptă de muncă a fost influenţă de doi factori: 1) intrarea în această grupă a născuţilor din perioada creşterii relative a natalităţii din anii ’80; 2) ieşirea din ea a grupelor reduse de populaţie, formate din născuţii în anii celui de-al doilea Război Mondial. Începînd cu anul 2007, poziţia o va determina, pe de o parte, numărul mic al născuţilor din prima jumătate a anilor ’90, pe de altă parte, ieşirea din vîrstele de muncă a generaţiilor de după război, care sînt mult mai numeroase. Ca urmare, populaţia în vîrstă aptă de muncă începe să se reducă.

7. Trebuie de menţionat că la începutul anilor 2000 în vîrsta demografică cea mai activă (20-29 ani) a intrat cea mai numeroasă generaţie a populaţiei din ultimii ani. Această şansă demografică trebuie de folosit pentru creşterea numărului natalităţii. În acest scop, în politica social-economică a ţării în viitorul apropiat trebuie prevăzute şi realizate toate măsurile ce contribuie la formarea familiilor tinere şi stimularea natalităţii. Cu condiţiile corespunzătoare şi eficienţa măsurilor politicii demografice poate avea loc creşterea natalităţii, analogic cum a fost de exemplu în anii ’80. Dar aceasta va fi insuficient pentru asigurarea unei creşteri pozitive şi stabile a populaţiei.

8. Opunerea tendinţei depopulării în marea majoritate o poate crea scăderea mortalităţii. Desigur, obiectivul scăderii mortalităţii din pricinile esenţiale ale mortalităţii pînă la nivelul ţărilor dezvoltate şi înfruntarea rămînerii în urmă a speranţei de viaţă nu e simplă, dar totuşi este mai reală, decît creşterea esenţială a natalităţii. La micşorarea esenţială a mortalităţii trebuie să contribuie mai întîi de toate ridicarea nivelului de trai al populaţiei. În afară de aceasta, e important de a conştientiza şi promova acel model de comportare a populaţiei, prin care viaţa şi sănătatea să devină valoarea prioritară în conştiinţa societăţii, precum şi în politica social-economică de stat.

9. Situaţia demografică din ţară poate fi ameliorată prin adoptarea măsurilor urgente legate de ameliorarea sănătăţii populaţiei, stimularea natalităţii şi gestionarea eficientă a migraţiei, prioritari rămînînd factorii: economici, sociali, medicali, etico-morali, religioşi, etnici, geografici, etc.

10. Pentru a influenţa sporirea natalităţii, considerăm necesară examinarea posibilităţii elaborării la nivel de stat a unei politici de stimulare a numărului de naşteri, eficientizarea prestaţiilor sociale acordate la naştere, îngrijirea şi întreţinerea copilului, cu asigurarea unui suport real familiilor tinere.

În contextul menţionat, considerăm actuale şi necesare următoarele propuneri, care vor contribui la schimbarea aspectului demografic în republică:

1. 
   Elaborarea Strategiei naţionale în domeniul securităţii demografice şi a Programului Naţional în problemele securităţii demografice din Republica Moldova;
   
2. 
   Îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale prestate femeilor gravide, nou născuţilor şi copiilor de vîrstă fragedă;
   
3. 
   Crearea condiţiilor optime în maternităţi prin programul „Graviditate fără risc”;
   
4. 
   Fortificarea serviciului de sănătate a reproducerii şi planificarea familială;
   
5. 
   Majorarea semnificativă a indemnizaţiei unice pentru naşterea copilului;
   
6. 
   Majorarea indemnizaţiilor lunare pentru creşterea copilului la nivelul salariului lunar;
   
7. 
   Stabilirea indemnizaţiilor pentru fiecare copil pînă la atingerea vîrstei de 14 ani;
   
8. 
   Condiţii avantajoase pentru creditarea familiilor tinere la procurarea spaţiului locativ în funcţie de numărul de copii în familie;
   
9. 
   Susţinerea economică în educaţia copilului (creşe, grădiniţe gratuite).
   

4. Riscuri demografice:

1. Depopularea ţării, îmbătrînirea populaţiei, scăderea ratei natalităţii, scăderea ratei fertilităţii, creşterea ratei mortalităţii etc;

2. Diminuarea ponderii copiilor în numărul total al populaţiei;

3. Majorarea numărului de pensionari în anii 2008-2010 din rîndul generaţiilor născute în anii 1948-1950, care numeric sînt de 2-3 ori mai mari decît cele anterioare;

7. Îmbătrînirea forţei de muncă şi rolul extrem de important a problemei productivităţii muncii;

4. În cazul dacă politicile ocupaţionale şi sociale reale nu vor fi revizuite pentru a se potrivi longevităţii în creştere şi dacă productivitatea muncii nu va creşte cu rapiditate, statul nu va avea posibilitate de a susţine păturile defavorizate ale populaţiei;

8. În corespundere cu cadrul politico-social şi al pieţei forţei de muncă din prezent, o îmbătrînire ulterioară a populaţiei va fi cauza unei insuficienţe a capitalului uman pentru dezvoltarea durabilă a Moldovei;

5. Micşorarea cantitativă a populaţiei apte de muncă şi îmbătrînirea forţei de muncă va afecta multe domenii ale vieţii socio-economice şi deciziile pe care le iau factorii de resort, ceea ce va duce la micşorarea totală a forţei de muncă; distribuirea venitului, cheltuielilor publice pentru asigurarea socială, investiţiile etc., terminînd cu bunăstarea generală a naţiunii;

6. Distribuirea populaţiei pe medii de reşedinţă are implicaţii majore pentru politicile de ocupare a forţei de muncă, atît prin crearea locurilor de muncă în mediul rural, cît şi în sectoarele de producţie alternative agriculturii;

9. Scăderea numărului de născuţi şi creşterea ponderii cuplurilor care nu doresc să aibă copii sau care amînă venirea primului copil, prin evitarea sau amînarea naşterii celui de-al doilea copil şi următorilor copii. Semnificaţia acestei tendinţe este importantă din perspectiva cunoaşterii modelului de comportament demografic şi al atitudinii cuplurilor tinere faţă de numărul dorit de copii;

10. Nesoluţionarea problemei privind elaborarea mecanismelor de evidenţă şi monitorizare a întregului flux migraţional;

11. Lipsa bazei de date cumulative privind completarea cotei migraţionale, evidenţei nominale la schimbarea statutului migranţilor, evidenţa copiilor din căsătoriile mixte; necesitatea asigurării compatibilităţii datelor în domeniul emigrării/imigrării, care ar permite elaborarea politicilor adecvate în privinţa capitalului uman, corelate cu posibilităţile socio-economice ale ţării şi cu dependenţele faţă de tendinţele regionale;

12. Promovarea lentă a politicilor declarate şi/sau adoptate de stat; eficienţa redusă în promovarea intereselor naţionale în plan extern;

13. Corelarea inadecvată a politicilor interconexe şi implementarea acestora în funcţie de stabilitatea cadrului instituţional pe ţară.